Garda de Fier

CASETĂ/ROLĂ NR: C 784
NR. DE INVENTAR: 2332
DOCUMENTUL NR: 1561
REALIZATOR: Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII: 17.07.1998
DATA COPIERII:
DATA PRELUCRĂRII: 10/12/2000
TRANSCRIERE: Mihai Chioveanu
DACTILO PC: Mihai Chioveanu
OBSERVAŢII: Corectură: Lavinia Ivaşcu
CONŢINUT: Interviu cu ANA MARIA MARIN 

– Primul contact cu Mişcarea legionară, în timpul grevei de la Griviţa Roşie din 1933
– Dizolvarea Mişcării legionare la 9 decembrie 1934; alegerile din 10 decembrie
– Arestarea şi apoi eliberarea celei mai mari părţi a legionarilor
– Eliberarea lui Vasile Marin la 29 decembrie 1934
– Asasinarea lui Gheorghe Duca
– Vasile Marin – lucrând pentru Iuliu Maniu
– Demisia lui Vasile Marin din  funcţia de avocat, intrarea în Mişcarea legionară
– Activitatea de redactor la revistele Mişcării legionare
– Plecarea lui Vasile Marin şi a altor legionari în Spania, pentru a participa la războiul civil
– Monumentul de la Majadahonda unde au murit legionarii români plecaţi în Spania
– Decorarea, de către Franco, a familiilor legionarilor morţi
– Prima întâlnire a intervievatei cu Corneliu Zelea Codreanu
– Arestarea Anei Maria Marin ca legionară în vremea lui Carol al II-lea şi detenţia sa la Mănăstirea Suzana
– Arestarea Anei Maria Marin în timpul rebeliunii legionare
– Condamnarea Anei Maria Vasile la moarte în 1941, apoi comutarea pedepsei
– Despre Boeru, asasinul lui Nicolae Iorga – potrivit afirmaţiei Anei Maria Marin
– Arestarea Anei Maria Marin în 1958
– Plecarea din România, legătura cu alţi legionari din exil

 *

 Octavian Silvestru: 1998, doamna Ana Maria Marin a avut amabilitatea deosebită să acorde un interviu Secţiei de Istorie Orală din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. Doamna doctor¹ª, dumneavoastră aţi cunoscut Mişcarea Legionară începând cu anul 19…

Ana Maria Marin: ‘33. 

O.S.: ‘33. Ce ne puteţi spune despre primele contacte cu această Mişcare?

A.M.M.: Primul contact a fost greva de la Griviţa Roşie, care era o grevă muncitorească, eu eram cu soţul meu pe munţi şi când a aflat el că e grevă şi că se trage în muncitorii de la Griviţa Roşie. Şi eu am spus: “Păi da, sunt comunişti.” Şi el mi-a spus: “Nu sunt comunişti, sunt proşti! Şi trebuie învăţaţi!” Şi am, ne-am întors şi am continuat noi să hrănim şi noi printre gratii pe oamenii, muncitorii de la Griviţa Roşie, care erau comunişti. Şi atârnaseră o cârpă roşie acolo şi… a durat greva, Madgearu era ministru vorbea pe vremea aia că Madgearu dansează prin diverse baruri şi că muncitorii lui sunt morţi de foame şi necă…, nenorociţi şi, în fine, a trecut Griviţa Roşie. [1]După treaba asta, în ‘44 trebuiau să vie liberalii. Nu ştiu de ce trebuiau, dar ştiu că trebuiau să facă alegeri. Şi Duca care era, trebuia să fie ministru de interne, a plecat în străinătate să se sfătuiască cu Francmasoneria, ştiu eu cu cine, cu oamenii lor. Şi… deci asta se petrecea în… deci la începutul lui decembrie, ‘44.

O.S.: ‘34.

A.M.M.: ‘34. Şi noi… Vasea trebuia să candideze în 4 circumscripţii electorale din Ardeal, pentru că mama lui era ardeleancă şi am plecat şi eu cu el. Să facem propagandă electorală, am… aveam rude p-acolo, pe lângă Homorod. Şi am fost la Sighişoara şi-am văzut cimitirul din Sighişoara şi-am fost…. extaziaţi. Se vedeau de acolo Târnavele, o frumuseţe. Şi el a rămas să facă propagandă electorală şi eu m-am întors la spital. Unde eram internă, în primul an de internat. Şi în ziua de 9 decembrie, Mişcarea Legionară a fost dizolvată şi alegerile au mers mai departe, care erau în ziua de 10 decembrie. Şi a ieşit foarte bine, pentru că au ieşit cine trebuia să iasă (râde).[2] Şi le… au fost arestaţi cel puţin 10 000 de legionari din ţară, care-şi plătiseră… se plătea ca să poţi să depui o listă şi …era să… ei îşi plătiseră astea, ei rămăseseră fără nici un ban şi erau nenorociţi şi i-a băgat în puşcărie. E… în fine… m-am dus atuncea la Jilava, c-am auzit că ar fi la Jilava, că eu nu mai ştiam nimic de bărbatul meu. Şi m-am dus la Jilava să văd şi eu dacă-i şi el printre arestaţi. Şi m-am întâlnit pe drum cu Io… doamna Moţa, care ducea 2 copilaşi drăguţi de mână să-şi vadă tatăl. Şi ei au fost, au intrat la Jilava, l-au văzut pe Ionel Moţa, care era acolo şi în ziua de 10 decembrie, deci au fost alegerile, şi în ziua de 20, cam aşa, cam aşa, cam 20 decembrie a eliberat masa mare de legionari din puşcării şi au rămas la Jilava 4. Ăştia 4 erau aşa: Ionel Moţa, Vasile Marin…

Necunoscut: … Stere Ciumete…

A.M.M.: …Stere Ciumete….ştie şi el, Stere Ciumete şi… cum îl chema pe spion, că era şi-un spion, hai să nu-i mai spunem numele spionului….

O.S.: Ba spuneţi.

Necunoscut: Vernichescu?

A.M.M.: Cine?

Necunoscut: Vernichescu?

A.M.M.: Nu, nu… nu… era un spion dar nu ştiu ce, am uitat cum îl chema[3]…… În fine… şi am primit un telefon în ziua de 29 decembrie, am primit un telefon de la bărbatul meu: “Sunt liber… Ne întâlnim şi mergem la cinematograf, la Haripiri!” Uite ca… ca să, să se distreze lumea (râde). Şi am hotărât să mergem la Haripiri şi am mers la cinematograf, pe urmă ne-am dus la un restaurant mic, vis-à-vis de Cartea Românească să mâncăm.[4] Şi atuncea, eu am auzit pe chelner că şopteşte clientului: “L-au împuşcat pe Duca.” Şi m-am întors spre Vasea şi i-am spus: “Hai!” Şi am plecat (râde) şi am plecat şi am hotărât să-i anunţăm p-ăştia care au rămas ultimii la Jilava, să-i anunţăm, cum om putea, că s-a întâmplat treaba asta, că eram, propriu-zis, primii care ştiam. Şi deci am reuşit să… dar pe Stere Ciumete n-am reuşit să-l găsim acasă şi l-au coborât în seara aia…[5]

O.S.: Dar numai puţin, vreau să vă întreb altceva. Soţul dumneavoastră, de când era membru al Mişcării?

A.M.M.: Asta pot să-ţi spun şi treaba asta. Bărbatul meu a avut, totdeauna i-a plăcut politica. Şi prima oară a fost secretarul lui Goşanu, că pe vremea aia se duceau în facultate şi luau studenţii cei mai buni şi îi băgau în politică, dacă se putea. Şi lu’ Goşanu a venit să-l, şi l-a recrutat pe el că el era cel mai bun student, l-a făcut secretarul lui. Deci era  naţional-ţărănesc fără să ştie altceva. Când au venit ţărăniştii la putere Goşanu l-a făcut cadou lu’ Iuliu Maniu. Toate lucrurile astea să ştii că-s adevărate. Eu nu-l cunoşteam încă, eu nu-l cunoşteam.[6] Şi, după ce l-am cunoscut, mi-a povestit povestea asta că el şi-a dat teza de doctorat cu titlul Fascismul. Şi acest Fascismul  fost o curiozitate generală asupra cărţii, bineînţeles, pe vremea aia. Şi el s-a dus la Iuliu Maniu şi i-a dat un volum din Fascism. Şi Iuliu Maniu a spus: “Perfect! Te trimet ataşat cultural la Roma!” Şi el a spus atunci: “Nu. Eu nu mă duc la Roma. Eu rămân în ţară pentru c-am cunoscut un tânăr care este, merită să fie conducătorul unui partid politic, cel puţin şi… e un tânăr interesant!” “Cine e?” “Corneliu Codreanu!” “Foarte bine!” –zice. “Şi, de altfel, vă părăsesc pe dumneavoastră –i-a spus lui Iuliu Maniu!” “De ce? Păi eu nu vreau să mă părăseşti!” Zice: “Uite de ce, vă spun de ce, pentru că dumneavoastră nu aveţi putere ca să conduceţi (râde) un partid politic!” Nu ştiu dacă-i bine sau nu dar asta, dar aşa, aşa, aşa i-a răspuns: “L-aţi adus pe Rege în ţară şi asta înseamnă că nu sunteţi apt de putere!” Şi aşa s-au despărţit. El şi-a dat demisia de… de avocat, unde era, lucra, la Ministerul…  Minelor, cred că lucra…..

Necunoscut: Lucrările Publice.

A.M.M.: Şi-a venit la noi… Ce?

Necunoscut: Lucrările Publice.

A.M.M.: …La ce?

O.S.: La Ministerul Lucrărilor Publice.

Necunoscut: La Ministerul Lucrărilor Publice.

A.M.M.: …Lucrărilor Publice, bine. Lucrărilor Publice. Şi-a venit la mine şi a spus: “De-acuma înainte vom fi mai săraci decât eram!” Zic: “Perfect!” Zic: “Trebuie să ne legalizăm sărăcia!” Aşa, asta era situaţia…

O.S.: Şi dânsul, deci, a aderat, după aceea, a aderat la Mişcarea Legionară?

A.M.M.: Da.[7] A fost primit imediat în treaba asta şi pentru că au văzut că are talent la scris i-au creat, s-au creat o revistă specială pentru, pentru el, oarecum specială, Axa se chema şi după aia a venit Vestitoru, Axa şi Vestitorul. Era şi Polihroniade, şi Belgea, şi o mulţime erau scriitori la această Axă. Şi pe urmă…

O.S.: Dar în cadrul Mişcării, dânsul, în afară de… de faptul că era la revistă redactor şi conducătorul acestei, acestor reviste, avea şi o funcţie?

A.M.M.: Nu.

O.S.: Nu avea.

A.M.M.: Nu. Numai asta făcea. Şi….

O.S.: Da. La şedinţe….

A.M.M.: Dar mai scria Nae Ionescu care-i citise articole, i-au plăcut şi l-a, l-a, l-a chemat să scrie la Cuvântul.[8] Şi el a acceptat, bineînţeles, şi a fost comandant, numit comandant legionar în 1936 la Constanţa, unde a fost o tabără legionară şi unde s-a dat grade la mai mulţi. Da’ şi lui. Şi l-a făcut comandant legionar şi era foarte vesel. Şi (râde) asta era tot… Dar pe urmă a început războiul spaniol şi din momentul ăla…

O.S.: Numai puţin. Înainte de a pleca în războiul spaniol, dânsul bineînţeles ca, ca ziarist a cunoscut conducătorii Mişcării Legionare.

A.M.M.: Da.

O.S.: Cu cine a avut relaţii, să spunem, de colaborare mai apropiată? Dintre conducători.

A.M.M.: Cu Moţa.

O.S.: Cu Moţa.

