Horia Sima, mândreanul cu mână de fier
Horia Sima, Comandantul Miscării Legionare
Horia Sima a condus Mişcarea Legionară vreme de 53 de ani, din 1940 pînă în 1993 cînd s-a stins din viaţă la Madrid Comemorarea a 20 de ani de la moartea lui Horia Sima s-a organizat la Mândra, Sibiu, Cluj şi Bucureşti ,,Dacă spun că va ajunge prim ministru, nu spun nimic” spunea profesorul universitar Ioan Petroviciu despre Horia Sima cînd a susţinut bacalaureatul la Liceul Radu Negru din Făgăraş Căpitanul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, l-a numit ,,omul meu de zile negre” Premoniţia Căpitanului Zelea Codreanu l-a transformat pe Horia Sima în comandant al Mişcării create de el
Horia Sima s-a născut la 3 iulie 1906 în Bucureşti, fiind fiul lui Gheorghe şi Silvia din Mîndra Făgăraşului, tatăl fiind director şi profesor de liceu în Bucureşti. Studiile liceale le face la Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş, fiind într-o clasă superioară celei lui Nicolae Pătraşcu din Sâmbăta de Sus. A fost unul dintre cei mai buni elevi ai acestui liceu, dirigintele său, profesorul Purice, spunea despre el că nu este premiant în liceu ci este zeul liceului. Aprecieri deosebite a primit la susţinerea examenului de bacalaureat şi de la preşedintele Comisiei, profesorul universitar Ioan Petroviciu: ,,N-am întîlnit un tînăr mai inteligent şi mai bine pregătit de cînd prezidez astfel de comisii. Dacă spun că va ajunge prim ministru, nu spun nimic”. În facultate profesorii săi precum P.P.Negulescu, Nae Ionescu, Rădulescu Motru, PP Panaitescu, Ovid Densuşianu, Ion Codrea, GG Antonescu îi spuneau să nu se mai prezinte la examene că nu mai au ce să-l întrebe. Urmează Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A funcţionat ca profesor de filosofie şi de limba română la Caransebeş. Pentru că a rămas orfan de tată, a fost obligat să se întreţină singur, iar în liceu şi facultate s-a întreţinut din meditaţiile pe care le-a dat chiar unor colegi de clasă şi din bursa obţinută pentru rezultatele la învăţătură. S-a căsătorit cu Elvira din Brad, dar care s-a îmbolnăvit stînd la pat 15 ani. A intrat în Mişcarea Legionară imediat dupa înfiinţarea ei în 1927. In 1937 era şeful regiunii Banat. Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu îl numea ,,omul meu de zile negre”. După arestarea Căpitanului în 1938 în martie a facut parte din Comandamentul Mişcării împreună cu Alecu Cantacuzino, prof. Vasile Christescu, Alexandru Popovici şi alţii. A luptat împotriva dictaturii carliste, iar după alungarea lui Carol al II-lea devine, în 1940, comandantul Mişcării Legionare şi vicepreşedinte în guvernul condus de mareşalul Ion Antonescu. În ianuarie 1941 Mişcarea legionară, printr-o vicleană lovitură de stat a lui Antonescu, acţiune în care a avut sprijinul armatei germane staţionată în România, a fost îndepărtată de la guvernare. Horia Sima şi cu mai mulţi legionari (150) s-au refugiat în Germania. Antonescu a primit promisiunea de ajutor al trupelor germane condiţionat de angajamentul de onoare al lui Antonescu că legionarii vor fi liberi, nu vor fi urmăriţi. După acest episod, Antonescu a dat ordin armatei române să tragă în legionari. Patru ani mai tîrziu, Antonescu a fost arestat şi predat ruşilor. Mişcarea Legionară a ajuns din nou în închisori şi în lagărele de exterminare. După 23 August 1944 Horia Sima a făcut guvernul de la Viena şi a organizat o armată naţională. Din acest episod din istoria Romaniei, formarea Guvernului Naţional de la Viena, ca o urmare majoră în desfăşurarea evenimentelor în ţara ocupata de comunişti, o constitue paraşutările şi înfiltrările spre ţară de elemente pregătite politic, militar şi tehnic, înfiltrări care au pus bazele Rezisţentei armate anti-comuniste în România. În urma luptei anticomuniste închisorile şi lagărele comuniste s-au umplut de români luptători. Horia Sima a scris zeci de cărţi de doctrină legionară, studii politice şi memorialistică, iar activitatea sa publicistică a apărut la editura “Colecţia Omul Nou” din Miami Beach, Florida, în 7 volume cartonate, însumînd 3.500 pagini. S-a stins din viaţă la 25 mai 1993, la Madrid.
