Garda de Fier

CASETA / ROLA NR. : C 323
NR. DE INVENTAR : 1421
DOCUMENTUL NR. : 1049
REALIZATOR : Eugen Preda, Mariana Conovici, Virginia Călin
DATA ÎNREGISTRĂRII : 26.11.1995 Alba Iulia
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 25.12.1999
TRANSCRIERE : Wanda Cojocaru; Violeta Constanda (partea a doua)
DACTILO PC : Wanda Cojocaru; Violeta Constanda (partea a doua)
OBSERVAŢII: la interviu participă şi soţia intervievatului; corectură Violeta Constanda
CONŢINUT: NISTOR CHIOREANU – despre istoria Mişcării Legionare

Virginia Călin: Suntem în 26 noiembrie 1995, înregistrăm în casa domnului Nistor Chioreanu. Participă la înregistrare Mariana Conovici, domnul Eugen Preda. Domnule Chioreanu, dumneavoastră aţi avut responsabilităţi mari în cadrul Mişcării Legionare. În 1940, eraţi numit comandant în regiunii Transilvania. Care consideraţi dumneavoastră că erau meritele pe care le aveaţi în mişcare care îl îndreptăţeau pe Horia Sima să vă numească într-o astfel de funcţie? Ce anume făcuseţi până atunci pentru mişcarea legionară?

Nistor Chioreanu: Eu am intrat în mişcare încă de când eram în liceu, erau Frăţiile de Cruce. Şi pe Horia Sima l-am cunoscut, era cu un an mai în vârstă decât mine… Ne-am cunoscut la o întâlnire din asta legionară. După ce a rămas el comandant al mişcării legionare, conducător al mişcării legionare, după moartea lui Codreanu, fiindcă ne cunoşteam şi probabil că datorită faptului că am avut funcţia asta de şef al Frăţiilor de Cruce numit de Corneliu Codreanu, de şeful Legiunii, aveam prestigiu oarecum în mişcare şi aşa s-a întâmplat că am ajuns să fiu numit şef al Frăţiilor de Cruce aici întâi, şef al Frăţiilor de Cruce am fost numit de către Corneliu Codreanu…

V.C.: Pentru Ardeal sau pentru întreaga ţară ?

N.C.: Pentru Ardeal. Şi apoi într-o vreme pe urmă, după ce l-a…, după ce a fost asasinat, am rămas pe ţară al Frăţiilor de Cruce şi atuncea… Horia Sima având în vedere trecutul ăsta al meu, activitatea pe care am desfăşurat-o în cadrul Frăţiilor de Cruce şi în cadrul mişcării, a făcut să am un prestigiu oarecare în mişcare şi de aceea am ajuns să fiu numit şef al Frăţiilor… al Mişcării Legionare pe Transilvania. S-a întâmplat după aceea, după moartea lui, el a fost asasinat şi el… el a rămas… A dat… După ce a plecat în străinătate, în urma certei pe care a avut-o cu Antonescu, el a plecat în Germania şi prin Franţa şi când a fost bolnav, pe moarte a lăsat o scrisoare aşa… ,,Las pe Nistor Chioreanu înlocuitorul meu pe ţară.’’ Deci am ajuns şi în situaţia asta. Deşi de felul meu… nu am avut niciodată pretenţii să ajung să conduc pe alţii, să fiu şef, dar…

V.C.: Dumneavoastră vorbiţi după 1990, după moartea lui Sima, că de fapt sunteţi comandantul mişcării legionare.

N.C.: După aia am fost… numit de el.

V.C.: Sigur pe noi ne interesează evenimentele mai spre ’40, mai de acum 50 de ani. Deci…

N.C.: Trebuie să vă mărturisesc că nu prea mă mai ajută memoria. Nu prea mă mai ajută memoria datorită faptului că am fost bolnav, am fost prin închisori, am trecut prin încercări fantastice, care nu se pot imagina. Şi chiar acum câteva zile încercând să-mi amintesc de momentele în care am trecut, nu-mi vin prin minte nici închisorile prin care am trecut, ştiu că am ajuns la un moment dat într-o închisoare în apă până la genunchi, în luna ianuarie şi februarie şi mă plimbam prin apa asta fără lumină, era o pivniţă, fără lumină şi pe pereţi curgea apa, apă rece de gheaţă. …Pe lângă perete, când nu mai puteam, mă rezemam de uşă, cu spatele de uşă şi am ajuns să dorm câte puţin în picioare. Când aţipeam mai tare să cad jos, porneam iară. Cât voi fi stat acolo… în temniţa asta, nu-mi amintesc precis şi nici nu puteam să-mi dau seama pentru că era numai noapte. Mâncare nu-mi dădeau. Aşa stăteam vreo trei zile. Când au vrut să mă hrănească pe urmă m-au scos de acolo. Adică numai ce au deschis uşa şi au zis: ,,Hai, bă… Mănâncă!’’ Eu am refuzat mâncarea. ,,Scoateţi-mă de aici!’’ ,,Mâncă!’’ ,,Domnule, nu mănânc până  nu mă scoateţi de aici.’’ Dar mi-era foame şi mă gândeam că până la urmă poate se învoiesc şi ei oarecum… şi îşi fac milă de mine. Uneori mâncam câte puţin şi până la urmă nu cred că am stat mai mult de o săptămână acolo în apa asta şi fiindcă şi mâncam foarte puţin, la un moment dat m-am lăsat să mor, m-am lăsat în apă. Se vede că mă pândeau pe uşă, că abia am stat puţin aşa culcat aşa în apă cu faţa în sus, au venit şi m-au ridicat de acolo şi m-au dus în cameră, într-o cameră din puşcărie, cu pat… (se aud voci) Şi mi-au schimbat hainele, mi-au făcut nişte frecţii, a venit un doctor, mi-a dat o injecţie şi m-am ridicat. Nenorocul meu, dacă aş putea să spun, a fost dacă aş putea să spun a fost că am moştenit de la părinţi o sănătate… d-asta ţărănească. Am fost foarte voinic aşa o vreme în tinereţe.

Mariana Conovici: Cu îngăduinţa dumneavoastră, noi o să vă punem întrebări asupra unor episoade pe care noi le cunoaştem mai puţin şi poate vi le reamintiţi şi în felul ăsta ne ajutaţi şi pe noi. Da.

N.C.: Dacă pot…

V.C.: În 1940, în perioada asasinatelor de la Jilava, dumneavoastră eraţi la Sibiu.

N.C.: Da.

V.C.: Spuneţi că aţi fost, în Amintiri, spuneţi aţi fost puternic impresionat de asasinarea lui Iorga şi Madgearu, ca şi de asasinatele comise la Jilava. În închisoarea de la Aiud, dumneavoastră aţi stat aţi fost la un moment dat în celulă cu Victor Biriş. Ce v-a povestit Victor Biriş în legătură cu asasinatele de la Jilava ?

N.C.: Păi, am fost cu el. Atuncea… O ceartă am avut cu el din chestia asta că eu am fost împotriva asasinatelor. Şi n-am fost de acord cu asta, dar el spunea: ,,Măi, Iorga a fost, a fost un criminal, că dacă nu era el împotriva lui Codreanu, nu îndrăznea regele Carol al II-lea să-l asasineze pe Codreanu, dar Iorga a fost cel care l-a ajutat din punct de vedere moral, din punct de vedere al prestigiului politic şi atuncea noi a trebuit să facem… această pedepsire şi eu atuncea am zis: “Eu nu zic să nu fi fost judecat Iorga, dar nu în felul ăsta, nu voi să-l condamnaţi, să-l condamne opinia publică şi trebuia să faceţi un proces public. Şi dacă făceaţi un proces public, atuncea Iorga nu putea să nege că el a fost împotriva lui Codreanu”. De ce a fost împotriva lui Codreanu că el a vrut… să-l folosească pe Codreanu, să meargă alături de el. Şi Codreanu a spus: ,,Domnule profesor, dumneavoastră aveţi… drumul dumneavoastră. Noi, legionarii, avem drumul nostru şi nu ajungem să ne putem înţelege. Eu merg pe drumul acesta, nu pot renunţa la doctrina pe care am consemnat-o în cărţi”.

V.C.: Deci Victor Biriş ştia de intenţia lui Boeru ?

N.C.: Victor Biriş era alături de Boeru până la urmă. Şi pe chestia asta ne-am certat.

M.C.: Asta este cearta din închisoare, dar în 1940 când dumneavoastră eraţi la Sibiu cum aţi aflat despre asasinat ?

N.C.: Păi, era aşa o chestie aşa… precis nu îmi mai aduc aminte, dar cred că… asasinarea asta era aşa un fapt aşa de… important şi pentru presă şi pentru opinia publică, încât nu se putea să nu se cunoască, să nu ajungă şi la cunoştinţa mea, mai ales că eu fiind şeful legionarilor… asta trebuia să ştiu, treaba asta. Nu îmi mai amintesc cine mi-a făcut-o cunoscută. Dacă am aflat-o din presă sau… Mai degrabă printr-un telefon de la Bucureşti.

V.C.: Dar dumneavoastră la Sibiu sau numai la Sibiu, în tot Ardealul, în aceeaşi perioadă nu aveaţi nişte instrucţiuni pentru acţiuni de acelaşi gen, pentru pedepsirea unor oameni  pe care mişcarea îi considera vinovaţi…

N.C.: Nu. Aici s-a făcut o foarte mare…(Întrerupere)

M.C.:…ca Frăţiile de Cruce, ca mişcarea legionară din Ardeal să întreprindă la rândul ei asemenea acţiuni de pedepsire. Mi-aţi spus că nu aţi primit asemenea acţiuni.

N.C.: Nu. Absolut nu. Niciodată nu am primit ordin să pedepsesc pe cineva, mai ales că Codreanu a fost un om foarte credincios. Era mândru, era corect, nu se speria de o ameninţare şi putea să-i facă oricând faţă, dar nu niciodată nu a preconizat asasinate. Asta aş face cel mai mare păcat dacă aş afirma acest lucru şi ar fi cea mai mare minciună.

M.C.: Şi atunci lista de la Târgu Mureş, lista care s-a întocmit la Târgu Mureş?

N.C.: S-a întocmit la Târgu Mureş o listă, dar cel care a… anulat-o a fost Codreanu când a auzit de ea. Asta e. Nu se poate.

M.C.: Şi dacă el a anulat-o de ce s-a ajuns la ce s-a ajuns?

N.C.: Păi, de ce s-a ajuns la ce s-a ajuns? Pentru că Codreanu nu putea să fie peste tot şi oamenii erau oameni. Unii s-au revoltat şi… o fac fără ordinul Căpitanului, dar împotriva ordinului Căpitanului, care niciodată nu a preconizat crime.

M.C.: Eu ştiu că încă din Dealul Spirii de prin ’22, chiar Codreanu însuşi trecuse în program pedepsirea unor oameni.

N.C.: Pedepsirea, da!

M.C.: Păi, dar pedepsirea mergând…

N.C.: Pedepsirea, dar nu asasinate. Pedepsirea, adică să oamenii judecaţi şi condamnaţi pe baza unei judecăţi, dar nu asasinate.

V.C.: În ceea ce priveşte asasinatele de la Jilava. Biriş v-a povestit în închisoare.¹) El împreună cu Horia Sima a pus la cale asasinatele de la Jilava?

N.C.: Nici vorbă. Absolut nu-mi aduc aminte de… să se fi făcut treaba asta.

N.C.: Noi avem mărturia altor oameni care au fost atunci la Aiud cu dumneavoastră şi cu Biriş şi care spuneau că în momentul în care Biriş v-a povestit că asasinarea demnitarilor de la Jilava nu s-a făcut ca urmare a revoltei spontane a celor care descoperind osemintele Căpitanului s-au revoltat şi au spus: ,,Haideţi să-i terminăm acuma!”, ci pentru că lucrul acesta era deja stabilit de Horia Sima împreună cu Biriş. Şi tot acea mărturie, de care vă vorbeam, spunea că dumneavoastră aţi fi făcut declaraţie aflând acest lucru că dacă veţi fi eliberat nu veţi mai face niciodată politică.

N.C.: Se poate să fi spus treaba asta. (râde) Nu îmi mai amintesc.

V.C.: Nu vă amintiţi?

N.C.: Nu îmi amintesc să fi spus treaba asta, dar se poate. Astea sunt discuţii care au loc… Dacă mă eliberează nu mai fac politică, dar asta o spui aşa la…

V.C.: Da. Şi totuşi după ce aţi ieşit din închisoare, în memorii, dumneavoastră aţi scris că asasinatele de la Jilava, iniţiativa lor a avut-o Dumitru Groza… în carte, în cartea de memorii pe care aţi publicat-o.

N.C.: Da. Adevărat.

M.C.: Vă menţineţi şi acuma părerea că Dumitru Groza a fost vinovat? Şi dacă da – de ce?

N.C.: Dacă am afirmat-o o ţin. Şi aşa ştiam eu.

V.C.: Există atuncea…

N.C.: Dacă este adevărat sau nu, asta urmează să se… dovedească, dar eu aşa ştiam că el a fost cel care a pus la cale.

V.C.: Dacă lucrurile fuseseră deja stabilite de Sima cu Biriş, nu mai puteau fi spontane!

N.C.: Nu ştiu să fi fost stabilite de Sima şi Biriş…

V.C.: Biriş nu v-a spus dumneavoastră nimic la Aiud?

N.C.: Nu ştiu, nu-mi amintesc. Sau dacă mi-a spus-o, atuncea l-am combătut pentru că trebuia să ştiu şi eu, având în vedere faptul că aveam o răspundere foarte mare. Trebuia să mi se… comunice şi să-mi fi făcută şi mie cunoscută hotărârea asta, dar eu trebuie să vă mărturisesc cu toată sinceritatea vă spun lucru acesta. Am impresia că Horia Sima a fost extraordinar de urât prezentat, chiar şi de către unii legionari. Omul ăsta a fost foarte apropiat de Căpitan şi Căpitanul l-a lăsat pe el, în închisoare înainte de a fi asasinat. El l-a numit… Deci avea încredere că Horia Sima îl urmează în tot…

V.C.: Numai o clipă. După câte ştiu eu, Căpitanul nu-şi desemnase un succesor.

N.C.: Că nu l-a desemnat pe Horia Sima? Ba da. El l-a desemnat.

M.C.: Păi şi atuncea de ce Horia Sima l-a obligat pe profesorul Codreanu la domiciliu forţat? Dacă Corneliu Codreanu îl desemnase succesor, pe urmă Horia Sima ca recunoştinţă îi dă tatălui său domiciliu forţat? Cum  este?

N.C.: Nu-i adevărat. Nu-i adevărat!

M.C.: Cum nu e adevărat? Profesorul Codreanu avea domiciliul forţat!

N.C.: Profesorul Codreanu ? Din ordinul lui Horia Sima? Doamne fereşte !

M.C.: Păi atunci îşi impusese el domiciliu forţat sau cum? Cine avea căderea în mişcare să-i dea profesorului Codreanu…?

N.C.: Nu ştiu să fi avut domiciliul forţat. Profesorul Codreanu era tatăl Căpitanului şi iubit în această calitate. Nu ştiu să fi fost…

M.C.: A fost, a fost…

N.C.: Se poate…

Eugen Preda: Dar spuneţi-mi în legătură cu asasinarea lui Madgearu ce vă aduceţi aminte?

N.C.: Vorbiţi un pic mai tare că…

E.P.: În legătură cu asasinarea lui Madgearu ce vă aduceţi aminte?

N.C.: (ezită) Momentan, acuma nu-mi mai aduc aminte, dar ştiu că a fost criticată asasinarea asta… Madgearu şi a mai fost încă unul, nu îmi mai…

M.C.: Unde a fost criticată? În Germania?

N.C.: Vă rog?

M.C.: Unde a fost criticată asasinarea lui Madgearu? În Germania când aţi fost…?

N.C.: În Germania, între legionari.

M.C.: Cine anume o critica?

N.C.: În discuţii. Nu îmi mai pot aminti aşa…

M.C.: Da, da… Dumneavoastră cu ce căpetenii legionare aţi fost în Germania, în lagăr, dintre numele cunoscute ale mişcării?

N.C.: Păi eu am plecat de aicea… singur am fugit. Acolo l-am găsit pe… (Nu-şi aminteşte) am în cartea mea. Sunt multe… (râde; întrerupere) Secretarul general al mişcării…

V.C.: Nicolae Pătraşcu?

N.C.: Pătraşcu. Nicolae Pătraşcu era şef acolo. Pe el l-am găsit.

M.C.: Da, da…

N.C.: …erau mulţi.

M.C.: Dar dumneavoastră de ce aţi plecat atunci din ţară, domnule Nistor Chioreanu?

N.C.: Păi tot din cauza persecuţiei şi… (voce suprapusă – doamna Chioreanu: opriţi puţin) Antonescu… în procese…

Doamna Chioreanu: Antonescu a spus că o furat 200.000²) şi te-a sfătuit chiar procurorul să… fugi, că te aştepta ani grei de temniţă. Ştiu povestea toată.

N.C.: Să mă scuzaţi. Uite. Nu ştiu ce vorbeşte!

V.C.: …

Doamna Chioreanu: Ca să nu fii închis, să nu fii ridicat, ai plecat că ţi-a dat sfatul procurorul că te aşteaptă ani grei de temniţă, mai bine fugi. Asta e povestea.

N.C.: Aaa…da.

Doamna Chioreanu: Spune de la început că eu nu chiar….

N.C.: Discuţiile pe care le-am avut… Procurorul care îmi făcea… cercetarea mi-a spus că mă aşteaptă ani grei de temniţă, oarecum vorbea binevoitor cu mine…

Doamna Chioreanu: Antonescu… că ai furat…

N.C.: …şi atuncea mi-a spus: ,,Domnule Chioreanu, dacă a fost…’’

M.C.: Ce acuzaţie vi se aducea?

Doamna Chioreanu: Opriţi puţin…

N.C.: Că mişcarea legionară…

Doamna Chioreanu: Antonescu te-a dat în judecată, ţi-a dat în ziar că ţi-ai însuşit 200.000 de…

N.C.: Aşa. Uite că… bine că îmi zice ea. Că mi-am însuşit 200.000 de la Frăţiile de Cruce. Eu fusesem numit de Codreanu şeful Frăţiilor de Cruce. Şi …

Doamna Chioreanu: Tu i-ai scris lui Antonescu…

N.C.: Şi Frăţiile de Cruce contribuiau la… era o contribuţie făcută de către elevi şi ăştia erau depuşi la bancă, niciodată nu s-a întâmplat…

Doamna Chioreanu: Antonescu…

N.C.: Deşi niciodată nu am umblat eu cu banii ăştia. Erau alţii care… şi m-au acuzat pe mine. În sfârşit… ,,Căutaţi – i-am spus – căutaţi să vedeţi ce am făcut eu pentru…’’ Şi până la urmă s-a dovedit că e o acuză falsă. Banii s-au găsit. Au fost administraţi de alţii, nu de mine…

V.C.: În ’40…

N.C.: Eu mă ocupam numai cu partea morală, cu educaţia morală…

V.C.: În 1945 v-aţi întors în ţară. Cu ce instrucţiuni veneaţi de la Horia Sima?

N.C.: M-am întors în ţară, pentru că aicea situaţia nu mai ajunsese să fie… mişcarea ajunsese să fie dispersată, să se certe între ei şi atuncea Horia Sima a spus: ,,Nistore, te duci!’’ De fapt eu i-am cerut să mă trimită, că nu mă simţeam eu prea bine cu nemţii, între nemţi acolo, cu nemţii şi nu-mi plăcea şi atmosfera care era acolo. Erau unii împotriva lui Horia Sima, alţii se certau… aşa elemente din acestea de cădere sufletească şi atuncea i-am spus: ,,Domnule, mişcarea este acolo în ţară. Lasă-mă să mă duc acolo”. Şi atuncea zice: ,,Bine. Te duci. Este… Îţi dau… mandatul ăsta. Te duci să reorganizezi mişcarea.’’

E.P.: În ce lună era?

N.C.: Vă rog?

E.P.: În ce lună, în ce perioadă?

N.C.: În ce lună? Nu-mi mai amintesc luna…

Doamna Chioreanu: Paraşutaţi. …

M.C.: Dar cum v-aţi întors atuncea în ţară? Cum aţi venit?

N.C.: Am venit cu un avion, cu un avion şi m-am lăsat cu paraşuta. Nu îmi mai amintesc nici…

E.P.: Avionul ce naţionalitate avea?

N.C.: Vă rog?…

E.P.: Avionul ce naţionalitate avea?

Doamna Chioreanu: Neamţ.

N.C.: Cred că… nemţii ni l-au adus, cu nemţii… Nu-mi mai amintesc precis, dar ştiu că cu avionul am venit.

E.P.: …

M.C.: Şi aici vă aştepta cineva în ţară? NU? V-aţi descurcat aşa de unul singur?

N.C.: Nu m-a aşteptat nimeni pentru că am venit…neoficial.

M.C.: Da, da… Neoficial, dar nu mai aveaţi legături în ţară ca să puteţi păstra?

N.C.: Aveam legături în ţară, că eu când am venit aici aveam nişte adrese la care m-am dus, nişte băieţi de-ai noştri, legionari. Am reorganizat mişcarea şi…

V.C.: Tot atunci a venit şi Nicolae Pătraşcu?

N.C.: Nu. În nici un caz! Eu am venit singur.

M.C.: Aţi spus că aţi reorganizat mişcarea. În ce sens? Cum adică aţi reorganizat-o? Ce aţi făcut concret?

N.C.: Adică am luat legătură cu legionarii pe care îi cunoşteam… şi am pornit la reorganizare. Mişcarea se reorganizează, se formează pe cuiburi, pe judeţe, pe ţară aşa cum fusese.

M.C.: Cum fusese înainte.

V.C.: Ce ştiţi despre înţelegerea dintre Nicolae Pătraşcu şi Teohari Georgescu?

N.C.: Nu mai ţin minte, dar ştiu că a fost o înţelegere… că dacă legionarii îşi văd de treabă, Teohari Georgescu care era ministru s-a obligat să nu le facă necazuri. Asta a fost însă foarte superficială şi foarte slabă organizarea, pentru că în momentul când ăsta s-a putut informa de modul în care este organizată mişcarea, a luat măsuri împotriva legionarilor. Nu mai cunosc amănunte, nu mai ţin minte…

V.C.: Dar înţelegerea, nu ştiţi, avea şi scopul de a păstra neutralitatea între partidul comunist şi mişcarea legionară în perioada campaniei electorale?

N.C.: Da! Păi acuma, ăsta a fost motivul înţelegerii. Adică: “Dacă voi nu ne atacaţi, noi…” fiecare îşi vede de mişcarea lui, de organizaţia lui, însă nu s-a întâmplat acest lucru pentru că pe măsură ăştia au pus mâna pe putere, au luat măsuri împotriva legionarilor şi au fost persecuţii, arestări, bătăi…

M.C.: Dar în acelaşi timp, un număr mare de legionari au intrat în rândurile partidului comunist. Cum explicaţi acest lucru?

N.C.: Poate să fi intrat dintre muncitori, din organizaţia muncitorească, dar… mişcarea a fost, cred că… organizaţia politică cea mai persecutată de comunişti. Erau şi cu Dumnezeu şi cu patria! Dumnezeu şi patria – astea erau cele două idealuri ale mişcării legionare, Dumnezeu şi patria. Era fatal să se ajungă în neînţelegere cu legionarii.

 FAŢA  B 

N.C.: Mă găsesc într-o stare sufletească…(râde)

V.C.: Din cauza aceasta că ei, comuniştii, nu şi-au respectat actul pe care, nu au respectat acordul pe care îl încheiaseţi, aţi hotărât să intraţi într-o altă mişcare anticomunistă. Ştiţi ceva despre o aşa-zisă ,,înţelegere de la Sâmbăta’’?

N.C.: (ezită) Eu la Sâmbăta nu am fost. Nu era nevoie de o altă organizare ca să luptăm împotriva comuniştilor, pentru că mişcarea legionară avea drumul ei. Dumnezeu şi patria. Şi când ăştia au pornit să scoată din sufletul tineretului pe Dumnezeu şi dragostea de patrie, în mod firesc, au ajuns în conflict cu legionarii. Atunci legionarii s-au separat sufleteşte de ei. Acuma, care a fost vina mai mare a unora sau a altora nu mai vă pot spune amănunte, pentru că mă găsesc în situaţia asta foarte slabă, dar eu în cartea mea vorbesc despre problemele acestea şi… Le găsiţi acolo mai bine decât le pot spune eu acuma.

M.C.: Eu m-aş întoarce puţin în timp, când dumneavoastră aţi fost şef al Frăţiilor de Cruce din – aţi spus – din Transilvania şi după aia din toată ţara. Care era scopul acestor Frăţii? Ce trebuiau ele să facă? Ce acţiuni mari aţi coordonat dumneavoastră în calitate de şef a lor?

N.C.: Păi, Frăţiile de Cruce au fost înfiinţate de Codreanu şi rostul lor era să-şi facă educaţie, educaţia cetăţenească şi morală, spirituală. Deci să iubească pe Dumnezeu, să ducă… ca iubitor de Dumnezeu o viaţă corespunzătoare… ca legionar şi să-şi iubească neamul. Dumnezeu şi neamul. Asta nu eu le-am dat-o. Le-a dat-o Codreanu. Eu nu am făcut decât să merg pe linia aceasta de învăţătură.

M.C.: De activitate în sine… Ce acţiuni aţi coordonat dumneavoastră în calitate de şef…?

Doamna Chioreanu: ….orfelinate, le-aţi făcut… biserici… Asta le interesează… Aţi zidit atâtea biserici! Astea le-a făcut legionarii… muncă patriotică…

N.C.: Asta a fost muncă patriotică. Nu s-a făcut… Păi…

Doamna Chioreanu: Nu aţi lăsat un cerşetor pe străzi! (repetă) Cerşetorii… Aţi adunat copiii care cerşeau…

M.C.: Nu. Aş mai avea o singură întrebare. În afară de dumneavoastră au mai fost şi alţi legionari paraşutaţi. Aţi luat legătura cu ei?

N.C.: Au fost, au fost unii care au venit înainte… după mine şi …

M.C.: Da, da…

N.C.: Au venit după mine. Ce s-a întâmplat? Nu au venit imediat la mine pentru că erau foarte căutat şi atunci de la început, de acolo, li s-a spus vedeţi să nu cădeţi în… Şi amănunte nu-mi mai amintesc, dar ştiu că au fost o echipă sau dacă nu două de legionari paraşutaţi ca şi mine care aveau dispoziţii de acolo, să intre în acţiune, să-şi organizeze, să contribuie la organizarea… reorganizarea mişcării, a tineretului… Cei care au venit erau toţi oameni cu educaţie legionară, că nu aveau nevoie să vină să le spun eu ce trebuie să facă… Că ştiau…

M.C.: Nu ca să le spuneţi, dar să vă coordonaţi acţiunile, să lucraţi împreună?

N.C.: Acţiunile erau coordonate de doctrină. Ce trebuiau să facă? Să reconstituie mişcarea: cuiburile legionare, educaţia legionară. Educaţia era stabilită de Căpitan, ,,Cărticica Şefului de Cuib’’. Reorganizarea şi legătura cu comandamentul din străinătate. Ce s-a întâmplat? S-a… Au ajuns acolo, în Germania, unii care s-au certat între ei cu Horia Sima, cu… din cauza certurilor din ei până la urmă nu ştiu cum s-a întâmplat, dar… nu mai ţin minte… Horia Sima a murit. Înainte de a muri mi-a lăsat un bilet mie. Mi-a trimis un bilet. L-am ţinut multă vreme, dar mi l-au luat ăştia la percheziţie…în care: ,,Camarade Chioreanu, preia comanda mişcării legionare în ţară.” Atâta. Şi vedeţi se lucra într-o… stare foarte grea, într-o stare foarte apăsătoare. Erau certuri politice nu numai cu legionarii. Erau şi partidele între ele… În ţară era o furnicătură din asta, o… ceartă între partide, nu ajungeau să se facă toţi părtaşi în veniturile ţării, se certau între ei care sunt mai buni, care sunt mai răi, se certau şi cu noi… şi noi cu ei. A fost o bălăbăneală cumplită.

M.C.: Cred că v-am obosit destul pentru astăzi.

N.C.: Îmi pare foarte rău că m-aţi găsit într-o situaţie foarte proastă… am dormit şi puţin azi noapte. Nu sunt în stare să vă prezint o situaţie clară cum a fost, dar în volumul ăsta prim, am prezentat eu oarecum situaţia ce am găsit. Mai zilele trecute, găsesc un caiet al meu, ascuns, în care am început să prezint problemele din nou pentru volumul doi. Sunt puţine însemnările… Buchenwald-ul. La Buchenwald, (tuşeşte) acolo îl aveam pe Horia Sima şi acolo s-a hotărât ca să pornim la reorganizarea mişcării. La Buchenwald. Au fost şi acolo certuri între noi. Unii erau de părere că nu mai trebuie să facem nimica. Alţii… ziceau că mişcarea legionară trebuie să… lupte pentru neam, că de aia a fost întemeiată de Căpitan, să lupte pentru neam. Ăsta este rostul nostru. Nu ne era… În aşa fel se făcea educaţia încât nu ne era frică de moarte. Nici nu ne puneam problema asta. Aproape că doream, că vreau să mor pentru Legiune. Mai ales după moartea lui Codreanu a fost… la un moment dat aşa o tendinţă generală de jertfă pentru Legiune şi bucuroşi mergem la moarte pentru Legiune.

M.C.: Deja am spus că v-am obosit destul. Nu mă pot abţine să nu vă mai întreb. Horia Sima –  căruia îi eraţi apropiat – nu v-a oferit să faceţi parte din guvernul de la Viena?

N.C.: Nu. Nu mi-a oferit, pentru că eu urma să muncesc pentru organizarea mişcării legionare şi pentru educare, pentru educaţie şi nu… Mai mi-a spus: ,,Nu vrei să te fac ministru?’’ Nici eu nu am dorit niciodată. Nu am dorit nici chiar în mişcare să fiu făcut şef. Eu mi-am dat sufletul, pentru că simţeam că… aicea asta este normal. Să-l iubesc pe Dumnezeu şi să-mi iubesc patria (tuşeşte) şi… alături de mine merg pe acelaşi drum. Dar niciodată nu am râvnit să ajung ministru, pentru că ştiam lucru acesta. Eu cât am fost… avocat stagiar, am făcut stagiu la şeful liberalilor din Sibiu şi eu eram legionar când m-a chemat el să duc la el, i-am spus: ,,Domnule, dar eu sunt legionar.’’ Şi mi-a spus: ,,Eu nu te întreb ce părere ai. La mine să vii să munceşti! Am văzut că îţi place să cunoşti legile şi să le aplici şi am nevoie de un om harnic aici”. Şi stând acuma… am acceptat să fiu, mai ales că mă plătea foarte bine, să-mi fac stagiu la el. Însă mă păstram oarecum distant şi faţă de mişcare că ăsta a fost oarecum şi norocul şi nenorocul meu. Să ajung pe urmă aşa mare, că nu eram cunoscut ca legionar, deşi eram în foarte bune raporturi cu conducerea legionară, cu cei mai apropiaţi de centru, de centrele legionare, însă fiindcă eram avocat stagiar la Piso, şeful liberalilor, de la început mi s-a spus că nu eşti obligat să iei parte la manifestările publice şi cu condiţia asta a rămas… Sunt legionar, iubesc Legiunea, iubesc doctrina şi sunt gata să execut orice ordin. Atuncea mi s-a spus “Să stai liniştit, îţi vezi de treburi acolo, cu Frăţiile de Cruce poţi să lucrezi”, pentru că şi astea erau clandestine. Nu se făcea o şedinţă publică la Frăţiile de Cruce. Se făceau şedinţe pe grupe secrete şi îi cunoşteam numai eu.

V.C.: Mă scuzaţi, domnule Chioreanu…

N.C.: Toţi mă cunoşteau, îmi ziceau Moşul… Asta era…

V.C.: Spuneţi dumneavoastră că iubeaţi doctrina, dar totodată scrieţi în carte că a fost cea mai mare absurditate a doctrinei antisemitismul, deşi era element de bază al doctrinei…

N.C.: Am văzut şi eu treaba asta. Nu e… Nu era… Cum să zic? Nu era pe linia noastră… semitismul, însă nu aveam voie să-i combatem brutal. Deci eram antisemit, pentru că semiţii erau împotriva neamului meu, împotriva lui Christos şi împotriva neamului, împotriva naţionalismului. Evreii erau exploratori… exploatatori ai neamului nostru şi exploatau în tot felul, pe linie politică şi pe linie economică. Erau… Deci erau exploatatori ai neamului, pe linia aceasta, din cauza aceasta eram antisemit, dar nu se preconiza… cel puţin aşa am fost eu. Nu se preconiza acţiuni dure: asasinate şi chestii din astea. Ăsta a fost poate şi norocul oarecum al meu că n-am fost… nu m-au putut, nu m-au putut dovedit, că am pus la cale asasinate sau că am săvârşit asasinate şi de aceea am căzut mai târziu decât alţii. (tuşeşte) De aceea sunt şi acuma oarecum… vedeţi, foarte singular.

M.C.: Eu revin totuşi asupra ideii că v-am obosit astăzi. Am avut şi nenorocul de a vă prinde într-o zi mai rea şi v-am obosit prea mult, chiar am abuzat de amabilitatea dumneavoastră. (voci suprapuse)

V.C.: Deci noi vă mulţumim şi cred că ne oprim aici.

M.C.: Mulţumim foarte mult. (Întrerupere)

V.C.: Deci domnule Chioreanu, citiţi-ne dumneavoastră fragmentul acela în  care spuneţi că l-aţi cunoscut în septembrie-octombrie pe regele Mihai, 1940.

N.C.: Da. (citeşte) Întâmplarea a făcut ca în zilele acelea, în septembrie şi octombrie 1940, să stau de vorbă cu Regele Mihai şi pot să afirm cu mâna pe piept că era un bărbat frumos şi mult mai matur decât cei 18 ani pe care îi avea. Dar doamna Martha Bibescu, care spune… care îl critică pe regele Mihai, copil neputincios, n-a văzut decât o figură de copil îmbufnat şi plâns, în acelaşi timp cu mine. Legionarii erau toţi spioni şi constituiau coloana a V-a a nemţilor în România. Dar nimeni nu a putu prezenta vreo dovadă cât de cât convingătoare în acest sens. Afirmaţii extrem de multe… că erau adversari dar fără acoperire. În schimb, nimeni nu se întreabă de ce se întâlnea doamna Bibescu cu doamna Fabricius, soţia ambasadorului german în România şi apoi cu reprezentanţii Angliei, Franţei şi Americii… Nimeni nu se hazardează să spună că era şi dânsa o coloană a nu ştiu câta şi a unora şi a altora… În procesul de la Nurenberg, au fost descoperite toate legăturile pe care nemţii le-au avut cu diferite organizaţii politice. Zeci de mii de pagini au consemnat aceste legături, însă despre anume raporturi dezonorante pe care legionarii le-ar fi avut cu naziştii nu există nici o dovadă. Dar dacă afirmaţiile istoricilor de teapa lui Mihail Stoian mă lasă rece, cele ale doamnei Martha Bibescu mă întristează pur şi simplu. “Legionari nătângi, proşti şi  târfe” – aceştia au fost , după dânsa – cei care l-au alungat de pe tron pe Carol al II-lea. (ironic) Imens de multe târfe şi proşti trebuie să fi fost atunci în Bucureşti! Bravo, doamnă Bibescu! Nu ştiu… unde să te încadrez – alături de Mihail Stoian şi alţii ca el? Nu te-aş pune, că ştiu că nu i-ai iubit nici pe dânşii! Dar le-ai făcut fără să vrei servicii imense! Sunt profund îndurerat, profund dezamăgit, profund scârbit şi dezolat de orbirea unora şi de reaua credinţă şi cu uşurinţa cu care pot fi etichetaţi oamenii, chiar cei mai curaţi şi chiar şi atunci când sunt gata să îşi dea viaţa pentru salvarea patriei.

M.C.: …întrebare în minte şi am uitat-o. Când aţi fost dv. paraşutat aţi fost singurul paraşutat sau mai erau şi alţi camarazi împreună cu dv.? A venit un avion special pentru dv. ca să vă aducă aici sau erau mai mulţi…?

Doamna Chioreanu: Singur era…

N.C.: Numai singur am venit.

M.C.: Singur aţi venit…

N.C.: Singur am venit.

M.C.: Şi dintre camarazii dv. cu care eraţi în lagăr n-au vrut şi alţii să vină…?

N.C.:  … Am venit singur de ce? Pentru că venea un avion german şi… venea cu alte treburi aicea. M-au luat şi pe mine de ce? Se vede că Horia Sima fusese în legătură cu ei pe acolo şi pentru că eu am spus: “Dom’le, trimite trimite-mă pe mine în ţară!…” Şi atuncea… a prins momentul acesta, a aflat de undeva că ăştia pleacă în… şi zice: “Uite, dacă vrei să mergi te trimit cu avionul!” Şi am zis: “Trimite-mă!”

M.C.: Dar eu am citit acuma că dv. v-aţi întâlnit în gara Dej cu preotul Palaghiţa şi că eraţi… împreună cu mai mulţi legionari, adică nu eraţi singur dv. şi preotul Palaghiţa. Eraţi mai mulţi, eraţi 41.

N.C.: …D-apoi după ce venisem aicea, am luat imediat legătură…

M.C.: Şi… în  ce scop eraţi în gara Dej cu încă 40 de legionari? Aşa de mulţi, dintr-o dată? Adică ce căutaţi? Era o adunare, trebuia să organizaţi ceva?