A.M.M.: Îi plăcea, în general, că Moţa era… ei se-ntorseseră de la Grenoble, ei au fost la Grenoble unde există o cărticică, nu ştiu dacă ai citit-o, dar poate că pot să-ţi fac rost de ea, fiindcă mai era… a apărut, a apărut viaţa lor la Grenoble unde şi-au dat doctoratul în drept, amândoi şi Corneliu Codreanu, şi Ionel Moţa. Şi fiindcă n-aveau bani, iar vara coseau fânul…. de… de pe munţi. Şi au făcut cunoştinţă, au vorbit, bineînţeles, splendid franţuzeşte şi au… cunoscut ţăranul francez cu care s-au înţeles foarte bine. Dar astea sunt lucruri care s-au petrecut înainte. Cu toţi aveau legătură, dar am petrecut un Paşte împreună cu toţi la Carmen Sylva şi prima dată când am văzut marea îngheţată, era… a fost o frumuseţe de Paşte, au cântat în bisericuţa de la Carmen Sylva toţi, erau toţi credincioşi. Ce pot să spun? Belgea era unul din ăia care scria bine, Polihroniade era deştept şi scria bine…. şi, în fine, toată povestea asta cu Spania, au hotărât să plece 7 în Spania, adică aşa…

O.S.: Cine a hotărât?

A.M.M.: Corneliu. Şi lui nu i-au spus nimic. Pe el nu vroiau să-l trimeată în Spania, nu vroia. Ionel vroia cu orice preţ. Că pe urmă Nae Ionescu, după ce s-a prăpădit el, Nae Ionescu a scris o prefaţă la o carte şi-n prefaţa aia spune că: “Ionel Moţa s-a plecat în Spania ca să moară, ştim toţi. Dar că Vasile Marin a murit, înseamnă că Dumnezeu n-a ţinut cu noi şi-avea o supărare pe noi!” Pentru că el nu trebuia să moară. El trebuia să continue să trăiască şi să, era priceput în politică, era priceput într-o mulţime de lucruri. Ce-au hotărât ei, să prezinte toţi ca soldaţi. Vasea era căpitan în armata română şi toţi au fost… o mică instrucţie de 2 săptămâni, înaintea Crăciunului… aşa. El n-avea bani, i-a dat, i-a dat Nae Ionescu bani ca să plece şi Corneliu n-a vrut să-i ia şi tot timpul au fost discuţie pe chestia asta. Franţa n-a vrut să le dea viza de trecere prin Franţa. Asta e un lucru important pentru că, vezi, mentalitatea franţuzească care era şi de-atuncea de stânga.

O.S.: Primul ministru era Leon Blum care…

Necunoscut: Păi sigur că da.

O.S.: ….care…

A.M.M.: Dar era ‘30 şi… ’36, îţi dai seama, era ‘36 şi…..

O.S.: Numai puţin. Mie nu-mi este foarte clar. Pe ce criterii comandantul Corneliu Zelea Codreanu a hotărât lista? Care-au fost criteriile astea?

A.M.M.: Nu ştiu că… cine a fost… Dobro…..

Necunoscut: La propu… la propunerea lui Ionel Moţa. Ionel Moţa şi-a ales oamenii.

O.S.: Deci Ionel Moţa a fost numit un fel de comandant al grupului de legionari……

Necunoscut: El era, el era sfinţit, sfinţ… cuvintele astea care au rămas, se trezea cu mitraliera în obrazul lui Hristos, el a simţit chemarea şi atuncea şi-a ales… grupul, “grupul verzii”.

O.S.: Şi de s-au… oprit la numărul 7? Mişcarea Legionară….

A.M.M.: Nu, n-a fost 7, erau numai 6… şi pentru că….

O.S.: Dar de ce aşa de puţini? Mişcarea Legionară era foarte puternică, erau foarte mulţi aderenţi.

A.M.M.: N-aveau bani, n-aveau bani deloc, erau săraci… erau toţi săraci.

Necunoscut: Costa, costa destul de mult ca să participi.

A.M.M.: Ca să… au mers cu vaporul că Franţa nu le-a dat voie, s-au îmbarcat la Hamburg, au trecut, au ajuns în ocean, au ajuns în Portugalia, din Portugalia au trecut în Spania şi din Spa… motivul era că să dea o sabie de onoare generalului Moscardo. Generalul Moscardo îi muri, îi omorâseră băiatul de 16 ani, la telefon. I-au tras un glonte-n cap pentru că i-au spus aşa: “Ori îţi dă… îţi dă voie… ori ne cedai Alcazarul, din Toledo – el era comandantul, Moscardo, era comandantul asta, Alcazarului din Toledo – ori dacă nu, îţi împuşcăm băiatul! Am pus mâna pe el şi-l împuşcăm!” Şi-atuncea băiatul a strigat: “Tată, nu-i asculta!” Şi l-a împuşcat şi el a auzit împuşcătura. În fine, asta i-a impresionat pe ei foarte mult. Pe urmă i-a primit în audienţă Moscardo şi i-a trimis să facă o instrucţie minimă, au cunoscut diverşi oameni din Spania şi politici, şi militari, mai ales…

O.S.: Aveaţi legături, corespondenţă?

A.M.M.: Eu am primit de la el 3 scrisori, dar el de la mine n-a primit nici una pentru că eu trebuia să scriu într-un post restant de la Bilbao. Şi-am scris acolo dar…

O.S.: N-au ajuns.

A.M.M.: N-au ajuns.

O.S.: Scrisorile s-au pierdut de-a lungul anilor, nu? Nu le mai aveţi.

A.M.M.:  Ba le am. Da, da’ nu ştiu unde sunt (râde). Şi el s-a dus şi el de mi le-a scos de la Securitate, a zis: “Nu sunt scrisori politice, sunt scrisori de dragoste”. Şi e adevărat.

Necunoscut: Pe inventar le-am luat, pe inventar…

O.S.: Da, da.

Necunoscut: Ei dictau şi zic: “Aici lipseşte ceva.” Că eu memorie am, destulă. Şi i-am strivit să recunoască şi mi-a ple… mi-a, după inventaru’ care s-a făcut, că în momentul când, când…

A.M.M.: M-a arestat pe mine.