După 1942 n-a mai revenit în ţară
Horia Sima n-a mai revcenit în ţară niciodată de la plecarea lui în Exil. Nici după 1990 n-a călcat pe pămînt românesc, a ajuns doar pînă la Budapesta. Ce spune secretarul Mişcării Legionare, Mircea Dimitriu, stabilit şi el în Germania, despre Horia Sima. ,,Horia Sima nu putea veni în România deoarece în 1946 (aşa-zisul proces al ,,marii trădări naţionale”) fusese condamnat, în contumacie, la moarte. Or, această sentinţă nu a fost anulată niciodată. Însă Horia Sima se preocupa îndeaproape, din Exil, de reorganizarea, pas cu pas, a Mişcării Legionare. Nucleul de la Bucureşti s-a extins în toată ţara, destul de frumos, a reuşit să se amplifice, pînă cînd Securitatea s-a alarmat. Securitatea s-a gîndit să contraatace, iar contraatacul cel mai bun era producerea unei sciziuni. S-a creat tot cu ajutorul unui dosar şi al Securităţii, adică al SRI-ului, o ramură legionară simistă, care voia să se unifice cu dizidenţii Mişcării, care între timp îşi făcuseră şi în ţară aderenţi, în special printre macedoneni…. Printre ei era avocatul N. Păun de la Braşov, ing. Gheorghe Brahonschi de la Sibiu, Nae Cojocaru, Nelu Rusu şi Constantin Atanasiu, ultimii trei de la Bucureşti. Horia Sima i-a trimis vorbă lui Nicolau, să creeze un nou partid, dar nu din legionari ci din simpatizanţi legionari. Grija lui Horia Sima era să nu provoace autorităţile şi populaţia. Cetăţenii României au fost îndoctrinaţi de comunişti, peste jumătate de secol, că ,,Mişcarea Legionară este o adunătură de bandiţi, de criminali, de trădători de ţară, etc”. De aceea Horia Sima l-a însărcinat pe Nicolae Nicolau să facă un partid politic, scoţînd în prim plan simpatizanţi ai Mişcării. Acest partid s-a chemat ,,Noua Românie Creştină”. Grupul de legionari care s-a despărţit de Nicolau şi voia să se unească cu dizidenţii Mişcării a cerut lui Horia Sima autorizaţia să facă şi ei un partid. Natural, Horia Sima a respins cererea de a autoriza un astfel de partid, spunînd că există deja un partid legionar. Cu toată această opoziţie ei au depus cererea şi l-au numit ,,Pentru Patrie”. L-au pus preşedinte pe Nistor Chioreanu, iar vicepreşedinte au reuşit să-l ademenească pe Virgil Mateiaş. Ironia soartei este că a existat o revistă comunistă a Ministerului de Interne intitulată ,,Pentru Patrie”. În orice caz Horia Sima a fost pus înb faţa faptului împlinit. Îngrijorat de aceste conflicte care au izbucnit în ţară, el a cerut să se constituie un Grup de Comandă, unde fiecare din membrii acestui grup să aibă un sector geografic definit din România, de care să răspundă. Această propunere nu a fost acceptată de către grupul Brahonschi, Păun, Rusu, Cojocaru şi Atanasiu. În această situaţie, Horia Sima s-a văzut nevoit să intervină personal, făcînd efortul de a merge la Budapesta. De aici a trimis pe cineva în ţară cu misiunea de a-l aduce pe Virgil Mateiaş la Budapesta şi pe încă o persoană. (Este vorba despre trei persoane: Dumitru Creţu, Nicolae Bălănescu şi încă o persoană care n-a dorit să fie nominalizată). Virgil Mateiaş a fost coleg şi prieten cu Horia Sima şi Nicolae Pătraşcu. Era din Dridif şi a făcut liceul la Radu Negru în Făgăraş. Prietenia lor a rezistat tuturor timpurilor. În 1937, Virgil Mateiaş a fost numit comandant legionar. A fost ulterior vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Partidului ,,Pentru Patrie”. S-a stins la 2 ianuarie 1995, la Făgăraş. Horia Sima a fost la Budapesta în toamna anului 1992 ca să fie cît mai aproape de România, ţara care nu cerea vize cetăţenilor români. La Budapesta, Horia Sima ,,nu vindea Ardealul ungurilor”, ci a avut doar contacte cu doi legionari din ţară dintre care Virgil Mateiaş, un vechi coleg de-al lui Sima din Făgăraş, om de mare încredere. Horia Sima i-a dat dispoziţie lui Mateiaş să aducă la îndeplinire acel Grup de Comandă, gîndit de el. Preşedinte al acestui Grup trebuia să fie Nistor Chioreanu, care însă era bolnav, aproape olog, nu se putea deplasa, era mult dependent de alţii. Proiectul ,,Grup de Comandă” împiedica intenţiile fondatorilor Partidului Pentru Patrie, convertiţi la soluţia ,,unităţii” (între simiţi şi dizidenţi), idee urmărită de Tache Funda. Pînă la urmă a fost sabotată dorinţa lui Horia Sima. (n.r. Tache Funda a reuşit să-l transforme pe Ghiţă Brahonchi într-un adversar al lui Horia Sima. Mateiaş a refuzat să accepte intrarea vreunui dizident în partidul condus de el. Abia după moartea lui Mateiaş, a reuşit Funda să-şi realizeze planul.) Horia Sima a fost, după Căpitan, Comandantul Mişcării Legionare..Horia Sima este succesorul Căptanului, care, după decapitarea şi masacrarea Mişcării din 1938-1939, a reuşit s-o readucă în forţă pe scena politică, s-o refacă biologic, să-i asigure continuitatea şi actualitatea doctrinară, politică şi biologică şi s-o conducă în lunga perioadă de 53 de ani, prin periculoase furtuni politice şi ideologice.” Mircea Dimitriu, secretarul Mişcării Legionare: Extrs din caselele video primite de Lucia Baki de la d-l Mircea Dimitriu.
Memoriile lui Horia Sima trimise Regelui Mihai
,,Primul memoriu adresat de Horia Sima Regelui Mihai a fost în 1949. Ulterior acestei date Horia Sima a adresat încă 4-5 memorii Regelui. Toate memoriile au mers pe linia celui din 1949, ,,aceea de a considera Actul de la 23 August ca ceva aparţinînd trecutului, Istoriei, care nu mai necesită luări de poziţii polemice şi care oricum nu ar duce la nimic bu”. Horia Sima, în numele Mişcării Legionare, a exprimat ataşamentul Legiunii la Monarhia Constituţională Română şi la exponentul ei legitim, Regele Mihai I. Horia Sima a mai propus o colaborare concretă între MIşcarea Legionară şi Casa Regală. Nu a primit însă niciodată un răspuns de la Rege. Cu toate acestea, Horia Sima a rămas de părere că exceptînd ce s-a întîmplat la 23 August 1944, Monarhia este de preferat Republicii în România, ultima formă de guvernămînt nefiind în tradiţia poporului român şi nefiind capabilă să asigure o evoluţia democratică a societăţii româneşti. Pentru această poziţie, unii legionari l-au criticat aspru, trecînd în tabăra dizidenţilor” Mircea Dimitriu.
Acuns de Sicheriheitdienst (SD)
Scurta coabitare, în perioada septembrie 1940-21 ianuarie 1941, dintre Antonescu şi Horia Sima era condamnată de la început eşecului. Statul naţional-legionar, proclamat la 14 septembrie, a durat mai puţin de 5 luni. Ruptura dintre cei doi, a culminat cu evenimentele sângeroase din 21-23 ianuarie. În noaptea de 22 spre 23 ianuarie 1941 Horia Sima a găsit refugiu la sediul din Parcul Jianu al reprezentanţei locale a Sicheriheitdienst-lui (SD), serviciul de informaţii, iniţial al SS-ului, apoi al partidului şi statului nazist, care se bucura de extrateritorialitate (separat existau la Bucureşti reprezentanţe locale ale Abwher-ului, serviciul de informaţii al Wehrmachtului, ca şi ale altor organizaţii germane).
Aici a fost invitat de Gunne, sas din Ardeal, vorbitor perfect de română, adjunct al şefului SD, căpitanul Otto Albrecht von Bolschwing. Aici se aflau deja la adăpost mai mulţi demnitari legionari, membri ai guvernului (încă nedemis): Vasile Iaşinschi, Constantin Papanace şi Corneliu Georgescu, apoi şeful Tineretului Legionar – Constantin Stoicănescu, secretarul general al Ministerului de Interne – Victor Biriş, şeful Ajutorului Legionar – Ilie Gârneaţă, preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români – Viorel Trifa (viitorul arhiepiscop Valerian Trifa), secretarul personal al lui Sima – Traian Borobaru şi alţi câţiva, în total 12 persoane. Scopul acestei invitaţii nu era atât grija pentru siguranţa personală a lui Horia Sima, cât intenţia de a-l pune faţă în faţă cu Herman Neubacher, reprezentantul special al lui Hitler în Balcani şi împuternicit al Reichului pentru tratativele economice cu România, probabil cea mai înaltă personalitate nazistă aflată în acel moment în ţara noastră (trebuie spus că în conducerea legaţiei germane la Bucureşti exista tocmai atunci un hiatus, ministrul Wilhelm Fabricius îşi încheiase misiunea, iar succesorul său, Manfred von Killinger, nu-şi preluase încă postul). Din dispoziţia lui Hitler, reprezentantul special i-a declarat lui Sima pe un ton categoric că luptele de stradă trebuie să înceteze imediat, iar acesta s-a conformat, mai ales că şansele de răsturnare a lui Antonescu dispăruseră, şi a dat un ordin corespunzător legionarilor, sub forma unui comunicat redactat împreună cu Neubacher. Situaţia era limpede: Führerul, care se pregătea să atace URSS, avea nevoie de linişte în România, pentru că ţara noastră reprezenta o piesă importantă în strategia sa militară în flancul sudic al colosului sovietic şi mai ales pentru a nu fi perturbată aprovizionarea cu petrol, materie primă esenţială pentru maşina de război a Wehrmachtului. În plus, Hitler era iritat pentru că Horia Sima îl sfidase, refuzând invitaţia de a-l vizita la Bertechsgaden, împreună cu Antonescu, în ziua de 14 ianuarie.
S-a refugiat la Braşov, apoi în Bulgaria de unde a plecat la Viena
Odată sarcina încredinţată lui Neubacher fiind îndeplinită, prezenţa lui Sima la sediul SD nu mai era de dorit (e de luat în seamă şi teama de reacţia furibundă a lui Antonescu dacă ar fi aflat de această prezenţă). Şi aşa se face că i se pune în vedere să părăsească sediul, deşi colegii săi legionari puteau rămâne. În schimb, Sima este invitat de şeful reprezentanţei Gestapoului la Bucureşti, Kurt Geissler, să înnopteze la el (exista însă inconvenientul că locuinţa acestuia nu se bucura de statut diplomatic), apoi, altă surpriză, invitaţia este retrasă. (Sima presupune în lucrarea sa memorialistică Prizonieri ai puterilor Axei că s-ar fi primit dispoziţii noi de la Berlin, ştiut fiind că ministrul de Externe Ribbentrop nu-l avea la inimă pe Comandantul Legiunii – îl numea „derbedeu” – şi că pleda pe lângă Hitler să-şi ia mâna de pe el.)
