Garda de Fier

                  Pentru Mihai şi Gabriela
Copiii mei, din zarea de departe,
De unde numai Dumnezeu cuvântă,
Vă scriu, pentru viaţa voastră, carte
Urzită tot din slovă sfântă…

Tăticul vostru a plecat, odată spre Apus,
Să poarte luptă pentru Dumnezeu şi cruce.
În graba mare, însă, nu v’a spus,
Cât timp va sta şi unde se va duce…

Când anii vi s’or aduna cunună,
Veţi înţelege drumul meu îndepărtat.
Odată, cartea mea o să vă spună
Spre care zare am plecat…

De acolo dragii mei, din ţara de departe,
Eu voi veghea, să fie viaţa voastră sărbătoare.
Deşi e lung, copiii mei, nu ne desparte
Drumul. Că dorul meu e mare…

Bunicul mâine să vă scrie,
Din fapta voastră, imn de slavă.
Să creşteţi, tare, altă Românie
Şi să vă fie ţara dragă…

Să vă rugaţi, cu mama, la Icoană
Îngenuncheaţi, în fiecare seară.
Să plângeţi pentru fiecare rană
Din câte ard, acum, în ţară.

Copiii mei e ceasul de plecare,
Se-aud chemări şi glasuri sfinte.
Pentru destine legionare,
Eu v’am lăsat, învăţăminte.

Să fie viaţa voastră primăvară,
Sădită’n măreţie şi poveşti.
Să ridicaţi, viteji, o nouă ţară
Pe plaiurile noastre strămoşeşti.

Copiii mei din zări legionare
Îmi zboară gândurile, – roi.
Să ştiţi, în ceasul de plecare,
Tăticul s’a gândit – la voi.

Valeriu Cârdu
 (”Cuvântul Nou”, Satu-Mare. Anul I, Nr. 12-13, 13 Februarie 1937)