Necunoscut: …când a arestat pe ea şi stătea tot aici în casă, stătea în camera aia, eu stăteam în camera asta. Şi… în momentul ăla… ei când au trimes asta la, la, la… publicare, au făcut un inventar şi eu mi-am adus aminte că inventarul ăsta, care l-am aflat după aia, după ce-am ieşit de-acolo, am aflat şi….

A.M.M.: Mi-au luat toate cărţile cu dedicaţie… deci, dedicaţia lui Corneliu Codreanu, dedicaţia lui Ionel Moţa, toate dedicaţiile de… astea erau preţioase pentru mine. Nu stăteam aici, stăteam aici poate… dar aveam cabinet medical pe Melodiei.

Necunoscut: Ei bine, lasă.

O.S.: Aşa, deci, dumneavoastră aţi primit de la soţ numai trei scrisori.

A.M.M.: Da. Nu mai era foarte mult. Îmi povesteşti tu foarte multe lucruri interesante acolo. A dormit pe cărţile, au întins cărţile pe jos… al… ilustrate de Gustave Loret. Deci era o chestie fr… frumoasă, p-o masă, la ora 4 după-masă în ziua de… 13 ianuarie 1937, au venit să mă anunţe că au ucis pe el. El a fost un erou acolo, el e cunoscut în toată sudul Spaniei pentru că s-a luptat în clopotniţa din Potzuelo, aşa se cheamă. Şi-acolo este un monument. Am să-ţi fac un cadou acuşi, monumentul. Îl ai?

O.S.: Nu.

A.M.M.: Bine. E… e acolo pe undeva pus, am câteva fotografii.[9] Şi pe urmă, după aia, s-au dus la Majadahonda. La Majadahonda i-a băgat într-o groapă, 60 de spanioli şi ei doi, români. Şi-a venit un tanc. Şi când au văzut tancul, ei au spus: “S-a terminat…..” Da, asta e…..

O.S.: Da.

A.M.M.: Aici, uite, aici este crucea, unde e… era groapa şi pe care a fost descoperită mai târziu, că au îngropat întâi toată povestea, acum e crucea aicea, au zidit o cruce şi-au făcut monumentul ăsta spre aducere aminte. La monumentul ăsta, în fiecare an se întâlnesc o mulţime de spanioli şi o mulţime de români. Anul ăsta n-am putut să merg pentru că eram după operaţie şi n-am putut să-ajung, dar în general…. eu pot să-ţi dau una mai mică, eu am cărţi poştale…[10]

O.S.: Da.

A.M.M.: Cum vrei.

O.S.: Dumneavoastră hotărâţi. Dar, o să revin şi la această întâlnire că se suprapun subiectele.

A.M.M.: Va să zică, ei au intrat pe front….

O.S.: Da.

A.M.M.: …şi luptau alături de marocani. Marocanii pentru ei, ei făcuseră jurământ de castitate, de… în fine, de închinare la Biserica Ortodoxă, fel şi fel… Domnul Clime era cu ei acolo… Cine mai fusese afară de Clime, Petrovicescu? Petro…

Necunoscut: Nu, nu, nu, nu, nu…nu.

A.M.M.: Nu Petrovicescu….

Necunoscut: Canta…Canta…Canta…Cantacuzino.

A.M.M.: A fost generalul Cantacuzino, “Grănicerul”, el conducea grupul ăsta….

Necunoscut: Cu nepotul lui, cu nepotul lui Cantacuzino, care era înregimentat în Mişcarea Legionară, cu Bănică Dobre, cu, cu… ăăă…

Necunoscută: Nicolae Totu.

A.M.M.: Neculae Totu.

Necunoscut: Cu Nicolae Totu şi…

A.M.M.: Aşa. Ăştia au fost…. în fine, tot….

O.S.: Şi deci, v-au anunţat că soţul dumneavoastră a căzut în Spania.

A.M.M.: Ucis la Majadahonda. Şi eu le-am, le-am spus: “Puteţi pleca!” că eu ştiam. Şi asta, asta a fost şi… singura poveste, am continuat internatul eu. Da… n-are importanţă, chestia a avut un, un răsunet mare că Franco nu ştia că Ionel Moţa era cumnatul Căpitanului şi… nu ştia pe cine primise el acolo. Că ei încercaseră să se camufleze în soldaţi simpli.

Necunoscut: Şi era doctor în drept, că Ionel Moţa era doctor în drept, cum era şi Vasile Marin doctor în drept.

A.M.M.: Şi atuncea a început să reacţioneze Franco şi ne-a trimes decoraţii familiilor, între care mi-a trimes şi mie o decoraţie. Bineînţeles că nu mă interesa decoraţia nici un pic, dar, în fine. Toată povestea asta spaniolă m-a interesat fiindcă el a reuşit să mă intereseze, spunând: “Dacă Spania cade la comunism… comunismul există-n Rusia, cade Europa fără nici o discuţie, Europa cade. Nu…” Şi-a văzut că era mai bine, comuniştii înarmaseră mai bine Spania decât nemţii sau franţujii care… nu franţujii…[11]

O.S.: Italienii.

A.M.M.: …nemţii ca… italienii care… le dăduseră ceva în armament, dar nu cine ştie ce.

Necunoscut: Ai luptat, ai…

A.M.M.: Un tanc rusesc i-a omorât, asta e… vroiam să ajung acolo, un tanc rusesc a tras asupra lor şi toţi au murit, toţi amestecat sângele, mă rog. Cami (???) în timpul ăsta se ocupau cu scoaterea dinţilor de aur din gura morţilor şi… erau ce sunt… asta.

O.S.: Dumneavoastră, după aceea, v-aţi întâlnit cu martori oculari ai acestui incident? Cine v-a povestit?

A.M.M.: A, sigur că m-am inter… că m-am întâlnit.

O.S.: V-aţi întâlnit după aceea.

