BALADA DE ALBOTINA
1.
Albotina, 2009 - Festivalul de muzică autentică românească
Întotdeauna m-am gândit,
Ce nume alb e Albotina.
Demult cu el ne-am pomenit,
De când vorbeau aici latina.
Vreau, cum arată, să vă spun
De ce pe Cronică e scrisă.
Spre neuitare s-o depun
Într-un poem, într-o revistă.
Poiană mare, lângă râu,
Alături dealuri şi pădure
O ocolesc, un fel de brâu,
Ca adăpost în vremuri dure.
Aici, departe de păgân,
De sbia lui sângerată,
Cu crucea neamului în sân,
În mănăstirea-n stei de piatră
Tăiată-n mal, pe deal în sus,
Trăiau ca sfinţii nişte oameni,
Salvând credinţa în Isus,
Păstrând tradiţia şi neamu.
La ei veneau, de sărbători,
Ţărani din satele vecine
Cuprinşi de sete, ca prigori,
Să bea din apele creştine.
Veneau din zori, de la Fundeni,
Boşneacu, Rabova, Dilina,
Veneau văleni şi pădureni
La mănăstire-n Albotina.
Călugării îi cununau,
Îi botezau, le dau putere.
Apoi, cu drag, ei semănau
Viaţa lor, fără durere.
2.
O floare rară – Frăsânel,
Numai la Albotina-nfloare.
Măcar un singur firicel
Veneau să rupă mic şi mare.
Se spune că e fericit
Cine prin ierburi o găseşte
Şi dacă pleci cu ea-nchitit,
Mult inima îţi încălzeşte.
Şi iar, din timp necunoscut
Strămoşii au descoperit-o.
De-atunci, o datin-a-nceput:
Să vină-n zi deosebită
„La Frăsânel”. Veneau cu toţi
Să caute această floare,
Ca floarea magică „de colţ”.
Veneau pe jos, veneau călare.
Veneau în lunea după Paşti
Cu exclamări „ho-ho” şi „hai”
Şi parc-aicin din nou te naşti
Şi parc-aici te simţi în Rai.
Priviţi pe dealuri cum cobor
În vale, jos, la Albotina
Într-un desen multicolor
Scăldat de îngeri cu lumina,
Nemaivăzut într-un alt loc
Decât aici, „la Mănăstire”
Unde românii din Timoc
Mai vin şi azi, fără oprire.
Vechi, obiceiul n-a fost rupt,
Precum nu seacă „Apa Rece”
Un viitor şi un trecut
La Albotina, pe potece,
Sub Mănăstire se-ntâlnesc.
De vorbă stau pe lângă mese
Rudeni, prieteni, povestesc
Despre necazuri şi succese.
3.
Poate că ştiţi, n-a fost uitat
Şi un alt nume, „Apa Rece”,
Un loc aproape scufundat
Pe unde rară lume trece.
La „Apa Rece” petrecea
Cu ceata lui, haiducul Stângă.
Duşmanul îl înfricoşa
Şi-n faţa lui pornea să plângă.
Iar „vin haiducii” de-auzea,
La uşi punea tot drug de fier,
Ştia că Stângă îi mâna,
Chema de la Vidin ascher.
Raeaoa Stângă apărea.
Lupta cu mare vitejie.
Durerea lumii, îl durea
Şi greutatea sub robie.
Vreodată abătea şi el
La Mănăstirea-n stei de piatră.
Intra în rai la Frăsânel
Între mulţimea-mpreunată.
Cu alte ţoale prefăcut
Cu barba haiducească rasă
Pentru duşmani necunoscut
Numai ţăranii să-l cunoască.
El undeva-n mulţime sta.
Grozavul Stângă. Bea, mânca,
Înconjurat de ceata sa
Privirea-n colţuri arunca.
Mulţimea pricepea că sânt
Haiduci. Vitejii, nefricoşii.
Îi salutau, le dau pe rând
Mâncare,vin şi ouă roşii.
Aproape, lângă masa lor,
Plângea lăuta a lu Gilă
Şi povestea cu mare dor.
De Stângă povestea, cu milă.
4.
În multe locuri arde foc
Încep să sfârâie-n frigare
Colea, colo şi miei se coc
Cântând se-ngână lăutarii.
Cum strigă valea lângă râu!
Ridică iarba hori rotate
Bătrâni şi tineri prinşi de brâu
Îşi joacă jocu-n demnitate.
Ei parcă soarelui vorbesc
Să dea el, tuturor, lumină
Şi toşi visează şi-şi doresc
Alt viitor, mai bun, să vină.
5.
Noi credem despre cei ce-s morţi
Că stau în lume nevăzută,
Dar ei ne văd, ieşind prin porţi
Cum traversăm în vremea scurtă.
Gândim că au nevoi şi ei
Cum e şi-n viaţa pământeană.
„La Frăsânel” le frigem miei
Şi-i împărţim ca la pomană.
Le dăm şi potolite hori,
Hori amintirii, întristate.
Suspină mame şi feciori
De tată, soră sau de frate.
Spre casă pleacă uşuraţi
Cu suflet liniştit ţăranii.
La Albotina, nu uitaţi,
Rămân cu oile ciobanii
Şi Mănăstirea-n deal pietros,
Legende ascunzând, comoare.
A fost aşa. Aşa a fost.
Va fi şi-n ziua următoare.
A fost aşa. Aşa va fi
Până e vie rădăcina
Şi până când va străluci
În ochii noştrii Albotina.
5.
Bate vântule şi spune
Cum a fost aici odată
Traiu-n satele române
Viaţă rece şi brumată.
Sate singure lăsate
Cu destinul lor să lupte
Şi de vii înmormântate
De duşmani-balauri supte.
Bate vântule. Acuma
Încă mai mişcăm lăstare.
Bate şi răsfiră bruma
Să nu cadă pe altare.
Milan Anghelov Cosoveanu
