Garda de Fier

Rezistenţa anticomunistă şi antisovietică

Rezistenta antisovietică şi anticomunistă din perioada anilor ’40 – începutul anilor ’50 ai sec. XX în RSSM a constituit un subiect important de investigare pentru cercetătorii din R. Moldova. Istoricii Elena Postică, Ion Ţurcanu, în baza unor documente inedite din arhivele fostului KGB, au realizat studii valoroase care ridică vălul de pe acest subiect, elucidat insuficient.

Din păcate, mulţi participanţi la mişcarea de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă continuă să rămână în anonimat. Membrii Comisiei prezidenţiale pentru cercetarea şi aprecierea regimului totalitar comunist, datorită accesului la fondurile de arhivă secretizate, au posibilitatea să completeze multiplele breşe care persistă în investigarea acestei tematici.

În Arhiva MAI am depistat documente inedite care se referă la grupul de rezistenţă al lui Ciutac, care „teroriza activiştii sovietici şi de partid”. Grupul armat al lui Ciutac era format din mai multe persoane înarmate. Aşa cum menţionează şi documentele de arhivă, acest grup de rezistenţă a avut numeroase ciocniri armate cu trupele de ordine. În ciocnirea din 23 decembrie 1951, unul dintre cei mai activi membri al acestuia, Guzun Andronic, a fost omorât. Alţi doi fuseseră reţinuţi. În urma mai multor ciocniri armate, cinci membri ai grupului au fost ucişi sau arestaţi. Mai rămâneau în libertate liderul grupului, Ciutac şi colegul său, Ursu, care intrase în adâncă ilegalitate şi erau imposibil de reţinut.

Aşa cum relatează şi documentele de arhivă, întrucât toate măsurile întreprinse de efectivele de miliţie de la Vadul lui Vodă – acţiunile operative active, cum ar fi ambuscada, învăluirea, ciocnirea armată, au eşuat, fiind substituite cu activitatea camuflată de agentură în zona posibilelor acţiuni ale acestui grup. În satele Micăuţi şi Drăsliceni, r. Vadul lui Vodă, unde se presupunea că ar fi putut să apară ultimii doi membri ai acestui grup de rezistenţă – Ciutac şi Ursu, au fost trimişi doi ofiţeri de miliţie, deghizaţi în specialişti în irigaţie. Pentru reuşita acestei operaţiuni şi pentru camuflarea cât mai sigură a celor doi miliţieni, Ministerul Agriculturii, la solicitarea celui de Interne, a oferit miliţienilor – căpitanul Matuzenko, şeful secţiei criminalistică, Vadul lui Vodă, şi locotenent-inferior Harjevski, tehnică pentru irigare şi acte de specialişti în domeniul irigaţiei, cu care aceştia urmau să se legitimeze, în caz de nevoie.

Cu toate acestea, operaţiunea de interceptare şi reţinere a lui Ciutac şi Ursu nu a dat rezultate, cel puţin până în ianuarie 1952. Care a fost destinul celor doi participanţi la rezistenţa anticomunistă, rămâne  de văzut în urma ulterioarelor investigaţii de arhivă.

Un alt participant activ la rezistenţa anticomunistă a fost H. A. Băluţel, născut în 1916, român de origine, care în perioada administraţiei româneşti a fost angajat în unităţile de jandarmi. Acesta, conform documentelor, «nutrind ură şi duşmănie faţă de puterea sovietică şi având teamă de eventuale persecutări pentru activităţile sale precedente, a părăsit satul şi s-a dedat unor acţiuni criminale». Activând în ilegalitate, Băluţel, fiind susţinut  de «elemente culăceşti-naţionaliste», a efectuat multiple acţiuni curajoase. În octombrie 1950, Băluţel a tras patru focuri de armă în geamurile casei în care avea loc şedinţa cârmuirii colhozului din Hârtopul Mic, rl Criuleni. În martie 1951, de două ori a jefuit hambarele colhozului, se pare, a aceleiaşi localităţi. În aprilie 1951, l-a atacat pe miliţianul de sector al Secţiei de Interne Criuleni, în scopul deposedării acestuia de arma din dotare. Acţiunea dânsului eşuase, dar nici miliţianul nu reuşise să-l reţină. În cele din urmă, Băluţel fusese interceptat de grupul operativ. El opusese rezistenţă, având în dotare o armă de foc şi cartuşe, dar în această confruntare a fost ucis.

Ion VARTA, dr. în istorie,
membru al Comisiei prezidenţiale pentru
studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar