Garda de Fier

CASETA / ROLA NR. : R 799
NR. DE INVENTAR : 2459
DOCUMENTUL NR. : 1645
REALIZATOR : Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII : 5.01.1999
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 2.06.2001
TRANSCRIERE : Sora Florin
DACTILO PC : Sora Florin
OBSERVAŢII : Interviu telefonic (Paris). Corectură Silvia Angelescu.
CONŢINUT :  Interviu cu FILON VERCA 

Evadat din Securitatea Timişoara

• fugit în Grecia
• ajuns în Franţa – 1950

Contactele Mişcării Legionare cu autorităţile franceze şi americane – 1949

Franţa

• centre de pregătire pentru echipe care să fie paraşutate în România
• organizarea

Germania

• instruit în Germania, înainte de 1944

Cursuri de radio-telegrafie în centrul din Franţa

• pregătirea pentru misiuni
• aparatele emisie-recepţie
• legătura cu rezistenţii din ţară

Ds. Ovidiu Găină

Instruirea în Germania

Ds. Ion Tolan şi primele contacte cu ţara

• alte echipe pregătite pentru paraşutarea în ţară

Echipamentul centrului de la Izny

• ingineri aduşi pentru repararea aparatelor
• ofiţerii din echipele de instruire

Instruirea în Franţa

Legătura cu Franţa, după paraşutarea în ţară

• codurile pentru comunicare
• speranţa că occidentalii vor interveni în favoarea ţărilor comunizate

Constituirea echipelor

• echipa legionară în care urma să fie paraşutat (echipa de comandă)
• echipa cu care a fost paraşutat

Paraşutarea

• lansarea
• locul de aterizare: Bunila, Hd
• paraşutarea
• despărţirea oamenilor din echipă, după aterizare

Informaţii trimise la Viena după paraşutare

• codurile
• de unde se făcea transmisia
• paza la punctul de emisie
• grupul rezistenţilor din subordinea sa
• încetarea transmiterii informaţiilor către Viena – aprilie 1944

Legăturile cu Mişcarea legionară

• cu Nicolae Pătraşcu
• alte legături în ţară: Mediaş, Sighişoara

Aparatele de emisie

Ds. Radio Donau

Plecarea din ţară: oct. 1948

Misiunea în ţară 1944-1948

• misiunea până în mai 1944

Înţelegerea Ana Pauker-N. Pătraşcu

Date biografice

  ……………………………………………………………………………………………………….                      

Octavian Silvestru: De la Paris, domnul Filon Verca a avut amabilitatea să acorde un interviu Secţiei de Istorie Orală, din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Domnule Verca, în anii 1949-1950, din Occident, din Franţa, au plecat spre România o serie de paraşutişti implicaţi în Rezistenţa anticomunistă. Ce ne puteţi spune despre această acţiune şi când aţi luat cunoştinţă de ea?

Filon Verca: Pentru a răspunde la această întrebare, aş dori să fac o incursiune… odată cu plecarea mea din ţară.

După a doua mea arestare… şi evadarea din Securitatea din Timişoara[1], m-am gândit că aş fi de folos mai mult în străinătate, să ajung acolo şi să denunţ ceea ce se întâmplă în ţară. Pentru aceasta am trecut frontiera iugoslavă, însă acolo am fost arestat de Utva iugoslavă şi am evadat. În continuare, am ajuns în Grecia[2]. În Grecia însă am fost blocat timp de un an şi jumătate, pentru că nici o ţară din Europa nu a acceptat să-mi dea viza. Am reuşit totuşi să obţin viză prin camarazii mei din Spania, de la Madrid, dar cu condiţia să nu debarc în Spania, ci să profit de această viză ca să obţin o viză de trecere într-o altă ţară din Europa. Aşa am plecat din Grecia şi am debarcat cu vaporul la Marsilia[3]. De la Marsilia am plecat la Paris.

O.S.. Când s-a întâmplat acest lucru?

F.V.. Acest lucru s-a întâmplat în 3 martie 1950.

O.S.: Da!