N.C.: Nu! Ăştia…

M.C.: Aşa spuneţi aicea, că v-aţi întâlnit cu părintele Palaghiţa…

Doamna Chioreanu: Palaghiţa, ăsta e ăla care a făcut…

M.C.: … cu cartea, da. Şi ziceţi că v-aţi întâlnit cu el în gara Dej şi că dv. eraţi 41 la număr. Şi el… el vroia să…

N.C.: nu mai ştiu… trebuie să mă uit în carte.

M.C.: Da, da, da. Şi aici, tot în caietul ăsta dv. povestiţi o discuţie foarte tare pe care aţi avut-o cu Traian Boeru.

Doamna Chioreanu: Aşa da…

M.C.: … cu Iorga. Dacă nu vă cerem prea mult să ne citiţi măcar acel fragment care se referă la…

Doamna Chioreanu: …

M.C.: Staţi că îl găsesc eu. Îl găsesc eu…

Doamna Chioreanu: cu Palaghiţă ăla care a scris cartea…

M.C.: este… Bun! Aici este! Din proiectatul volum doi. Deci vă rog frumos domnule Chioreanu să ne citiţi acest fragment care se referă la întâlnirea dv., la discuţia avută cu Traian Boeru, însemnări care fac parte dintr-un proiectat volum doi al cărţii dv. Morminte vii. Deci… acolo unde… vă arăt eu unde începe… Nu, nu! Aici! Aici începe. Doar discuţia cu Boeru, încă înainte de…

N.C.: Păi… asta s-a întâmplat în lagăr…

M.C.: La Buchenwald…

N.C.: La Buchenwald. În lagărul de la Buchenwald… am fost mutaţi întâi jos, în… într-o cazarmă mai mare şi după aceea ne-au mutat sus adică… într-o clădire mai potrivită. Înainte de a fi mutaţi sus pe platou, într-o zi am avut o discuţie tare cu Traian Boeru, cel vinovat de asasinarea lui Iorga şi Madgearu. Se ştie că în sarcina legionarilor au fost puse două atentate în masă, săvârşite atunci când erau în colaborare cu Antonescu la conducerea ţării, a deţinuţilor foşti securişti închişi la Jilava, care asasinaseră câteva sute de legionari fără judecată şi pe care Antonescu vroia să îi pună în libertate. Fără să îi mai judece. Şi ai lui Iorga şi Madgearu, ucişi de… inginerul Traian Boeru. Dacă pentru uciderea securiştilor vinovaţi de asasinate în masă, majoritatea legionarilor erau de acord, asasinarea lui Iorga şi Madgearu a stârnit mari discuţii. Boeru şi alţi câţiva – puţini la număr – susţineau că Iorga era vinovatul principal pentru asasinarea lui Codreanu şi trebuia lichidat fără judecată, cum au făcut şi asasinii lui Codreanu la instanţa lui… la insistenţa lui Iorga. Eu împreună cu aproape unanimitatea legionarilor, susţineam că asasinarea fără judecată a lui Iorga era mai mult decât o crimă… era o mare gafă politică, de care mişcarea legionară va fi foarte greu să se apere. Iorga fusese o mare personalitate culturală, cunoscut în toată lumea şi pedepsirea lui pentru uciderea… pentru incitarea la asasinarea lui Codreanu trebuia făcută printr-un proces la lumina zilei. Auzind aceasta Traian Boeru, care se mândrea cu performanţa asasinării, m-a apostrofat în public şi m-a ameninţat că dacă mai susţin aceasta, îmi va… trage şi mie o bătaie să-l ţin minte. “Atât îţi trebuie, Boerule!”, i-am răspuns “dar înainte să îţi faci testamentul! Că dacă te atingi de mine, te sting de pe lume! Trebuie să ştii că eu sunt moţ, din munţii lui Avram Iancu şi nu mă speriu de ameninţările şi prostiile tale!” Atunci a pornit spre mine. Dar Toader s-a interpus între noi şi i-a spus: “Boerule, te rog să te stăpâneşti şi să nu uiţi că sunt şi eu aici, că mă consider tot un moţ de-al lui Iancu şi consider că Nistor are perfectă dreptate! Şi dacă ţi-e dragă Legiunea precum vrei să ne faci să credem, atunci gândeşte-te bine ce servicii i-ai făcut omorându-l pe Iorga!” Boeru s-a oprit, s-a uitat îndelung la Iuraş apoi la mine, apoi a făcut stânga-împrejur. Aceasta a fost ultima mea convorbire cu dânsul. Cât am stat în lagăr, n-am mai vorbit niciodată cu el iar după ieşirea din lagăr, drumurile noastre s-au despărţit definitiv…

M.C.: Doream să vă întreb… vă aduceţi aminte, când aţi fost mutat din acea baracă în clădirea asta mare? Mai potrivită…

N.C.: …(foşneşte)

M.C.: Păi atunci o să facem altceva, doamnă. Vă cerem ajutorul…

Doamna Chioreanu: Aşa…

M.C.: Noi o să trimitem, o să vă trimitem în scris întrebările şi ţinem legătura cu dv.

Doamna Chioreanu: Sigur. Sigur că da. (întrerupere)

M.C.: … în clădirea cea mai mare?

Doamna Chioreanu: Te întreabă doamna….

N.C.: … În povestirea făcută în primul volum, am vorbit despre muncitorul Gheorghe Şerbu, care s-a lăsat antrenat într-un complot pus la cale de Siguranţa din ţară, în care urma să fie asasinaţi un număr de legionari refugiaţi în Germania. După aşa-zisa rebeliune de la 23 ianuarie 1941. Pentru ca după aceea să se spună că legionarii s-au bătut între ei ca nişte derbedei precum erau. Mai recent am citit cartea preotului Palaghiţă, cu titlul Garda de Fier spre (re)învierea României. O carte care ţine cu tot dinadinsul să îi compromită pe legionari. Şi în care aproape nu găseşti pagină în care faptele şi întâmplările să nu fie răstălmăcite sau falsificate. În scopul de a-i compromite cu orice preţ pe legionari, autorul încurcă faptele şi întâmplările în aşa fel că un om care cunoaşte sau urmăreşte cât de cât mersul evenimentelor îşi dă seama de reaua credinţă a autorului. Astfel, eu, autorul acestor rânduri, pot mărturisi sub jurământ că la sosirea mea în ţară, în noiembrie 1944, l-am întâlnit pe preotul Palaghiţă în gara Dej. Eu după ce fusesem eliberat din lagărul de la Buchenwald veneam cu 40 de legionari în ţară pentru a ne opune comunizării ţării, iar preotul Palaghiţă pleca în refugiu în Germania. Cum din cauza unei defecţiuni de front undeva între Cluj şi Turda, trenul nostru a fost nevoit să se oprească în gara Dej, din aceeaşi pricină trenul cu care preotul Palaghiţă mergea în Germania în refugiu s-a oprit şi acela tot în gara Dej. Din trenul… cu preotul Palaghiţă, văzând… mişcându-se prin gară pe unul din cei cu care veneam eu din Germania şi pe care îl cunoştea, s-a dus la el şi acesta l-a adus la mine şi mi l-a prezentat. Trebuie să vă spun acuma, îmi aduc aminte că eu am venit de două ori, o dată am venit cu… avionul, paraşutat, pe urmă am mai venit cu 40 de… legionari, deci am venit cu trenul. După ce se desfiinţase lagărul de la Buchenwald. Şi nemţii ne-au dat drumul de ce? pentru că… Antonescu fusese… cu care colaborau ei, fusese asasinat şi acuma nu mai aveau colaboratori nemţii şi atuncea au revenit la noi, ne-au scos din lagăre… şi… ne-au trimis pe unii în ţară şi au venit… eu am venit cu paraşuta să văd care e situaţia pe aicea, m-am întors înapoi şi pe urmă am venit cu 40 de legionari în ţară…

M.C.: Cu trenul?

N.C.:  Cu trenul…

                  _{Sfârşitul înregistrării; 60’
Radio România}

PRECIZĂRILE NOASTRE

1)___
→ Intre cei care au căzut “victime” ale procesului de reeducare din închisoarea Aiud dela începutul anilor ’60, s’au numărat Victor Biriş şi Ion Dumitrescu-Borşa. Victor Biriş a avut un moment de slăbiciune, iar acest moment a fost subtilizat de administraţia politică a închisorii. Noi, cei care nu am trecut prin purgatoriul Aiudului, poate că nu avem dreptul să vorbim sau să condamnăm. Ne rezumăm doar la a expune faptele în baza cercetării documentelor pe care le avem la dispozitie. V. Biriş se găsea în închisoare din anul 1941. A “cedat” în sfârşit presiunilor, acceptând să devină informatorul administraţiei în procesul “cultural-educativ” iniţiat de conducerea comunistă, încercând să influenţeze si să afle poziţia fruntaşilor legionari în legătură cu reeducarea începută*); şi nu numai aceasta**).

Prin discuţii abile, el a încercat să afle şi despre structura ierarhică şi rolul comandanţilor legionari în cadrul unei presupuse reorganizări a Mişcării (a se vedea Dosarul 12609, vol. III, Cota SRI 12290 – Chioreanu Nistor, Materiale Penitenciarul Aiud – Diferite Note – Chioreanu Nistor şi alţii). Toate aceste informaţii erau predate administraţiei care, la rândul ei le transmitea Bucurestiului în cadru “strict secret”, mai precis Direcţiei a III-a a Securităţii. După analiza lor, se precizau indicaţiile cuvenite, iar acestea expediate în acelaşi cadru “strict secret” aşa-zisului Grup Operativ Aiud (cum era denumit oficial) condus de col. Gh. Crăciun, comandantul închisorii.
La câtiva ani după eliberarea sa din închisoare (conform versiunii oficiale), se pare că Victor Biriş s’a “sinucis”, aruncându-se sub roţile unui tren în viteză, în gara Medias. Din alte surse însă, se spune că acesta a fost asasinat de doi oameni ai Securităţii, care l-au împins sub roţile trenului. Informaţia pare verosimilă, mai ales că la numai câtiva ani, într’o după amiază a anului 1968, s’a “sinucis” si Prof. Nicolae Petraşcu în circumstante nu tocmai clare, unde, după anumiţi martori, au existat două persoane care l-au vizitat la locuinţă, si după care, acesta, în chip straniu, s’a “sinucis” – asta în timp ce decoja niste cartofi pentru pregătirea cinei. Desigur, în ambele cazuri sunt încă multe informaţii necunoscute si care, în timp, s’au făcut “pierdute”. Nu dorim să speculăm în lipsă de probe, dar ambele cazuri merită cercetate cu atenţie pentru a se ajunge definitiv la o concluzie potrivită asupra faptelor sau făptuitorilor.
In ceea ce-l priveşte pe Ion Dumitrescu-Borşa, rolul si colaborarea sa cu autorităţile comuniste, le aflăm din acelasi dosar menţionat mai înainte sau multe altele pe aceiaşi temă. De altfel, cea mai mare parte a materialelor scrise în prezenţa col. Gh. Crăciun la închisoarea Aiud, le găsim însăilate într’un volumaş purtând titlul de “Cal troian intra muros – memorii legionare”, volum publicat şi propagat în chip iresponsabil, până la saturaţie, de un grup anume de oameni cu mari pretenţii, grup “anti-simist” care serveşte perfect interesele duşmanilor Legiunii. Zisele “mărturii”, prin asociere, ne furnizează revelaţii-fabulaţii senzationale de cea mai înaltă improbabilitate, cum ar fi aceea că Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, a fost văzut în… Bucureşti, după o întâlnire cu Nicolae Petraşcu, de însuşi I. Dumitrescu-Borşa. Atât de mult servea Horia Sima spionajului “imperialiştilor” americani şi englezi, încât se putea plimba în misiune prin România anilor ’45-’46, şi asta, desigur, după toate canoanele, deghizat şi cu paşaport fals! Ba mai mult, acest lucru i-a fost confirmat autorului de însuşi… Nicolski, unde se dusese să-i raporteze de prezenţa lui H.S. în Bucureşti… (Nicolski, spion sovietic transformat în general mai apoi – cel ce urma să ocupe postul de sef al securitătii comuniste).

2)___
→ Vezi si încercările de incriminare a legionarilor pentru pretinse fraude după rebeliunea antonesciană din Ianuarie 1941.

*)___
→ “Important de ştiut cum gîndesc şefii legionari despre activitate. Col. Crăciun Gh.” – Dosarul 12609, vol. III, pe marginea notei informative primite de la sursa “Ionaş Gheorghe” din 4 Septembrie 1961 în camera de anchetă a Penitenciarului Aiud privind pe Chioreanu Nistor, Ghica Alexandru, Nicolescu Ilie şi Biriş Victor.

**)___
→ Intr’o notă marginală a colonelului politruc Gheorghe Crăciun, se preciza: “Toti cei vizati vor fi identificati şi încadrati informativ prin agenti buni, folosind şi combinatii care să-i stimuleze, să-i determine să vorbească” – ibidem.