Garda de Fier

CASETA/ROLA NR: C 472
NR. DE INVENTAR: 1882
DOCUMENTUL NR: 1271
REALIZATOR: Virginia Călin
DATA ÎNREGISTRĂRII: 12.03.1997
TRANSCRIERE: Mihai Chioveanu
DACTILO PC: Mihai Chioveanu
OBSERVAŢII: este continuarea C 471; la interviu participă şi soţia intervievatului; corectură Violeta Constanda
CONŢINUT: Interviu cu NICOLAE CRĂCEA

*

Virginia Călin: Deci văzuseţi în ziare?

Soţia: Da, o scenă din timpul procesului Căpitanului la Turnu Severin, în care Corneliu Codreanu avea cu… expresia mâinilor lui, arăta toată… cum să zic, neputinţa de a-i convinge pe duşmani, ştii… Se vedea că el deţine în aceste mâini adevărul, dar că nu poate să-i… aşa ceva era nu ştiu cum, expresia mâinilor spunea toată drama aceea care se petrecea în, în timpul acela în sufletul lui şi pentru România. Ştiam că e… un om care… providenţial, charismatic, cum aţi spus, pentru că şi bulgarii visau să-l facă şeful unei…

N.C.: Imperiu…

Soţia:  Nu, cum zicea, să fie toate state… federaţii balcanice, aşa s-a exprimat la venirea primilor legionari şeful poliţiei de la Plevna. Zice: ”Noi visam să-l facem şeful federaţiei balcanice, omul ăsta – zice – să… nu… Cum a spus? La o mie de ani -zice- nu se naşte un om ca acesta.” Ei, noi ştiam aşa, din auzite. Sora mea, după mine, a rămas la şcoală şi-a făcut liceul român. Ea ne-a adus acasă portretul lui Moţa şi l-aveam în perete, dar mare lucru nu ştiam. Atât ştiam, că elevii de la şcoală sunt organizaţi într-un cuib şi în ’40, da – în ’40, nu? – a fost rebeliunea…

N.C.: Da.

Soţia: Eu venisem la Bucureşti şi-am apucat să văd rebeliunea… Încă ceva – am avut şansa să văd înmormântarea lui Moţa şi Marin. Eram la Bucureşti atunci, venisem pentru că aveam aicea şi rude şi veneam de la… şi atunci mi-am dat seama ce mare forţă este această mişcare. Era ceva… – cum să spun? – de o măreţie şi de-o solidaritate, de la biserica Gorgani până la Casa Verde, erau două ghirlande de, de legionari, toţi în cămăşi verzi, în, înşiraţi aşa cum sunt ghirlandele de… – cum să zic? – să zicem, de brad, cum se fac, aşa era de-o par … iar, după cortej, venea Căpitanul, atunci l-am văzut, era cu-n şal la gât aşa, cu un fular verzui, aşa kaki şi era reprezentate toate … şi cum să zic… diplomaţii din toate legaţiile şi corpul bisericesc, în 8 rânduri, 8 rânduri, mulţimea aceea de oameni care venise să… la înmormântarea lui Moţa şi Marin… chiar era uimitoare, chiar regele Carol, zice, că se uita de la fereastră şi-atunci de undeva de la… Unde era oare?

N.C: La liceul Lazăr!

Soţia: Liceul Lazăr şi-atuncea s-a îngrozit el câtă… cum să zic… de mulţimea celor care veniseră la această înmormântare şi la o parte. Adică de puterea acestei mişcări. Altceva?…

V.C.: Deci în ‘39, când dumneavoastră eraţi în Bulgaria şi aflaseţi că există nişte legionari veniţi din ţară, ştiaţi câte ceva despre Mişcarea Legionară.

Soţia: Ştiam, ştiam, ştiam deja.

V.C.: Nu aţi luat legătura în ’39, dar l-aţi întâlnit pe domnul în cea de-a doua trecere prin Bulgaria.

Soţia: Atuncea a fost într-adevăr…

N.C.: La a doua trecere au trecut peste o sută de legionari…

Soţia: Şi i-am cunoscut pe toţi, pe toţi i-am cunoscut şi am scris chiar un articol destul de amplu, că mi-a spus Codrescu de la “Puncte cardinale” să-l mai suprim aşa, să-l fac mai scurt ca să-l publice, dar a rămas aşa… Impresiile care au făcut şi într-adevăr au făcut figură foarte frumoasă. Şi casele românilor macedoneni au fost deschise pentru ei, şi peste tot s-au purtat onorabil şi au, a crescut prestigiul acestor oameni care, la noi la legaţie, unde eram acuma, nu, în ‘40 şi-am intrat şi-n ‘46 am demisionat… pui, ăştia, băieţii ăştia de bani gata care erau de… mă rog, imitau pe, pe legionari cu accent ţigănesc, că legionarii vezi Doamne, “Ajută-mă la nevoie!” – spunea unul, Maxim, care era nu ştiu ce p-acolo, toată ziua se plimba… asta la secţia culturală, imita, cum spunea un legionar, care purta la spinare un şifonier şi-i zicea celuilalt: ”Aşa scrie la carte să-ţi ajuţi, să-ţi ajuţi camaradul la nevoie”. Şi vezi, Doamne…

N.C: … cel căzut sub greutate…

Soţia: … sub greutate. Şi el spunea asta cu accent ţigănesc. Dar ironia sorţii, că după 20 de ani, l-am văzut, ăsta care era, într-adevăr era dintr-o familie din asta mare, moşiereşti d-ale noastre, l-am văzut sub jugul comunist cum se făcuse chiar el şofer şi era cu un grup de ţigani şi vorbeau chiar cu accent ţigănesc. Maxim Alexandru, nu ştiu ce rol avea la legaţie, totdeauna a fost aşa un fel de mister în jurul lui. Dar la legaţie am avut pe Crevedia, Nicolae Crevedia, care era, care era ataşat de presă… iar consilierul delegaţiei la Prisla era Micioara, un român de 24 karate. Ăsta când auzea cântecele pe discuri, aşa-i curgeau lacrimile şi era un om dur şi suferea foarte mult că era! El m-a apreciat şi – cum să zic? – când am făcut noi, am tradus “Gândirea” în bulgară şi sigur că eu fiind acolo, cunoscând limbile astea, mai mult sarcina a căzut pe mine şi el mi-a dat pe Radu Gyr. Zice: “Ştiu –zice – ştiu ce ţi-ar fi ţie, Carianopol şi Radu Gyr”. Am tradus… mă rog. De ce… Pan Vizirescu zice că şi pe mine mă socoteşte gândiristă… (râde) dar eu am luat numai la această… aşa. Am venit, deci, în ‘40 tocmai pentru că Nicolae Crevedia vroia să plece, să demisioneze şi-atunci şeful meu zice: ”Du-te repede, uite scrisoarea asta, te duci la cutare, la minister şi înaintează…”

V.C.: La cine aţi venit?