F.V.: Deci nu ştiam nimic ce se întâmplă în străinătate. Ajuns la Paris am luat contact cu  Mircea Muşetescu, doctorul Mircea Muşetescu care mi-a povestit toate elementele în curs de desfăşurare în Franţa, adică contactul pe care Mişcarea Legionară l-a avut cu autorităţile americane şi franceze[4], pentru a constitui echipe care să fie paraşutate în ţară, în eventualitatea unui conflict cu foştii aliaţi, cu Uniunea Sovietică. Deja încă din 1949, contatcul era stabilit. S-au format echipe, care erau instruite în centre de pregătire.

Primul centru de pregătire[5], a fost în comuna Andilly, la nord de Paris. Contactul pe care l-am avut cu doctorul Dimitriu, doctorul Muşetescu, mi-a permis să cunosc situaţia şi mi s-a propus ca să particip la aceste acţiuni. Desigur că gândul meu era de a fi de folos celor pe care i-am lăsat în ţară, adică echipele Spiru Bălănaru, comandorul Domăşneanu, Gogu Cristescu, Zaharia Mărineasa care erau foarte bine organizaţi pentru a… o eventuală, un eventual conflict cu ocupantul ţării noastre. Am intrat în acest centru ca responsabil al Mişcării Legionare.

O.S.: Dacă vreţi să ne faceţi o descriere a acestui centru. Ce conţinea el de fapt?

F.V.: Acest centru pregătea echipele, pentru…

O.S.. Paraşutare!

F.V.: Radio-emisie recepţie, sabotaj, paraşutări, armament adică tot acest… Această pregătire necesară unei acţiuni în ţară.

O.S.: Cam câţi oameni se antrenau în acest centru?

F.V.: În acest centru, erau cam 12 persoane[6], conduse de un instructor francez pentru armament, căpitanul Carpentier. Legătura pe care o aveam direct cu organizatorul acestor centre era Beaumont, francez. Instructorul era tot un francez al cărui nume nu l-am mai reţinut. Contactul cu americanii se făcea în afară.

O.S.: Aceşti ofiţeri aparţineau Serviciilor Secrete sau armatei regulate?

F.V.: Aceste servicii depindeau de preşedenţia Republicii.

O.S.: Dar ofiţerii erau militari de carieră, sau ofiţeri ai Serviciilor Secrete?

F.V.: N-aş putea să spun, însă totul se petrecea ca şi când totul era secret.

O.S.: Deci ei nu erau îmbrăcaţi în uniformă, erau civili!

F.V.: Erau civili.

O.S.: Această tabără era păzită de santinele militare, sau tot în civil?

F.V.: Nu eram păziţi.

O.S.: Şi nu exista un punct de control la intrare, oricine putea să intre în tabără?

F.V.: Nu. Nu, era o pază civilă care interzicea accesul oricărei persoane în afara centrului. Era un ofiţer civil, care era şeful centrului şi bucătăria era tot din partea armatei.

O.S.: Acum, dumneavoastră v-aţi… am înţeles că aţi fost instructor de radio-emisie recepţie?

F.V.: Prima dată eu am făcut instrucţia în Germania[7], înainte de a fi paraşutat în ţară, în 1944. Însă cum trecuse timp a trebuit să reîmprospătez cunoştinţele şi datorită acestui fapt, a trebuit să urmez cursurile predate de un radio-telegrafist francez[8]. Deci în prima fază a fost repunerea mea în condiţie, pentru a lua comanda instrucţiei pentru echipele care vor pleca în ţară mai târziu.

O.S.. Acum, în ce consta instrucţia dumneavoastră, ce anume învăţaţi acolo?

F.V.: Învăţam manipularea aparatului, audiţia, cifru, pe urmă era o altă secţie care ne învăţa să… pregătim acte de identitate. Sigur falsificarea documentelor ca în momentul în care ajungem în ţară să putem singuri să suplinim la nevoile noastre. În afară de aceste….

O.S.: Mi-aţi spus că aveaţi o secţie, pregătire de sabotaj. Ce anume învăţaţi aici prepararea explozibililor?

F.V.: Era în timpul zilei, erau ore dispuse [pentru] radio emisie-recepţie[9], erau ore pentru documente, erau ore pentru sabotaj, adică manipularea materialului explozibil, armamentul şi paraşutările.

O.S.: În ceea ce priveşte… deci nu mi-aţi răspuns la problemele de sabotaj: prepararea explozibililor sau şi montarea lor?

F.V.: Şi montarea şi cunoaşterea materialului şi posibilitatea de a-l folosi.

O.S.: Adică vi se explicau punctele sensibile ale diferitelor tipuri de construcţie? Ştiu că la un pod se montează într-un loc, la un tunel se montează în alt loc, la o maşină în alt loc.

F.V.: Nu s-a precizat…

O.S.: … unde să le montaţi…

F.V.: … modul de a le…

O.S.:  … de a le folosi…

F.V.: Da, însă putem să-l montăm şi să efectuăm operaţia.

O.S.: Dar armamentul? Cu ce tip de armament vă antrenaţi? Cu armament uşor?

F.V.: Ne antrenam cu tragere cu pistolul, tragere cu pistolul mitralieră pe urmă manipularea dinamitei, a minelor şi tot felul de material explozibil.

O.S.: Da, să ne întoarcem la cursul de radio emisie-recepţie[10]. Mai ţineţi minte ce fel de aparate aveaţi în dotare, erau aparate portabile?

F.V.: Erau aparate portabile.

O.S.: Şi de ce fabricaţie erau?

F.V.: N-aş putea să… Memoria mi-e puţin fidelă.

O.S.: Dar, domnul Verca, cei care plecau, luau nişte aparate cu ei…

F.V.: Sigur!

O.S.: Şi eraţi pregătit şi pentru depanarea acestor aparate?

F.V.: N-am înţeles întrebarea!

O.S.: Eraţi pregătiţi şi pentru repararea aparatelor?

F.V.: Nu.

O.S.: Şi dacă ele se stricau în timpul lansării, al paraşutării în ţară, cine vi le repara, cine urma să le repare în România?

F.V.: În momentul când am luat contact cu organizaţia din ţară reparaţiile trebuiau să se facă în ţară.

O.S.: Şi cine anume trebuia să le facă în ţară?

F.V.: Organizaţia formată şi din tehnicieni, care eventual puteau să ne depaneze.

O.S.: Da. Acum, cum ţineaţi legătura cu ţara?

F.V.: Prin radio emisie-recepţie[11].

O.S.: Şi mai ţineţi minte unde erau astfel de aparate în ţară, cam din ce zone se transmiteau?

F.V.: Se transmiteau oriunde eram paraşutaţi.

O.S.: Dar înainte nu aţi avut oameni care să vă transmită?

F.V.: Nu.

O.S.: Deci după paraşutări?

F.V.: După paraşutări, odată căzuţi pe sol trebuia să găsim noi singuri locul potrivit pentru a începe să luăm contactul cu Parisul.

O.S.: Da, acum vreau să vă întreb dacă vreodată aţi primit mesaj de pe muntele Rarău, poate chiar de la mănăstirea Rarău din Bucovina. Aţi primit vreodată mesaje de acolo? Aţi ţinut legătura?

F.V.: Nu am cunoştinţă.

O.S.: Nu aveţi cunoştinţă! Vă întreb pentru că în zona respectivă, a funcţionat un grup de rezistenţă condus de comandantul Ovidiu Găină. Şi…

F.V.: A, Găină a fost mai devreme, el a fost paraşutat în 1944![12]

O.S.: Aşa, întorcându-ne la acest centru de pregătire, după ce l-aţi absolvit, după ce aţi terminat, ce s-a întâmplat, cu dumneavoastră?

F.V.: În momentul în care eu am devenit din nou operativ, adică mi-am însuşit din cunoştinţele în radio emisie-recepţie, am fost luat din nou cu avionul şi dus în Germania[13], într-un orăşel Bad-Schachen  la doi kilometri de oraşul Lindau, port la lacul Constanza. Aicea am avut prima echipă  pentru instruire, din care făcea parte Ion Tolan[14], care a plecat pe jos înainte de paraşutarea celorlalţi şi a ajuns în ţară pe cont propriu, adică fără să fie dotată cu aparate de emisie-recepţie. El trebuia să facă primul contact cu organizaţia în ţară.

De aicea am fost deplasat în oraşul Izny, la vreo 70 de km de Lindau, unde era centrul nostru de pregătire. Aici am întâlnit [pe] Nică Tănase[15], doctorul Ionel Golea şi toate echipele care vroiau să plece în ţară.

O.S.: Acest centru… numai puţin!

F.V.: … instructorul lor.

O.S.: Numai puţin, acest centru diferea în ceva de cel în care v-aţi pregătit dumneavoastră?

F.V.: Era echipat cu tot materialul necesar[16], însă totul se reducea aicea la manipularea aparatului, pentru că instrucţia tehnică în ce priveşte armamentul, se făcuse deja în altă parte. Deci echipele care trebuiau să plece erau deja pregătite, nu lipsea decât manipularea aparatului.

O.S.: Cât timp a durat un curs de învăţare a manipulării de radio emisie-recepţie?

F.V.: A durat până… între şase săptămâni şi două luni.

O.S.: Da. Ce aparate aveaţi aicea?

F.V.: Iar îmi puneţi o întrebare pe care n-aş putea să o…

O.S.: Vă mai întreb un lucru: domnul Mircea Dimitriu mi-a pus că la un moment dat, Legiunea şi-a adus nişte specialişti, nişte ingineri, unul din Australia şi un inginer, care era stabilit în Germania, ca să confecţioneze, să confecţionaţi dumneavoastră aparatele de emisie recepţie.

F.V.: Să le confecţioneze şi să le amelioreze. E vorba de inginerul Ginghină[17] şi de inginerul Boiu.

O.S.: Mai trăieşte careva?

F.V.: Nu mai am cunoştinţă de inginerul Boiu, dar inginerul Ginghină se găseşte la Nisa, până acum şase luni.

O.S.: Da. Bun, acum vroiam să vă mai întreb un lucru înainte de a termina, am înţeles tot de la domnul Dimitriu…

F.V.: … da…

O.S.: … că în România în aceeaşi perioadă a fost paraşutat şi un grup al căpitanului Mare.

F.V.: Da.

O.S.: E vorba de domnul Ilie Rada, care trăieşte la Paris. Ştiţi ceva de dânsul?

F.V.: L-am întâlnit la… (nu se înţelege) acum câţiva ani de zile. De atunci numai ştiu pe unde este.

O.S.: Numai ştiţi dacă mai este în Paris sau nu?

F.V.: Numai ştiu nimic de el.

O.S.: Da, bun! Haideţi să continuăm…

F.V.: Am omis să vă precizez că [în] primul centru unde am intrat erau şi patru ofiţeri[18]: căpitanul Cruţescu, sublocotenenţii Bărbulescu Puiu… un alt sublocotenent care trăieşte în Germania şi sublocotenentul Cernea. Deci nu au fost numai legionari şi au fost şi ofiţeri.

O.S.. Ei făceau parte din Consiliul Naţional Român  sau …? Ei pe ce filieră ajunseseră în acest centru de instrucţie?

F.V.: Prieteni cu noi.

O.S.: Da…

F.V.: Menţineau contactul în anumite organizaţii umanitare şi în momentul în care s-a hotărât o intervenţie în ţară, ei s-au opus, s-au găsit indisponibili.

O.S.: Ei nu au avut, nu au fost paraşutaţi?

F.V.: Nu au fost paraşutaţi, pentru că paraşutările se făceau în primul rând de legionari şi a durat timp de doi ani de zile.

O.S.: Da. Dumneavoastră… (voci suprapuse)

F.V.: … căutat mai târziu.

O.S.: Acum, dumneavoastră aţi fost numai în acest centru de la Bad-Schachen?

F.V.: Bad-Schachen.

O.S.: Deci numai aici aţi fost dumneavoastră instructor?

F.V.: Nu, de la Izny, am fost la Izny, pe urmă am revenit în Franţa.

O.S.: Aşa!

F.V.. La Chevilly-Larue, un orăşel la vest de Paris[19].

O.S.: Da…

F.V.: Aici am continuat instrucţia. Ultima echipă care trebuia să plece, Petru Cerneaş Moţul, Tudor Popa au fost întorşi din drum pentru că operaţiile au fost sistate. De la Chevilly Larue, am fost deplasat din nou la Longjumeau.

O.S.. Da…

F.V.: … unde am continuat instrucţia, pe urmă la Montfermeil, la nord de Paris şi aici au luat sfârşit toate operaţiile.

O.S.: Acum, pe măsură ce echipele plecau în ţară, ele încercau să ţină legătura radio cu dumneavoastră.

F.V.: Nu cu noi.

O.S.: Cu cine ţineau ei legătura?

F.V.: Legătura se ţinea cu o centrală, de care eu nu am cunoştinţă[20].

O.S.: Şi ştiţi pe cineva care a lucrat la această centrală?

F.V.: (iritat) Nu!

O.S.: Şi unde era această centrală?

F.V.: Era la Paris.

O.S.: Domnul Verca, ce mai ştiţi, ce ne puteţi spune despre această centrală, de unde se ţinea legătura cu ţara, unde era ea plasată?

F.V.: Îmi puneţi o întrebare la care nu pot să răspund.

O.S.: Da… Acum, paraşutiştii foloseau nişte coduri.

F.V.: Da.

O.S.: Mai ţineţi minte ce fel de coduri erau ele, plecau cu dicţionare, de unde îşi procurau aceste coduri, erau memorate, cum erau?

F.V.: Era un cifru pe care ei trebuiau să-l memoreze[21].

O.S.: Deci era mereu acelaşi cifru?

F.V.: Cifrul se putea schimba prin comunicare.

O.S.: Deci exista posibilitatea de a se schimba periodic cifrul?

F.V.: Chiar era necesar să se schimbe!

O.S.: Da. În general ştiţi dacă s-a ţinut legătura cu ţara sau au fost probleme?

F.V.: Nu aş putea să vă răspund.

O.S.: Da, bun! Despre această perioadă de pregătire a paraşutiştilor, credeţi că mai aveţi ceva de adăugat, aţi vrea dumneavoastră să ne mai spuneţi ceva?

F.V.: … Mai mult aşa, sentimental. Eu cred că această operaţie a fost în ritmul vremii şi aveam această… nu certitudine, dar simţeam că se va întâmpla ceva[22], pentru că exista un conflict între aliaţi, pentru că Rusia începuse această operă de dominare a Europei, care s-a precizat în „Blocusul Berlinului”.

O.S.: Vroiam, să vă întreb eu altceva, domnule Verca: aceste echipe au fost alese din voluntari?

F.V.: Din voluntari[23], da!

O.S.: Dar am înţeles că au fost mai mulţi voluntari decât oameni aleşi. Cum se făcea selecţia lor, pe ce criterii?

F.V.: N-aş putea să precizez, există aşa un sentiment de apropiere între indivizi.

O.S.: Nu, dar ei erau puşi să treacă nişte probe fizice, de rezistenţă fizică, de aptitudini?

F.V.: A, din punct de vedere de pregătire fizică, asta urma în momentul în care au fost aleşi!

O.S.: Păi asta vă întreb: când au fost aleşi, pe ce baze au fost aleşi?

F.V.: Pe bază de afinităţi, erau echipe de două persoane, în funcţie de valoarea lor sufletească, în funcţie de decizia lor de a se angaja în aceste acţiuni.

O.S.: Am înţeles. Da…

( Scurtă pauză)

O.S.: Acum, domnule Filon Verca, să ne întoarcem în timp…

F.V.: Da…

O.S.: În primăvara anului 1945.

F.V.. Da…

O.S.: Din câte am mai citit eu, în noiembrie 1944 au avut loc primele paraşutări legionare, este vorba de echipele conduse de Constantin Stoicănescu şi de Andreas Schmidt de la Grupul Etnic German. Dumneavoastră aţi făcut parte din aceste grupuri?

F.V.: Nu, eu trebuia să fiu paraşutat cu echipa de comandă[24]: Nicolae Pătraşcu, Nistor Chioreanu şi Ion Constantin. Ion Constantin era şeful, era şeful Legionarei Banat. Însă nemţii nu au fost de acord ca să fie un radiotelegrafist de ai noştri şi au pus ei pe unul al lor, care în momentul în care a ajuns în ţară s-a şi predat. Deci eu am fost chemat de comandantul Mişcării Legionare, Horia Sima, şi mi-a propus să plec cu prima echipă, echipa de comandă. Cum nemţii s-au opus, eu am plecat cu a doua echipă.

O.S.: Cine a mai făcut parte din echipa dumneavoastră?

F.V.: Nicu Bălănescu[25], care e la Bucureşti, Ion Chirilă care a murit de curând, Carapantea, Tismănaru şi o persoană, un bănăţean al cărui nume nu-l mai reţin.

O.S.. Când aţi fost lansat?

F.V.: Am fost lansat, în seara de 9 decembrie 1944[26].

O.S.: Şi unde aţi fost lansaţi?

F.V.: Am ales trei locuri de paraşutare, Muntele Mic, Semenic şi Teregova şi am fost paraşutaţi la 200 de km de aceste locuri, la Bunila[27], în Hunedoara, pentru că şeful operaţiilor de paraşutare în ţară, locotenentul, Tzeofer era agentul Angliei şi primise ordin ca să azvârle materialul fără paraşută şi să se debaraseze pe cât posibil de noi.

Eu, când am fost paraşutat, nu mi-a dat voie să sar singur şi am fost azvârlit[28]. Materialul a căzut fără paraşută, care nu l-am m-ai găsit, nu am mai rămas decât cu materialul pe care îl aveam asupra noastră în cădere. Unul dintre camarazi, care purta aparatul, Ion Chirilă din Ciuchici, a căzut într-un copac la 12 m de pământ. Şi a tăiat sforile, şi a căzut de la 12 m. Desigur că aparatul în cădere a fost deranjat.

O.S: Acum, vroiam să vă întreb altceva, în toată această perioadă până la sfârşitul războiului, dumneavoastră aţi activat în cadrul acestei echipe?

F.V.: Nu.

O.S.: Deci v-aţi despărţit?

F.V.: Ne-am despărţit, eu am activat în Legiunea Banatului, împreună cu Ion Chirilă[29]. Bălănescu a plecat la Bucureşti şi a intrat în organizaţie.

O.S.: Da, bun, ce ne puteţi spune, mi-aţi spus că transmiteaţi către Germania ştiri din ţară. Ce ştiri transmiteaţi?

F.V.: Comandamentul legionar din ţară ne furniza materialul, era domeniul economic, politic, moralul populaţiei, atrocităţile săvârşite de ocupant, pe care eu le primeam şi le transmiteam la Viena[30].

O.S.: Acum, aveaţi ore fixe de transmisie?

F.V.: Orele de transmisie erau fixate de fiecare dată.

O.S.. Şi cum se transmitea, zilnic, săptămânal?

F.V.: Tot la trei, patru zile, adică fixam prin radio, următoarea emisie.

O.S.: Când era nevoie, ei stăteau, ascultau în permanenţă. Şi noi când aveam nevoie de…

Faţa B

O.S.: Bun…

F.V.: Când era, când era nevoie, ei stăteau ascultau în permanenţă. Şi noi când aveam nevoie de comunicat cu ei, luam contactul.

O.S.: Dumneavoastră făceaţi şi codificarea[31].

F.V.: Şi codificarea!

OS.: Şi cifrul? Ce fel de cifru aveaţi?

F.V.: Fie din Biblie, fie texte, din autori români. De fiecare dată schimbam cifrul.

O.S.: Da. Transmisia de unde se făcea?

F.V.: Transmisia o făceam de la Caransebeş[32].

O.S.: Din câmp, dintr-o casă, o biserică?

F.V.: Din casa bătrânului Dragu Grozăvescu, în afară de oraş. Peste Timiş, în faţa Gării Caransebeş.

O.S. Acest Dragu Grozăvescu, era membru al Mişcării?

F.V.: Era membru, împreună cu cei doi feciori ai lui, încă din 1935.

O.S.: Domnule Verca,… cât timp dura o transmisie?

F.V.: O transmisie dura în funcţie de materialul de transmis.

O.S.: Asta ce înseamnă, cam cât?

F.V.: Până la o oră jumătate.

O.S.. O oră jumătate! Şi nu vă era frică că veţi fi monitorizaţi, localizaţi?

F.V.: Nu ne dădeam seama. Serviciile… (nu se înţelege) le ignoram poate, pentru că am transmis timp de trei luni de zile fără ca să fim detectaţi.

O.S.: Când făceaţi… (voci suprapuse)

F.V.: … pentru că era în continuare războiul şi toate eforturile erau concentrate pe front.

O.S.: De cine nu vă temeaţi, nici de armata română şi nici de armata sovietică?

F.V.: Mai ales de armata sovietică!

O.S.: De ei nu vă temeaţi, sau vă temeaţi?

F.V.: [Nu] ne temeam, pentru că erau angajaţi pe front, toate forţele erau concentrate pe front şi nu erau încă organizaţi. Ei au procedat în primul rând la comunizarea ţării.

O.S.: Domnule Verca…

F.V.: Da!

O.S.: Atunci când transmiteaţi în jurul casei lui Dragoş Grozăvescu…

F.V.: Da…

O.S.: … organizaţi şi pază?

F.V.: Categoric! De fiecare dată aveam santinele plasate la mare distanţă[33].

O.S.: Cam câte santinele?

F.V.: Cinci-şase.

O.S.: Cine conducea tot acest grup?

F.V.: Eu îl conduceam.

O.S.: Deci dumneavoastră îl conduceaţi…

F.V.: Da…

O.S.: Atunci, cine făcea parte din acest grup, ce ne puteţi spune?

F.V.: Ion Chirilă, nişte camarazi din Caransebeş[34] ai căror nume nu le mai reţin. Dar Ion Chirilă a fost în permanenţă alături de mine. De altfel, în cartea, în cele două cărţi ale mele, eu povestesc în detaliu toată această aventură.

O.S.: Bun. Deci până când aţi transmis către Viena?

F.V.: Până în aprilie, către mijlocul lui aprilie, când Viena numai răspundea[35].

O.S.: Cu celelalte grupuri de legionari spre exemplu cu Stoicănescu, aţi ţinut legătura sau cu Pătraşcu?

F.V.: Cu Pătraşcu în permanenţă[36].

O.S.: Aţi ţinut legătura în permanenţă cu Pătraşcu?

F.V.: Da, de altfel eu călătoream foarte mult, am fost până la Mediaş[37], la Sighişoara, unde m-am întâlnit cu Nistor Chioreanu, m-am întâlnit [cu] Radu, telegrafistul Maruşca, care emitea din Mediaş şi am încercat să facem o legătură internă, ca să evităm curierii cu riscul de a fi arestaţi, însă partea tehnică ne-a depăşit şi nu am reuşit să organizăm această reţea.

O.S.: Acum, aparatele cum erau alimentate?

F.V.: Erau alimentate prin manipularea[38] cum se spunea bulgarul şacapra…

O.S.: A unui dinam!

F.V.: … Învârteam la manivelă ca să producem curentul necesar.

O.S.: Şi Maruşca la fel?

F.V.: Toate echipele erau dotate cu acest aparat.

O.S.: Era un aparat german?

F.V.: German.

O.S.: Da… Ce ne puteţi spune despre perioada care a urmat războiului? A! Dar dumneavoastră ascultaţi Radio Donau?

F.V.: Radio Donau! Îl ascultam, însă nu aveam contact cu Radio Donau[39].

O.S.: Mai ţineţi minte când transmiteau cei de la Radio Donau, ce ore de transmisie aveau?

F.V.: Seara, în principiu.

O.S.: Şi seara ce înseamnă, la 7 la 10? Numai ştiţi?

F.V.: Numai ştiu!

O.S.: Cam cât dura o transmisie de la Radio Donau?

F.V.: Erau (se bâlbâie) mai multe emisii.

O.S.: Transmisii!

F.V.: Mai multe ore când transmiteau.

O.S.: Donule Verca, când aţi plecat din ţară, mi-aţi spus că aţi plecat în 1948?

F.V.: Da, în octombrie 1948.

O.S.: Da, deci în octombrie 1948[40]. Dar deci din 1944 până în octombrie 1948, dumneavoastră aţi fost în ţară şi aţi acţionat în ţară?

F.V.: Da…

O.S.: Ce ne mai puteţi spune despre această perioadă, aţi încercat să organizaţi rezistenţa din munţi?

