Garda de Fier

CASETA / ROLA NR. : C 960
NR. DE INVENTAR : 2544
REALIZATOR : Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII : 21.04.1999
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII :
TRANSCRIERE :
DACTILO PC : SA
OBSERVAŢII : Are fraze/cuvinte neterminate
CONŢINUT : ALEXANDRU SERAFIM

Octavian Silvestru : Astăzi, 21 aprilie 1999, suntem acasă la domnul Alexandru Serafim care a avut amabilitatea să acorde un interviu Secţiei de Istorie Orală din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Domnule Serafim, dumneavoastră încă de pe vremea când eraţi student aţi aderat la Mişcarea legionară. Dacă vreţi să ne spuneţi când anume şi mai ales de ce ?

CIOCNIRILE DIN PARCUL CAROL, 1933

Alexandru Serafim: Pot să spun că am aderat la Mişcarea legionară sau mai bine zis la Garda de Fier încă înainte de a fi student[1]. Intâmplarea a făcut că la 24 ianuarie ‘933 să fiu în Bucureşti ca elev, când studenţimea bucureşteană a luat hotărârea ca să pună o cruce la mormântul Eroului Necunoscut[2] pentru că, conform uzanţelor, sau nu ştiu ce să spun, indicaţiilor date, neştiind sigur ce religie a avut soldatul necunoscut, s-a hotărât să nu aibă cruce, semilună sau aşa… Studenţimea creştină însă, considerând că pentru înfăptuirea României Mari n-au fost sacrificaţi nici evrei, nici turci, nici maghiari ci numai români creştini, a luat această hotărâre. Am mers şi eu ca elev, s-a pornit de la biserica Sfântul Anton care era biserică studenţească atuncea, era în piaţa de flori, până la Parcul Carol. Era întreaga studenţime, nu numai legionară. Studenţimea cuzistă era condusă de advocatul Emilian. Studenţimea legionară era condusă de Traian Cotigă, preşedintele uniunii şi de Stelescu, care era deputat.

În Parcul Carol, după o serie întreagă de bătăi cu jandarmii, cu pietre, cu porţi deschise, a trebuit să cedăm, au fost arestaţi o serie întreagă de legionari şi ne-am retras în cele din urmă la biserica Sfântul Anton, fără să fi putut să punem crucea la… n-am ajuns, n-am trecut de gardul care era intrarea în parc. Si pe la ora 3 sau 4 preşedintele uniunii, Traian Cotigă, împreună cu Stelescu care fiind deputat, s-au prezentat la Poliţie ca să intervină să fie eliberaţi cei arestaţi. N-au fost eliberaţi…

Intre timp au venit o serie întreagă de oamenii ai partidului, din partea lui Vaida, din partea lui Averescu, din partea… ca să ne spună să rezistăm. Pe la ora 5 – era încă iarnă – a apărut şi Corneliu Zelea Codreanu[3]. Cred că dacă mai erau 200 de studenţi ! I-au dat raportul, au stat în… Corneliu Codreanu a intrat cu un grup de prieteni, şefii care mai erau, au intrat în biserică. Am intrat şi eu – că nu eram legionar să stau afară – şi Corneliu Codreanu a spus următorul lucru : «Băieţi, vin de la Iaşi, lumea priveşte cu simpatie mişcarea voastră şi, de asemeni, în Bucureşti, toţi privesc… părerea mea este că aţi rămas puţini şi să daţi ordin ca băieţii să plece în grupuri de câte 4 –5 ca să nu fie arestaţi şi o să vedem ce-o să se întâmple». Am plecat şi eu, o săptămână mai târziu întreaga studenţime în frunte cu preoţii s-au dus şi-au montat o cruce pentru că toată capitala era alături de…

Am plecat la Vâlcea unde am înfiinţat primul grup să zic aşa, erau un fel de muşchetari, că nu prea înţelegeam noi atunci în ’33 ce-i Mişcarea, ce-i Garda de Fier, ştii.. mai ales acest cuvânt avea rezonanţă pentru noi, «Garda de Fier».

ASASINAREA LUI I.G. DUCA, ARESTARILE, 1933

Şi în ’33 la sfârşit, după ce-a fost executat Duca, am fost arestaţi şi noi[4], vreo 7-8 băieţi din clasa a 7-a sau a 8-a care înfiinţaseră…. Bineînţeles că n-am fost condamnaţi, Râmnicu Vâlcea, directorul seminarului care era liberal, fusese deputat încă din primul război mondial, ca să nu se lase impresia că-n Vâlcea sunt şi legionari – că-i judeţul lui Duca – atuncea ne-a scos. După vreo 7-8 zile am stat… de altfel seara veneam şi dormeam la internat, numai ziua stăteam… ne lua şi… N-am păţit absolut nimic.

INTÂLNIRE CU CĂPITANUL, 1934

In toamna lui ’34, după ce ne-am înscris ca studenţi, ne-am dus să-l vedem pe Căpitan[5]. Eram 4 studenţi…

O.S. : Unde eraţi student ?

A.S. : Eram la Teologie, că nu puteam să fim în altă parte. Ne-am dus să-l vedem pe Căpitan care era în Guttenberg. Ne-am dus 4 studenţi de la Teologie: Ştefan Georgescu – care terminase la Galaţi, că făcuse la Constanţa – Atanasiu Ion care terminase la Nifon, da’ fusese la Curtea de Argeş, că-n timpul guvernului Iorga s-au desfiinţat o serie întreagă de şcoli, s-au desfiinţat şi nu ştiu câte seminare, de la Argeş, de la Constanţa, de la Galaţi, de la Edineţ… aşa, şi un coleg al meu de la Vâlcea…  am stat de vorbă cu Căpitanul mai bine de 3-4 ore. Între timp mai veneau oameni din provincie, mai discutau cu el, am discutat aşa cum stau cu dumneavoastră acuma… la plecare, după ce ne sfătue cum să ne purtăm, să ne purtăm frumos cu studentele, să nu facem pe aroganţii că suntem legionari, să ne ţinem regulat de cursuri, să nu lipsim de la cursuri, ei nu l-am prea ascultat noi, că nu prea ne ţineam noi de cursuri, da’ în sfârşit… eu am fost tare nemulţumit. Şi primul lucru, primul lucru care am… aşa, [am avut] îndrăzneala… pe Căpitan, înc-o dată spun, nu puteai să-l minţi, Căpitanul se uita la tine şi ţi-era jenă să-i spui o minciună, parcă-ţi cetea-n suflet şi ştiai foarte bine că el te-a înţeles. Şi Căpitanul dă mâna cu mine: “Da’ tu ce ai?” “Păi, Căpitane, eu mă aşteptam ca să spunem că suntem studenţi şî dumneavoastră să spuneţi păi, la luptă!, nu să ne vorbiţi, cutare, ne-au vorbit şi părinţii…” Căpitanul mi-a spus atuncea: “Să ştiţi, nu mă consideraţi un erou, consideraţi-mă un frate mai mare al vostru…”

In sfârşit, n-am prea fost noi convinşi ce voiam noi, că noi stătusem 8 ani de zile în internat, eram toţi copii de la ţară şi noi voiam să luptăm, aveam această…

O.S.: Ce anume? Concret, cum anume?

A.S.: Să luptăm împotriva nenorocirilor care erau în ţară, pentru că se întâmplaseră o serie întreagă, erau afaceri, se întâmpla… se întâmplase afacerea Skoda, se împuşcaseră unii, se ştia… Partidul Liberal care în sfărşit venise la… erau… ţărăniştii în sfârşit făceau afaceri peste afaceri, fusese nenorocirea din anul ‘28-’30 când în ţară a fost mai mult decât sărăcie, bineînţeles că era de mâncare, da’ nu erau bani. Şi voiam să luptăm pentru o viaţă nouă, pentru cinste, ca să ridicăm… că, vedeţi dumneavoastră, deosebirea între un patriot şi un naţionalist este aceea că patriotul – mi se pare că a spus şi Ţuţea lucrul ăsta, aşa că… patriotul îşi iubeşte ţara, respectă tot ce i se cere, plăteşte impozite, plăteşte cutare, însă naţionalistul se sacrifică pentru ţară, adică în afară de aşa… şi, în sfârşit, n-am prea fost noi mulţumiţi, da’ acest lucru ne-a folosit fără să ne dăm seama. Căpitanul era un om înţelept.

CERCURI STUDENTESTI LEGIONARE, 1934-35

Şi începând cu  anul ’34 şi ’35 toate societăţile, toate facultăţile îşi aveau societăţile lor, toate judeţele-şi aveau cercurile lor studenţeşti[6], nu mai vorbesc că marile provincii aveau federale, moldovenii aveau “Ştefan cel Mare”, oltenii aveau “Tudor Vladimirescu”, aşa… şi la toate alegerile care au fost – şi  vreau să vă spun că erau foarte puţini studenţi legionari – candidau la alegeri, erau cu vot, candidau liberali, ţărănişti şi legionari. Şi până în ’35… Pusesem mâna, să zic aşa, pe toate societăţile studenţeşti, inclusiv pe Centrul… singura societate la care nu pusesem mână era Facultatea de Medicină unde erau foarte puternici cuziştii. Chiar prin februarie ’35 pe lista legionară a candidat un doctor, Gancevici, care a obţinut vreo 50 de voturi, iar pe lista cuzistă tot doctorul Şerban Milcoveanu – în ’35 – care a obţinut 300 de voturi.

CONGRESUL STUDENTILOR LEGIONARI, CRAIOVA, 1935

Bineînţeles că Congresul de la Craiova[7], care a fost în ’35, Şerban Milcoveanu a trecut alături de Mişcare şi…

O.S.: Aţi participat la acest congres?

A.S.: Am participat, sigur la acest congres la Craiova…

O.S.: Spuneţi-ne cum s-a desfăşurat şi… [voci suprapuse]

A.S.: …aşa şi bineînţeles că în anul ’35 preşedintele Uniunii Naţionale era Traian Cotigă[8]. Era, pot să spun, un vorbitor cum rar am întâlnit, un vorbitor care porneau masele după el. Preşedintele Centrului Studenţesc Bucureşti era Traian Furdui, doctor în teologie, era omul nostru de la Teologie.

La Craiova congresul[9] a început cu şedinţă, Te Deum la biserică, şedinţă festivă şi şedinţele respective care au ţinut două zile, seara, în sfârşit. Acolo au fost, mi se pare, loviţi vreo doi liberali de la Vâlcea, atâta tot, congresul a durat…

O.S.: …deci era al întregii studenţimi…

A.S.: …întregii studenţimi.

O.S.: Erau şi fete?

CONGRESUL, CONDUCATOARE LEGIONARE, 1935

A.S.: Erau şi fete care participau, vreau să vă spun că printre conducătoarele fetelor era o doljancă, Nicoleta Nicolescu[10], studentă pe la matematici sau aşa ceva care era de o corectitudine cum rar am întâlnit! Multe necazuri ne-au făcut aceste fete nouă, pentru că noi, băieţii, ne mai dădeam la câte-un chef, la alte chestii – şi să nu uit să vă spun o chestie, după congres, tot cu fetele, însă aceste fete trebuia să le considerăm ca nişte surori, iar cu studentele celelalte trebuia să ne purtăm mai mult decât…

O.S.: …da.

A.S.: Ei, ori asta ne-a atras atenţia, cred că n-a fost fată, indiferent că taică-său era liberal sau ţărănist, c-atuncea când făceam voturi, să nu voteze cu noi şi să voteze cu lista liberală sau ţărănistă. Toate votau cu legionarii, pentru că spuneau: “Ăştia sunt cumsecade, ăştia aleargă, ăştia se poartă frumos, ăştia sunt manieraţi, ăştia nu merg să se îmbete prin cârciumi…”

CONGRESUL, INFIINTAREA POLITIEI LEGIONARE, 1935

Atuncea se formase un fel de poliţie studenţească[11], numai din legionari, care treceam seara prin localuri, prin cârciumi şi-n cazul în care vedeam că un student s-a îmbătat, îl luam şi-l duceam acasă.

O.S.: Dacă se opunea?

A.S.: Nu putea să se opună pentru că eram 4-5 şi cam nimeni nu avea voie să…

O.S.: Si cam când s-a făcut această poliţie studenţească?

A.S.: S-a făcut încă la sfârşitul lui ’34, când am venit noi.

O.S.: Celelelte grupuri politice…?

A.S.: N-aveau, nimeni n-avea… n-aveau… [voci suprapuse] Nu s-au opus. Ce se-ntâmplă?! Pe vremea aia studenţimea în afară de insigna aceea care era în piept în care era “U.B.”, aveau şi-un fel de uniformă[12], studenţii. De exemplu, bucureştenii aveau cascheta tip caschetă ofiţerească, ei, cei de la A.N.E.F. sau din altă parte aveau şi uniformă sau cei de la Politehnică, însă orice student, ca să se respecte, avea şapca aceea studenţească. Cei de la Drept aveau balanţa, cei de la Litere aveau o flacără, cei de la… nu mai ţin minte. Dar, în orice caz, când un student intra cu această şapcă în cap ştia toată lumea: “Ăştia sunt studenţi!” Adică eram, pur şi simplu se făceau…

O.S.: Şi cine era şeful Poliţiei studenţeşti?

A.S.: Şeful Poliţiei studenţeşti pe-atunci era Sandu Valeriu şi Savin Constantin[13], erau comandanţi legionari.

O.S.: Şi eraţi, să spunem, organizaţi în sistem militar, pe grupe…?

A.S.: Nu eram, eram cam pe facultăţi, eram, se ştia, pe facultăţi şi-n general nu era zi ca noi, legionarii, după ora 4 să nu trecem pe la sediu, prin Gutenberg. Eram cunoscuţi şi de Căpitan, Căpitanul stătea de vorbă, se plimba prin curte, stăteam de vorbă cu el, discutam… adică era cam un fel de frăţie, ştii. Şi când se anunţa ceva, e nevoie de un scandal într-o parte sau în altă parte, atuncea oricând se găseau la sediu în Gutenberg, se găseau 40-50 de legionari.

E, şi în vremea aia, vreau să vă spun un lucru foarte important, studenţimea era foarte apreciată. De exemplu, după Congresul de la Târgu Mureş s-a luat hotărârea ca studenţimea să ardă ziarele evreieşti[14], să le dea foc pentru că cele evreieşti Dimineaţa, Adevărul…

O.S.: [voci suprapuse]… cu ziare de stânga

S.A.: Erau ziare din Sărindar. Şi să vă dau un singur exemplu. Am plecat odată cu un coleg, am plecat din strada Lizeanu, doi inşi, am dat un bon acolo, am luat Dimineaţa şi Adevărul, [pe] strada Lizeanu, le-am dat foc, semnat bonul “Eminescu” sau nu ştiu cum sau “Sadoveanu” sau aşa… [voci suprapuse] …celui care era la chioşc şi luam ziarele ca să scadă el cu bonurile, dar nu era numele nostru semnat. De multe ori semnam…

O.S.: …el putea să scadă? [voci suprapuse]

A.S.: Sigur că se ştia  că, dom’le, studenţii au dat foc, se scădea… De-acolo am plecat pe Ştefan cel Mare, am ajuns la strada Tunari, la strada Tunari cred căe făcuseră cel puţin 100 de inşi. Eu cu colegul meu ne-am văzut de treabă, am plecat. Când am ajuns la universitate erau peste 200 de inşi, adică era masa care nu mai era nevoie să fie condusă, că masa…

O.S.: [voci suprapuse] ..legionari…

A.S.: Nu legionari, nu era nici un legionar, erau oameni de pe stradă care n-aveau servici sau tineri sau care porneau să facă acest lucru, ştii. Nu, legionari era[u] doar cei doi care pornise[ră] [tuşeşte] din strada Lizeanu.

O.S.: Să revenim la Poliţia studenţească…

A.S.: Aşa…

O.S.: Aveaţi în afară de şapcă, aveaţi şi alt semn distinctiv?

A.S.: Da, aveam un tricolor pe mână [pe] care scria “Poliţia studenţească”. Era acel semn care…

O.S.: Dar cum ştiaţi că nu-şi poate pune acel semn şi altcineva?

A.S.: Păi cam nu-ndrăzneau, cam nu-ndrăzneau… pentru că totuşi lăsam impresia unui lucru [pe] care-l făceam, care dacă ar fi ştiut Căpitanul ne-ar fi pedepsit! Eram, să zicem, 20 de studenţi legionari şi formam 10 echipe şi porneam din 20 m, unii de la Liceul Lazăr şi alţii de la Universitate. Şi când ne-ntâlneam, poziţie de drepţi, “Trăiască Legiunea şi Căpitanul” şi plecam mai departe. Lumea care ne vedea şi care nu se plimba, noi ne plimbam două ore seara, face, măi, cât de mulţi legionari sunt?! În realitate eram 20 de inşi, ştii, care… [voci suprapuse] care ne schimbam, mereu ne-ntorceam şi nimeni nu se…

O.S.: Şi de câte ori vă întâlneaţi, vă salutaţi…

A.S.: Acest salut… cu mâna şi la piept…

O.S.: Banderola pe ce mână era, pe stânga?