Soţia: Acum am venit la unul Dedu, era macedonean, cu el m-a pus să iau legătura şi când m-am dus zice: “Nu mai e nimeni la birou. Dar vino după Sărbători”, că era în ajun de Crăciun. Eu am venit… cu profesorii de la Sofia. Şi a intervenit rebeliunea şi-am plecat val-vârtej…

V.C.: În ianuarie. Deci, eraţi în Bucureşti în perioada rebeliunii?

Soţia: Da.

V.C.: Aveţi amintiri legate de acest episod?

Soţia: Două amintiri foarte caracteristice. Eu eram la mătuşa mea, care era tot Belimace, pe bulevardul Pache şi casa avea mai multe etaje, mă rog, că…

V.C.: Avea vreo legătură cu…?

Soţia: Aici, cu…

V.C: Cu Mişcarea Legionară?

Soţia: Era un student de la noi care… el a făcut legătura şi băieţilor şi, cu el am mers la minister atunci când am depus scrisoarea aceea de recomandare… Era ca şi făcută pentru că el zice: ”Mai ales că eşti şi macedoneancă şi, mă rog, regimul legionar… şi nu ştiu ce…”, e…mă rog, toate aşa. Însă, ţin minte că la telefon, o dată a telefonat, de la etajul unu o evreică şi mi-a spus aşa: “Doamnă – că credea că sunt mătuşa – doamnă, dacă-aţi şti ce prăpăd e-n oraş, mi-e frică să, să ies afară… legionarii trag…”, mă rog, ea a prezentat cum a prezentat ovreii. Pe de altă parte, după ce s-a potolit, nu, lucrurile, o femeie cu mult bun simţ: “Doamnă – zice – s-a terminat, am intrat iar pe mâna jidanilor!” Ştiţi asta, femeie simplă, aceste două reacţii era în populaţie. Deci jidănimea intrase-n panică, ce se-ntâmplă, iar ceilalţi îşi dădea seama că iar… zice:” Iar am intrat pe mâna jidanilor”.

Astea a fost două impresii cu care-am plecat, m-am dus la prefectură, mi-am vizat paşaportul şi-am plecat, tocmai aveam în… ca să zic aşa, pregăteam o piesă care le-am scris-o eu pentru elevii de la şcoală şi care o jucau şi profesorul Turdeanu, care acuma e profesor la Sorbona, rămăsese să mă-nlocuiască, să facă repetiţiile cu ei… şi eu, eram, mă rog, interesată să-ajung cât mai repede în ţară şi v-am povestit… Când am ajuns acolo, m-au întâmpinat primii doi legionari care îmi veniseră înainte, deja ştiau că eu m-am întors,  să mă-ntrebe: “Ce e?”. “Ce-i – zic – dacă şi-a luat arma ca să se apere, poporul român –zic – o să-şi facă dreptate!”, eu credeam c-o să-şi facă… Asta s-a terminat… Da, şi după aceea au început să vie, au venit primii constănţenii, au venit prefectul şi primarul…

N.C.: Asta la al doilea exil…

Soţia:  La al doilea? A, da, la al doilea.

V.C.: Da, bun. Nu… nu consider că am… deci am vrut să, să marcăm acest moment cum aţi intrat dumnea… cum v-aţi apropiat dumneavoastră de o serie de oameni din Mişcare.

Soţia: E… era câteva familii la care au fost găzduiţi. Şi noi eram permanent, era ceva neobişnuit în viaţa noastră. Şi taică-meu chiar a zis: ”Pentru… pentru români şi pentru oamenii, mai ales lui Codreanu, care se exprimase aşa de favorabil în favoarea macedonenilor, casa mea e deschisă!”. Şi noi am avut, aproape permanent câte doi-trei găzduiţi la noi. Dar era mai multe case de români macedoneni la care erau găzduiţi. Noi eram în permanentă legătură cu ei. Şi abia după doi ani de când începuseră să vină după rebeliune, atunci a venit în octombrie, într-o zi, zic, de marţi şi de 13, băieţii ăştia zice: “Hai – zice – c-a venit…” deja îmi vorbiseră ei zice: ”Ăsta e… o să-l cunoşti tu – zice – pe Nicolae Crăcea. Ăstă-i zice ştii cum… Căpitanul când se-n… când zice Salvează pe toţi şi el ultimul, zice, vine…” (râde) Le trimitea bani la ăştia ca să plece mai departe, în Germania, dar el încă nu venea. Dormea pe sub, prin staţii de… mă rog, pe la Gara de Nord, zice, şi prin, pe sub pod şi pe la prieteni care o dată-l primea, a doua oară nu-l mai primea, unii care de la început îi spuneau: “Nu pot, mi-e frică”, nu ştiu ce… E… n-a mai putut să reziste şi după doi ani a venit şi el. Şi-n ziua aceea, ei deja erau la un hotel, trecuseră pe la miliţie, pe la poliţie, se înregistraseră şi le dăduse un hotel, mă rog de mâna a doua. Şi …băieţii ăştia de la liceu…m-a dus ca să …doi veniseră…Cu cine erai tu?

N.C.: Cu Ichinovici.

Soţia: Cu Ichinovici, da. Şi…el era cam aşa cum e acuma, după ce stătuse ascuns, mâncat, nemâncat, hăituit, era…foarte slăbit şi foarte…Dar ,…aşa, cum să zic, cu moralul foarte ridicat şi imediat mi-am dat seama că ….e un reprezentant de seamă al Mişcării, aşa cum să zic,…cu trăire … autentică legionară şi de structură legionară. Şi-acum, cum citisem eu despre, cum spunea Căpitanul despre…cănd l-antrebat :”Cum, care dintre…ei îl vedea, pe cine spunea el că-l des…îl descria că-i un adevărat legionar.”…..Ăştia care i-ai văzut tu la Casa Verde….

N.C:………..eee………..

V.C.: …Deci, cum se numea tatăl dumneavoastră?

Soţia: Familia mea avea un nume, aşa cam, nu ştiu cum să zic, jumate românesc, Micătă. De la Mitică o fi fost, de la Mică o fi fost, nu ştiu, Petre Micătă.

N.C.: Erau Micătă, Ficătă…

Soţia: Da, era…nume macedoneşti, astea care, astea care se termină, care au terminaţia a şi î de obicei sunt…ale noastre, ale macedonenilor. (râde).

V.C:. O să mai discut cu dumneavoastră despre ce s-a întâmplat la legaţie, dar deocamdată să reluăm firul povestirii cu…. Deci în 1939 ajunsese-ţi în Bulgaria şi, după o perioadă în care aţi luat legătura cu macedonenii care simpatizau cu Legiunea, a trebuit să plecaţi mai departe, în Germania.

N.C.: Da.

V.C.: Deci….

N.C.: Într-o noapte ne-au ridicat poliţia…de la hotel, nu ştiam unde o să ne ducă, credeam c-o să ne ducă undeva la lucru, cum promisese comisarul, dar mergi şi mergi şi mergi şi mergi…ne-au dus tocmai la ultimul….post, să zic, după Dunăre, la ultima ….gară….pe Dunăre, la noi îi zicea Lom, noi ştim de Lompalanca, Lom îi zicea, şi…ne-au dus acolo un comisar, ce hârtii ne-a, ne-a dat de la, de la Sofia, şi ne-a prezentat şefului poliţiei din Lom. A citit, da, da…”E… bine -zice- o să, o să  vedem ce putem să facem” Nu ştiam nimic. Pentru ca…zice… şeful poliţiei zice: “N-am, n-am unde să vă… n-avem arest… n-am unde să vă păstrez…mergeţi cu mine”. Şi ne duce afară…în …curtea poliţiei… şi zice: ”Uite, aicea -era o cocină aşa…

V.C.: …era chiar cocină?

N.C:…. cocină, da cu, cu paie pe jos, pentru porci şi zice: ”N-am unde să vă ţiu, că trebuie să vă ţiu toată ziua ascunşi”. Nu ştiam ceea ce este. Şi…ne-a băgat unu pe brânci aşa, pe paie acolo am stat…

Soţia:  …nu era de murdar, nu era, nu era?

N.C.: E…era cu paie…. asta era, era noapte. Şi-am stat acolo până seara târziu…Seara târziu, ne-a scos din nou. “E…acuma, uite, o să vă ăsta…şi-o să vă ducă la….

Soţia: …port..

N.C.: …la port” E…am văzut că, ne-a trecut aşa o…asta, că dacă ne duce la port, să nu ne bage p-un vapor să ne ducă-napoi la… Zimnicea, la Turnu Măgurele. Şi… atunci a venit cineva în, în staţie la Lom şi zice:”A, voi sunteţi români. Da” Ştia româneşte. ”Uite ce se-ntâmplă.Voi…. o să plecaţi în Germania de la… direcţia, de la Ţancof  -era Ţancof – de la domnul director Ţancof, ne roagă să vă înlesnim îmbarcarea pe…

Soţia: …vaporul care pleacă cu muncitori.

N.C:….pe vapor. Este un vapor care duce muncitori bulgari în Germania. Şi-o să intraţi şi voi acolo şi-o să vedeţi…” E …ne-a scos pe noi de-acolo, ne-a băgat, ne-a dus la, la, la post acolo, la, la gară “Staţi aicea, ascunşi” şi-a început, erau vreo trei sute de bulgari, care plecau la lucru în Germania. Şi…după un  timp, vine unu: “Hai, hai cu noi…”, ăla nu ştia rom…. (râde) …şi ne dă câte o, câte o foaie. El ce făcuse, ăştia care, bulgarii care plecau de-acolo aveau cupon de masă… şi se duceau ca să-şi, şi-şi luau mâncarea. Noi n-am avut. Şi ne-a dat cuponul ăla…unul câte unul dintre noi ca să te-arăţi, adică de la cei care plecaseră, le-a luat cupoanele, ne-a dat nouă ca să putem…

Soţia: …să treacă la ăştilalţi.

N.C.: …să intrăm clandestin. Şi am intrat acolo, “E, intraţi acolo.” După câtva timp, a venit ăla, ne-a luat cupoanele şi s-a terminat. Ne-am băgat acolo… ăştia “Hai să ne băgăm undeva, sub asta…” …e…asta a fost prima noapte. Am dormit acolo. A doua zi…

Soţia: … chiar pe, chiar pe vapor?

N.C.: …pă vapor, s-a dat drumul la asta, am văzut… A doua… noi ne-ascundeam aşa, aveam ceva mâncare, dar cât o să ţie, cât o să ne ducă cu portu, cu….

Soţia:…cu vaporul.

N.C:…cu…vaporul. Şi, pe sub scaune, pe sub toate astea…Ei, ce făceau? Suna… pentru masă, pentru cutare, se duceau bulgarii, noi n-aveam carnet, trebuia să ne dea… şi… aveam noi ceva de mâncare, pentru ca …într-o bună zi , ne-ascundeam aşa să nu fim amândoi: “Tu dormi în partea aia, eu pe sub bănci, pe sub astea…”, erau mai multe aşa…şi într-o bună zi, vine Matei al meu cu căpitanul. Căpitanul, care ştia vo…româneşte, era cu insignă germană, zvastică… crezând că este un ofiţer, un căpitan german, vasul fiind german cu zvastică, am început să-i spun: “Uite, noi suntem din Garda de Fier, am fugit din ţară şi vrem s-ajungem în Germania.” “E… -zice- lasă că v-arăt eu vouă.” Pe urmă am înţeles că el e maghiar şi era în slujba nemţilor. Zice: “La primul…la primul port care-l întâlnesc… vă dau jos”. Am intrat într-o panică mare, ce să facem, dar trecusem, trecusem graniţa română. Şi, nu ne-am întâlnit, pe tot parcursul ăsta, n-am întâlnit un vapor românesc. Că el… vrea să ne dea românilor. Şi sigur că ajungeam unde nu trebuie. Am mers mai departe…n-am întâlnit până în apele sârbeşti. Şi el zice: “Bine, furios pe noi şi toate astea, la Belgrad vă dau jos.” Acuma…când au auzit ăilalţii, muncitorii care plecau în Germania, că-au auzit că noi suntem din Garda de Fier şi astea, erau… printre muncitori, erau şi macedoneni d-ăştia, care mergeau la lucru acolo. Au venit la noi: ”Mă, de ce n-aţi spus….zice voi aţi apucat în…pavilionul cu, cu bulgari. Că noi ăilalţii suntem români. Dacă nimereaţi la noi… (râde) …aveaţi ce mânca, aveaţi… E…ce-aţi mâncat? Ce să mâncăm.” Ne-au adus ei ce aveau de mâncare: “Veniţi aicea… şi noi n-o să… n-o să vă lăsăm să, să vă ia maghiarul ăsta…” şi-am înţeles de la ei că e maghiar, e ungur. Şi…am mers, am mers, acuma stăteam pe punte, afară şi urmăream toate vasele care vin că…e până la Belgrad n-am întâlnit nici un vapor. La Belgrad… ne opreşte vaposul…vaporul, căpitanul ne ia după noi şi ne duce la comenduirea …pieţii acolo, a, a vasului şi… ”Uite -zice- ăştia sunt clandestini, i-am găsit pe…pe vapor, şi…. vream să…să vi-i predau. “ Acuma ăla a înţeles de ce este vorba, căpitanul păi zice: “…Cum să ni-i dai nouă, noi suntem neutri în chestia asta –am înţeles din ce se vorbea acolo- du-i acolo unde vor ei, în Germania. Eu nu-i duc mai departe, vi-i las aici. Păi noi ce să facem cu ei? Ce să facem? Ei… -zice- …eu vi-i predau aicea…”, a sărit toţi nem…toţi muncitorii şi bulgari şi români de-ai noştri: “Nu se poate…chestii”….e… căpitanul… maghiar…” Lasă –zice- că vă dau la Budapesta. Vă dau la Budapesta.” Şi mergem aşa cu, cu teama asta, dar vaporul mergea încet, am făcut 5 zile până la Viena. Şi… ajungem la Budapesta…trage puntea şi ne dă jos. Ne dă jos, în… Căpetenia de-acolo, el a intrat înăuntru şi ne-a anunţat, iese un căpitan de-acolo, bine îmbrăcat, stilat şi zice… ”Ştiţi să vorbiţi franţuzeşte. Da, ştiu ceva. E… am înţeles –zice- ce e cu voi, voi sunteţi din Garda de Fier? Da. Şi? E… vrem să mergem în Germania că în Ţara …în România e prigoană şi astea. Noi ştim, ştim de toate astea. Eu –zice căpitanul maghiar, zice- eu sunt un simpatizant al Gărzii de Fier. Fac parte din, din partidul lui Szalazi, naţionalist. Şi…fiţi liniştiţi, noi nu vă…nu vă primim aicea, n-avem ce fac…vă duc eu. Şi … -zice-neo??? nu pot să… să-l las aicea, îi iei cu, îi iei cu vaporul şi-i duci la Viena.” E… ăsta, neavând încotro, ne bagă din nou pe vas, căpitanul maghiar ne-a salutat cu salutul roman şi…mai bucuroşi acuma. Tot timpul am avut de lucru acuma,…am avut de mâncare, am avut cu băieţii d-acolo, şi-aşa, încet-încet, am ajuns după cum spun, nu ne-am mai oprit şi tot drumul asta a fost marea noastră…  salvare că n-am întâlnit nici un vapor românesc. Poate că ne-ar fi dat unui vapor românesc care ne-aducea în ţară, în zarva de-aici, care era. Am ajuns la, la Viena…a tras puntea, ne-a dat jos mai întâi pe noi, ne-a dat la Căpetenie acolo, ne-a băgat într-o cameră, iar bulgarii care au trecut, toţi au vrut să dea mâna cu noi…(râde)…să ne salute că în sfârşit…. E… au fost mişcătoare… despărţirea şi, după ce-au plecat bulgarii, pe ei îi ducea la o fabrică la Salzburg, la muncă, nemţii angajau acuma… prin ţările astea, angajau la muncă.  E…. după mult timp… zice: “Hai… -ne ia un plutonier, ce era acolo, un ofiţer, ne bagă într-o maşină, ne bagă- şi…hai la drum acuma” Şi mergem, mergem, toată noaptea, pe marginea Vienei, am ajuns la Viena şi…ăsta, Matei al meu: “Bă –zice- să ştii că la Hitler ne duce.”…(râde) Mergând  aşa, pe întuneric, pe astea…de departe am văzut…am văzut o, o clădire mare aşa, cu lumini aşa: “Mă –zic eu- asta nu e la Hitler, mă tu nu vezi asta e la margine, la marginea oraşului şi cu… astea… trebuie să fie vreo închisoare. Ce vorbeşti mă, păi aşa e la nemţii-ăştia… Aşa e.”…(râde)…Şi, într-adevăr, ne-au dus acolo, la Căpitănia vasului, …era la Viena, ajunsesem la Viena. Ne-au dat jos, ne-au băgat într-o cameră, dezbrăcat. Ne-au dezbrăcat, cum s-ar…,la pielea goală, percheziţie peste percheziţie, palton…cămăşi, haine, toate astea… E… hai ne-am îmbrăcat şi…. ne-au dus la închisoare. Ne-au dus la închisoare la etajul doi, ne-a băgat într-o cameră acolo, erau…numai comunşti arestaţi de nemţi şi băgaţi la…ne-a băgat acolo. E… nu ştiam ce să vorbim, am dormit, ne-a băgat câte-o saltea, se dădeau saltele pentru fiecare. Iar dimineaţa le scoteam afară şi noi rămâneam, aveam o măsuţă acolo.Şi am început…ce să facem, unde să ne ducem…. nemţii ăştia erau dupâ-n toate părţile adunaţi acolo la Viena, nu puteam să vorbim, ce ştiam eu nemţeşte… nu putea să ne descurcăm cu ei, dar…. şi ce era… lucru cel mai neplăcut şi care ne-a adus mari…. aşa, neplăceri, când venea comandantul închisorii, ca şi la noi, se deschidea uşa şi… atunci…trebuia să strigi: “Heil Hitler!” Eu, ….am scris o dată, de două ori, când a venit ăsta, portarul sau ce era acolo, deschidea cu uşa cu-n teanc de, de, de chei şi trebuia… să zicem: “Heil Hitler!” Toţi ăilalţii, comunişti, bătuţi sau ştiu eu, salutau, eu am spus: “De ce să-i salutăm noi p-ăştia?” Matei zice: “ Lasă bă, salutăm…. Cum să-i salutăm, noi venim la prieteni, suntem germani, suntem…nu-i aşa, filo-germanilor suntem, toate astea…” …şi n-am vrut să mai salut. Ăsta,… înfuriat, toate astea, a venit şi m-a luat la pumni, neamţu’ şi…după câtva timp a închis acolo, a raportat cuiva şi…a venit să mă ia. M-a băgat într-o carceră. N-aveai loc nici să stai nici să astea, fără mâncare, fără toate astea, m-a ţinut vreo două zile în acest arest preventiv…nu-i aşa, de pedeapsă…pentru că nu salutam… nemţeşte. E… mie mi-a venit… eu eram şi după drum, toată…. de la Bucureşti, eram nemâncat, tot drumul după aicea, după drum şi… mi-a venit aşa ameţeală, am căzut acolo. Nu puteam să mai stam în picioare. Şi-am… căzut acolo, ce-oi vrea să fac. A deschis…portarul ăsta şi cu cheile şi cu bocancii, şi cu toate astea, să mă lovească, să mă….tot… şi mi-am dat seama, de-atunci am zis: “Ăştia sunt prietenii noştri, nemţi!” Şi… m-au, m-a chinuit, m-a toate astea, n-am mai putut să mă scol, fără mâncare, fără toate astea, m-a mai ţinut vreo două zile, cred că leşinat aşa, şi-a venit, l-a adus pe Matei, să mă ia de-acolo, să mă ducă în camera de unde mă luaseră. Când…. am ajuns acolo, …m-am trântit jos, m-am astea …şi-atuncea, Matei îi învăţase, îi învăţase pe nemţi, aşa, să fluiere, el cânta cântece legionare, mai ales Sfântă Tinereţe Legionară şi …comuniştii, care nu ştiau, făceau ocolul mesii, el cânta Ştefan Vodă şi ăia…(râde)…aşa melodia, o ţineau ..”Păi, ei ştiu mă ce cânt…?”…erau comunişti, asta, în sfârşit. Am stat în condiţiile astea…o lună de zile, o lună de zile, ne-au scos la…la cancelarie. Când acolo, ne-a luat un bătrânel aşa, ştia ceva româneşte, el era bucovinean. Şi…”ce e cu voi, ce cutare? Domn’le, noi suntem…legionari, din Garda de Fier, Codreanu, uite, aşa sunt… A… ştim ce, ce-ntâmplă la voi” Dar credeam c-o să ne primească aşa, cu altă….. Şi….el zice:”Eu nu ştiu nimica, eu…vă dau uite hainele, uite toate astea…Şi, păi noi unde dormim aicea”, era noapte. “Păi… noi nu mai putem să vă… Lasă să dormim aicea, undeva, jos pe o…pe o targă d-asta, astea… Numai, acuma sunteţi liberi, trebuie să plecaţi. Unde să ne ducem?” Şi s-a …zice:”Uite, vă dau eu adresă –era de cu seară aşa-  vă dau o adresă, este un cămin …pentru străini, pentru nemţi care vin…”

Faţa B

V.C.: Bun, deci aţi fost dat afară din …daţi afară din închisoare. Ce s-a întâmplat după aceea, aşa mai pe scurt?

N.C.: Ăsta ne-a trimes la un cămin de refugiaţi… germani. Ăia ne-au primit acolo, peste cine am dat, peste un sas cu soţia lui, aşa, îl chema Schimdt, ăsta ştia perfect româneşte, ne-a primit cu voie bună, ne-a, ne-a angajat într-o cameră, el ştia povestea din ţară, “Nu-i nimica,…. eu o să vă fac rost de plată, o să mă interesez pe ici pe colo, unde să puteţi să…Dar noi vrem să ajungem la Berlin”, că ştiam că, ştiam că e doamna Codreanu, ştiau mai mulţi care plecaseră înainte… ”E…până faceţi rost de bani, staţi aici.” Şi…. în aşteptare, aşa, după câteva zile luam masa la o… la o mensă populară, d-asta, mâncare populară de-a lor şi-acolo…când stam de vorbă, aşa, noi vorbeam româneşte şi s-alătură de noi doi…învăţători, doi… Adică, şi el era învăţătoare şi ea. “Noi –zice- …mergem în ţară, mergem în ţară, am fost la tratament aicea, noi suntem din Banat… şi… am auzit că…vreţi să plecaţi, aveţi bani de drum? E…n u prea avem. Nouă ne rămân ceva… bani germani şi… uite vii dăm nouă.” E… când am spus lu’, lu’ Schimdt al nostru, care era gazda noastră acolo: “Nu-i nimic, mai adaug şi eu ceva…şi vă dau…Dar ce facem, ce facem la Berlin.” Banii noştri nu ne-ajungeau, că de la Viena pân-la Berlin era destul …drum şi…costa mult. Şi-atunci…Schimdt al nostru zice: “Mai adaug şi eu ceva”, şi …”dar ce facem la Berlin, unde ne ducem? Tot eu o să vă descurc.” Şi scoate şi ne dă o adresă către…”În staţie la Berlin, o să vedeţi că imediat sunt nişte călugăriţele, nişte călugăriţe cu….zvastica, astea şi cu crucea roşie.” Erau de la Crucea Roşie din, de la Berlin. “Vă luaţi după ele şi-i daţi scrisoarea asta, uite ăştia sunt români refugiaţi, n-au unde să stea şi duceţi-i la, la poliţie.” Şi-aşa se face, ne plimbam p-acolo şi a venit o călugăriţă d-asta: “Cine sunteţi?” Noi, gata, i-am dat scrisoarea şi…” mergeţi cu mine”. Ne-a luat cu maşina şi….ne-a dus la direcţia poliţie, sectorul respectiv de-acolo. Ne-am dus,…ne-a întrebat, am intrat eu la, la inspector, acolo:”Noi –zic- suntem din Garda de Fier şi…. E… -zice- mai staţi, staţi afară că o să vie unii de-ai voştri, o să vie şi pă urmă o..-zice.” E…n-a trecut mult şi …intrau mereu acolo, la inspectorat, toate astea, noi stam afară. Şi… după vreun sfert de oră, aşa de aşteptare, vine unul…iese d-acolo de la inspector şi zice:” Cine sunteţi mă?” –româneşte. “Păi, zic eu,… nu ne cunoaşteţi dumneavoastră. Eu sunt doctorul Biriş.” Aţi auzit de doctorul Biriş…

V.C.: Victor Biriş?

N.C.: Da, ăla care a fost secretar la Interne şi…

V.C.: Da, da, da.

N.C.: Da…şi… noi sunt… cutare…”e… bine –zice- hai cu mine că vă duc eu. Păi unde să vă duc…vă duc la părintele Borşa.”Părintele Borşa era dintre cei mai …mai vechi plecaţi din ţară. Ne duce la părintele Borşa pe care eu îl cunoşteam de multă vreme, am intrat: “Ce e mă cu voi, cutare…?” acuma, după dezastrul d-aicea, eram primii oameni care ajungeam la Berlin, să spunem de ce se-ntâmplă……Ne- a primit…da…”Eu –zice- ce să vă fac?” El avea banii lui, era… în halat, era primit aşa într-o localitate acolo…şi…”Eu n-am ce, unde să vă opresc …vă dau adresa….dar mai bine merg eu cu voi –zice- că voi n-o să, n-o să ştiţi să-ajungeţi în cealaltă localitate, la Amalienhoff” Amalienhoff erau legionarii plecaţi mai dinainte în Germania. “Şi…vă duceţi acolo şi…” Într-adevăr. “Dar –zice- eu nu pot să merg, părintele Dumitrescu, vă duc… la altcineva. Vă duc la Papanace.” Pe Papanace îl cunoşteam de-aici, toate astea, …ne-am îmbrăţişat, ne-am toate astea, zice:”Hai că vă duc…unde să vă duc. Vă ducem la Amalienhoff.” La Amalienhoff, fusese un an de zile, erau, era plină…era o vilă aşa, dată de nemţi, dar toţi plecaseră acuma la făbrici că nu mai putea să… Credeau că se termină mai repede exilul ăsta. N-au putut să intre… toţi şi mai rămăseseră câţiva acolo. Ne-a băgat şi pe noi aicea, dar zice: ”Uite …am anunţat pe unii pe alţii şi…. -zice- doamna, doamna Codreanu, care este aicea, vrea să vă-ntâlnească. E…păi dacă mergem la doamna Codreanu, dânsa mă ştie de la Bucureşti.” Ne-am dus acolo ca să-i spunem ce s-a petrecut în ţară, ce evenimente, ce toate… ”Sunteţi primii care ne-aduc veştile astea aşa de groaznice, de-acolo. E… mergeţi la Amalienhoff…” Acolo erau…Dragomir Jilava, alţii, erau vreo 7-8. “Pe-ăilalţii o să-i întâlniţi pă…pă timp.” Stăm acolo…. pentru ca …au început, au început să dea telefoane şi o zi-două :”Dar ce ştiţi despre Horia Sima?” –ne-ntrebau toţi. “Cu Horia Sima m-am întâlnit de două-trei ori în ţară, nu ştiu ce s-a întâmplat, s-a întâmplat povestea cu Miki Dumitrescu, mai multe nu pot să ştiu de la “Bucureşti. E… -zice- a doua zi când eram noi acolo, s-a anunţat că Horia Sima, cu un grup de… de legionari se găsesc în închisoarea de la Gratz.” Ei plecaseră şi ei din ţară după evenimentul cu Armand Călinescu şi-acuma fuseseră prinşi şi ei şi internaţi în închisoarea de la Gratz. Aproape de Anul Nou, deci ‘40, eram în ‘39, şi aproape de… de Crăciun sosesc… Horia Sima cu un grup de 8 legionari bănăţeni. Şi…. ne-ntâlnim, cutare, el ce ştia, ce-am spus şi eu… tot…E… aşa că…. ne-am înmulţit acolo, la, la Amalienhoff, ne făcusem vreo 20, plus ce mai, ce erau în …Berlin, la lucru, la toate…

V.C.: Cât aţi rămas acolo?

N.C.: Poftiţi?

V.C.: Cât aţi rămas?

N.C.: Cât am rămas, la Amanlienhoff sau în Germania?

V.C.: Da, da, da, în Germania.

N.C.: În Germania …o să vă povestesc acuma, dacă…ne oprim aicea sau mergem mai departe?

V.C.: Vreau să-ncheiem episodul acesta.

N.C.: E…da terminăm. Acuma… de… de Crăciun, a trecut aşa… mai …fiecare pe cont propriu, dar de Anul Nou ne-am adunat cu toţii. Ne-am adunat acolo, la Amalienhoff, eram 54 de inşi.

V.C.: Numai o clipă. Dumneavoastră când aţi ajuns, ce lună era când aţi ajuns dumneavoastră acolo, la Amalienhoff?

N.C.: Cred că prin dec…la începutul lui decembrie.

V.C.: În perioada asta de o lună aţi lucrat?

N.C.: Nu, nimic, nu puteam să…

V.C.: Şi cine vă asigura întreţinerea?

N.C.: Păi…camarazii care…

V.C.: Ei lucrau?

N.C.: Da, majoritatea lucrau. Acolo era… Victor Văjen, era Constant, era Ciorogaru, erau mulţii alţii care… chiar doamna Codreanu primea ajutor de la… Ciorogaru, cartea Căpitanului “Pentru legionari” fusese tipărită în Germania de Ciorogaru şi…dreptu de autor îi …venea şi doamnei Codreanu. Dânsa era plecată cu…cu o nepoată, Cătălina, fiica lui Decebal, pe care o luaseră Căpitanul ca să, să fie fiica lor, o…aşa. Şi-aşa că …am fost la Docnoş, apoi toţi, tot grupul ăsta ne-am întâlnit de Anul Nou. Acolo…ne-am adunat, cântece, toate astea, cu sorcova, cu toat…pentru ca pe la sfârşitul, poate nu chiar de la sfârşit, mai târziu,  pe la miezul nopţii, cum erau toţi adunaţi ….s-a ridicat Ciorogaru, care fusese trimis de Căpitan, când trăia el, pentru că el făcea studii la, în Germania, să traduc, să, să scrie, să traducă cartea Căpitanului. Şi…în timpul mesei se ridică el acolo: “Şi tu cine eşti mă –zice- cine eşti tu Horia Sima, vrei tu să conduci Mişcarea şi astea …eu sunt reprezentantul lui Corneliu Codreanu, pă mine m-a trimis aicea să iau legătură…” E…nu vreau să insist acuma la toate astea, a fost o…discuţie neplăcută tocmai de Anul Nou, după ce ne-am întâlnit, după atâtea şi-atâtea, a fost o ceartă, doamna Codreanu s-a ridicat să plece, n-avea cu ce să plece că maşini p-acolo, eram în câmp aşa, undeva, o localitate …Amalienhoff nu treceau decât ziua trecea din când în când câte o… cursă d-astea. Şi…

V.C.: Deci…Amalienhoff era o vilă în care eraţi cazaţi, eraţi mai mulţi în cameră, legionari?

N.C.: Păi …era o vilă întregă, ei stătuseră toţi acolo.

V.C.: Dar cam câte camere şi cam cum eraţi dispuşi? Nu mai ştiţi.

N.C.: Era parter şi etaj, parter şi etaj, erau 7-8 …camere, toţi intrau acolo, ştiţi. La-nceput, care cum venea din, din ţară venea acolo la …până când pe urmă să-şi…

V.C.: Îşi găsea un loc de muncă şi se muta.

N.C.: Păi, da …pe urmă …să…

V.C.: Şi doamna Codreanu stătea în apropiere?

N.C.: Nu, stătea-n oraş. Stătea-n oraş… Cătălina, avea locunţă proprie, cei care-au avut bani, astea stăteau …singuri. Noi care n-aveam de lucru, eu şi chiar dacă munceam ceva, stăteam aici la Amalienhoff, dar era prea departe de oraş. Şi-atunci, am început să…să ne-mprăştiem prin astea…povestea asta, întâlnirea de la Amalienhoff, pentru mine a adus o mare…turburare aşa: “Credeam –zic- că …m-am ridicat şi eu şi-am spus, credeam că-aicea sunt legionari adevăraţi, camarazi, uite după grozăviile din ţară, viu şi găsesc această neînteţegere.” E …s-au ridicat contra lui Sima, au început alţii, s-a ridicat…Pătraşcu Nicolae să se certe cu toţi ăştia… până la ziuă n-a mai vorbit nimeni, p-afară, toţi erau aşa trişti, aşa că… prima, primul meu contact cu toţi legionarii d-acolo a fost foarte …neplăcut şi dezastruos şi de-atuncea mi-am zis aşa:”Ce caut eu aicea domnle, ce caut eu aici. Eu …rămâneam în ţară, ducem lupta cum om putea, da aicea ăştia –zic- v-aţi salvat viaţa şi astea, voi nu ştiţi ce s-antâmplat în ţară.” Pentru că… am început fiecare să mă-ntrebe, cum a fost execuţiile, cum astea, cu Miki Dumitrescu, a fost o atmosferă foarte grea. Şi…lucru ăsta m-a şi determinat, ca, cu prima ocazie, să viu în ţară din nou. “Ce să fac aicea?” …Dar, între timp a trebuit să, să intrăm la muncă, era acolo….un anume bănăţean, Petre Ponta., nu ştiu dacă v-a vorbit cineva…era…şeful unei tipografii. El era de 20 de ani în ţară, în Germania şi…luase legătură cu, cu legionarii. Îl ţinea…îl, îl găzduia pe Horia Sima, pe Pătraşcu…la el acasă, cu masă bună, cu dormit. Soţia lui era …Alice, era germană şi …binevoitoare acuma, dar el abia mai ştia româneşte, Petre Ponta, dar …foarte pentru că era bănăţean şi toate astea, avea legătură cu Mişcarea Legionară, ne-a primit şi…toţi ăilalţi au început, într-o lună-două de zile să se-nprăştie, e…Între timp, ca să …terminăm mai repede, a început Horia Sima să vorbească câte unul, câte altul, “Ce facem acuma? Ce facem? S-a terminat Căpitanul, s-a terminat cu Armand Călinescu, ce facem aici? E…aicea nu să poate, ce să ducem luptă, să astea…” Şi începuseră atunci, Papanace s-a ridicat, la prima întâlnire, şi-a spus: “Noi…să ne …aranjăm cu nemţii. Să facem un, un partid naţional,…cum îi spunea, german…să intrăm în partidul lor….german şi apoi să, să ne aduce…să ne ajute nemţii să venim în ţară ca să”…Era o…situaţie, fiecare cum îl trăznea capul. I-am spus….”eu plec în ţară, nu stau, nu stau aicea”, mă cuprinseseră nişte gânduri aşa, de tinereţea mea, de …toată viaţa dusă şi…am intrat şi eu, să zic, să muncesc acolo, dar …Horia Sima s-a ridicat şi-a început să vorbească, el îi ştia pe toţi de-acolo, a început să vorbească cu unul, cu altul….cu, cu întrebarea care mă, mă persecuta şi pe mine: ”Ce facem aici? Ce facem aicea?” Şi-atunci… ideea lui a fost ca să mergem în ţară şi să organizăm, să facem. După …câteva luni de zile au… s-a simţit sau s-a auzit că… regele Carol… era perioada atuncea cu astea, şi …vroia să, să se pună bine cu nemţii, că Germania înaintează şi credea că să-şi atragă şi Mişcarea. Şi atuncea, noi ne-am găsit din tot grupul de 54, ne-am găsit 17 inşi ca să-l urmăm pe Horia Sima să venim în ţară, să răsturnăm guvernul. am depus un jurământ, ca să fiu mai scurt, am depus un jurământ, sunt…scrise toate-n cărţi şi …să venim în ţară. …S-a aranjat cu Ponta ăsta, cu paşapoarte, cu astea, noi eram decât….7 inşi care-au putut să plece cu paşaport. Ce s-antâmplat că…la graniţa sârbească au fost arestaţi, la graniţa românească au fost arestaţi şi…în felul ăsta l-au prins pe Horia Sima, pe…Pătraşcu şi alţii şi duşi la, duşi la Bucureşti, la, la Siguranţă. Nu ştiam mare lucru, dar …aflasem câte ceva din…. de la radio…Viena sau de la Budapesta de ceea ce se-ntâmplă în ţară. Atmosfera e si …s-au schimbat multe guverne p-aici şi… ultima întâlnire a fost pe ziua de 17 martie ‘40 şi…. să venim în ţară să vedem ce, ce putem să facem. Ăilalţi au spus,… nu erau de acord, dealtfel această chestiune a fost dusă cât se poate în secret şi… doar din 54 s-au găsit să plece în ţară 17 inşi, alături de, de Horia Sima.

V.C.: Între cei 17 vă aflaţi şi dumneavoastră.

N.C.: Absolut.

V.C.: Cum aţi intrat în ţară?

N.C:…Am intrat în ţară…cum să spun, cu acte. Horia Sima se găsea la, intrase în guvernele-alea care era cu Gigurtu, cu toţi ăştia şi…eu m-am dus la legaţia germană, noi, grupul care rămăsese, a lui Horia Sima, trebuia să venim în ţară. Dar, când s-a auzit că Horia Sima este la Palat, a intrat ministru, cutare, s-a ridicat Papanace în grupul de acolo şi a spus: “Horia Sima, cel mai mare trădător. Una ne-a spus aicea, că se duce să răstoarne pe Carol şi-acuma e ministru şi toate astea.” Şi-au început să desolidarizeze de Mircea, de…

V.C:…Horia Sima…

N.C:…de… Horia Sima. Şi grupul Horia Sima, care mai rămăsese acolo, vreo 7-8-10 s-au desolidaridat şi-au trecut alături de Papanace. Eu atuncea, văzând chestia asta, nu mi-a plăcut, eu zic: “Plec de unul singur.” Şi …într-o bună zi, Roşu Octavian, care rămăsese şeful grupului, zice: ”Noi trecem de partea lui Papanace. Horia Sima e trădător şi astea…” Eu zic: ”Mă duc cu trădătorul. Şi plec în ţară.” M-am dus la legaţia germană şi….am intrat …fără să ştiu la cine, şi am intrat la … consilierul militar, îi zicea la legaţie. Şi-am găsit acolo un maior, Octav Voropkiewic, aşa, era…şeful, cum să spui, colonelul …militar, nu-i aşa, al legaţiei germane. M-a primit: “Ce e tinere? Uite –zic eu- am îndrăznire, îndrăznesc să viu la dumneavoastră, vă spun, eu sunt legionar din Garda de Fier. A…-zice- am auzit ce se-ntâmplă cu dumneavostră. Ia loc aicea… -m-a primit. Eu –zice- l-am cunoscut pă Corneliu Codreanu în tabără la Rarău.” El era bucovinean, acest …Octav Voropkiewic. “Eu- zic- vreau să plec în ţară. Tocmai foarte bine pentru că eu sunt chemat în ţară de Carol II şi îmi cere un…un ….o dare de seamă asupra situaţiei  legionarilor din Berlin. Şi…cu informaţia dumneavoastră…” zice: “Au mai venit pe la mine, au venit Văjenie, a venit Constant, popa Borşa, dar nu, n-am înţeles nimica.” Şi eu i-am spus:“Noi….ducem o luptă acuma, ducem o luptă, nu ştiu Horia Sima ce, ce face acolo, dar angajamentul lui a fost că să mergem să răsturnăm,… să-l răsturnăm monarhia. “ Şi ….zice:”Să v-ajute Dumnezeu”, mi-a dat paşaport imediat… şi-aşa că am venit cu paşaport.

V.C.: Deci aţi fost la legaţia română de la Berlin?

N.C.: Da. Şi cu-n paşaport de-acolo am venit aicea. După 2-3 zile, l-am găsit pe Horia Sima. Când m-am dus: “Ce e cu tine mă?” că eu trebuia să….

V.C.: Unde l-aţi găsit pe Horia Sima?

N.C.: Poftim?

V.C.: Unde l-aţi găsit?

N.C.: La colonelul Zăvoianu, Berthelot, 10. Stătea în gazdă la…asta…. Zăvoianu, aţi auzit de colonelul Zăvoianu care a fost executat…. Antonescu. Şi zice, …el ieşise Horia Sima din guvern şi ducea acuma luptă pe dinafară, organizarea Mişcării: “Da ăilalţii ce se…ce-au făcut? Păi –zic-au trecut de partea lui Papanace. Cum mă, şi ăla şi ăla, păi erau cei mai credincioşi…. de… la tine nici nu mă gândeam. Eşti bolnav, eşti prăpădit. E…mai… stai şi tu p-aicea, o să vedem ce, ce o…” Mă duceam la 2-3 zile, mă duceam p-acolo, şi…. am văzut toată lumea care venea acolo, el acuma ducea o acţiune, să zicem, împotriva lui…. lui Carol.

V.C.: Deci, când aţi ajuns dumneavostră-n ţară, în ce zi?

N.C.: Eu am ajuns la 20 iulie, ‘40. Şi după câtva timp…când m-a văzut p-acolo, mi-a făcut semn: “ Mă –zice- tu ce faci acolo? Păi….mă plimb şi eu p-aicea. Tu eşti cam slăbit, aşa –spune el, Horia Sima. Uite, du-te şi tu pe la Braşov, du-te pe la Braşov, te mai recreezi, chestii d-astea.”…Şi eu m-am dus la colonelul Zăvoianu, care era acolo: “Domn’le, eu am venit din, de la Berlin, ştiu că de duce o luptă aicea, ce mă trimete Horia Sima la, la, la Braşov ca să mă recreez. Aşa ţi-a spus? Aşa mi-a spus.” Intră colonelul Zăvoianu şi mă cheamă din nou, şi Horia Sima îmi dă un piept aşa c-o mână, zice: “Du-te mă –zice- că ştiu eu de ce te-am trimes acolo. Vezi că te-aşteaptă cineva la gară.”…(râde)…M-am dus la Braşov, acolo… era acelaşi Boian, care făcuse legătura atunci, el aştepta la toate trenurile…. legionarii care veneau din Bucureşti. Şi, de mine nu se ştia că eu o să viu. Şi… zice:”După indicaţiile care le am -el conducea acţiunea d-aicea- va fi o …o lovitură, nu-i aşa, o să dăm o lovitură împotriva lui Carol şi tu… o să faci parte din lovitura care va acţiona la telefoane. Bine?.” Eu pornisem cu un alt băiat, îl chemasem de la Turnu, de la Turnu Măgurele, Ovid Ţârlea, unul din Frăţiile de Cruce, l-am instalat acolo, şi… după vreo săptămână, aşa, au început să vie şi alţii şi alţii, din toată ţara, din Bucureşti, din…Şi-am înţeles atunci că urmează să dăm, să dăm o lovitură. Eu făceam parte din grupul de la Timişoara, doctorul Apostolescu făcea parte din grupul de la chestură, alţii care trebuiau să, să atace radio Bod, la Vâlcele acolo, multe… echipe aşa, care…o să vorbim despre altădată că …sunt acţiuni acuma, la 3 septembrie începe …acţiunea de răsturnare şi câţi au fost prinşi, câţi executaţi, câţi au murit, nu?

V.C.: Păi nu…

N.C:….şi-ncepe….

V.C.: …. nu că peste câtva … era 3 septembrie 1940 şi peste 3 zile… Garda era adusă la guvernare. Deci, deocamdată eraţi victorioşi.

N.C.: Da. Eu am luat pe urmă, aşa particular. Cel care era şeful grupului de la telefoane, a vrut să cedeze, după ce-am intrat acolo, ne-a arestat şi …el vrea să cedăm că armata, nu ştiu ce, ne omoară pe toţi. Şi-atuncea, ne-au propus, a fost fratele lui Horia Sima şi a venit: “Tu să iei comanda grupului.” Am luat comanda şi-n trei zile de rezistenţă şi de toate astea, mulţi au căzut, mulţi astea …iar pe 6 septembrie se-ntâmpla ceea ce ştiţi.

V.C.: Propun să ne oprim astăzi aicea.

Radio România
Sfârşitul înregistrării