A.M.M.: Bineînţeles că în fiecare zi Căpitanul venea la mine din cauza asta. Pentru că el ştia că din toată lumea de-acolo, eu sufăr cel mai mult, eram oarecum… de puţină vreme măritată şi el, el mă cunoştea. Venea la mine şi-şi dădea în cărţi. Şi din când în când se uita la mine ce fac. Şi eu nu spuneam nici un cuvânt, mă uitam la el urât. Şi… eram cu… contra lui sută-n sută. Şi aşa se petrecea în fiecare zi…

O.S.: Eraţi contra… eraţi contra Căpitanului pentru că l-a trimes în (???) în Spania.

A.M.M.: Sigur că da. Sigur.

O.S.: Dar i-aţi reproşat vreodată pe faţă?

A.M.M.: Nu.

O.S.: Niciodată. Când l-aţi cunoscut de fapt pe Căpitan, prima dată?

A.M.M.: Prima dată când am fost la Rarău cu el. Cred că atuncea după o… un proces la care… procesul lui Duca, procesul lui Duca a fost câştigat. Mişcarea a fost complet scoasă din ăia trei care au ucis pe Duca, au fost, ei s-au declarat vinovaţi şi atuncea ca să… eram în 5 aprilie, d-asta ţiu eu minte de 5 aprilie. Am plecat mai mulţi la Rarău şi atuncea am cunoscut pe toată lumea şi am câ… îţi dai seama, am ajuns acolo, au cântat noaptea la Biserică. Bineînţeles, a fost foarte frumos. Schitul ăsta de la Rarău, pe urmă, a avut un rol mare în războiul… a fost foarte multă lume arestată din schitul ăla, că se-ascundeau acolo. Erau după Pietrele Doamnii, treceai vârfurile Rarăului şi ajungeai într-o vale unde era schitul. Am stat 2 zile acolo, nu mai mult.

O.S.: Deci, dumneavoastră aţi fost cu soţul dumneavoastră şi cu Căpitanul?

A.M.M.: Nu, nu, am fost mult mai mulţi.

O.S.: Mai multe persoane.

A.M.M.: Mai mulţi. Mult, multe persoane, uite, între care era şi tata lui Corneliu, profesorul Codreanu, era şi el.

O.S.: Şi atuncea l-aţi cunoscut personal pe Căpitan?

A.M.M.: Parcă ce, se făceau prezentări….(râde)[12]

O.S.: Dar… până, până să plece soţul dumneavoastră în Spania, Căpitanul vă vizita?

A.M.M.: Nu… nu, nu. Dar să-ţi spun ceva. Cred că am intervenit, am interpretit niţel rolurile. Între timp, în ‘35, Corneliu a scos cartea… toate lucrurile din Duca a fost în ‘34, în ‘33-‘34 şi pe urmă în ‘35 Corneliu a scris o carte, Pentru legionari. Şi a dat cartea lui Alecu Cantacuzino şi lui Vasile Marin să citească cartea şi să spuie ei ce părere au. Şi ei au… s-au dus la Carmen Sylva, unde aveau un fel de sediu, şi au citit cartea şi au venit încântaţi. Că era exact… nu era o carte din aia, care faci pe omul politic cel mare, ci era modestă şi exact ce vroia să spuie românilor. Asta spunea.

O.S.: Dumneavoastră aţi activat în cadrul Mişcării?

A.M.M.: Nu. Niciodată.

O.S.: N-aţi activat.

A.M.M.: Nu. Dar am plâns, am plâns din cauză că au omorât fetele care le cunoşteam, pentru că… o mulţime de lucruri. E… a fost… când m-au arestat pe mine….

Necunoscut: A fost deţinută politică la Mănăstirea Suzana, unde a cunoscut nişte legionare active… o parte din ele….

O.S.: Da, asta pe timpul lui Antonescu.

Necunoscut: Nu.

O.S.: Pe timpul comuniştilor.

Necunoscut: Nu. Înainte.

O.S.: Înainte?

Necunoscut: Înainte, da. Pe timpul lui Carol…..

A.M.M.: Dinainte, sigur.

O.S.: A lui Carol.

A.M.M.: Dacă… mă aveau la mână cu toate… ce-mi luase din casă, tot, toată literatura legionară, era (râde) la mâna lor.

Necunoscut: A stat cu Marieta Iordache, care…

O.S.: Da. Numai puţin. După ce Căpitanul a fost asasinat, la conducerea Mişcării Legionare a ajuns Horia Sima. Îl cunoşteaţi dinainte?

A.M.M.: Da…. El se cam plimba între Germania şi România… (zâmbeşte)… Eu am fost pe urmă la Paris, şi la Paris aveam o cunoştinţă, pe doctorul Claudian care era legionar şi el mi-a făcut cunoştinţă cu Horia Sima. Şi Horia Sima a spus că îmi publică că… orice scriu. Şi i-am dat cartea asta şi el mi-a publicat-o, dar asta s-a petrecut abia în şaptezeci şi ceva

O.S.: Mult mai târziu.

A.M.M.: Dar pe Horia Sima nu l-am cunoscut aşa bine înainte, dar pe urmă, după ce a ajuns la putere, l-am cunoscut. Era un om în… foarte, foarte integru.

O.S.: Da…

A.M.M.: Altfel de om decât….

O.S.: Numai puţin. S-o luăm cronologic. Deci, mi-aţi spus c-a fost altfel de om decât Căpitanul.

A.M.M.: Altfel… cu totul altfel. (râde)

O.S.: Cu totul altfel.

A.M.M.: I-am cunoscut şi nevasta care era o femeie foarte cumsecade, foarte drăguţă, am cunoscut-o aicea, când nu se întâlniseră ei nicăieri, s-au întâlnit greu… în fine.

O.S.: Când aţi fost arestată prima dată?

A.M.M.: Când am fost… am uitat (râde).

O.S.: Deci pe timpul lui Carol, nu?

A.M.M.: Da… sigur.

O.S.: Ce ne puteţi spune atunci….

Necunoscut: Pe timpul lui Antonescu…

O.S.: Da.

A.M.M.: Nu, da….

Necunoscut: Pe timpul lui Antonescu, când a fost arestată…

A.M.M.: A nu, atunci a fost cu condamnarea la moarte dar înainte n-am fost arestată? Am fost!