A.S.: Pe mâna stângă era banderola, da’ nu aveam atuncea banderolă. Banderolă aveam numai când mergeam seara, prin restaurante, nu puteam s-o ţinem. Deci lumea avea impresia că suntem mulţi…

O.S.: Insigne aveaţi?

A.S.: Insigne aveam, aveam “U.B. – Universitatea Bucureşti”, cei care erau consilieri în Uniune aveau “U.N.S.C.R.” – adică Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini Români, era în alt fel aceea, era format mai lung şi… da asta eram puţini, în Uniune…

O.S.: Nu, dar care să ateste apartenenţa la Poliţia…

A.S.: Era carnetul, nu, era… atât…

O.S.: O sală de gimnastică, sală…?

CONSTRUIREA CASEI STUDENTILOR, 1934

A.S.: Nu aveam, în vremea aia chiar era pe unde, dacă ştiţi pe unde-i Mioriţa acuma, acolo era Centrul Studenţesc şi Uniunea Naţională a Studenţilor[15]. Era într-o sală închiriată, jos era restaurant, sus era sediul Uniunii, până când s-a demolat, după aia tot în 34, am stat, într-o vreme am stat într-o cameră acolo, pe Bulevardul Elisabeta, sau două camere, eram îngrămădiţi toţi, până când s-a luat hotărârea, a luat-o Gheorghe Furdui, preşedintele Centrului Studenţesc Bucureşti, încă în 34-35, ca să construiască o Casă studenţească[16]…

O.S.: …pentru legionari…

A.S.: Pentru studenţi! Şi s-a construit cu ajutorul unor liste de subscripţie, cu ajutorul lui Stelian Popescu, s-a pus şi piatra fundamentală, cred că prin Mai aşa, 34, a Casei Studenţeşti din Calea Plevnei. Au fost liste de subscripţie, toţi studenţii porneau cu liste, se duceau şi… a! chiar atuncea regele Carol, s-a dus Gheorghe Furdui la el, şi s-a înscris primul pe listă cu 100 de mii de lei. Aşa, bineînţeles că istoricii ăştia comunişti, au spus că regele Carol a ajutat Mişcarea legionară, c-o sută de mii… Nu era vorba…

O.S.: Este vorbă de sediul din spatele Operei.

A.S.: Spatele Operei, Strada Plevnei. Noi am construit-o, studenţii, cu ajutorul lui Stelian Popescu, chiar la început denumirea a fost “Casa Studenţilor Universul”, aşa i se spunea. Încă prin 37-36-37, a fost dată în folosinţă.

O.S.: Deci la subvenţii au participat toţi studenţii, indiferent de…

A.S.: Toată studenţimea! [repetă] Dar în general studenţimea legionară, li s-a[u] dat liste de subscripţie, pentru că se ştiau că sunt corecţi şi trebuiau să se ducă într-o parte, în alta…

O.S.: …ei umblau cu [voci suprapuse] la care au contribuit toţi…

A.S.: Nu studenţii au contribuit, că studenţii erau săraci…

O.S.: A!

A.S.: Mă duceam la cutare, la Octavian Goga, la Franasovici… că dacă mă duceam la Franasovici care ameninţa… Franasovici nu dădea 100 de mii, trebuia să dea 10 mii de lei.

O.S.: …şi-o singură dată vă duceaţi…

A.S.: O singură dată te duceai, că te ştia, nu te duceai mereu…

O.S.: De exemplu am fost la Octavian Goga care era pe-acolo, pe strada Salcâmilor, pe lângă hotelul Muntenia sau nu ştiu cum îi spune, pe-acolo sunt… şi el mi-a dat 20 de mii de lei pentru studenţi, eu am fost… am fost la doctorul Gomoiu, care era de la mine din sat şi mi se pare că era doctorul Palatului, şi el mi-a dat vreo 15 mii de lei sau 10 mii de lei. Şi toţi banii ăştia îi depuneam la Universul acolo, la…

O.S.: Nu ştiu unde îi depuneaţi…

A.S.: Îi depuneam la… era un birou care se ocupa, la ziarul Universul… unde se… Libertatea acuma… [voci suprapuse]

O.S.: Dar de ce la ziarul Universul?

A.S.: Păi cu sprijinul lui am făcut… ziarul Universul a făcut o lungă propagandă ca să construim această…  Dar vă spun ceva, chiar dacă, de exemplu – n-am fost eu da-mi spuneau de la colegi – când s-a pus piatra fundamentală, a mers şi regele, a fost acolo. Şi Gheorghe Furdui – se achitase procesul Căpitanului – şi-a luat cuvântul şi-a vorbit şi-a terminat cam cu cuvintele astea: “Să trăieşti Majestate, dar să trăiască Corneliu Zelea Codreanu, singurul om care e în stare să facă dreptate-n ţara asta”. Bineînţeles au fost arestaţi un grup de vre-o sută de studenţi, au fost duşi la Prefectura Poliţiei care era în Calea Victoriei, aşa, între timp şi alt… fete sau studente care nu erau legionare intrau în rând, rupeau rândul de jandarmi şi intrau în grup ca să fie arestaţi. Bineînţeles au intrat prin faţă şi prin spate li s-a dat drumul.

POLITIA LEGIONARĂ, 1935

O.S.: Nu, eu vă întrebasem altceva, dacă Poliţia studenţească avea o sală de gimnastică pentru…

A.S.: Nu, n-avea absolut nimic, era… ne întâlneam în Gutenberg, acolo, sediul, şi de-acolo porneam…

O.S.: Din cei doi exista unul care era şef, care-l coordona pe celălalt?

A.S.: Să ştiţi că niciodată n-a fost chestia asta, niciodată!…

O.S.: Exista un birou care coordona…?

A.S.: Era la Centrul Studenţesc, acolo era…

O.S.: Dar la Centrul Studenţesc.. eraţi repartizaţi pe sectoare, pe străzi?

A.S.: Eram cam repartizaţi… fiecare în sectorul, da nu în grad de permanenţă [repetă]. Plecam aşa… ei, acolo erau care… acolo ne-ntâlneam toţi. De-acolo se luau hotărârile, de la Centrul Studenţesc, că mi-aduc aminte, vezi, nici n-aveam voie să ne declarăm în cadrul Centrului ca legionari. Să vă spun un lucru, când am obţinut eu aprobarea în ’36, ca să ţin Congresul Studenţesc la Turnu Severin, s-a întâmplat o chestie mai-nainte cu Căpitanul, aşa şi m-a chemat Căpitanul şi mi-a spus: “Bagă de seamă, tu nu eşti preşedintele legionarilor! Tu eşti preşedintele studenţimii. Să nu aud că pe scenă eşti îmbrăcat în cămaşă verde!” – şi eu, vreau să spun că n-aveam decât cămăşi verzi şi-a trebuit să împrumut de la un coleg o cămaşă albă pentru că aşa trebuia să arăt, Căpitanul nu permitea ca un congres al studenţilor pe întreaga ţară să aibă aspect de congres legionar. Că ei vedeau tot acest tot, cum de exemplu a fost la Congresul de la Târgu Mureş.

O.S.: Până la Congresul de la Târgu Mureş, mai am o nelămurire, ca să revin la această Poliţie studenţească: când plecaţi eraţi îmbrăcat în cămaşă verde?

A.S.: Nu întotdeauna…

O.S.: Dar eraţi…

A.S.: Dar eram, sigur că eram… dar era şapca, [despre] care se ştia, “ăştia sunt studenţi”…

O.S.: …chiar dacă aveţi cămaşa verde şi se recunoştea [voci suprapuse]…

A.S.: Se recunoştea, sigur, atunci cu atât mai mult…

O.S.: Şi deci, repet, in Poliţia studenţească majoritatea erau legionari…

A.S.: Legionari, numai legionari… [repetă] pentru că ăştia erau în stare să răspundă întotdeauna la ordine[17]…

O.S.: ..iar ceilalţi studenţi se supuneau dacă…

A.S.: Ceilalţi studenţi se supuneau…

O.S.: N-aţi avut incidente…

A.S.: N-am avut nici un fel de incident cu nici un student.

O.S.: Nici cu evreii, nici cu… socialiştii, dacă erau aşa, puţini…

A.S.: Da’ nu erau socialişti! Nu erau, ce, erau câţiva aşa, la Teologie nu erau, pe la Drept, la Academie erau ceva mai mulţi…

O.S.: …unde erau evrei mulţi…

A.S.: Erau şi evrei, şi la Drept erau evrei, da’ ei nu se manifestau. Aşa… la Academie, pentru că era Madgearu, era Răducanu care erau ţărănişti şi, să zic, socialiştii erau un fel de… latură stânga a ţărăniştilor…

O.S.: Şi până când a durat această instituţie a Poliţiei studenţeşti?

A.S.: Păi asta a durat tot timpul, până când s-a terminat.

O.S.: Până-n ’41…

A.S.: Până-n ’38…

O.S.: ’38…

A.S.: …în ’38…

O.S.: Dar în timpul guvernării legionarilor, deci din ’40 până-n ’41…?

A.S.: Cred că nu mai era nevoie atuncea, am venit şi eu în Bucureşti de câteva ori, de exemplu, am fost chemat de Viorel Trifa care era preşedintele Uniunii şi-am luat parte la cedarea sau la redarea casei, asta din calea Plevnei, s-o redăm Centrului Studenţesc. Asta fusese ocupată de străjeri sau cum îi spune… şi ne-am dus eu, Viorel Trifa care era preşedintele Uniunii şi împreună cu Traian Brăileanu care era ministrul Învăţământului. Şi-am luat de la directorul ăsta şi-am predat-o Centrului Studenţesc…

O.S.: Da, haideţi să revenim la Congresul de la Târgu Mureş.

A.S.: La Congresul de la Târgu Mureş, Congresul de la Craiova a fost în adevăr…

O.S.: Când a avut loc, mai ţineţi minte?

A.S.: Congresul de la Craiova a avut loc prin…

O.S.: Deci ăsta-i Craiova…

A.S.: Craiova… prin aprilie ’35 sau n-aş putea să spun, sau iunie, nu ştiu, aprilie-mai ’35…

O.S.: Da, primăvara…

A.S.: Da, Congresul de la Târgu Mureş a mai avut încă o manifestaţie la începutul anului ’35. Dumneavoastră nu ştiu dacă aţi auzit de “Tinerinea Română”[18]…

O.S.: Nu prea…

“TINERIMEA ROMÂNĂ”, DEFILAREA LEGIONARĂ, 1935

A.S.: “Tinerimea Română” îşi avea sediul aci, lângă Liceul Lazăr [tuşeşte], clădirea aia mare şi era un concurs…

O.S.: …clădirea de vis-à-vis?

A.S.: Da, de vis-à-vis…

O.S.: …unde-a fost după aceea tot o casă studenţească, Universul…

A.S.: Aşa ceva, pe-acolo. “Tinerimea Română” era un concurs al tineretului din întreaga ţară.

O.S.: Concurs?

A.S.: Concurs şi din fiecare liceu, Normală, liceu, Comerţ, trimiteau la începutul anului, trimiteau pe cei mai buni copii, câte doi din fiecare clasă, pentru istorie, pentru română, pentru matematici, pentru religie..

O.S.: Da, ştiu acuma, mi-am adus aminte. Spuneţi…

A.S.: Se dădea un concurs şi cei care reuşeau – se trimiteau coruri, se trimiteau costume din toată ţara – şi cei care reuşeau după asta, după două luni sau după o lună de zile, se forma un tren al tineretului, al tinerimii române şi împreună cu corul pornea din toată ţara: Piteşti, Craiova, Arad, Timişoara, Cluj şi dura cam două săptămâni.

O.S.: Deci după aceea se organizau un fel de spectacole…

A.S.: Un fel de spectacol, cu trenuri respective, era un tren special al lor…

O.S.: Şi cine organiza?

A.S.: Acesta era un preşedinte al “Tinerimii Române” – n-avea nici o legătură cu… Mişcarea. Însă ce se întâmplă, la ’35 – era şi defilarea la început – defilau şcolile şi defila şi studenţimea,[19] defila. Şi noi, Centrul Studenţesc Bucureşti, am format un car alegoric şi-am pornit pe-acolo pe unde era… Radu sau nu ştiu cum îi spune, că trebuia să pornim dinspre Calea Griviţei, toţi porneau de-acolo, treceau prin Calea Victoriei, trebuia să fim primiţi de… adică… regele trecea la balcon, ne saluta şi carul alegoric al studenţilor era cam o maşină în faţă, un camion, în faţă era o zvastică din flori, în spate imediat deasupra era un… tot îmbrăcat în scoarţă şi trei studenţi, dintre care unul la mijloc – ne mai schimbam între timp – cu carabina în mâna stângă şi c-o carte în mâna dreaptă. Şi-aşa am defilat pe Calea Victoriei, cu carabina era destul de greu, era Eugen Popescu care a murit pe undeva prin Canada, de la Olt era el, Stroescu de la Dâmboviţa şi eu care eram. Iar în spatele nostru erau trei fete, la fel, în costum naţional, nu-mi aduc aminte ce mai aveau în… că noi, cei doi…

O.S.: Şi ce semnifica, dacă vreţi să ne spuneţi semnificaţia…

A.S.: Participarea Mişcării legionare la această Tinerime. Pentru că dacă-n faţa, în botul maşinii era zvastica, în faţa celui care era cu carabina şi în spatele lui era gardul de fier, format din flori… asta… adică vream să ne facem cunoscuţi. Bineînţeles că regele a apărut la balcon, a salutat cu salutul roman, nu cu salutul legionar şi a aplaudat această chestie. Şi salutul roman era “Ave Caesar!”… da…

O.S.: … legături cu Ambasada germană, cu diplomaţii Ambasadei germane aţi avut?

CONGRESUL STUDENTILOR LEGIONARI, TÂRGU MURES, 1936

A.S.: Noi n-am avut, studenţimea, am avut numai cu tineretul. De exemplu, la congresul studenţesc venea de obicei cea mai numeroasă delegaţie, era delegaţia poloneză. Şi italienii veneau şi germanii, veneau, poate şi… De exemplu, la Târgu Mureş, Congresul de la Târgu Mureş[20]. La Târgu Mureş se hotărâse că… să ştiţi că biletele şi toate astea le dădea Ministerul de Interne, transportul, el plătea; s-a hotărât că să fie 2500 de studenţi. Şi ni s-a[u] dat pentru Bucureşti vre-o mie de bilete de tren. E, ce-am făcut noi?! Noi, numai de la Bucureşti am mers vreo 5000 de studenţi, nu numai… pentru că intram înăuntru pe bază de bilet. Îţi dădea[u] drumul jandarmii care erau la intrare şi intram înăuntru şi strângeam biletele de la toţi legionarii, de la toţi studenţii şi ieşeam afară şi intra altă serie de o mie, altă serie de o mie… şi-aşa am ajuns.

Am plecat cu un tren accelerat[21] în care m-am culcat, am ajuns la Sinaia, nu-i nimic adevărat ce spunea[u] ăştia că ne-am dat şi ne-am urinat pe placa… nu! Ne-am dat jos, în adevăr, s-a oprit trenul la Sinaia, am cântat imnul nicadorilor şi bineînţeles am plecat. Nici nu puteam să facem aşa ceva, că erau şi studente care… îţi dai seama că nu te puteai… Ne-am urcat în tren, am plecat prin Braşov, am trecut, până când am ajuns într-o staţie care cred că-i spunea Lunca Bradului, care merge spre Târgu Mureş şi unde ni s-a luat locomotiva şi trenul a fost dat pe o linie moartă. Asta era pe la ora 5 după masă. Ei, atuncea am luat noi hotărârea, am format vreo 300 de studenţi, cred că mai mult, că erau 300 de jandarmi care veniseră şi ocupaseră gara şi voiau să ne oprească să mergem la Târgu Mureş. Bineînţels că hotărâsem ca să-i dezarmăm şi să pornim mai departe, s-aducem o locomotivă… între timp însă, Alecu Cantacuzino, cu Traian Cotigă şi nu ştiu mai care – Traian Cotigă era preşedintele Uniunii – au plecat în urmă vreo 5 km, cred, pentru că era aşteptat să vină, aflasem că trenul de la Iaşi, de la Cernăuţi…

FAŢA B

 A.S.: …nu ajunsese în gară, trenul de la Bucureşti fusese dat pe o linie laterală, totul era oprit. Au plecat vreo câţiva studenţi şi la vreo 5 km în urmă, au oprit trenul, băieţii de la Cernăuţi au fost însă ceva mai deştepţi: urcând cu trenul, ultimele două vagoane de tren erau ocupate de jandarmi. La o curbă au desfăcut… şi le-au dat drumul să plece la vale, jandarmii, şi ei au venit fără jandarmi. Au oprit trenul, au trecut, au oprit imediat în haltă, la Lunca Bradului, cred că [în] mai puţin de 5 minute, toţi cei 5000 de studenţi care erau – eram şi câte 20-30 de inşi într-o cuşetă din asta, [în] care erau 6 sau 7, trebuia să… Ei, am ajuns cu semnalul respectiv [pe] care l-am avut noi, legionarii…

O.S.: Ce semnal?

A.S.:  Că la un semnal de locomotivă să punem frâne, pentru că aflasem pe de altă parte că comuniştii minaseră anumite porţiuni de pe… marginea Mureşului, pe unde mergea linia ferată. La două semnale trebuia să desfacem… frânele. Aşa am ajuns la 4 dimineaţa, am ajuns la Târgu Mureş, la 4, la 5…

Ei, şi congresul de la Târgu Mureş, vreau să vă spun că a fost, în adevăr, toţi se aşteptau ca să facem scandal, să lovim, să… n-a fost absolut nimic! Eu, împreună cu un coleg al meu, am fost invitaţi la fostul primar ţărănist[22], că toată lumea se oferea ca să-i primească pe studenţi, în afară de şcoli, de internate, de… da’ era public care venea şi cerea la sediu: “Daţi-mi şi mie doi studenţi să doarmă la mine”. Eu am fost chiar găzduit împreună cu un coleg la fostul primar ţărănist care era maghiar şi care ţinea foarte mult ca măcar seara să luăm masa la el, n-avea copii, avea doar o soţie, mi-aduc aminte, o doamnă blondă, in sfârşit, foarte frumoasă şi aşa am luat masa la acest maghiar, fost primar ţărănist, trei zile cât a fost.

Congresul de la Târgu Mureş în primul rând c-a fost de-o ordine desăvârşită. Eu n-am prea luat parte la şedinţe, că făceam parte din grupul care trebuia să asigure… să nu se întâmple chefuri, să nu se întâmple spargeri[23]..

O.S.: Acest grup de ordine era format din Poliţia legionară [voci suprapuse]?

A.S.: Numai din legionari era format!… Numai Poliţia legionară, erau hotărâţi…

O.S.: Aicea, la congres, tot aşa, eraţi cu tricolorul pe mână?

A.S.: Eram cu tricolorul pe mână, tot aşa, eram cu tricolorul pe mână şi bineînţeles că la congresul de la Târgu Mureş s-a tipărit atuncea – nu ştiu dacă aţi putut să aflaţi undeva – albumul acela mare, Dezordinile de la Târgu Mureş în care lumea… dom’le, a fost ceva desăvârşit şi toată lumea aplaudă, cred că o asemenea manifestare a fost numai la moartea lui Moţa.

CONGRESUL DE LA TG. MURES, ECHIPELE MORTII, 1936

Bineînţeles că-n ultima şedinţă s-au format acele echipe de pedepsire[24], care, respectiv, le-au spus “echipele morţii” – nu-i adevărat! S-a[u] format echipe de pedepsire pentru Titulescu, pentru Mihalache, pentru Elena Lupescu, chiar şeful echipei pentru Elena Lupescu era Alecu Cantacuzino…

O.S.: Aceste echipe ce-şi propuneau?

A.S.: S-a urcat pe scenă şeful echipei, care era de obicei un comandant legionar şi care a jurat că în cazul în care respectivii continuă să insulte studenţimea, să fie pedepsiţi.

O.S.: Dar nu s-a specificat şi cum…

A.S.: În general se aştepta cam la o bătaie… Că să vă spun ceva, primele bătăi în Bucureşti, cine au fost pedepsiţi?! A fost pedepsit jurnalistul Blumenfeld[25]… care era unul dintre cei mai mari ziarişti. A fost pedepsit de echipa lui Victor Dragomirescu. Când a ieşit din casă, el stătea în acelaşi loc cu… în blocul ăla care este între Grădina Icoanei şi Parcul Ioani, a ieşit din casă, i-a dat o bătaie aşa şi l-a lăsat în pace. Tot în aceeaşi zi, a fost bătut Alexandru Graur care era profesor la Liceul Lazăr şi când a ieşit pe la ora 1 de la Liceul Lazăr, pe scări, prin faţă, cinci studenţi l-au aşteptat, era înconjurat încă de 3-4 profesori, în faţa Liceului Lazăr oprea[u] tramvaiele atuncea, era staţie. Bineînţeles că i-au dat o sfântă de bătaie, l-au bătut aşa, cu…  Sistemul care era, era un fel de rangă [pe] care o ţineai – de fier – o ţineai sub haină. Şi cu asta-l băteai. L-a lăsat acolo, bineînţeles că studenţii au plecat de-acolo, au dat o petardă din asta fumigenă, s-au dus la medicinişti la cămin – era şi-un medicinist între ei – s-au spălat, au mâncat şi după i au plecat să-l pedepsească pe Grigore Graur, ăştia erau directori la… însă n-au plecat să-l pedepsească pe Sadoveanu care era român! Şi s-au dus băieţii pe semicercul unde stătea ăsta, însă l-au confundat aice ape Alexandru Graur, era unul, Vâlforeanu care îl cunoştea, că fusese, Graur era şi profesor la Mănăstirea Dealul… Însă acolo l-au confundat, pe semicerc, pe Grigore Graur, împreună cu directorul administrativ Storfer. L-au bătut pe Storfer, săracul, aşa, şi după aia au plecat. Ăstea au fost singurele trei bătăi în Bucureşti dintre toţi cei care au fost pedepsiţi.

O.S.: Dar acuma fac o paranteză…

A.S.: Aşa…

O.S.: …Poliţia studenţească n-avea şi ea aceste…?

A.S.: Poliţia studenţească nu, pentru că ea avea de-a face numai cu studenţi.. numai…

O.S.: Dar în cartierele periferice se ducea?

A.S.: Numai dacă era o cârciumă şi se afla că… [voci suprapuse] că sunt studenţi, că fac… Că, de exemplu, te duceai pe Ştefan cel Mare, la “Răţoi”, la “Roata lumii”, unde erau restaurante şi nu se duceau studenţii, că pe vremea aia erau şi toate judeţele şi-aveau căminele lor pe care ei le ţineau şi-n cadrul acestui cămin era Cercul Studenţesc, de exemplu, căminul mehedinţean era pe Piața Brătianu sau nu ştiu cum dracu’ îi spunea acuma, acolo, colţ cu Vasile Lascăr, era o clădire mare, aveau cantină, acolo erau… şi ăştia plecau, se duceau mai aproape, alţii erau pe… timocenii erau pe… [voci suprapuse]

O.S.: …acuma, revenind la echipe de pedepsire… Cum erau ele alcătuite, cum se alcătuiau?

A.S.: Alcătuia şeful echipei[26] care era un comandant legionar.

O.S.: El îşi alegea oamenii?

“PEDEPSIREA” LUI STELESCU, 1936

A.S.: El îşi alegea oamenii. De exemplu, echipa – acuma nu mai are nici o importanţă, că.. – echipa pentru Stelescu[27]… care după ce i s-a… şeful echipei era un comandant legionar, Caratănase, dobrogean, coleg cu – avea acelaşi grad – cu Stelescu, comandant legionar. Şi după ce i s-a atras atenţia… noi am hotărât ca să-l pedepsim pe Stelescu, împreună cu Caratănase, majoritatea studenţi teologi. Pentru că spuneam, domnule, să se termine odată cu trădarea! Să fim noi, biserica, care-i pedepsim pe ăştia. Bineînţeles că nu s-a admis să fim decât 5 teologi, restul să fie de la alte facultăţi. Făceam parte din echipa asta.

O.S.: Dumneavoastră din care echipă aţi făcut parte?

A.S.: A lui Stelescu…

O.S.: Da…

A.S.: …eram teologi, aşa, că spun, Atanasiu, Vali Georgescu, Ştefan Georgescu, o serie întreagă care au fost decemviri… aşa… Alţii n-au fost arestaţi, au fugit, Trandafir, în sfârşit…

O.S.: V-aţi dus să-l pedepsiţi pe Stelescu?

A.S.: Eram să-l pedepsim şi cu vreo 2 săptămâni sau 3 săptămâni de zile înainte, Caratănase mi-a spus: “tu nu mai faci parte din echipă!” – eram în acelaşi timp şi preşedintele studenţilor şi obţinusem aprobarea pentru congres[28]. Că aprobarea cum se dădea?! Trebuia că preşedintele studenţilor să [se] prezinte la Ministerul de Interne şi să-şi ia anumite angajamente. Eu m-am dus împreună cu Mihail Manoilescu şi angajamentul pe care l-am luat a fost că nu vom purta cămaşă verde, am scris: “nu voi purta cămaşă verde… – am scris destul de prost – că nu vom face apologia crimei de la Sinaia şi că nu vom vorbi despre doamna Lupescu”. Astea au fost singurele condiţii care ni s-au pus…

O.S.: …în scris…

A.S.: În scris, le-am dat eu, am semnat “preşedinte al congresului”, am semnat, mi se pare c-am pus şi ştampila Federaţiei, da-n sfârşit, cu 2 săptamâni înainte, m-am trezit cu Caratănase: “tu nu mai faci parte din echipă”. Îţi dai sema ce ruşine era?!… să fii dat afară din echipă, înasemna că făcusem ceva…

O.S.: Dar n-aţi fost dat afară, dumneavoastră aţi fost înlocuit…

A.S.: Caratănase aşa mi-a spus.”Păi cum, ce-am făcut?!” “Nu pot să-ţi spun mai mult, dacă nu eşti… te duci la Căpitan şi-l întrebi”. M-am dus, în adevăr, la Căpitan: “Uite, Căpitane, camaradul Caratănase a făcut cutare, cutare…” Căpitanul se uită la mine, face: “Uite ce-i, măi, tu ai semnat pentru congresul de la Turnu Severin. S-ar putea ca această echipă să fie arestaţi. În cazul în care vei fi arestat, congresul va fi anulat, nu se mai ţine. Locul tău în echipă poate să fie luat de un oricare altul.. – nu ştiu care din cei 10 – dar la congres nu poate să vie, aşa că…” “Am înţeles, Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”, am plecat.

Adevărul că încă înainte de congres, n-aş putea să spun precis, a fost executat Stelescu[29] şi bineînţeles că s-au dus oamenii să se predea – nu, chiar înainte de congres, că eram la sediu când a venit Ştefan Georgescu şi-a spus, face: “Ne-am executat misiunea…”, eram în Gutenberg şi spun: “Da’ pistoalele ce aţi făcut…?” Zice: “Le-am asigurat, n-aveţi nici o grijă!”

O.S.: Ce înseamnă “le-am asigurat”?

A.S.: Le-au dus undeva, la… nu le-au mai lăsat la ei acasă unde stăteau în gazdă, le-au dus în altă parte… da’ ce pistoale, 6 [de] 35 şi nişte revolvere de-alea cu bute… [voci suprapuse]

O.S.: S-au făcut pregătiri de trageri, să ştiţi să le mânuiţi?

A.S.: Nu, singurele pregătiri pe care le-am făcut… ştia fiecare să tragă, aşa, sigur, făceam exercitii de floretă, de duel [râde], asta făceam în sediu. Avea generalul Cantacuzino o serie întreagă de florete de-astea, cu cap şi toată ziua sau seara… mişcam doar din mână şi fandări, şi chestii… atâta.

O.S.: Trageri cu armament aţi făcut?

A.S.: N-am făcut niciodată, nu se făceau niciodată [repetă]… era aşa, elementar să se ştie că un student ştie să tragă cu revolverul, mai ales c-atuncea era permis să ai armă. Trebuia să ai doar permis de port-armă şi puşcă de vânătoare şi orice. Dac-o ţineai în casă n-aveai nevoie de aprobare, dar numai dacă umblai pe stradă cu puşca de vânătoare, atuncea trebuia să ai permis de port- sau permis de vânătoare.

Ei, şi aşa s-a întâmplat cu cazul Stelescu. [Lui] Stelescu i s-a atras atenţia în diferite rânduri ca să-şi bage minţile-n cap[30]. Însă Stelescu era… vezi, Stelescu a fost deputat la 24 de ani şi ceva, al Mişcării legionare… Căpitanul luase hotărârea asta pe-atuncea, un deputat avea vreo 30 de mii de lei pe lună[31]…

O.S.: Era o sumă mare…

A.S.: Era salariul unui episcop, unui general, unui ministru sau unui deputat, ăştia aveau cele mai mari… şi unui profesor universitar, da’ erau puţini profesori universitari, restul erau lectori, conferenţiari, care… aşa şi toţi deputaţii legionari erau obligaţi ca să menţină o sumă pentru ei care era cam de 2 ori salariul unui profesor. Restul să-l dea la cantina…

O.S.: …studenţească…

A.S.: …legionară, nu studenţească… care era tot pe-acolo, în Gutenberg, sub biserică, acolo era o cantină şi unde era o serie întreagă de oameni care lucrau pentru… şi care… Ei, Stelescu s-a căsătorit când era deputat[32], c-o fată destul de bogată, frumuşică, o blondă, mi-aduc aminte… I-a cerut voie Căpitanului un timp ca să-şi facă…. Căpitanul i-a aprobat, după aia el însă n-a mai… El, însă, ce se-ntâmplă, intrase în combinaţie cu Gheorghiade, un grec, care era ceva rudă cu nevastă-sa şi-n acelaşi timp cu Palarul regal.

O.S.: Făceau afaceri…

A.S.: Nu făceau afaceri, hotărâse[ră], pentru că după… executarea lui Iorga regele când a vazut…

O.S.: [voci suprapuse] Iorga?!

A.S.: Lui Duca!… regele să ştii că a făcut multe – să zic aşa – oferte Mişcării legionare, ştiţi de chestia asta!

O.S.: Nu ştiu la ce vă referiţi.

A.S.: Uite, îmi permiţi să citesc ceva?

O.S.: Vă rog… [întrerupere]

A.S.: [zgomot microfon] După înmormântarea lui Moţa, când în Bucureşti, să ştiţi coada era încă la Biserica Gorgani[33], iar capul era la… pe Griviţa. Eu am făcut parte atuncea din echipa “Cruce”, pentru că care era acolo?! În fruntea cortegiului era Căpitanul, în spatele Căpitanului era o echipă de vreo 90 de legionari, sub formă de cruce, care…

O.S.: …[voci suprapuse] am văzut în fotografie…

A.S.: Aşa… şi după această chestie, regele când a văzut, a simţit nevoie săe apropie de… Eu am să vă citesc ceva din însemnările zilnice ale lui Boilă[34], le-aţi citit?… [citeşte:]

JURNALUL LUI Z. BOILA DESPRE MIJLOCIREA INTELEGERII CODREANU-MANIU, 1937

“La începutul lunii martie ‘937, mă pomenesc cu un curier trimes de Corneliu Codreanu, acesta comunicându-mi că Căpitanul doreşte să mă vadă, dar nu la Cluj ci la Bucureşti şi întâlnirea trebuie să fie aranjată în mod secret, ca Palatul şi guvernul să nu afle ceva despre această întâlnire. Mărturisesc că am fost foarte curios cam ce anume doreşte şeful Mişcării legionare să vorbească cu mine. În ziua de 11 martie ‘937, întâlnirea a avut loc la Bucureşti în casa inginerului legionar Ionică. Corneliu Codreanu care nu făcea multă diplomaţie, mi-a spus că ar dori săă o întrevedere cu Maniu şi n-a crezut de bine să se adreseze lui Maniu direct, ci numai să sondeze terenul şi ca întâlnirea să rămână secretă. Mare i-a fost mirarea când i-am comunicat că de 4 zile Maniu a plcat la Viena de unde se va duce în Franţa unde va rămâne timp mai îndelungat. Codreanu, după ce s-a necăjit puţin că n-a fost exact şi la timp informat despre această plecare, fireşte de serviciul său de informaţii, a spus textual: <Chestiunea este serioasă şi nu suferă nici o amânare: aveţi dumneavoastră posibilitatea să transmiteţi o scrisoare confidenţială, fără ca scrisoarea să cadă în mâinile Serviciului Secret al regelui?> I-am răspuns că este o astfel de ocazie, deoarece peste 2 zile pleacă la Viena Aurel Leucuţia, care va rămâne tot timpul cu Maniu. După ce l-am convins că Aurel Leucuţia este un om discret, taciturn, de absolută încredere, Corneliu Codreanu a început să dea lămuriri mai ample asupra fondului chestiunii. L-am rugat să-mi permită să iau notiţe. Redau această convorbire sub formă de dialog pentru că o socotesc foarte interesantă. Codreanu: <Pe mine m-a condamnat la moarte regele Carol al II-lea>. O clipă l-am privit uluit şi-am avut impresia că halucinez. Eu: <Pe dumneavoastră, regele Carol al II-lea?!.. E de necrezut!> Codreanu: <Şi totuşi aşa este, am informaţii din cea mai bună sursă, asupra căreia nu-ncape nici o îndoială sau  bănuială>. Eu: <Iertaţi-mă, dar lumea mai ales în urma evenimentului din vara trecută, şi-a câştigat convingerea că între regele Carol şi Mişcarea legionară există cele mai bune raporturi>. Codreanu: <O fi aşa, dar între timp s-au întâmplat lucruri despre care lumea nu ştie şi dumneatale ţi le spun, deşi sunt strict confidenţiale, dar trebuie să le transmiţi lui Maniu căci numai astfel se explică înverşunata lui duşmănie faţă de mine. Mai acum câteva săptămâni am fost chemat în audienţă la rege. Ea a avut loc noaptea, într-o casă particulară – probabil la Malaxa. Regele mi-a spus înainte de toate că simpatizează mult cu Mişcarea noastră şi că are de gând să demită guvernul şi să instaureze o guvernare absolut personală, bazată pe Mişcarea legionară, regele mi-a cerut să-l proclam Căpitanul Mişcării, eu voi fi locotenetul său şi mă va numi şeful guvernului. I-am răspuns că sunt încântat de bunăvoinţa lui cu privire la Mişcarea noastră şi că sunt extrem de măgulit de aprecierile sale favorabile, chiar exagerate, pe care le-a exprimat faţă de persoana mea, dar şi că nu pot să-i primesc oferta. Socot că nu sunt suficient[e] elanul şi disciplina pentru a ne asuma răspunderea guvernării, că noi nu suntem încă pregătiţi, că nu avem experienţă, iar în ceea ce priveşte chestiunea şefiei, noi considerăm pe rege ca un factor suspus, arbitru peste noi toţi, dar nu-l putem considera un şef de Mişcare sau partid. Că legionarii mi-au jurat numai mie credinţă şi nu altuia. Că această credinţă, acest angajament nu poate forma obiect de traficare politică. carol al II-lea a încercat să mă convingă că văd lucrurile greşit, deşi mi-a vorbit mult, aducând argumente în menţinerea tezei sale, nu m-a putut convinge>. Eu: <Acum vă înţeleg perfect şi cred că, în adevăr, regele v-a devenit un duşman neîmpăcat. L-aţi combătut în gândirea sa cea mai intimă şi v-aţi pus de-a curmezişul planurilor sale secrete. Totuşi nu cred că ar îndrăzni să recurgă la o sancţiune extremă, doar Maniu a făcut acelaşi lucru şi cred că dumneavoastră, cu organizaţia legionară, sunteţi pus mai la adăpost>. Codreanu: <Să nu crezi, Maniu da, este duşmanul lui, dar numai un duşman, pe când pe mine mă consideră un rival. Regele crede sau presupune că noi legionarii suntem pentru un regim fascist, ca şi el în definitiv. Două săbii nu incap într-o teacă, cât timp Mişcarea noastră va exista şi se va dezvolta, nu poate fi vorba de înscăunarea dictaturii regale. Deci înlăturarea nu atât a Mişcării cât a mea personală, devine indispensabilă>. Eu: <Şi legionarii vor admite aşa ceva?! Vor tolera ca regele Carol să vă extermine fără nici o vorbă?!> Codreanu: <Băieţii sunt buni, disciplinaţi şi ţin la mine. Sunt sigur că m-ar răzbuna. Dar de-acum încă, în public, nu pot vorbi deschis despre această… Carol al II-lea sperase că împotriva mea şi-mpotriva noastră va avea toată opinia publică aşa-zisă democratică din Occident, fireşte, pe comunişti, toţi oamenii de stânga şi bineînţeles partide politice de la noi care de-abia aştepată să scape de un concurent periculos. Tocmai ţinând seamă de aceste considerente, vreau să mă aliez cu Maniu, cred că dacă regele ne ştie aliaţi, nu va îndrăzni să se atingă de noi>. Eu: <O alianţă cu Maniu?> Codreanu: <Da! Ştiu că merge greu, atât în Mişcare cât şi domnul Maniu în partidul dumisale va întâmpina mari obstacole. Între noi doi sunt deosebiri enorme de ordin tactic şi ideologic. Totuşi pe o chestiune ne întâlnim: în luptă contra regelui Carol al II-lea>. Eu: <Dumneavoastră uitaţi un lucru: Maniu nu mai este şeful partidului, şeful său este Mihalache pe care dumneavoastră l-aţi condamnat la moarte, ca şi pe Madgearu care este secretarul general al partidului, l-aţi condamnat pe Titulescu cu care Maniu este perfect…> Codreanu: <Condamnările… acelea nu au decât sens teoretic sau dacă voiţi simbolic. De altfel, asupra lor vom putea reveni>. Eu: <Şi vă rog să nu uitati că toţi fruntaşii din partid sunt de acord să ducă luptă împotriva regelui, alături de Maniu. Dar tocmai pe acest punct s-a produs şi sciziunea în partid şi-a părăsit Maniu şefia>. Codreanu: <Toate acestea le ştiu, dar mai ştiu că opinia publică din partid este alăturea de Maniu care nu va renunţa la atitudinea lui şi-atunci o tovărăşie cu mine ar fi, cred, utilă. De altfel, eu fiind pregătit pentru orice eventualitate am lăsat un testament politic, scriind acolo: dacă nu voi mai fi, mergeţi la Maniu care e singurul în stare să mă răzbune>. Apoi, văzând că tot mai stau la îndoială asupra posibilităţilor unui asemenea acord, Codreanu a mai adăugat: <Vă rog pe dumneavoastră să comunicaţi toate punctele pe care le-am discutat, domnului Maniu. Domnia sa este meşter în formule, cred că va găsi formula potrivită>. I-am scris îndată lui Maniu care se găsea la Viena, n-am primit însă nici un răspuns. După 3 luni primesc o telegramă să mă duc la Karlsbad, unde îl voi întâlni pe Maniu. Acolo Maniu mi-a dat următorul răspuns: <Comunică lui Codreanu că acum nu ne putem întâlni, chestiunea nu este actuală, dar la toamnă situaţia se va schimba radical şi atuncea ne putem vedea>.

A avut loc o nouă întâlnire a mea cu Codreanu, de astă dată la Predeal. Codreanu, luând cunoştinţă de răspunsul lui Maniu mi-a spus: <Perfect, eu văd situaţia la fel şi sunt mulţumit>. Mai mult nu mi-a spus şi nici nu l-am întrebat”. Din însemnările zilnice ale lui Zaharia Boilă…

Or, ce se-ntâmplă?! Regele a încercat această apropiere, să ştiţi… Însă era situaţia aşa de nenorocită în ţară, că Căpitanul n-ar fi acceptat acest lucru. Iar cu Stelescu v-am spus ce-a fost…

O.S.: Da…

A.S.: Stelescu… nu ştiu dacă ştiţi…

O.S.: Stelescu, prin grecul acela a încercat o apropiere de Palat?

RAPORTURILE LUI STELESCU CU PALATUL REGAL, <TRADAREA>, 1936

A.S.: Nu! Nu! Palatul a încercat o apropiere de el, în sensul că Codreanu nu mai are nici un viitor şi că el trebuie să ia conducerea[35]. Şi faţă de asta, a ţinut o tabără de sănătate pe la Budachi, prin sudul Basarabiei şi unde a încercat acţiunea de denigrare, să zic aşa, a Căpitanului. El mai încercase încă un lucru, încercase, când Căpitanul era la Rarău, l-a trimes pe un rutean să-l execute pe Căpitan, să-l împuşte, el fiind… se ţinuse Congresul studenţesc la Râmnicul Vâlcea, în anul ’34, Căpitanul dăduse ordin ca să nu fie nici un fel de manifestaţii. El însă a procedat la nişte devastări s-au spart nişte prăvălii evreieşti şi-a fost… Stelescu, şi-a fost dus la Craiova să fie arestat, în sensul ca să nu fie bănuit câtuşi de puţin că el e la arest. La tabăra Budachi l-a dus pe… a dus o serie întreagă de legionari şi hotărâse ca să treacă la executarea Căpitanului, nu el, ceilalţi, da’ el era de acord. Însă 2 legionari, Virgil Rădulescu, comandant legionar de la Romanaţi şi Dumitrescu Zăpadă de la Galaţi – Dumitrescu Zăpadă e tatăl lui… ziaristul ăsta care a murit la Deutsche…Karpat Vohe??, ăsta era copilul lui, nu ştiu dacă aţi ştiut… al lu’ Zăpadă… – şi ăştia au venit şi i-au spus Căpitanului. Ce se-ntămplă, el a trimes pe un băiat care terminase Şcoala normală, Cotea sau nu ştiu cum îl cheamă, care trebuia să se ducă la Gheorghiade să ia o fiolă de cianură şi Căpitanul când se ducea la Carmen Sylva să-i fie pusă în paharul de apă [pe] care-l va cere. Ăsta a fost prins, ştiau Zăpadă şi Rădulescu, a trebuit să declare absolut tot ce-a fost, şi-atuncea s-au dus la locuinţa lui Gheorghiade care era pe la Piaţa Lahovary, pe-acolo, Gheorghiade plecase şi el din Bucureşti. Ştia doar servitoarea unde este. S-au dus cu ăşta, Cantacuzino, Klime, Coriolan, Matei, o serie, câţiva, şi-au luat fiola de cianură. L-au judecat pe acest Cotea… aşa, şi pe Stelescu l-au judecat pentru încercarea de asasinare a Căpitanului şi l-au condamnat… a fost un juriu de 24 de legionari sub comanda generalului Cantacuzino Grănicerul. Şi l-au condamnat la moarte…

O.S.: Pe Stelescu… [voci suprapuse] dar pe Cotea?

A.S.: Pe Cotea l-au dat definitiv afară din Mişcare, fără posibilităţi să mai vină vreodată… [voci suprapuse] Nu l-au prins altfel… Şi ca să fie executat Stelescu, trebuia să fie aprobat de Căpitan. E, Stelescu a căzut în genunchi, s-a rugat şi Căpitanul i-a luat toate gradele, “Crucea Albă”, “Comandant Legionar”, absolut toate astea, urmând ca după o lungă perioadă să se reabiliteze prin… luptă sau prin… faţă de Mişcare.

O.S.: Deci i s-a lăsat această portiţă…

A.S.: Da… el a plecat la Galaţi de unde era – nevasta lui mi se pare că avea o moşie prin Focşani, prin părţile alea  – şi-a scos Cruciada Românismului, o revistă care primele 3-4 numere au fost pentru Mişcarea Legionară. După asta a început să-l atace pe Căpitan, să atace familia Căpitanului… şi-atuncea s-a hotărât echipa ca să fie executat la… Asta a fost cu Stelescu, bineînţeles că-n ultimul timp a fugit de la Galaţi, s-a ascuns mi se pare că în Spitalul Brâncovenesc pentru un furuncul şi-acolo s-a dus echipa de cei 10 care l-au executat[36]. Fiecare a tras, a tras în el, din toţi cei 10, ca să…

CONTACTELE CU ANTONESCU SI COMANDANTI MILITARI, 1936

E, între timp, ce se-ntâmplă, a fost… Tot în vara lui ’36 Căpitanul a luat hotărârea ca să ia anumite legături cu comandanţii de mari unităţi militare care nu erau de acord cu politica… în special nu erau de acord cu Lupeasca. Eu ştiu doar 2 cazuri, adică cazul Antonescu şi cazul Petrovicescu. Ce se-ntâmplă, Căpitanul trimetea de la Bucureşti…

O.S.: [voci suprapuse] asta în treizeci şi…?

A.S.: ’36… [repetă] Trimetea de la Bucureşti un comandant legionar care împreună cu şeful judeţului… – şeful judeţului care era pus de el trebuia să primească tot sprijinul ca să nu greşească şi să fie ridicat [nu se înţelege] – şi la Piteşti l-a trimes pe inginerul Ionică, comandant legionar, împreună cu şeful judeţului, Vălimăreanu, care a stat de vorbă cu Antonescu[37]. Şi care i-a spus tot ce… au stat câteva ore sau nu ştiu cât au stat – mie mi-a spus Radu Gyr acest lucru – şi Antonescu a fost de acord cu toată linia Căpitanului. El însă a urmărit altceva însă, Antonescu, n-a fost cinstit. Antonescu ştia că pentru anul ’37 se schimbau toţi şefii de judeţe, adică vechile cadre [pe] judeţe erau vechi legionari. Şi Căpitanul hotărâse să fie schimbat cu personalităţi din judeţ[38], că, ca urmare, şi-un lucru foarte bun care tot… împreună cu Sandu Valeriu şi-un grup de legionari vechi, ne-am dus la Căpitan şi spun: “Cum, Căpitane, noi care-am luptat, noi care am lovit, care-am făcut închisoare, cum se poate să vină domnişorii ăştia care şi-au luat diplome la Paris, la cutare-cutare, să ne comande nouă?!” Şi-atuncea Căpitanul a spus: “Uite, măi băieţi, lumea spune că noi suntem nişte golani. Trebuie să arătăm lumii c-avem şi din ăştia…” Or, Antonescu ştia acest lucru! Şef al Mişcării era – al Totul [pentru Ţară] – Cantacuzino. Şi el intenţiona să fie numit şef al… a avut câteva întâlniri cu Căpitanul la Predeal şi Căpitanul… i-a propus Căpitanului şi Căpitanul care-l cunoştea, nu că nu era cinstit, face: “Vezi, domnul general [Cantacuzino] e bătrân, e bolnav, făcut atâtea lucruri pentru noi încât nu putem să-i facem această chestie, îl lăsăm în continuare încă un an. Că hotărârea Căpitanului era că nici un şef de judeţ nu poate să fie şef mai mult de un an… Că, îţi dau un exemplu, la Mehedinţi la- numit pe Crişu Axente care era doctor la Sorbona. La Gorj l-a numit pe doctorul Ciorogaru, doctor la Heidelberg în ştiinţe economice, băieţi… la Craiova l-a numit pe doctorul Trifan care avea sanatoriul lui, o personalitate în judeţ… şi la Vâlcea, în toate părţile, dau numai… Şi-atuncea Căpitanul l-a cam refuzat.

La Mehedinţi, înainte de congres, am fost eu împreună cu Radu Gyr, la comandantul Diviziei, generalul Petrovicescu[39]. Am stat de vorbă cu el, adică “am stat”! eu mai mult am asistat, că nu puteam să… eram încă tânăr şi Petrovicescu zice: “Da, dragă, suntem de acord cu tot ce urmăreşte Mişcarea Legionară” – de-altfel Petrovicescu fusese procuror în timpul procesului din ’34… era colonel şi l-a făcut general pentru că nu putea să fie judecat de un colonel generalul Cantacuzino! [râde] E o întreagă scenă şi atuncea cu… chestia asta.

CONGRESUL LEGIONAR DE LA TR. SEVERIN, 1936

E, bineînţeles că la Congresul care a fost la 23 august sau în august la Turnu Severin[40] l-am invitat şi pe Petrovicescu, ca comandant al Diviziei, general. Stătusem de vorbă cu el… şi Petrovicescu a cedat: “Vin, dar să ştiţi că iau şi cuvântul!”

O.S.: La congres…

A.S.: La congres…

O.S.: Asta în ’36…

A.S.: În ’36, congresul pe care eu îl prezidam, cu Manoilescu preşe[dinte]… Şi-n adevăr, a venit Petrovicescu, am vorbit toţi, au vorbit şefii de judeţ, a vorbit Manoilescu, am vorbit eu, s-a vorbit… omul guvernului, a vorbit în numele Universităţii profesorul Jianu şi-a vorbit şi Petrovicescu.

Sfârşitul înregistrării – 60’

CASETA / ROLA NR. : C 961
NR. DE INVENTAR : 2545
REALIZATOR : Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII : 21.04.1999
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 30.08.2006
TRANSCRIERE : SI
DACTILO PC : SI
OBSERVAŢII : Este continuarea C 960 ; are multe fraze eliptice, paranteze ample
CONŢINUT : ALEXANDRU SERAFIM 

CONGRESUL STUDENTILOR LEGIONARI,  TR. SEVERIN, 1936

Alexandru Serafim : …Ne-ntrebam ce va vorbi[41]. Era vorba despre şedinţa festivă. Fusese Te Deum la biserică, fusese defilare, studenţimea defilase în faţa monumentului acolo şi congresul s-a ţinut la Sala Palatului.

Octavian Silvestru :  Sala Palatului ?

A.S. : Palatului Cultural… din Severin, unde fusese şi judecat Căpitanul în ’25, transformată în sală de judecată. Şi Petrovicescu a spus cam următoarele lucruri – şi cred că citez chiar… zice « Domnilor studenţi, când am primit invitaţia preşedintelui dumneavoastră de a participa la acest congres, m-am întrebat că ce caut eu, dar când am văzut rândurile voastre disciplinate, rândurile voastre verzi, rândurile voastre tinereşti şi când am văzut că pe mâna voastră voi purtaţi brasarda care spune <Cine ştie să moară nu va fi rob niciodată !>… – la congresul de la Turnu Severin am avut o insignă care era România Mare pe fond verde şi care deasupra era « Ţară Nouă” şi dedesubt “Vom clădi” şi separat de asta era şi această brasardă cu cuvintele <Cine ştie să moară nu va fi rob niciodată>… – când am văzut acest lucru şi când mi-am dat seama că voi v-aţi luat înţelepciunea de la Seneca şi eroismul de la Tudor – Petrovicescu era gorjean – atunci mi-am spus că locul meu ca ostaş, ca român şi ca om nu este decât în mijlocul vostru. Pentru că voi nu sunteţi speranţa de mâine a ţării, cum spun atâţia alţii, voi sunteţi garanţia, sunteţi suguranţa zilelor de astăzi…” [Vă] spun, a fost aşa de aplaudat Petrovicescu, asta l-a şi costat… i-a luat comanda Diviziei, l-a avansat comandant de Corp de Armată şi l-a trimes, da’ fără trupă… de la Severin.

Bineînţeles că congresul a fost o adevărată reuşită.

O.S.: Dar, repet, era congresul întregii studenţimi…

A.S.: Întregii studenţimi, studenţimea din Olt, nu, studenţimea din Oltenia, Olt şi Valea Timocului, cu participarea delegaţilor din întreaga ţară. De exemplu, în numele Uniunii a participat Milcoveanu care era preşedinte, în numele Centrului Bucureşti Antoniu care era preşedintele Centrului, în numele Iaşului Tudose, toţi… cu participări de… cât puteau.

O.S.: Dar majoritatea erau legionari…

A.S.: Nu erau legionari… [repetă]

O.S.: Generalul Petrovicescu spunea că “rândurile verzi”, deci…

A.S.: …care defilau, că spun, îmi luase angajamentul ăla că numai eu trebuia să fiu… Sigur că… şi să nu uităm, la sfârşitul anului ’36, spune prost undeva că aproape nu era tânăr care să nu fie legionar sau simpatizant legionar…

CONTACTUL CU GEN. PETROVICESCU, 1936

O.S.: Da, numai puţin, haideţi să revenim, să ne întoarcem numai puţin înapoi: deci dumneavoastră împreună cu poetul Radu Gyr v-aţi dus la…

A.S.: [voci suprapuse] Petrovicescu[42]…

O.S.: Mai spuneţi o dată foarte clar şi concis: de ce v-aţi dus la el?

A.S.: Pentru că Căpitanul luase hotărârea că o serie întreagă de comandanţi de mari unităţi, Divizii, Corpuri care nu erau de acord cu politica lui Carol şi-a lui Lupeasca, să li se facă cunoscut… strategia Mişcării legionare şi ce gândeşte Mişcarea legionară.

O.S.: În afară de generalul Petrovicescu…

A.S.: Nu mai ştiu la alţii, s-au dus şi la Coroamă şi la alţii, dar ştiu doar Vălimăreanu care fusese coleg – când eu eram în clasa I-a el era într-a VII-a – şi care era şeful judeţului Argeş, de la el ştiu această chestie, că încolo toate aveau un caracter secret.

O.S.: Da-da… Dar pe linie ierarhică cine era superiorul dumneavoastră în Mişcare?

ORGANIZAREA STUDENTILOR LEGIONARI, 1936

A.S.: Făceam parte dintr-un cuib studenţesc, eram conducătorul… şi-aveam un grup al meu [cu] care lucram. Pe linie legionară, în studenţime, şef al meu era Antoniu sau Milcoveanu[43] care era preşedintele Centrului Bucureşti când era student sau preşedintele Uniunii…

O.S.: Şerban Milcoveanu?

A.S.: Şerban Milcoveanu, în ’36, după congresul de laTârgu Mureş a fost… că până în ’35 preşedintele Uniunii  a fost Cotigă, din ’35 până în ’36, la Târgu Mureş – că la congres s-alegea preşedintele Uniunii – a fost Furdui, iar la congresul de la Târgu Mureş a fost ales ca preşedinte al Uniunii Şerban Milcoveanu.

O.S.: Deci el era superiorul dumneavoastră.

A.S.: El era superiorul studenţimii, în general. [repetă]

O.S.: …pe linie legionară…

A.S.: Nu, pe linie studenţească.

O.S.: Pe linie legionară…

A.S.: [voci suprapuse] Pe linie legionară superiorul meu în perioada aceea era Radu Gyr care era şeful regiunii Oltenia[44]. Judeţele erau de obicei organizate pe regiuni. Şi regiunea avea un şef.

O.S.: Da…

S.A.: Şi el se ocupa, răspundea de toate judeţele..

O.S.: Am înţeles…

A.S.: Ăsta era… Radu Gyr era de… şi am rămas bun prieten cu el, ultima oară am vorbit la moartea lui Crainic care-a fost la Sfânta Vineri… Aşa şi bineînţeles că asta a fost tendinţa ca să vedem…

La început ne speriase Petrovicescu, da’ după asta Petrovicescu… cred că acest congres l-a trecut pe linie… Pe Antonescu nu! Antonescu a avut refuzul acela al Căpitanului elegant, că să-l sape. Iar după moartea lui… L-a pus ca adjunct şef al partidului pe Moţa, iar… după moartea lui Moţa la- pus pe inginerul Clime, el a fost şef al partidului “Totul pentru ţară”, Clime, da… Ei şi cam asta a fost cu…

_________________________________________

Dumneavoastră credeţi în spirite?… Hai să vă spun un lucru: după congresul de la Turnu Severin, când am tipărit şi manifestul ăla care îi ceream regelui… am fost condamnat la 6 luni închisoare…

O.S.: Nu ştiu dacă aţi spus, aţi spus astăzi despre manifest?

A.S.: Da, v-am citit partea asta la sfârşit din… că i-am cerut regelui să răspundă cu capul şi oamenilor politici, era împotriva lui Titulescu. Care a facut marea porcărie la Geneva, cu Italia şi… aşa, dar după această chestie, când eram deja considerat o personalitate, mai ales în Severin, că în timpul şedinţei festive în sală dacă au avut loc vre-o mie de oameni, majoritatea erau în afară. Însă m-am urcat la balconul – aţi fost vreodată în Severin? – balconul Palatului, e un teatru cultural care a fost făcut de Costescu şi de-acolo am mulţumit severinenilor care-au participat la această chestie cum a participat şi-n anul ’25, era balconul de la care vorbise Căpitanul când a fost achitat. Şi i-am asigurat că noi vom lupta şi vom muri, dar vom realiza idealurile pentru care voi mehedinţenii, voi severinenii aţi contribuit ca Căpitanul să fie achitat de… la acest proces. A fost ceva… da’, în sfârşit, s-a terminat chestia asta, m-au condamnat, am plecat la ţară. Consideram că totul s-a terminat, 6 luni de puşcărie, îţi dai seama…

O.S.: …i-aţi făcut…

A.S.: Am făcut numai o lună pentru că la Craiova mi-a redus la o lună. Cum stăteam aşa, era doar maică-mea, stăteam în pat pe partea dreaptă, seara, începuse să se întunece şi-am avut tot timpul senzaţia că deasupra patului meu sunt un fel de steluţe, parcă le vedeam, da’ fără să… aşa cum sunt la pomul de Crăciun. M-am întors imediat cu faţa-n sus şi de la capăt… patul, de la capul meu am văzut o siluetă albă care a pornit spre uşă. Am trecut imediat la fereastră, era încă cald, am strigat-o pe maică-mea, mă gândeam c-o fi venit ea să… face: “Nu, mamă, a fost îngerul tău păzitor!” Ori acest înger păzitor am impresia că m-a urmărit toată viaţa. Pentru că cel puţin de 3 sau de 4 ori trebuia să fiu executat. Nu mai vorbesc chiar în timpul lui Călinescu, atuncea când au fost executaţi, se dăduse hotărârea ca să fie executaţi în fiecare judeţ….

O.S.: [voci suprapuse] …la asta o să ajungem… Aşa, deci după congresul din ’36, de fapt dumneavoastră când aţi terminat Teologia?

A.S.: Să ştii că am terminat-o de-abia în ’40… ’41[45]. Şi-atuncea, adică mai aveam 2 examene care nu le luasem din anul I – ştii că puteai să ajungi în anul IV… – la ebraică şi la istoria bisericii universale. S-a dus V. Georgescu, I.V. Georgescu care era legionar şi care era conferenţiar la ebraică, s-a dus la Tudor Popescu cu carnetul meu de student, el mi-a trecut la ebraică c-am luat şi mi-a trecut Tudor Popescu – să nu uitaţi să mă întrebaţi odată de el, că era cel mai exigent profesor, Tudor Popescu, la istoria bisericii universale – mi-a trecut… Mi-am pregătit teza de licenţă la Rovenza, cu textul acela evanghelic “Marto, Marto, spre multe te grăbeşti”, iar Maria partea cea bună… [nu se înţelege] E, am pregătit teza cu Rovenza, însă trebuia… să ştiţi că nu mi-am luat nici teza. M-au luat în puşcărie în mai când trebuia să obţin în iunie teza de licenţă, i-am predat-o lui Rovenza, a fost de acord, da’ n-am mai… nici nu m-a mai interesat.

O.S.: Deci după congresul din ’36, pe linie politică legionară ce s-a mai întâmplat?

ORGANIZATIA LEGIONARA MEHEDINTI, DUPA 1936

A.S.: Pe linie politică am fost şef al partidului[46]…

O.S.: …partidului?!

A.S.: Partidului, organizaţia din Mehedinţi. [voci suprapuse] Adică ultimul semestru. Fusese numit Crişu Axente, însă Crişu Axente a plecat din august, a plecat la Paris ca să-şi susţină doctoratul şi-a venit de-abia prin iunie sau iulie. Aşa… tot timpul ăsta, adică un an de zile, am condus judeţul Mehedinţi [pe] care l-am bătut cu piciorul de jos, de la… [nu se înţelege] până sus, la Mărăşeşti la…

O.S.: Şi ce ne puteţi spune despre organizaţia legionară din Mehedinţi? Aveaţi în fiecare comună, în fiecare sat?

A.S.: Cred că în fiecare sat aveam cel puţin 2 sau 3 oameni[47]. Se ţineau şedinţe săptămânal. Cu cotizaţie. Să ştiţi un lucru, că la sfârşitul anului ’37 noi am luat doar vreo 700 000 de voturi. Da’ aveam 2 milioane de membri cotizanţi, care cotizau săptămânal, începând de la 1 leu până la 100… [voci suprapuse]

O.S.: Şi cum se explică faptul că…

A.S.: …c-am luat numai 700…?! Păi nu aveau voie să voteze femeile, nu aveau voie să voteze tinerii până la 21 de ani, până-n armată şi majoritatea astea erau! Tineri erau, peste 50 % erau tineret…

Şi-am condus toată această chestie, cred c-am făcut în fiecare… iar în vara lui ’36 cred că n-a fost sat – nu, nu sat, comună – în care să nu fie un mic şantier.

O.S.: Ce s-a ridicat?

A.S.: Ce s-a ridicat, era, de exemplu, o văduvă care avea casa… gardul stricat. Se strângeau legionarii toţi dintr-o comună, la nevoie şi din altă comună, veneau cu lemne, veneau într-o duminică şi-i reparau gardul femeii. Se întâmpla că era un podeţ afară din sat care era stricat. Se strângeau toţi legionarii şi reparau acest podeţ. La cimitir să zicem că era nevoie de… [voci suprapuse] Erau lucruri din astea care… făceau foarte mult! Care l-au făcut pe patriarh, pe Miron Cristea ca să dea ordin ca la nici o biserică să nu se mai admită să mai lucreze legionarii. A dat o circulară chiar… că, vezi, aceste tabere, aceste şantiere, că un şantier era format din 5 oameni, se săpa un şanţ, se săpa un dig, se reparau… asta făceau foarte mult [legionarii]. Erau cel mai formidabil mijloc de… ăsta şi cântecul.

________________________________________________

O.S.: Da-da…

A.S.: …să ştii că şi cântecul era…

O.S.: Mi-aţi spus la începutul interviului că dumneavoastră aţi primit cea mai înaltă decoraţie legionară, “Crucea Albă”…

A.S.: Da…

O.S.: Când aţi primit-o?

A.S.: Păi am primit-o în ’36[48].

O.S.: În ’36 pentru…?

A.S.: Nu se spune pentru ce… [repetă] da’ pot să v-o arăt… cam cum arăta “Crucea Albă”… o păstrez pentru că am pus-o la mărţişoarele lui nevastă-mea… şi nimeni nu-şi închipuia că… mă gândeam că chiar dacă se caută, nimeni nu-şi închipuia că… ei, şi asta…

O.S.: Dar când aţi primit-o, probabil că vi s-a explicat pentru ce…

A.S.: Nu!

O.S.: Chiar nu vi s-a spus…?

A.S.: Chiar nu s-a spus… am fost convocaţi – nici nu ştiam – am fost convocaţi la sediu, în prezenţa Căpitanului, el i-a dat Crucile Albe lui generalul Cantacuzino, ordinul l-a citit, “pentru fapte de eroism”, atâta tot…

O.S.: În ce an aţi primit-o?

A.S.: În ’36… [repetă] “…pentru fapte de eroism li se decernă <Crucea Albă> următorilor…” Atâta tot, nu se… Făcusem atâtea, că… cine mai ştie ce făcuse?!

O.S.: Aţi făcut parte dintr-o echipă de ceva…?!

A.S.: Am făcut poate chiar echipe formate de mine… c-am făcut parte, cum spun, din echipa aia care l-am bătut pe Graur, da’ nu pentru aia ni s-a dat. Adică trebuia să fie un cumul de acte în care trebuia să-ţi pui viaţa în pericol, asta era. Dar nu dacă ai făcut imediat un lucru, imediat îţi dă “Crucea Albă”!.. Dacă spun că în tot Bucureştiul doar 10 “Cruci Albe” s-au dat…

Chiar a doua zi Moţa şi cu ge… plecau în Spania. Ni s-a dat seara, în Gutenberg, nici nu ştiam pentru ce-am fost convocaţi.

O.S.: În grupul lor aţi fost…

A.S.: Nu, n-am fost în grupul lor…

O.S.: Nu, când aţi fost decoraţi…

A.S.: Atunci a fost grupul ăsta de 10, generalul a venit şi ne-a pus-o în piept – am să v-o arăt, e modificată puţin, că era cu un ac, au modificat-o ca s-o pui la rever şi Moţa a citit ordinul. Şi Căpitanul… i-a înmânat…

ORGANIZAREA MISCARII, FUNCTIILE, IN ANII 30

O.S.: Pe Marin l-aţi cunoscut?

A.S.: Foarte puţin [repetă]… [voci suprapuse] Doamna Marin, nu, nici pe ea n-am cunoscut-o. Să ştii că-n perioada aia Moţa era un om de-un bun simţ cum rar se poate întâlni![49] Moţa era cumnat cu Căpitanul…

O.S.: Da-da, ştiu…

A.S.: …şi era al doilea în Mişcare. Moţa nu intra o dată la Căpitan, decât spunea : “Vedeţi dacă Căpitanul mă poate primi…” Ăsta era Moţa. “Domnul Moţa, da’ vă rog, intraţi..” “Vă rog anunţaţi…”

O.S.: La Căpitan exista un secretar, un şef de cabinet?

A.S.: Era aşa, să spun cum ar fi aşa, biroul Căpitanului să zic că era ăsta[50]. Aici era o altă cameră… pe-aici era intrarea, altă cameră şi intrai la secretariatul ăsta unde era, erau multe camere, că era casa aia a lui Cantacuzino care ai văzut-o… aşa, şi era… Horodniceanu era, de exemplu, secretar[51], inginerul Horodniceanu care a murit acum vreo câţiva ani, un strălucit… era casier al Mişcării profesorul Sfinţescu, era tot inginer. Secretarii adjuncţi ai lui Horodniceanu erau fraţii Scipio şi Popescu, erau doi fraţi gemeni care erau pe la Bacău… adică era lume multă! Cu ăştia, cu adjuncţii, stăteai de vorbă, era popa Borşa care era secretar general al Mişcării legionare… Să ştii că era foarte-foarte multă… [voci suprapuse] intimitate, să zic aşa…

O.S.: În ceea ce priveşte, să spunem, organizarea Mişcării, exista un parc auto?