Total dezorientat, Sima îşi găseşte în cele din urmă adăpost în casa surorii sale, care era căsătorită cu un avocat din Bucureşti. Surprizele nu se opresc însă aici deoarece, dis-de-dimineaţă, Bolschwing şi ajutorul său, Gunne, însoţiţi de un om de încredere (Ion Boian) al lui Sima, care ştia unde se afla acesta, se prezintă la noul loc de refugiu, spunându-i că o alternativă mult mai sigură ar fi locuinţa din Braşov a lui Andreas Schmidt, şeful Grupului Etnic German. Probabil că Reichsführerul SS Himmler – aflat într-un conflict mocnit cu Ribbentrop – intervenise în ultimul moment şi ordonase oamenilor săi să-l salveze pe conducătorul legiunii, care putea constitui o soluţie de rezervă preţioasă în cazul în care Antonescu ar fi ieşit din joc; aşa cum avea să se şi întâmple la 23 august 1944. Până una-alta, în timp ce autorităţile antonesciene îl căutau cu furie peste tot, Sima a avut de îndurat situaţia penibilă de a călători de la Bucureşti la Braşov ghemuit în cufărul unei maşini. Dar nici la Braşov nu avea să rămână prea mult timp, ci avea să fie mutat la locuinţa unor saşi din Sibiu, pentru a reveni apoi la Bucureşti, la sediul SD, de unde legionarii ascunşi acolo fuseseră între timp expediaţi clandestin în Germania. Iar de la Bucureşti, îmbrăcat în uniformă germană, a fost transportat cu trenul în Bulgaria (autorităţile se aşteptau, după toate probabilităţile, ca Sima să încerce să treacă graniţa cu Ungaria, care, tocmai din acest motiv, era şi extrem de sever păzită), pentru ca de la Sofia să plece cu avionul la Viena. În tot acest periplu atât de întortocheat, Sima s-a bucurat în permanenţă de susţinerea şi ocrotirea lui von Bolschwing (şi a ajutorului acestuia, Gunne), „prieteni loiali ai mişcării care şi-au riscat şi cariera ca să ne salveze”, cum scrie Sima, mai târziu, în cartea de memorii. Într-adevăr, cariera căpitanului SD Otto von Bolschwing s-a pomenit, din pricina acestei afaceri, grav compromisă. Antonescu a aflat între timp de fuga căpeteniei legionare şi de ajutorul primit din partea SD-ului şi, furibund, a protestat pe lângă noul ministru german, von Killinger, cerând plecarea vinovatului, ca persona non grata. Şeful oficiului diplomatic de la Bucureşti, care aidoma şefului său ierarhic, von Ribbentrop, nu-i simpatiza nici pe legionari, nici SD-ul, a ordonat o anchetă şi a solicitat imediata rechemare în ţară a celui în cauză (ca şi a reprezentantului gestapovist Geissler).
Revenit în centrală şi supus unui interogatoriu strâns, von Bolschwing a fost învinuit de a-şi fi depăşit atribuţiile şi de a fi periclitat relaţiile cu o ţară aliată. El a fost la un pas de a-şi frânge gâtul (trebuia dată o satisfacţie, măcar formală, lui Antonescu), dar, până la urmă, a scăpat cu faţa curată. Trecând peste un hop greu, cariera căpitanului şi-a reluat traiectoria, ba chiar, imediat după război, avea să cunoască evoluţii de necrezut.
Din slujba învinşilor nemţi în cea a învingătorilor americani
Von Bolschwing a fost expulzat în 1937, în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. Următoarea sa misiune a fost în România şi ea a luat sfârşit din cauza trecerii peste graniţă a lui Horia Sima şi a altor căpetenii legionare. După ce a depăşit dificultăţile ivite din această pricină, noile sarcini de serviciu aveau să-i poarte paşii lui Bolschwing în alte părţi ale Europei aflate sub stăpânire nazistă, mai ales (inclusiv la sfârşitul războiului) în Austria. Încheierea conflictului îl va găsi, paradoxal, de partea aliaţilor victorioşi. Aşa reiese, cel puţin, dintr-o scrisoare datată 7 iunie 1945 şi semnată de locotenent-colonelul Ray F. Goggin, Regimentul 71 Infanterie al Armatei SUA.
Un certificat de bună purtare în toată regula, în care se spune, nici mai mult nici mai puţin: „Otto Albrecht von Bolschwing, membru al mişcării clandestine din Tyrol, a ajutat concret forţele armate ale SUA în timpul înaintării noastre prin trecătoarea Fern şi în partea de apus a Austriei, anterior capitulării armatei germane. În timpul ocupaţiei noastre a capturat personal 20 de înalte oficialităţi naziste şi ofiţeri SS şi s-a aflat în fruntea unor patrule care au capturat mulţi alţii”.
Favorul făcut de Himmler lui Horia Sima
Expresia „Garda de fier. Organizaţie teroristă de tip fascist” şi ideea că legionarii au fost protejaţii şi asociaţii naziştilor au devenit cumva axiome în istoriografie. Am găsit câteva documente care contrazic acest punct de vedere. De fapt este vorba de un întreg dosar alcătuit de subordonaţii lui Joachim von Ribbentrop în jurul fugii lui Horia Sima din Germania în Italia. O poveste încă nebuloasă încercarea de fugă a lui Horia Sima din 16 decembrie 1942. Ministrul italian de externe Galeazzo Ciano nota cu acest prilej „A sosit în Italia Horia Sima, şeful legiunii româneşti. Pentru că a fugit din Germania, cu un paşaport fals, Himmler ne cere extrădarea lui. Din partea mea, l-am consiliat pe Duce să-l extrădeze, fără alte discuţii, cu atât mai mult cu cât prezenţa lui aici ne-ar crea probleme cu Antonescu. Apoi, una peste alta, un derbedeu mai puţin. ,,Nici italienii nu îi iubeau foarte tare pe legionari. Dar să vedem cum a hotărât Hitler să îi trateze, după ce Horia Sima a fost readus în Germania. Pe scurt: naziştii i-au internat pe legionari în lagărele de concentrare de la Buchenwald şi Sachsenhausen (la Buchenwald în spatele sârmei ghimpate, iar Horia Sima la izolare, în lagărul de la Sachsenhausen).
Ordinul lui Hitler referitor la legionari
,,Comunicare telefonică din 21.01.1943 din „Wolfschanze” (n.trad. Vizuina lupului, cartierul general al lui Hitler)
Referitor la: legionarii români
1. Cei 150 de legionari români care muncesc la uzinele Heinkel din Rostock rămân în continuare angajaţi ai uzinelor Heinkel. Totuşi nu vor mai fi trataţi de SS ca legionari români, ci ca refugiaţi politici cu drept de azil şi în cazul în care nu s-a întâmplat asta deja vor trebui să îşi aleagă un reprezentant pentru relaţia cu autorităţile germane. Acest reprezentant va trebui să comunice restului legionarilor că toţi legionarii de la uzinele Heinkel ar fi trebuit să fie internaţi într-un lagăr de concentrare după fuga lui Horia Sima. Însă acest lucru a fost anulat. În cazul în care unul dintre legionari va lua legătura cu România, direct sau indirect, toţi cei 150 de legionari de la Heinkel vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare. De asemenea nu li se va permite nici un fel de activitate politică internă sau externă. În cazul unei evadări sau a unei plecări nepermise toţi legionarii vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare.
2. Ce-a de-a doua grupă de aproximativ 150 de legionari care în prezent sunt internaţi în lagărul special Fichtenhain dependent de lagărul de concentrare Buchenwald rămân deţinuţi acolo în continuare, în spatele sârmei ghimpate şi sub pază severă, totuşi trebuie trataţi bine. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că încercarea de evadare sau activitatea politică fie şi din partea unuia singur dintre ei va avea urmări neprevăzute pentru toţi legionarii.
3. Cei 13 şefi ai legionarilor români, Iaşinschi şi ceilalţi, trebuie internaţi într-un alt lagăr în celule izolate. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că în cazul încercării de evadare sau a desfăşurării de activităţi politice ale unuia dintre ei vor fi predaţi cu toţii României.
4. Horia Sima şi adjutantul său Borobaru vor fi separaţi de ceilalţi legionari şi supravegheaţi sever.
5. Domnul ministru de Externe al Reichului va publica un comunicat de presă referitor la fuga lui Horia Sima şi va face o comunicare oficială Guvernului României prin trimisul von Killinger pentru a încheia în mod clar această afacere.
6. Domnul ministru de Externe al Reichului îl roagă prin intermediul Obergruppenfuhrer Wolff pe Reichsfuhrer SS (n.trad. – Heinrich Himmler) să emită un ordin către autorităţile subordonate lui prin care să interzică legăturile dintre legionarii români internaţi în lagăre şi cetăţenii români care pot circula liber, iar acestora din urmă să li se interzică să fie legionari sau să facă parte din partide politice. Reichsfuhrer SS crede că trebuie permise relaţiile cu cetăţenii români de sex masculin şi feminin (anume soţiile şi fiicele lor), ca şi cu delegaţiile economice şi militarii români.
„Wolfschanze”, 21 ianuarie 1943 (Dictat de Obergruppenfuhrer Wolff)”
Tratament special pentru Horia Sima
Heinrich Himmler îi scria personal lui Joachim von Ribbentrop pe 15 martie 1943 pentru a-i aduce la cunoştinţă îndeplinirea ordinelor lui Hitler şi a preciza că a dat ordin ca Horia Sima să aibă parte de un timp mai lung de plimbare – în condiţiile în care acesta era ţinut în izolare.
,,Dragă Ribbentrop,
Horia Sima şi adjutantul său Borobaru se găsesc în prezent în lagărul de concentrare Sachsenhausen, deplin izolaţi în clădirea cu celule individuale. Anexat îţi trimit un raport al Serviciului de Siguranţă al Reichului din 10.03.1943. Între timp am dat indicaţia ca Horia Sima să primească un timp mai lung de plimbare.
De asemenea îţi transmit o scrisoare trimisă de Horia Sima către Gruppenfuhrer SS Muller. Se înţelege de la sine că Muller nu a menţionat nimănui această scrisoare şi nu a dat ocazia ca ea să fie scrisă. Această scrisoare poate fi explicată prin poziţia fanatică şi inflexibilă a lui Horia Sima.
Vei înţelege că mă abţin de la orice comentariu sau poziţie faţă de această scrisoare.
Heil Hitler!