F.V.: Până la sfârşitul războiului, până în mai, eram blocat în această acţiune de emisie-recepţie[41]. După această dată am fost vărsat cum s-ar spune, în organizaţia legionară ca responsabil pe regiunea Caransebeş Orşova.

O.S.: Da!

F.V.: … ca responsabil şi aici am procedat la organizarea mişcării, dotarea cu armament, echipe care în caz de conflict să poată să intervină şi să ocupe întreaga regiune. Deci luam contact cu şefii de plasă, de regiuni şi prin ei pregăteam această organizare a echipelor dotate cu materialul necesar, în caz de conflict să poată să intervină.

O.S.: Aţi mai ţinut legătura cu Pătraşcu?

F.V.: Am ţinut-o în permanenţă.

O.S.: Dar ce ne puteţi spune despre decizia lui de colaborare cu comuniştii, că la un moment dat, el s-a întâlnit cu liderii comunişti.

F.V.: Da. Iată, pentru acest fapt, pentru că prea mult s-a denigrat această înţelegere cu guvernul comunist, prin care Mişcarea Legionară ar fi cedat comuniştilor[42]. Eu am sub ochi această circulară a lui Pătraşcu prin care el a precizat poziţia noastră în raport cu acest acord.

O.S.: Dar el s-a sfătuit cu dumneavoastră sau cu altcineva, când s-a hotărât să semneze acest acord?

F.V.: Era un comandament la Bucureşti, din care făcea  parte şi Gheorghe Manu.

O.S.: Mai trăieşte?

F.V.: Gheorghe Manu a fost ucis în închisoare.

 O.S.: Dar din acest comandament, mai trăieşte cineva?

F.V.: Eu cred că ultimul, Nistor Chioreanu, a murit de curând.

O.S.: La Braşov!

F.V.: La Sibiu!

O.S.: Sau la Sibiu, exact! Acum, domnule Verca, eu zic să încheiem, dar dacă vreţi să ne spuneţi câteva date biografice ale  dumneavoastră. Când sunteţi născut?

F.V.: Eu sunt născut, la 3 septembrie 1915 în comuna Petroşiţa[43], judeţul Severin, la 12 km de Caransebeş. Am făcut liceul la Caransebeş, facultatea la Bucureşti.

O.S.: Ce facultate aţi făcut?

F.V.: Istoria literaturii şi limbii române. Şi…

O.S.: Când aţi terminat?

F.V.: Am fost numit profesor la Liceul Traian Doda, de limba română.

O.S.: Când aţi terminat Facultatea?

F.V.: Facultatea am terminat-o în 1941 şi Seminarul Pedagogic l-am terminat în 1946.

O.S.: Am înţeles. Despre evenimentele din ianuarie 1941, la ele aţi participat?

F.V.: Am participat, eram la Prefectura Poliţiei la etajul 5, în faţa unei mitraliere, îndreptată spre…

O.S.: Aţi făcut parte din poliţia legionară?

F.V.: Nu-nu, eram student.

O.S.: Da, acum trebuie să încheiem.

F.V.: Da!

O.S.: Pentru că nu am avut decât o oră la dispoziţie.

F.V.: Da.

O.S.: Ne puteţi ajuta cu telefonul domnului Nicu Bălănescu din Bucureşti?

F.V.: …

O.S.: Îl ştiţi? Sau încerc eu să-l fac rost. (voci suprapuse)

F.V.: Poate o să-l găsiţi, dar eu vă pot da adresa.

O.S.: Bun. Şi inginerul Ghinghină, din Nisa.

F.V.: Ginghină!

O.S.: Ginghină.

F.V.: Da, am să încerc. Eu am adresa lui, dar nu am telefonul.

O.S.: Şi să vă sun eu peste o zi sau două?

F.V.: Da.

O.S.: Bun.

F.V.: Cele două cărţi le-aţi găsit, sau vi le trimit eu?

O.S.: Păi, nu ştiu mă gândesc să nu fie prea scump la trimitere.

F.V.: Nu, este o plăcere pentru mine să vi le ofer.

O.S.: Bun, eu vă mulţumesc. Atunci, ni le puteţi trimite pe adresa Societăţii Române de Radiodifuziune…

Radio România

Sfârşitul înregistrării = 50’