A.S.: Nu!

O.S.: …dacă avea nevoie Căpitanul de o maşină sau cineva din anturajul Căpitanului…

A.S.: Nu, n-aveau nimic. De-abia la sfârşitul anului ’35, după tabăra de la Carmen Sylva, să mă uit… Ionel Moţa a luat hotărârea să cumpărăm – a făcut o listă – să-i cumpărăm o maşină Căpitanului[52]. Şi Moţa a vrut să-i cumpere un Mercedes. Căpitanul s-a opus, zice: “Nu, cumpăraţi o maşină franţuzească, ca să nu creadă că ne-au dat-o nemţii”. Şi-a[u] cumpărat un Renault. Asrta a fost singura maşină la sfârşitul anului ’35, avea un şofer care era plătit şi asta a fost…[voci suprapuse]

O.S.: …era legionar?

A.S.: Era legionar, da’ era şofer, sigur că era legionar. Însă erau multe judeţe care aveau câte un mijloc de transport, nu maşină, mai aveau câte-o camionetă… aşa, o cumpăraseră, că noi reuşisem la sfârşitul anului ’36 să strângem 120 000 de lei ca să ne cumpărăm o maşină [voci suprapuse], aveam nevoie, mers în judeţ, cu oameni… Nu, n-aveau un parc de maşini, n-aveau absolut nimic!… Ei, şi maşina asta… mergea Căpitanul şi oricine avea nevoie, adică din… [voci suprapuse] din anturaj… Asta era…

TABARA LEGIONARA DE LA CARMEN SYLVA, 1936

O.S.: Acuma, mi-aţi spus să vă întreb despre tabăra de la Carmen Sylva…

A.S.: Aşa, tabăra de la Carmen Sylva s-a început în anul ‘35[53].

O.S.: Da…

A.S.: Şi Căpitanul a început această tabără cu legionarii olteni. Era cea mai slabă regiune ca legionari[54]. Erau tari liberalii, tari ţărăniştii, gogu-cuziştii, deşi în Oltenia aveam cele mai bune cadre, era comandantul legionar Bartolomeu Livezeanu, un prieten al meu foarte bun, adică eram toţi. Era şefa Cetăţuilor… era Nicoleta Nicolescu care era comandantă legionară, că dintre femei au fost doar 2 comandante legionare, a fost Nicoleta Nicolescu şi Sica Popescu[55]  – a murit acum vreo câţiva ani Sica Popescu! “Mama Sica”, poate aţi auzit de ea…

O.S.: Da-da, am auzit…

A.S.: …am fost coleg cu ea la Teologie, cu Sica, a avut multe emisiuni la televiziune, ea…

Aşa, şi am reuşit să strângem vreo 25 de olteni, atâţi am strâns, legionari[56]. Şi-am plecat cu Căpitanul din gara Obor, cu un corp mare de vreo 25 de persoane, nu ştiu de unde şi ne-am dus la Carmen Sylva, cred că vreun kilometru, dincolo de oraş. Şi-acolo am început munca: întâi am început amenajarea terenului, că era în coastă, jos. Şi după asta s-a aranjat bucătăria, s-a aranjat… cred că după vreo 5-6 zile numărul se urcase la 100. Căpitanul însă aranjase ca anumiţi şefi de sectoare din Ialomiţa, din Brăila, din Tulcea, din Caliacra să asigure aprovizionarea cu alimente, cu pâine, cu toate chestiile astea, macedonenii în special. Şi după ce s-a ajuns la 100, Căpitanul – dormeam într-un singur cort, dormeam afară, ştii – s-a organizat tabăra şi s-au format echipe, fiecare la ce lucrează, de exemplu unii lucrau la scos piatra din mare, ca să facă bordeie. Bordeiele, ce se-ntâmplă, aveau o lungime, sa zicem de vreo 10 m pe 5 m, înălţime 1 m, din piatră şi deasupra era acoperiş cu scânduri şi cu carton. Şi-acolo se dormea cu saltele pe jos, nu era… Alţii erau la zidit, alţii la bucătărie, alţii la… eu, împreună cu Roşulescu, oltean, cu Rodeanu care era teolog şi cu Ghiţă Istrate [nu se înţelege] lucram la săpat de puţuri. Adică făceam puţuri în coastă, mergeam până la 10-15, până când dădeam de apă. Apa era cam sălcie, dar în orice caz era bună de gătit, nu era bună de băut. Pentru băut aveam o saca cu un măgar care ne căra de la Carmen Sylva… şi lucram la aceste puţuri, nu ştiu, era atâta inconştienţă în noi, că ajungeai la 10 m – 15 m înăuntru, fără nici un fel de măsură. Lucrai şi săpai şi săpai şi scoteai, după 10, după 15 minute coborau ăia care 2 ridicau găleţile cu pământ şi 2 lucrau inăuntru. Şi-aşa am făcut, tot timpul am lucrat numai la puţuri…

Ei, dimineaţa care era programul, dimineaţa la 6 scularea, înviorarea cum s-ar zice, ceva gimnastică, cu Căpitanul mereu făceam şi după asta un şuierat al Căpitanului, un şuierat haiducesc aşa, porneai în mare, mergeai până la 50-100 m, te-mprospătai, după aia veneai, te spălai, masa. După masă un sfert de oră odihnă, după aia fiecare la munca lui până la ora 11. La ora 11 pregătirea pentru masă, erau alţii care pregăteau masa… Ei, după asta o odihnă şi după masă numai program de educaţie, în sensul că… cântece, bancuri, în sfârşit, aşa, pe potriva unora, oltenii cu moldovenii sau cu ardelenii, că asta era!

Ei, vreau să vă spun un lucru: într-o zi, masa nu era gata. Eram vreo 200 de legionari, deja poate chiar mai mult şi ne-a strâns Căpitanul, ne-a pus pe rânduri aşa, pe terasa unde erau mesele – că făcusem terasă în coastă, numai… curăţit tot, drumuri care coborau, şerpuiau – şi ne-a vorbit Căpitanul[57], erau aşa: în spatele nostru erau bucătăriile  cu mesele, sus pe faleză erau câteva sute de turişti care veniseră, în faţa noastră era Căpitanul şi-n spatele lui era marea.

PORTRET CORNELIU CODREANU, 1936

Ne-a vorbit Căpitanul de cum trebuie să fie legionarul… nu ştiu cât ne-a vorbit, n-am rămas cu nimic din ce ne-a vorbit, că nu auzeam decât valurile mării, Căpitanul care era mare cât un munte şi-acoperea toată marea, iar de sus strigătele “Bravo, Codreanu! Trăiască Codreanu!…” – şi-aşa mai departe, [ale] turiştilor, că noi nu… Vezi, ăsta era Căpitanul! Nu era un orator desăvârşit, dar vorba [pe] care o scotea Căpitanul parcă era o vorbă ruptă din stâncă, ştii…

DESPRE HORIA SIMA

O.S.: Când trăia Căpitanul, de Horia Sima ştiaţi?

A.S.: Nu! Nu, nu… [voci suprapuse] Horia Sima era şef de judeţ, a fost şeful judeţului, numit în anul ’36.

O.S.: Care judeţ?

A.S.: Caraş Severin, unde era profesor, el de prin judeţul Făgăraş[58], de pe-acolo este el, mi se pare că era judeţ Făgăraşul pe vremea aia… Şi după august – eu l-am întâlnit după august – el… s-au dat ceva grade în ’35. Însă gradele cele mai multe s-au dat în ’36, în tabără la Carmen Sylva şi-n… şi el a fost şi el în tabără la Carmen Sylva, în ’36, deşi deschisese o tabără la Herculane, unde trebuia să facă nu ştiu câte mii, zeci de mii de cărămizi ca să construiască un sediu sau nu ştiu ce, a fost o tabără destul de slabă, că Căpitanul a trebuit să-l trimeată acolo pe profesorul Gălăşanu care era un bun organizator, era şeful judeţului Argeş sau… şi Horia Sima a venit după ce, adică în ’36, după ce-a primit gradul de comandant legionar.

O.S.: Comandant sau comandant adjunct?

A.S.: Nu, comandant legionar… [voci suprapuse] da, i s-a dat gradul direct de comandant, că o serie întreagă…

O.S.: Bun şi de ce i s-a dat direct gradul de comandant…?

A.S.: Asta-i treaba Căpitanului, nu ştiu… el ştie de ce… [voci suprapuse]

O.S.: …că merite înţeleg că nu prea avea…

S.A.: …vă spun ceva, era considerat un foarte bun terorist. Şi era un om în orice caz care era credincios pentru Mişcare, Horia Sima. Eu nu sunt de părere, cum spun alţii, că el a fost… vezi, e foarte greu la ora actuală să judeci un om cum a gândit în ’38 sau cum a gândit în ’39. Că mulţi-l acuză, deşi un om politic nu trebuie să greşească. Eu de exemplu îl acuz pe Iuliu Maniu şi pe Brătianu c-a[u] făcut pactul de la 23 august fără să cunoască intenţiile comuniştilor, intenţiile ruşilor. Ei sunt vinovaţi de-această chestie!…

CODREANU LA JILAVA, 1938

Atuncea şi Horia Sima, mulţi îl acuză, e drept că în ’38, când Căpitanul era închis la Jilava – eram şi eu închis la Jilava[59], că primisem 10 luni de zile pentru legea Mârzescu-Mironescu şi mi-au luat şi… eu am făcut armata în termen, mi s-a luat şi dreptul de termen redus! Pentru că fusesem condamnat… – şi-ntr-o vreme se anunţase că se dă o largă amnistie. Şi eram izolaţi, eram 8 inşi izolaţi, da’ eram scoşi fiecare câte 4, adică câte 4 inşi, câte-o jumătate de oră, acolo, în porţiunea aceea între reduit şi între… şi eu eram aşa, în faţă, era Panea, eram eu, Livezeanu şi Iancu şi grupul al doilea, alde Senicescu, Şocariciu, nu ştiu care mai era [în] grupul al doilea. Şi ne venea în fiecare joi şi duminica ne veneau alimente de-afară. Şi ne veneau alimente multe, ne veneau, veneau cu sacoşele, vorba-aia, de… venea tată-meu, de la Gabi, el ne făcea pâine specială pentru noi… Ei, venea la Chiselicescu, venea sora lui… care era profesorul Ghermani care era consulul onorific al Portugaliei şi-n fiecare joi şi duminică ni se aduceau câte 2 kg de cafea, cafea bună, ştii, trimisă…

Ei, şi-ntr-o vreme s-a lansat zvonul că se va da o amnistie[60]. Venind dela vorbitor, i-am spus lui Banea, “Domnul Banea, se-aude…”, zice: “Nu, camaradul Serafim, face, uite, a venit ieri la mine un delegat al domnului Vaida care s-a dus şi-a stat de vorbă cu regele şi l-a rugat pe rege ca să termine şi el i-a spus că e hotărât s-o termine definitiv cu Mişcarea legionară şi cu Codreanu…” “Pot să-l anunţ şi pe Căpitan…?” […] Zic: “Pot să-l anunţ şi pe Căpitan de lucrul ăsta?” “Da, domnul Banea…”, că Reduitul, ce se-ntâmplă, Reduitul… n-aţi fost la Jilava… Jilava e o închisoare, să zicem aşa, partea cea mai deasupra e la nivelul terenului.

O.S.: …restul dedesubt…

A.S.: Restul e într-o vale, aşa şi, ei, sunt cazărmile care sunt pe-o parte şi pe alta, iar în spatele cazărmilor este un Reduit pe care era afetul pentru tunuri. Şi la acest afet te ridicai pe o scară metalică care era în spate şi spun: “Da, pot să…” M-am urcat pe scară, Căpitanul era închis tot în Reduit, da’ era de-abia în a treia cameră, două din faţă erau închise, erau libere şi l-am anunţat pe Căpitan: “Căpitane, uite, aici Serafim de la Mehedinţi, da, uite, s-a anunţat afară că se va da o amnistie, domnul Banea nu crede…” Zice: “Spune-i lui domnul Banea că şi eu cred la fel ca el!” – adică Căpitanul care era bine informat, acolo era comandantul Batalionului care era maiorul Chiselicescu, frate-sau era închis, era locotenentul Glavcek ?, care era băiatul lui Petrovicescu şi care stăteau zilnic de vorbă cu Căpitanul, dacă ştiam noi, ştiau şi ei. Dar Căpitanul n-a vrut să-mi spună că “da, aşa este, ne vor curăţă…”,  să ştii! Adică atât de mult mergea el cu dragostea şi cu menajamentul faţă de… [voci suprapuse]

O.S.: Când aţi aflat de lichidarea Căpitanului?

A.S.: De lichidarea Căpitanului am aflat în după amiaza zilei de 30 noiembrie[61].

O.S.: Unde eraţi?

A.S.: Eram la Văcăreşti… fusesem la Caransebeş, fusesem mutat de la Aiud, ne-a trimes la Caransebeş şi de acolo, c-o lună de zile înainte ne-a adus la Văcăreşti ca să ne elibereze. Nu ne-a eliberat de la Văcăreşti, ne-a trimes la Giurgiu, vreo 50, era şi fratele Căpitanului, erau vreo 2-3 colegi şi când am auzit după masă că Căpitanul împreună cu 13 inşi a fost executat vrând să fugă de sub escortă, toţi băieţii, inclusiv Ion Codreanu care era fratele Căpitanului, inginer agronom, au căzut în genunchi să se roage! Eu, în sfârşit, nu ştiu cum… m-am ridicat în picioare, “ducă-se dracului!…” am zis faţă de ei, “…toţi reprezentanţii ăştia ai lui Dumnezeu pe pământ, că dacă şi Căpitanul care credea atâta în Dumnezeu a fost omorât de aceşti ticăloşi, atuncea să mă lase-n pace Dumnezeu cu toţi delegaţii lui pe pământ!” M-am ridicat în picioare, am plecat, unul n-a spus o vorbă. Toţi au tăcut.. aveam vreo 3-4 colegi, Vişan, nu ştiu mai care, erau colegi de facultate, plus Ion Codreanu care era un tip, era inginer agronom, avea el un defect la un ochi… unul n-a îndrăznit să spună o vorbă!.. Toţi… Multă vreme după asta, “păi Serafim e ateu, nu mai…” – adică de la această chestie. Nu sunt ateu! Da’ când ştiu că acest patriarh, Miron Cristea care era prim ministru, care cel puţin o dată pe săptămână era primit de Elena Lupescu, care se ducea şi mânca mâncăruri alese, băuturi fine la ea acasă, atuncea pot să mai cred că… Nu te uiţi la reprezentanţii ăştia ai bisericii[62], domnule?! S-au îngrăşat ca nişte porci! Mie mi-e şi jenă să mă uit la ei… L-am văzut pe Calciu Dumitreasa sau chiar pe mitropolitul Corneanu, parcă au în adevăr altă figură, i-ai văzut?… I-am spus şi lui Teoctist lucrul ăsta, că m-a invitat odată la masă, Teoctist, şi nu ştiu ce-a spus el, a!, mi-a dat cărţule cu autograf, da’ n-a îndrăznit să spună “Domnului Serafim”, a spus “cu binecuvântări”, cutare-cutare… şi-atuncea [am spus]: “Să ştii că eu nu pot să stau, că o proteză, de nu pot săănânc…” Şi+atunci mi+a dat maşina imediat… i+am spus şi lui, să ştii, lucrul ăsta…

O.S.: Acuma haideţi să…, după asasinarea Căpitanului ce s-a întâmplat în Mişcare, vă mai aduceţi aminte?

A.S.: După asasinarea Căpitanului…  a fost Căpitanul, că eu n-aş vrea nici să-l acuz, nici să-l scuz, Horia Sima nu poate să fie scos din istoria Mişcării legionare.

FAŢA B:

COMANDAMENTUL LEGIONAR DE LA BERLIN, 1938

A.S.: …ce se-ntâmplă?! După ’38 Horia Sima a plecat la Berlin[63]…

O.S.: Da…

A.S.: Unde s-a făcut un Comandament legionar[64] care era în frunte cu popa Borşa, care era secretar al Mişcării, cu Papanace, cu Vojencu, Constant şi Horia Sima mi se pare că era al patrulea, era un Comandament legionar format din 5 inşi…

Aşa, în ’39 – vreau să spun un lucru, că în ’38 şi ’39 n-a fost judeţ în ţară care să nu facă echipă de 10 oameni care să-l execute pe Carol![65]

O.S.: …la Focşani…

A.S.: La Focşani au fost vreo 2 echipe de câte 10 oameni!… Aşa şi… [voci suprapuse]

O.S.: …v-aţi referit la părintele Boldeanu?