Al tău,
H. Himmler
Documentele de mai jos fac parte din dosarul „Aussenpolitischen Ubersichten” cuprins în arhiva lui Joachim von Ribbentrop. Arhiva aceasta a fost capturată de armata americană în 1945. Reproducerile documentelor au fost făcute de pe microfilm, Arhivele Naţionale, Colecţia Microfilme SUA, rola 261, cadrele 31419-31422 (ordinul lui Hitler referitor la legionarii din Germania) şi cadrul 31446 (scrisoarea lui Heinrich Himmler către Joachim von Ribbentrop)
Mândreanul Ioan Dan despre Horia Sima
,,În perioada 1927 – 1932 am lucrat la primărie, casier comunal. Au venit diferiţi reprezentanţi ai partidelor pentru a mă atrage în politică. Am refuzat. Când a venit Horia Sima, al cărui tată se născuse în Mândra, m-a lămurit spunându-mi că Legiunea este o şcoală de caractere. Dar în 1929 m-am înscris în Legiune. M-au convins Horia Sima, al cărui tată se născuse în Mândra, Nicolae Petraşcu şi Gheorghe Bulbu. La alegerile din 1931 pe listele din Făgăraş am candidat cu Ionel Moţa şi cu inginerul Blănaru din Focşani. La Făgăraş a apărut ziarul „Legiunea”, condusă de Horia Sima, redactor responsabil fiind Beleuţă Valer, student teolog, tot din Mândra. În anul 1933 a organizat şi îngrijit grupul de propagandişti din judeţul Făgăraş. L-am cunoscut pe Niki Constantinescu care a fost des în casa mea. După asasinarea lui Duca, Niki a venit la mine şi soţia l-a îmbrăcat în haine ţărăneşti, i-a dat o desagă cu slănină, pâine şi bani. Niki Constantinescu era un flăcău frumos. Văzându-l cum arată de bine în hainele ţărăneşti i-a zis că după ce se termină postul Crăciunului, să vină din nou la Mândra, să-i caute o fată. Dar destinul lui Niki Constantinescu a fost altul. Persecuţiile la care au fost supuşi studenţii legionari în anul 1933 în zona Făgaraş se poate vedea şi în romanul „Gorila” a lui Liviu Rebreanu. După desfiinţarea Gărzii de Fier au urmat interogatorii, percheziţii, umilinţe. Am fost arestat şi închis la legiunea de jandarmi, anchetat. Se aflase că Niki Constantinescu fusese la mine acasă, dar nu s-a dovedit. Aici l-am întîlnit pe avocatul Virgil Mateiaş. În penitenciarul din Cetatea Făgăraş, l-am cunoscut şi pe prinţul rus, Boris de Forj, fost ofiţer în armata albă a lui Vranghel, care a descris grozăviile făcutre de ruşi în Rusia după 1912. Acesta era bun prieten cu prinţului Jusupov, care l-a împuşcat pe Rasputin. În anul 1936, împreună cu un mare grup de legionari, am paticipat la Bucureşti la funeraliile lui Moţa şi Marin În tot acest timp a avut multe incidente cu autorităţile din Făgăraş (li se interzisese propaganda). Împreună cu inginerul Gheorghe Clime, am încercat să reorganizăm legionarii din Făgăraş. Dar inginerul Gheorghe Clime a trebuit să plece la Bucureşti, în zona Fagaraş, guvernul avea mulţi agenţi. A fost arestat şi dus la Vaslui împreună cu alţi făgăraşeni, apoi la Craiova, şi la Făgăraş. A participat la rebeliunea din ’41, dar prin tactul de care a dat dovada, nu s-a vărsat sânge” Ion Dan.
În anul 1942 Ion Dan este arestat şi dus al Târgu Jiu. Tot în anul 1942, pleacă pe front, în Crimeea. După 7 luni de front, cu un avion a reuşit să plece în ţară. După 23 august 1944 începe o nouă perioadă de masive arestări. E arestat din nou în 1948 şi deţinut la Făgăraş, Braşov, Gherla, Aiud, Bucureşti-Ghencea, Canal – Capul Midia, Năvodari, Borzeşti, Braşov, Codlea. Timp de 8 ani a cunoscut Gulagul Românesc, fiind eliberat în 1956. Venind acasă, sărăcie, foame, soţia bolnavă, cote, foşti chiaburi. A lucrat câte puţin în mai multe locuri, la Combinatul Chimic Făgăraş, la CFR. În 1962 a venit şi colectivizarea. Apoi a lucrat ca morar la ferma Făgăraş, până în 1967 când s-a pensionat.
Comemorarea a două decenii de la moartea Comandantului
La două decenii de la moartea comandantului Mişcării Legionare, Horia Sima, au fost organizate mai multe acţiuni de comemorare. Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, Partidul Totul pentru Ţară au marcat evenimentul la Bucureşti, Sibiu, Cluj şi Mândra. La Mândra, satul în care îşi are rădăcinile, pe linie paternă, Horia Sima, comemorarea a avut loc la biserică, după liturghia de duminică, 26 mai.