O.S.: Aţi fost arestată. Pe timpul lui Carol.

A.M.M.: Sigur.

O.S.: Aţi fost deţinută…….

A.M.M.: Cu………

O.S.: La Suzana, la Mănăstirea Suzana.

A.M.M.: La Mănăstirea Suzana a fost un fel de lagăr. Şi acolo un fel de glumiţă, ca să zic aşa, nu era prea serios. Am stat 3 luni la Mănăstirea Suzana. Eram 5 cucoane şi 4 fete. Fetele erau pline de  râie. Aşa. Dar astea să nu mai spui p-acolo… (râde)… Au murit toate, săracele.[13]

O.S.: În 1940, în septembrie, după ce a plecat Carol II din ţară, Mişcarea Legionară a ajuns la putere.

A.M.M.: Da.

O.S.: În perioada cât a fost la putere, deci până în ianuarie 1941, dumneavoastră aţi păstrat legătura cu… legăturile strânse, să spunem, cu Mişcarea Legionară…

A.M.M.: Da.

O.S.: …cu conducătorii?

A.M.M.: Da. Cu Horia.

O.S.: Cu Horia.

A.M.M.: M-am dus la Horia şi i-am spus: “Nu vreau nici un fel de slujbă, (râde) nu vreau nimica. Am un cabinet medical, trăiesc… n-am, nu vreau nimic.” Şi a doua zi m-am trezit cu nişte camioane că mi-aduc o mulţime de material medical şi-am avut un cabinet medical enorm, pe Cobălcescu, unde veneau toţi oamenii săraci. Şi-au venit mulţi doctori la cabinetul ăla al meu, nu numai eu, eu eram şefă, că mă pusese Horia şefă. Şi… pe urmă când a murit Antonescu, a venit şi mi-a luat toate lucrurile deşi nu erau ale lor, le-au luat.

O.S.: Staţi puţin, staţi puţin. La acest cabinet, ceilalţi medici erau, tot aşa, simpatizanţi ai Mişcării?

A.M.M.: Apăruseră mulţi încă care nu fuseseră, dar care mai apăruseră. Dar erau şi unii cumsecade, de-adevărat.

O.S.: Întâlniri cu… cu comandantul Sima aţi mai avut , cu Horia Sima? Până la, până la…

A.M.M.: Foarte, foarte rar, foarte rar.

O.S.: Foarte rar.

A.M.M.: Nu, nu, nu, nu-mi trimetea… fel de fel de… dacă avea bolnavi mai gravi mi-i trimetea, dar altfel nu.

O.S.: Alţi membri din Mişcarea Legionară, din conducere, aţi întâlnit în perioada aceasta… în relaţii personale, deci nu de medic?

A.M.M.: Nu, păi n-aveam timp.

O.S.: Da.

A.M.M.: Era o… o lume nebună la cabinetul ăla, trebuia să facem miracole să-i scăpăm. Să-i îngrijim întâi.

O.S.: Cei care veneau erau, deci… oricine putea să vină.

A.M.M.: Oricine, oricine, fără să plătească nici un ban şi…

O.S.: Fără să plătească nici un ban. În ianuarie 1941, când a avut loc conflictul dintre Antonescu şi Mişcare, ce amintiri aveţi?

A.M.M.: Triste!(râde)

Necunoscut: Triste, triste.

A.M.M.: Triste!

O.S.: Triste!

A.M.M.: Am alergat, auzeam tunu… chestii, istorii, tot, toată lumea fugea în toate părţile şi eu aveam pe frate-miu de care mi-era frică să nu i se întâmple ceva. Şi gata. Pe urmă am vrut, când am aflat de decretul pe care l-a dat Antonescu că oricine va fi găsit cu arma, va fi împuşcat, am cre… am zis: “Uite poate e ceva de la tata pe la noi!” Şi am ascuns nişte arme care le-am găsit acolo şi am zis: “Numai eu ştiu, nimeni nu ştie!” Dar nu era adevărat.

O.S.: Mai ştia cineva?

A.M.M.: Mai ştia, mai ştia cineva care m-a turnat. M-a vândut pe 6000 de lei. O servitoare care o aveam acolo, care m-a văzut că ascund nişte revolvere vechi, nenorocite. Şi a doua zi eram la spital şi eu am crezut că mă împuşcă pe loc şi eram liniştită. Şi pe urmă când am văzut că mă bagă-n puşcărie şi că nu mă ucid…[14]în fine, m-au judecat în Vinerea Mare, era Paştele… se apropia Paştele…..

O.S.: Şi?

A.M.M.: Era Vinerea Mare. Era şi Sfântul Gheorghe. Dar Sfântul Gheorghe…..

Faţa B 

A.M.M.: În orice caz, tata a asistat la proces şi plâ… m-au apărat Ionel Teodoreanu care era… ăla care a scris Medelenii şi toate alea şi…

Necunoscut: Ionel Budişteanu.

A.M.M.: Cine?

Necunoscut: Ionel Budişteanu.

A.M.M.: Nu……

Necunoscut: Budişteanu, Budişteanu şi cu….

A.M.M.: Budi…Budişteanu….

Necunoscut: Păi dar eu… Eu ce spun, eu spun…

A.M.M.: Tu, tu îmi spui învârtindu-ţi limba-n gură. Budişteanu şi cu Ionel Teodoreanu. Şi se puseseră pe plâns acolo. Zic: “Ce, sunteţi nebuni?” “Păi dar nu mi-aţi îngrijit copilul dumneavoastră, [cum] să vă omoare?!” Zic: “Lăsaţi-mă domnule în pace!” Pe urmă au venit popii, 30 de popi. Eram la Malmaison,  m-au închis la Malmaison.

O.S.: Staţi puţin. Cât v-au condamnat? V-au condamnat la moarte.

A.M.M.: M-au condamnat la moarte, da.

O.S.: Cu suspendare sau nu exista?

A.M.M.: Nu, nu, nu, nici o suspendare. M-au condamnat la moarte. Şi popii, când au auzit de chestia asta au făcut o cerere, să moară ei în locul meu. Zic: “Dar ce e vorba, da’ se poate! Păi da’ valoraţi voi cât mine? Nu. Aşa că mai bine, lăsaţi-o!” (râde)

O.S.: Făceau parte din Mişcare.

A.M.M.: Erau foarte mulţi popi arestaţi. Erau… o lume la Malmaison, dormeau afară, erau… era trist. Şi, în fine, bineînţeles că ăştia, tata şi cu frate-miu, toată lumea alergau să mă, să-mi dea o comutare de pedeapsă. Şi după… pe la Sfântul Gheorghe a apărut, în fine… în noaptea aia când trebuia să mă omoare, n-au mai venit să mă omoare, au dispărut…[15]şi mă păzea un văr de-al meu, fără să ştiu că e vărul meu, era bărbatul lui….

Necunoscut: …Marci Ghica..

A.M.M.: …Marci Ghica. Era… Şi ăla mă păzea şi nu ştia cum să facă. Zice: “Nu pot să-ţi dau drumul!” Zic: “Nici n-am nevoie. Lasă-mă în pace! Îmi fac reclamă eu!” (râde)

O.S.: Aţi cunoscut din judeţul Prahova pe cineva cu numele de Boerescu?

A.M.M.: Nu.

O.S.: Din Mişcarea Legionară?

A.M.M.: Nu.

O.S.: N-aţi cunoscut pe nimeni.

A.M.M.: Nu, nu ştiu……

O.S.: De lângă Ploieşti.

A.M.M.: Nu ştiu cine e Boerescu. Aş vrea să ştiu cine-i Buzatu. Că Buzatu scrie nişte (???). KGB-ul l-a ucis.

O.S.: Pe Iorga?

A.M.M.: Pe Iorga, sigur. Prin… tipul ăsta Boeru, eu îi îngrijeam copiii lui…

O.S.: …lui Boeru sau…

A.M.M.: …Boeru.

O.S.: …Boeru, da.

A.M.M.: …Boeru avea nişte copii. Şi eu îi îngrijeam copiii şi mi-am dat seama că el este un om al regimului, cum l-a scos imediat din ţară. Horia Sima nu l-ar fi scos din ţară, că el a alergat atuncea după maşină, să încerce să oprească, a auzit… Nu convenea lui Horia Sima treaba asta cu omorârea lui Iorga, nici un caz. Şi ăsta, p-ăsta l-au scos în goana mare din ţară, şi-au făcut avere prin Germania că erau mare şmecheri. Şi am văzut cum trăiau ăia din casă, că-i îngrijeam copiii.

Necunoscut: Şi se pare că  Antonescu personal i-a cerut lui Sima, zice: “Domnule, dă-l afară! Dă-l afară din ţară pe…” Aşa  recunoaşte Horia Sima în cartea aia, Adevărul despre moartea lui Iorga şi-a lui Madgearu.

O.S.: Nu o avem. Eu am altă carte… tot aşa…

A.M.M.: Păi trebu…

O.S.: Dumneavoastră i-aţi cunoscut pe fraţii Boeru din ţară.

A.M.M.: Da.

O.S.: I-aţi cunoscut……..

A.M.M.: Familia Boeru din ţară am cunoscut-o pentru că, ţi-am spus, le îngrijeam o liotă de copii, pe care-i îngrijeam când nu eram bolnavă. Asta, asta a fost.

O.S.: Dar nu v-au povestit niciodată de ce s-au… ce s-a întâmplat în realitate?

A.M.M.: Nu.

O.S.: Atunci?

A.M.M.: Nu, nu, niciodată. Nu, eu nu  vorbeam, nu vorbeam lucruri din astea, greu de…

O.S.: Şi la plecarea lui Boeru din ţară, familia a rămas în România.

A.M.M.: A rămas aici şi era… avea posibilităţi de trai bune, trăiau bine.

Necunoscut: Ai dat telefon după Mihai?

O.S.: Da. Şi…

Necunoscut: Vine?

A.M.M. : Da.

O.S.: Ce vroiam să vă mai întreb? Ştiţi cumva cum a plecat Boeru din ţară?

A.M.M.: A, păi cum puteai să ştii?

O.S.: Nu ştiţi.

A.M.M.: Aveau treceri clandestine pă… peste tot.

Necunoscut: Au plecat îmbrăcaţi în uniforme germane.

A.M.M.: Îi îmbrăca nemţii când aveau de scos pe cineva.[16]

Necunoscut: Când, la ce oră vine?

A.M.M.: La 7.

O.S: Bun. Acuma: după venirea comuniştilor, dumneavoastră când aţi fost arestată?

A.M.M.: Eu am fost arestată după revoluţia din Ungaria.

O.S.: În ‘56.

A.M.M.: În ’58. Nu… Revoluţia din Ungaria a fost în ‘56. Ei au crezut că românii vor merge cu ungurii. Şi s-au pus la adăpost arestând toţi capii. Pe legionari, 21 de persoane care… necondamnate, administrativ, pedeapsă 3 ani la toată lumea. Aşa. Acolo m-am întâlnit în închisoare cu doamna Codreanu care era arestată de mai multă vreme şi cu mai multe fete care erau de mai multă vreme arestate. Dar eu făceam parte din administrativul ăsta, n-aveam dreptul să lucrăm şi ne-a dus la Botoşani, domnule. Asta a fost lovitura cea mai grozavă. Pe cazarma tatii au transformat-o în închisoare. Şi eu ştiam cazarma tatii că încălecam acolo, tata ne dădea cai să încălecăm şi eram fericiţi. Şi acolo… noi şi cu ţigăncile hoaţe de curcani şi de alte animale, eram închise acolo, că reparau închisoare cea mare ca să bage pe ireductibili. Aveau ireductibili… Şi pe ăştia i-a dus pe urmă, după ce ne-a scos, noi am stat 2 ani la Botoşani, ne-a scos de-acolo şi ne-a adus ca să lucrăm, ne-a dus la închisorile Mariei Tereza din Oradea, întâi la Arad şi pe urmă la Oradea. Pe mine în timpul ăsta vroiau să-mi facă un proces de spionaj special. Că… (râde) deci au aflat că bărbatul meu de-al doilea a fost procuror militar şi-ar fi fost o ocazie năstruşnică să găsească pe mine colaboratoare legionară, la treburile astea…. Şi m-a dus la Bacău, la Securitate, şi acolo m-au ţinut 2 luni de zile cu interogatorii peste interogatorii, unde Dumnezeu, Dumnezeu m-a salvat.

O.S.: V-au bătut?

A.M.M.: Nu… niciodată, nimeni nu mi-a tras o palmă. Era destul să mă uit la ei şi se termina. Nu, nu, niciodată. Însă să-ţi spun care a fost… cum m-a salvat Dumnezeu. Vrei să-ţi spun? Cum poate să salveze Dumnezeu p-un om? Tribunalul Militar, înţelegi, că-l cunoşteam acuma dacă eram nevasta  unui procuror militar important, un domn frumos, şi frumos şi elegant şi bogat. Şi au început să-mi puie nume: “Cutare când l-ai cunoscut, cutare când l-ai cunoscut, cutare când l-ai….”.

Necunoscut: Aşa cum faci dumneata acuma.

O.S.: Numai că eu nu sunt procuror militar.

Necunoscut: Ha-ha (râde).

O.S.: Şi dumneavoastră aveţi dreptul să nu răspundeţi.

Necunoscut: Da.

A.M.M.: Da.

Necunoscut: Nu eşti îmbrăcat în haină militară.

A.M.M.: Dar, după ce-o să iasă publi… toată chestia asta, nu prea e bine. Dar revin. În loc să spun c-am cunoscut pe maiorul cutare, am spus, mi-a venit în cap şi-am spus: “Pe căpitanul cutare l-am cunoscut acu’ 2 ani.” Ori eu îl cunoscusem mai târziu şi putea fi legate chestiile, înţelegi? E… şi după aia m-au transportat la Roman, pe-o iarnă îngrozitoare şi mi-au mai dat 3 ani.(râde) Pe lângă cei 3 care îi aveam.

O.S.: Şi-aţi făcut 6 ani.

A.M.M.: S-au făcut 6 ani. Şi-am lăsat băiatul de 13 ani şi l-am găsit de 19, îţi dai seama.[17]

O.S.: Când aţi plecat din ţară?

A.M.M.: N-am plecat de tot. Am plecat… băiatul meu s-a însurat, a avut o fetiţă şi trăia-n Elveţia. Acolo, el şi-a găsit originile elveţiene a strămoşilor lui. Asta-l priveşte, el a făcut investigaţii, chestii, el nu-i român decât puţin, după mine. Şi i-am spus: “Eu nu viu la tine în vizită decât când o avea ceva fetiţa.” Şi m-am trezit într-o bună zi că-mi spune: “Fetiţa nu vorbeşte, are 2 ani şi nu spune nici un cuvânt!” Ei, zic, vin!” Şi-am venit, m-am dus. Şi am descoperit că fetiţa nu vorbea fiindcă ăştia vorbeau 3 limbi odată şi gata, nu mai ştia ce să spuie şi ea. Româneşte, franţuzeşte şi englezeşte se vorbea în casă. Şi-atuncea…

O.S.: Da.

A.M.M.: Aşa… Şi-am rămas că nu m-a mai lăsat să plec.

O.S.: În ce an era?

A.M.M: … Să-ţi spun în ce an era… pot să-ţi spun…

Necunoscut: ‘75.

A.M.M.: Când, în ce an?

O.S.: 1975.

A.M.M.: ‘75?…

O.S.: ‘75.

A.M.M.: Eşti sigur?

Necunoscut: Pe 2 august.

A.M.M.: Pe 2 august, da?

O.S.: Da.

A.M.M.: Eu ştiam că 22 de ani, parcă, de când am fost plecată.

O.S.: Doamna doctor…..

A.M.M.: În timpul ăsta am mai fost în România de vreo 2 ori, dar clandestin…..

O.S.: Dar, când aţi ajuns… Cum adică clandestin?

A.M.M.: …(râde)… adică nu făcea publicitatea asta… care-o fac acuma….

O.S.: Păi… nu… doar cu paşaport aţi venit în ţară.

A.M.M.: Paşaport. Nu mai întreba şi chestia asta. Asta nu…. o lăsăm… trecem sub tăcere. (râde)

O.S.: Da. Vroiam să vă întreb altceva. După 1975, când aţi ajuns în Elveţia. În Occident trăiau foarte mulţi din conducătorii Mişcării Legionare.

A.M.M.: Eu am cunoscut pe şeful foştilor puşcăriaşi care era un domn Ionescu care era un zero la pătrat şi era naţional-ţărănist (râde).

O.S.: Deci….

A.M.M: Să nu publici, că trăieşte.(râde)

O.S.: Nici nu mi-aţi spus numele. Aţi reluat legăturile cu Horia Sima?

A.M.M.: Da.

O.S.: Când eraţi în Elveţia?

A.M.M.: Da, sigur.

O.S.: Au mai existat şi alţi conducători ai Mişcării Legionare. Exista şi o editură…

A.M.M: Claudian, de exemplu, era prietenul meu, era doctor.

O.S.: Nu mai trăieşte?

A.M.M.: A murit, nu.

O.S.: Exista şi o editură. Acuma revin la întrebarea mea de bază. Nimeni nu i-a înregistrat audio, nu le-a înregistrat memoriile, amintirile, punctul dânşilor de vedere asupra….?

A.M.M.: Nu-i interesa pe nimeni, domnule, nimeni decât pe Securitatea rusească. KGB-ul era interesat de orice!

O.S.: Nu, pentru că s-au publicat…[18]

Radio România

Sfârşitul înregistrării

(¹ª) – Cititorul trebuie să ţină seama de vârsta intervievatei la data când s’a făcut această înregistrare, eliminând dela sine instanţele în care răspunsurile se opresc fără nici o altă explicaţie sau devin confuze în contextul interviului (Nicolae Niţă).