A.S.: Părintele Boldeanu…

O.S.: Fac aici o mică paranteză: şi totuşi părintele Boldeanu cum a eşuat în 1940?

A.S.: A eşuat în ’40 pentru că el era mână a doua ca secretar general.

O.S.: O să ajungem…

A.S.: ..dar…

O.S.: Acuma, din echipa aceasta de la Berlin nu mai trăieşte nimeni…

A.S.: Nu trăieşte nimeni, nu mai trăieşte nimeni… Popa Borşa a murit şi el recent, în ţară, m-am întâlnit cu el, i se dăduse o garsonieră acolo, în capătul Căii Griviţa, în blocurile alea…,

ASASINAREA LUI ARMAND CALINESCU, 1939

dar s-a prezentat la Berlin acest avocat Dumitrescu care nu era legionar. Şi-a cerut dreptul, aprobarea, ca să-l execute pe Carol şi pe Călinescu. I s-a dat această a probare, dar să fie executaţi… La Mehedinţi era o echipă formată de căpitanul farmacist Orjescu, fratele… care avea vreo 10 oameni, trebuia să-l execute tot la începutul lui ’39. Însă organele de Siguranţă au fost foarte abile şi i-au [i]mobilizat pe toţi legionarii, n-au avut voie să iasă din comună.

O.S.: I-a consemnat…

A.S.: I-a consemnat în comună, să rămână în comună…

Aşa, acest Miti Dumitrescu a venit la Ploieşti şi-a format echipă[66]…

O.S.: Dar el nu era legionar…

A.S.: Nu era legionar! Era advocat, dar în echipa lui erau foarte mulţi legionari, adică cred că majoritatea erau legionari şi-a trecut la executarea, să pună în practică. Între timp, Horia Sima…

O.S.: …pe Armand Călinescu…

A.S.: Pe Armand Călinescu şi pe Carol… [voci suprapuse] …să fie executaţi amândoi…

Horia Sima însă care era al patrulea în acest Comandament şi care nu era cunoscut în Bucureşti…

O.S.: Deci din acest comandament cine era? Popa Borşa…

A.S.: …popa Borcea şef, Papanace, Victor Vojen… comandant legionar, Horia Sima şi mi se pare că Constant sau nu ştiu care mai era al cincilea.

O.S.: Şi al cincilea este Horia Sima…

A.S.: Da, al patrulea sau al cincilea era Horia Sima… Dar pentru că el nu era cunoscut şi Horia Sima îşi făcuse o reputaţie de bun terorist a fost trimes în ţară să… urmărească, să pună în practică această chestie. Mi se pare că pe 1 septembrie nemţii au intrat în Polonia.

O.S.: Da…

A.S.: Aşa, Horia Sima a primit un ordin să oprească executarea. Horia Sima se justifică într-o carte, într-o broşură, că n-a putut să facă chestia asta ca să nu… demobilizeze, aşa şi pe 22 septembrie s-a trecut la executarea lui Călinescu.

O.S.: Dumneavoastră unde eraţi în această…?

A.S.: Eram militar, eram militar în termen…

O.S.: Deci nu aţi ştiut…

A.S.: Nu, nu am ştiut şi datorez faptul că am fost militar în termen poate îngerului păzitor, că că cei de la Mehedinţi – era Torjescu, Serafim şi Crişu Axente care trebuia să fie… da’ am să vă spun mai târziu chestia asta – aşa şi Horia Sima n-a oprit această chestie. Ăia de la Berlin au spus: “Călinescu va cădea ca un măr putred!” şi-au trecut la executare, băieţii s-au dus la radio – puteau să fugă!  – ca să anunţe, iniţial a fost un semnal ca cei care erau legionari să se ascundă, dar lumea n-a înţeles chestia asta. Adică a fost prea din…

O.S.: Dar asta se ştia, adică fusese anunţat la ce semnal legionarii să se ascundă?

A.S.: Nu. Nu ştiu dacă a fost… da-n orice caz, ulterior,  poate că a fost şi-această chestie.

O.S.: Da-da…

A.S.: …poate a fost…

O.S.: Asta-i bănuiala dumneavoastră… [repetă]

A.S.: Nu numai a mea, a multoria dintre legionari… pentru că pe la ora 3 după asta, Horia Sima s-a dus la o familie şi el ştia de chestia asta şi familia respectivă, doamna, i-a făcut o cafea, zice: “Da’ nu vă e frică…?” Zice: “Nu, ei de-abia diseară, sunt aşa de zăpăciţi că de-abia diseară vor trece la represalii…” Şi-n adevăr, seara au trecut la represalii.

Dar…

EXECUTII IN JUDETE, CA REPRESALII LA ASASINAREA LUI CALINESCU, 1939

O.S.: …şi-atunci au fost arestaţi nişte legionari… din fiecare judeţ…

A.S.: [voci suprapuse] A fost ordinul telefonic… telegraf sau telefonic, ca-n fiecare judeţ să fie executaţi între 3 şi 5 inşi.

O.S.: Şi din Mehedinţi, dacă dumneavoastră nu eraţi…?

A.S.: Aşa, şi… dintre şefii de judeţe. La Mehedinţi era Torjescu[67]…

O.S.: Deci dacă dumneavoastră nu eraţi în armată aţi fi fost…

A.S.: Da, păi era Torjescu, anunţat nominal, Crişu Axente [pe] care nu l-au prins, era fugit prin Bucureşti şi Serafim care era militar în termen… [voci suprapuse] ba da, ştiau! Au trimes 2 agenţi de Siguranţă la colonelul Moşteoru care lucrase cu Petrovicescu ca să fiu predat… aşa… Torjescu fusese arestat, [pe] Crişu nu-l găsise, Moşteoru face: “Da’ trebuie să primesc un ordin de la Marele Stat Major, că-i militar în termen şi trebuie să fie însoţit de un militar. Staţi să dau telefon…” Între timp, ofiţerul cu serviciul 2 a trimes pe un sublocotenent care şi ăla era legionar, Creţescu, zice: “Anunţă-l pe Serafim să dispară! Şi uite şi foile de prezenţă, să fie dat dezertor…” Şi-n adevăr, am plecat şi nu m-au… Ăia la un moment dat au primit ordin ca să vină, să nu mai stea acolo…

O.S.: La ce armă eraţi?

A.S.: Eram la infanterie… eram la la Belthausen ?, pe zonă, eram foarte bine, spun, aproape săptămânal eram invitat la masă, la colonel…

O.S.: Şi-aşa aţi reuşit să scăpaţi…

A.S.: Aşa… între timp ce s-a întâmplat?! Pe Crişu nu l-au prins. Torjescu fusese coleg la Mănăstirea Dealul cu comandatntul Legiunii de jandarmi, maiorul Sadoveanu. Şi-atuncea au spus, dom’le, dacă nu l-am prins pe Serafim şi pe Axente, hai să nu mai… hai să executăm şi noi 3 inşi la întâmplare, care n-au legătură cu judeţul. Şi-au luat pe un inginer care venise de 2 luni de la Galaţi, Gheorghiu, n-avea nici o legătură cu… fusese mutat la şantiere navale…

O.S.: …dar era legionar…

A.S.: Era legionar. A mai luat pe un băiat, era şeful Frăţiilor de Cruce, elev în clasa a 6-a, macedonean…

O.S.: Dacă era în clasa a 6-a, nu era minor?

A.S.: Era minor, da’… să nu uitaţi săă întrebaţi odată despre minori… Aşa, l-a luat pe acest Geacu care era în clasa a 6-a la liceu, adică cum ar fi acuma în clasa a 10-a, a 11-a…

O.S.: Păi da, de-asta spuneam…

A.S.: Aşa, era minor şi trebuia să ia pe un muncitor, Matici, da’ negăsindu-l pe ăsta, la- găsit pe frate-său care era ucenic la croitorie, băiat de 14 ani. I-a luat pe toţi ăştia 3, i-a dus în marginea… nu i-a executat în Severin!… i-a dus la marginea oraşului, acolo, spre Şimian şi i-a executat.

___________________________________

O.S.: Să vă întreb despre minori ce anume?

A.S.: Aşa…

O.S.: Nu, facem acuma, ca să…

REBELIUNEA LEGIONARA, SABOTAJE ALE MINORILOR, 1941

A.S.: Ce-se-ntâmplă?! Cu ocazia rebeliunii[68], comandantul Regimentului de tancuri de la Târgovişte – era spre Petroşiţa, în partea aia, în pădurea aia erau tancuri – a primit ordin ca noaptea să încarce tancurile şi să vină la Bucureşti, pe 20 sau 21…

O.S.: …ianuarie ’41…

A.S.: …’41. Fii-său care era legionar, era student da’ era şeful Frăţiilor de Cruce la liceul de la Târgovişte, când a aflat a plecat imediat la Târgovişte, a luat vreo 15 băieţi, din ăştia care erau în Frăţiile de Cruce şi s-a dus pe o poţiune de 45 km, a desfăcut şuruburile astea care ţin linia ferată, ştii, fixată… Ei, bineînţeles că ăia n-au mai putut să mai plece, că-a aflat… [voci suprapuse] calea ferată, l-a arestat pe bietul băiat, ăsta, împreună cu 15 elevi care toţi erau între 12-15 ani şi i-a condamnat la muncă silnică pe viaţă, nu la muncă si[lnică]… între 10-15 ani. De ce ţin minte această… că eram cu preotul Boldeanu la Văcăreşti şi vine un băieţel din ăsta, cred că Becleanu sau nu ştiu cum, de la Fieni, zice: “Camaradul Serafim, ştiu că sunteţi prieten cu comandantul închisorii…- era legea atunceacă annual trebuia săergi o lună la judeţ, aşa pentru… şi ăştia erau trimeşi, tot grupul ăsta, erau trimeşi la Târgovişte -, face, vorbiţi ca să ne pună lanţuri la picioare”. “Păi cum, mă?!” Zice: “A! vă daţi seama, când intrăm noi şi mergem prin piaţă, de la gară până acolo, zdrang-zdrang, toată lumea o să vadă…” Şi mă duc la popa Boldeanu şi-mi spune: “Ce ţi-au zis?” “Uite, vor să le pună lanţuri…” Zice: “Măi, copiii ăştia! Noi plătim ca să nu ne pună lanţuri şi-acu’ trebuie să plătim ca să le pună lor lanţuri…” – minorii ăştia care aveau 14-15 ani de zile, copiii ăştia, dom’le, atât erau de…

Dar ei n-o făceau pentru… o făceau,tii, ca să audă lumea. Că lanţuri la picioare erau ţinute cu o sfoară… sau legate de… la brâu şi făceau zgomot, ştii… [voci suprapuse] “…ce impresie facem noi când mergem de la…” Aşa a fost cu…

______________________________________

Deci cu Horia Sima s-a întâmplat chestia asta, au fost executaţi între… au fost vreo 12 judeţe care au refuzat să execute ordinul. Nu li s-a întâmplat nimic. A spus, dom’le, să vină ordin, numai vreo 59 de judeţe… şi-au împuşcat între 1 şi 5 inşi. Alţii au fost împuşcaţi prin simplul fapt, de exemplu la Vâlcea, că făcuseră un parastas pentru un legionar, un preot. Atât! Nici nu era…

O.S.: Deci în ’39, după moartea lui Armand Călinescu… eraţi militar, aţi fugit…

A.S.: Am plecat 2 zile la Săvârşin[69] şi după aia am venit, când am văzut că s-a liniştit, am venit înapoi, s-au anulat şi foile de dezertare… şi-am stat mai departe…

O.S.: Până când aţi stat în armată?

A.S.: Păi am stat cred că până prin august, septembrie, că trebuia să fac un an jumătate…

O.S.: …până în ’40…

A.S.: Până în ’40. Ei, şi după aia am ieşit, am fost desconcentrat[70], făcusem un an jumate, că trebuia să fac… m-am dus la Severin, am lucrat acolo după aia, am fost numit ajutor de primar şi apoi primar al oraşului Severin, prefect era Crişu Axente, a venit la Horia Sima, ei nu, şi eu am făcut multe prostii!… Pentru că Crişu Axente era băiat tânăr şi-avem acolo polonezii care erau şi era o poloneză, foarte… două poloneze foarte drăguţe, una era advocată, alta ziaristă şi Crişu Axente umbla tot timpuul cu ele. Ei, atuncea nu puteam să concep această chestie. Am venit la Horia Sima şi i-am spus şi Horia Sima face: “Da, dar rămâi prefect acolo…” “Nu, eu sunt primar, am cu vreo 500 de lei mai puţin, nu… şi ce-ar crede lumea c-am venit să-l torn pe Crişu…” Ei, şi l-a luat pe Crişu Axente şi-a numit pe cineva de la… care era în grupul Răzleţi, Ilie Niculescu, că de el a întrebat: “Păi, Serafim…” Zice: “Nu, nu vrea”. Şi-atuncea l-a numit pe un băiat care avea Academia – nu terminase – unul, Montanu. De la Focşani şi el… nevastă-sa era foarte bună legionară, el însă era mai… Tatăl lui Montanu ăsta care a fost în F.S.N., care-a fost cu Iliescu. A murit şi el acum vreo 2 ani de zile, că nu ştiu cine mi-a spus, acest Mihai Montanu a fost prefect de Mehedinţi, încolo…

O.S.: Dumneavoastră în calitate de primar al Severinului, aţi avut realizări, cantine legionare… [voci suprapuse]

GUVERNAREA LEGIONARA – TR. SEVERIN, 1940

A.S.: Sigur! Sigur! Am făcut cantină legionară[71], am numit la fiecare jidan, [la] magazin, am numit câte-un comisar de românizare care trebuia să primească acelaşi salariu ca şi patronul şi care-n fiecare zi…

O.S.: Cum să primească acelaşi salariu ca şi patronul, că patronul doar nu avea salariu…

A.S.: Îşi fixase şi el un salariu…

O.S.: Din beneficiul patronului…

A.S.: Da, aşa şi care-n fiecare sâmbătâ seara să depună banii la C.E.C…

O.S.: …la bancă…

A.S.: La bancă… şi semnătură trebuia să ia, ca să meargă comerţul mai departe. Ei, s-a întâmplat, în sfârşit oamenii şi-au luat banii, nu ne-a acuzat nimeni pentru că am fost foarte corecţi. Ei, c-o singură chestie, vezi, uite, aşa se făceau… mi-aduc aminte – eram tânăr, nu eram căsătorit – dădeam, vorba aia, cu securea-n Dumnezeu, şi era o fată căreia îi făceam puţină curte, farmacistă, mi-aduc aminte un… dar puteţi să opriţi?… [întrerupere]

O.S.: Asistenţă sanitară aţi asigurat pe filieră legionară, un spital, o policlinică legionară?

A.S.: Sigur c-aveam, nu, n-aveam policlinică legionară însă toţi… şefii spitalelor, să ştii că se temeau şi-şi făceau datoria aşa, la maxim… mai ales că ei se temeau că noi nu luasem nici un fel de măsură împotriva celor care execu[taseră legionari] şi-n nici un judeţ nu s-au luat!… impotriva celor care executaseră legionarii. Că era colonelul Clamoveanu, era maior Sadoveanu, era… şeful Poliţiei, era şeful Siguranţei, i-am lăsat în pace. I-am dublat însă cu persoane legionare[72], însă am spus, dom’le, lăsaţi-i în pace!

O.S.: Poliţie legionară aţi avut în Turnu Severin…

A.S.: Am avut Poliţie legionară, l-am dublat pe şeful Poliţiei, l-am dublat cu un moldovean, unul, Hâncu, ca şeful Poliţiei… era dublură, era plătit de…

O.S.: Desigur că şi în oraş exista cel puţin un birou al Siguranţei şi al Serviciilor de Contrainformaţii, Biroul 2 al Armatei…

A.S.: Biroul 2 al Armatei era pe lângă regiment… fiecare regiment îşi avea biroul lui.

O.S.: Aicea dumneavoastră aţi avut oameni care să dubleze?

A.S.: Nu! La regiment n-am făcut nimic pentru că în general, acuma vreau să spun un lucru, până la gradul de căpitan, toţi erau simpatizanţi legionari!

O.S.: Dar primeaţi note informative de la aceste servicii speciale?

A.S.: Nu, nu primeam sau cel puţin nu era în… Vreau să spun un lucru, că, de exemplu, la Regimentul 37 şeful Biroului 2 era un locotenent care îl chema Gheorghe – nu mai mi-aduc aminte cum îl chema – care la ziua lui, la Sfântul Gheorghe, deşi eram urmărit, a ţinut neapărat să fiu la masă la el. Deci asta era simpatia de care ne bucuram noi. Iar de Crăciun, prefectul judeţului s-a dus, a dat o masă la Regimentul 37[73], la toţi soldaţii – din fondurile Mişcării sau ale Prefecturii – iar la Regimentul 25 infanterie unde eu fusesem soldat, am mers împreună cu doctorul Ionescu Devesel şi la fel am dat o masă: caltaboşi, cozonac, o juma’ de kilogram de vin… am luat masa, alături cu colonelul şi cu soldaţii.

O.S.: Erau mulţi evrei în Turnu Severin?

A.S.: Dom’le, erau mulţi evrei[74], dar erau evrei săraci, n-aveau… adică aveau magazine mici, erau prea puţini care aveau magazine aşa… în general erau oameni care lucrau în… de exemplu, cel mai bun ceasornicar, argintar, era unul, Elias, evreu… [voci suprapuse] şi la ăştia am pus [comisari pentru românizare] şi să ştii că era… de exemplu, fata lui, Şica era bună mai mult decât o româncă! Adică erau oameni cinstiţi, nu erau…

O.S.: N-aţi avut probleme cu ei…

A.S.: N-am avut probleme cu ei, n-am avut nici un fel de probleme.

O.S.: Dar cu sârbii aţi colaborat?

A.S.: Nu, cu sărbii, să-ţi spun ceva, cu sârbii încă din ’35 şi înainte, dacă aveai poftă să mănânci un nisetru sau ceva – în Severin era interzis pescuitul la cegă sau nisetru – treceam cu barca dincolo, nu te oprea nimeni şi de acolo mergeam sus la Cladova unde de obicei pescarii erau lipoveni, erua din ăştia şi care spuneam, uite, avem nevoie de un nisetru, de un morun sau nu ştiu ce… adică petreceam, nu te oprea nimeni să treci, numai  dacă stăteai mai mult de 8 zile, era nevoie să te duci la Poliţia portului şi să-ţi dea un bilet aşa, cam cum ţi-ar da acuma că intri în minister. Aşa se dădea atunci. Eram în foarte-foarte bune… de altfel, foarte mulţi dintre tinerii sârbi veneau la horele, la sărbătorile care erau în Mehedinţi, pe la Darvari, pe la aşa… şi se căsătoreau cu românce. Dar la sărbătorile sârbeşti treceau ăştia de pe malul Dunării, se căsătoreau cu sârboaice. Veneau şi-şi cultivau pământul [pe] care-l aveau în Mehedinţi şi plecau cu porumb dincolo sau… să ştii că era mai mult decât o prietenie!

O.S.: Am înţeles… Acuma, ce ne puteţi spune despre conflictul din 21 ianuarie 1941 dintre Legiune şi Antonescu?

GUVERNAREA LEGIONARA, RAPORTURILE CU ANTONESCU, 1941

A.S.: Da, uite ce este, Antonescu a ţinut neapărat ca să fie şef al Mişcării[75]. Atuncea, în septembrie, Ilie Niculescu, care era şeful Răzleţilor, cu 2 maşini s-au dus şi l-au adus de la Bistriţa. Noi, legionarii l-am adus! S-a[u] declanşat mişcări în ţară care toate erau – dacă n-ar fi fost generalul Coroamă, mi se pare că era comandantul – toate ar ar fi avut un eşec. Antonescu însă neavând o unitate şi fiind… a acceptat, nu că a acceptat, i-a impus regelui plecarea, că el e cel care i-a impus. Însă Antonescu ce-a urmărit el?! Antonescu să ştii că nu era un om de dreapta. Era un om democrat, ştii. El a urmărit tot timpul, la un moment dat neavând pe nimeni, el s-a sprijinit pe Mişcarea legionară.

O.S.: Asta voiam să vă întreb: participarea dumneavoastră la evenimente… Aţi fost convocat, mi-aţi spus.

A.S.: Nu, am fost convocaţi după aia, după aia, după 6 octombrie, nu în septembrie. Eu n-am fost, că eu eram militar. Da’ au fost alţii convocaţi… [voci suprapuse]

O.S.: …în ’40, în septembrie…

A.S.: …eu eram încă militar…

O.S.: Deci plecarea lui Carol n-o ştiţi…

A.S.: Nu, plecarea lui… am aflat după aia, sigur că a plecat cu o maşină, sub aranjarea lui Antonescu… [voci suprapuse] cu un tren, cu trenul a plecat, aşa, şi cu aranjamentul lui Antonescu, a trebuit să plece liber, Antonescu i-a dat drumul să plece…

O.S.: …eu v-am întrebat în ianuarie ’41…

RAPORTURILE SIMA-ANTONESCU-GERMANIA, IANUARIE 1941

A.S.: A, în ianuarie, păi stai, mergem mai departe… Antonescu a ţinut neapărat, după ce-au trecut câteva luni de zile şi-a văzut el care e situaţia, el a înfiinţat şi cu Poliţia legionară, după aia a desfiinţat-o când a văzut, pentru că Antonescu în primul rând, cred că cea care era, doamna Antonescu şi mai ales era asta, Veturia Goga şi-o serie întreagă de cucoane care erau în cercul lui şi pur şi simplu l-au influenţat. Şia-tuncea el a ţinut, şi-a dat seama… nu mai vorbesc de faptul că şi Maniu şi Brătienii şi toţi ăştia, plus o serie întreagă de oameni, mari moşieri, erau in apropierea lui. Şi el, Antonescu, a ţinut neapărat să scape de Mişcarea legionară[76]. Şi ca să scape… el a cerut conducerea Mişcării legionare. Horia Sima cred c-a făcut greşeală că nu i-a dat-o, el trebuia să rămână şef al Mişcării, Horia Sima, iar şef al partidului Totul pentru Ţară trebuia să fie Ion Antonescu, adică partea politică… Ei, bineînţeles că s-au întâmplat o serie întreagă de necazuri, în ţară, ei se raportau mereu de ce fac legionarii… [voci suprapuse], în sfârşit, Antonescu a fost invitat şi la Berlin, nemţii nu ţineau la o ruptură între legionari şi Antonescu şi l-au invitat pe Horia Sima şi pe Antonescu la Berlin. Horia Sima a refuzat să se ducă sub pretextul că la stenograma care a venit s-a trecut şi Horia Sima, Comandantul Mişcării “dacă consideră că e necesar”[77]. Ăsta care era la Externe, la Cifru, a trecut şi chestia asta. Şi-atuncea Horia Sima nu… pe de-o parte, pe de altă parte, probabil că n-ar fi vrur să asiste la o confruntare în faţa lui Hitler între el şi Antonescu. Bineînţeles că nici Sturdza care a fost trimes n-a participat la convorbirea directă între Ribbentrop, Hitler şi Antonescu. Ei, se pare că Hitler care avea nevoie de armată… [voci suprapuse] şi mai ales încă un lucru a făcut Horia Sima: evreii care începuseră – care i-a[u] supărat pe nemţi! – au luat un mare împrumut de la bugetul de stat[78] ca să dea legionarilor să cumpere magazinele, să nu cumpere saşii şi secuii, care probabil că i-a supărat şi pe… şi-a ajuns la rebeliune.

O.S.: Staţi puţin, cine a dat acel împrumut?

A.S.: Horia Sima l-a obţinut pentru Mişcarea legionară, de la bugetul de stat. Şi care trebuia să-l dea legionarilor care trebuia să cumpere…

O.S.: Şi cine s-a ocupat, comerţul legionar?

A.S.: Probabil comerţul legionar, da… [voci suprapuse] el nu mai, că el era la comerţul legionar vechi. Acuma era procurarea de bunuri care aparţinuseră evreilor… nu ştiu cine ra aicea, probabil că era Ministerul Finanţelor, cu Papanace, nu ştiu… da’ nu ne gândeam la asta, pentru că ştiam că până la urmăn mâineile noastre, ale legionarilor.

REBELIUNEA LEGIONARA, IANUARIE 1941

În seara de 20 ianuarie când Antonescu avea verde de la Hitler[79], au fost convocaţi în Bucureşti nu şefii de judeţe, au fost convocaţi prefecţii şi primarii de municipii. În România nu erau decât vreo 15 municipii atuncea, era Arad, Timişoara, ers Severin, Craiova, Piteşti, Brăila nu era, Galaţiul, şi în sfârşit, mai departe…

O.S.: …şi aţi fost şi dumneavoastră…

A.S.: Şi-am fost şi eu convocat, am ajuns seara în Bucureşti…

O.S.: Vi s-a spus să veniţi in uniforme sau…

A.S.: Nu! Nici nu ştiam pentru ce!… Am fost convocaţi prin ordin la Prefectură… prin prefecţi. Ei, pe 21 când trebuia s-avem… umblam toţi ca nebunii, nici nu ştiam pentru ce am fost chemaţi! Ne-am dus în Gutenberg, ăia nu ştiau… eu am plecat cu prefectul de Vâlcea, Bărbulescu. Am plecat spre calea Victoriei, în 21[80] când… şi în sfârşit, se dăduse ordin de rezistenţă. M-am dus la Prefectura Capitalei unde prefect era unul, Mironovici şi secretar general Stănicel, am stat de vorbă cu ei, după aia am zis hai să plecăm la… Am plecat spre Calea Victoriei, când au fost împuşcaţi primii 7 legionari în faţa Cercului Militar[81]. S-a tras de sus, de pe… nu, cred că pe 22 a fost asta, nu mai reţin, s-a tras de pe blocul ăla… Bulevard, au fost daţi erau 2 evrei, nu ştiu, au fost linşaţi, acolo s-a declanşat aşa zisa rebeliune. Populaţia a pornit în Văcăreşti şi-n toate părţile. Noi ne-am dus la… şi-am aflat că am fost schimbaţi.

Eu am plecat imediat, în 22, la Mehedinţi[82], să fac şi eu acolo, să rezist. Bineînţeles că Primăria fusese ocupată…

O.S.: De cine?

A.S.: De un colonel, Jurjescu…

O.S.: De Armată…

A.S.: De Armată… Ei, m-am dus la generalul Georgescu, aşa, cu capul pe sus şi spun: “Am dat ordin ca să vie 1000 de legionari de sus din munte şi vom muri, se trage-n noi!…” Georgescu care era un om foarte cumsecade – de altfel a murit în închisoare, săracul, a fost 2 luni de zile ministru al lui Antonescu  – mi-a spus, face: “Domnul primar, n-are rost, noi asigurăm paza în afară, dacă va învinge Antonescu noi ne-am făcut datoria, dacă va învinge Horia Sima dumneavoastră intraţi, puneţi rezoluţii şi-aşa mai departe..” A fost un om cu capul pe umeri…

Am plecat, bineînţeles că n-am mai făcut nimic, au trimes o anchetă[83]… pe 20 şi nu ştiu cât am fost înlocuit, Antonescu a dat ordin că va organiza el Mişcarea legionară, după aia când a văzut că legionarii în nici un caz nu-l acceptă a dat ordin ca să fie… arestaţi, iar Horia Sima oriunde va fi găsit, să fie împuşcat fără nici un fel de…

______________________________

O.S.: Aţi fost şi dumneavoastră arestat?

A.S.: Nu, eu am fost luat în armată… concentrat, că unde n-a fost rebeliune nu putea să te aresteze. La Mehedinţi n-am avut rebeliune, la Turnu Severin. A fost pe la Craiova, unde au fost arestaţi, la Vâlcea n-a fost rebeliune, la Gorj n-a fost… adică ne-am înţeles cu conducerea Armatei şi n-a fost. M-a luat însă în armată şi-am făcut vreo 40 de zile concentrare şi după aia mi-a dat drumul.

O.S.: Când aţi fost în închisoare cu Nicolski?

A.S.: Păi, ce se-ntâmplă, imediat după asta, mi-a făcut un denunţ[84] unul din Severin, că l-am înjurat pe Antonescu, am spus că-i un bandit şi dracu’ ştie, dar nu s-a trecut el pe nume, dar s-a trecut el ca martor… Şi m-au arestat, m-au trimes la Sibiu prin mai sau aprilie, m-au băgat la decretul lege 256, “defăimarea conducătorului statului”, care era de la 3 la 12 ani, m-a judecat prin mai şi mi-a dat minimum de pedeapsă: 3 ani temniţă grea. Şi bineînţeles că de la Sibiu m-au trimes la Aiud, mi-au aranjat băieţii şi-un proces pe la Turnu Severin, unde-am stat vreo 4 luni de zile că am bătut pe cineva, ca să te-aducă, să te judece la tribunal…

O.S.: Aicea l-aţi cunoscut pe Nicolski?

A.S.: L-am cunoscut pe Nicolski la Aiud prin ’42[85], eu eram bolnav de nefrită şi infirmeria nu era pentru legionari, era pentru toată lumea şi pentru dezertori şi-acolo întâmplarea a făcut ca la o masă, în aceeaşi cameră să stau cu Nicolski. Ce se-ntâmplă, şeful închisorii – cred că era vara-primăvara  pentru că Ilie Niculescu care era şeful închisorii, erau 5000 de legionari, mi-aducea în fiecare zi o bucată de cozonac, o bucată de friptură de miel, şi îi dădeam şi vecinului de-alături care nu ştiam că…

O.S.: …e comunist…

A.S.: …ştiam că e comunist, dar n-avea importanţă, în închisoare ştii că nu se face deosebirea.

O.S.: Da-da…

A.S.: Chiar de multe ori când eram şi comuniştii luau atitudine sau când luam noi…

O.S.: Şi credeţi că el a ţinut seama după aceea de…?

A.S.: Dom’le, ce se-ntâmplă, după lagărul de la Caracal, când am fost chemaţi la Interne ca să stăm de vorbă cu ministrul Popescu, general, m-am trezit că vine unul la mine, face: “Dumneata nu mă cunoşti pe mine?” “Nu”. “Păî da’ n-am fost noi la infirmerie la Aiud împreună?!” “Aoleu, aveţi dreptate!” Dar nu ştiam cum îl cheamă, face: “Nicolski…” Ei, şi-atuncea acele 2 luni de zile cât stătusem vecini de… că în închisoare nu mai faci politică să mai ataci pe comunişti, să… [voci suprapuse] Ei, s-a purtat foarte-foarte bine! Chiar mi-a spus: “Domnul Serafim, ta rog să ştii că afară eu pot să te ţin, dar dacă intri în închisoare să ştii că nici eu nu mai…” Să ştii că era omul care era mai puternic decât Gheorghiu Dej! Eram odată la el în cabinet, când nu ştiu ce l-a întrebat Teohari care era ministru şi face: “Dumneata faci aşa cum îţi spun eu, nu cum vrei dumneata!” – şi-aşa făcea! L-am rugat odată – e mult cu el – l-am rugat odată, de exemplu pentru naşu-meu, doctorul Sârbulescu care fusese arestat ca legionar, face: “Las’ c-am să mă i[nteresez]…” şi după o săptămână [îi spun]: “Mi-ai promis că te…” Zice: “Nu, nu-i pentru [legionarism], o să fie pentru cu totul altceva, ai să afli dumneata… Nu pot să-ţi spun!”, s-a enervat. Ca să aflu după ce Sârbulescu a ieşit din închisoare, în ’44 Sârbulescu era maoir, doctor-maior şi-un văr al lui Eugen Cristescu a apelat ca să plece din Crimeea, ca să fie înlocuit. Face: “Păi pe cine?” “Pe Sârbulescu ăsta, n-are importanţă!” Şi, de la Serviciul Secret, s-a trimes un ordin către Marele Stat Major: “Veţi trimete pe front pe maiorul-doctor Sârbulescu…” şi l-au trimes pe front în Crimeea… când au cercetat ăştia, au pus mâna pe Poliţia… actele Serviciului Secret, au găsit şi bileţelul ăsta. Şi l-au arestat pe doctorul Sârbulescu ca fiind om al Serviciului Secret, ca informator… El a făcut dovadă, a spus “Nu, dom’le, eu n-am fost..” “Ei, nu-i nimic…”

O.S.: Pe dumneavoastră Nicolski nu v-a protejat, dar v-a…

A.S.: Dom’le, m-a anunţat de multe ori, face “Vezi de treabă, nu te mai băga, nu mai lua legături, fereşte-te chiar să stai de vorbă cu cei care fac în…

O.S.: Dumneavoastră n-aţi mai fost închis…

A.S.: [voci suprapuse] Am fost dus… după Caracal n-am mai fost închis[86], după aia am fost prin ’40… după aia mi-am văzut de treabă, m-am dat… nu numai eu am rămas aşa… Tot grupul care a lucrat la Caracal n-a mai fost arestat decât atuncea când au făcut câte ceva… [voci suprapuse] altfel nu. [nu se înţelege] … pentru că luase legătură cu Brăila, Noveanu pentru că făcea afaceri la Râmnicul Sărat, doctor ginecolog şi… Dar să ştii că în nici un caz n-am putut să ajung mai departe…

Radio România

Sfârşitul înregistrării – 60’

---