Garda de Fier

CASETA / ROLA NR. : R829
NR. DE INVENTAR : 2701
DOCUMENTUL NR. : 1763
CONŢINUT: Interviu cu MIRCEA DIMITRIU
REALIZATOR : Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII : 03-14-2000
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 5-10-2000
TRANSCRIERE : Wanda Cojocaru
DACTILO PC : Wanda Cojocaru

Octavian Silvestru: Astăzi, 14 martie 2000, de la Stuttgart, domnul Mircea Dimitriu a avut din nou amabilitatea să acorde un interviu Secției de Istorie Orală  din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. La mijlocul lunii ianuarie 1941, dumneavoastră vă aflaţi la Berlin când aţi aflat un lucru foarte important care privea mişcarea legionară din România. Despre ce era vorba ?

Mircea Dimitriu: La legaţia din Berlin erau mai multe persoane care fuseseră numite de guvernele anterioare: Tătărescu, Gigurtu, etc. Poate chiar şi…. Între ei era şi un consilier de legaţie: Ciordaş care era fiul martirului Ciordaş dacă cumva este cunoscut în luptele care le-au avut românii înainte de Unire cu ungurii. Şi acest consilier de legaţie, nu ştiu prin ce mijloace, a reuşit să fie admis la masa de brige a translatorului lui Hitler, Schmidt. Şi în timpul unei astfel de partide Schmidt s-a exprimat faţă de el că Furerul s-a hotărât pentru Antonescu şi dacă Horia Sima nu-şi bagă minţile în cap l-a şi terminat.

O.S.: Cordaş era legionar sau simpatizant ?

M.D.: Nu era nici legionar, nici simpatizant. Era cumva, acuma era guvern legionar, mai erau acolo numiţi ca consilieri de legaţie: Vasile Tulescu, Sorin Pavel, Drăceanu fusese rechemat de Antonescu înainte şi oarecum persoana autorizată care din punct de vedere legionar eram eu care eram şef de garnizoană pe Berlin. Şi când m-am întâlnit cu el mi-a comunicat această, această ştire care el o aflase anterior cu câteva zile înainte de la Schmidt.

O.S.: Da.

M.D.: Da.

O.S.: Şi ce aţi făcut cu această informaţie ?

M.D.: Eu m-am pregătit imediat plecarea spre Bucureşti, am luat un avion de la Lufthansa care nu ajungea până la Bucureşti, ci numai până la Budapesta şi de la Budapesta am luat trenul şi am  ajuns la Bucureşti cu câteva zile înainte de puciul lui Antonescu şi l-am căutat până l-am găsit pe Horia Sima care era,  nu ştiu, plecat în provincie, şi îl cunoşteam destul de aproape pentru că fusese şef de legiune în Banat şi eu eram, conduceam centrul studenţesc legionar de la Timişoara care aveam ca misiune să colaborăm cu toate judeţele din Banat şi să mergem în campanie electorală în marşuri, etc. în judeţe.

O.S.: Şi i-aţi raportat ce aţi aflat?

M.D.: I-am raportat ce am aflat.

O.S.: Care i-a fost reacţia?

M.D.: Reacţia i-a fost de neîncredere în sensul că nu se poate. Pentru că mi-a spus textual că: ,,Antonescu cu câteva săptămâni înainte sau o lună a cerut ca să fie păzit de doi legionari la cabinet pentru că îi era teamă de atentate din partea foştilor oameni de pe vremea lui Carol. Înainte de a apela la Cristescu.

O.S.: Şi mişcarea a aprobat?

M.D.: Şi mişcarea a trimis doi legionari care făceau permanent de pază la cabinetul generalului, bineînţeles înarmaţi cu pistoale mitralieră.

O.S.: Ei… Vreţi să spuneţi prin rotaţie câte doi sau numai doi?

M.D.: Prin rotaţie câte doi.

O.S.: Făceau parte din spărgătorii de fronturi a lui….?

M.D.: Asta nu cunosc exact pentru că eu nu fusesem în ţară înainte ca să ştiu cum era…

O.S.: Organizat….

M.D.: Organizat toată această chestie, clauză.

O.S.: Evenimentele din ianuarie ’41 de la Bucureşti v-au găsit deci în ţară ?

M.D.: M-au prins în ţară. Horia Sima spunea că dacă noi am vrea să lichidăm pe Antonescu putem în orice moment. ,,Eu cred, spunea el, că Antonescu să gândească la aşa ceva.’’

O.S.: El nu fusese invitat de către Rudolf Hess?

M.D.: Cine ?

O.S.: Horia Sima.

M.D.: Horia Sima a fost invitat de către Rudolf Hess şi în mod cumva neoficial i se asigurase o audienţă la Hitler pentru câteva zile înainte de a fi chemat înainte împreună cu Antonescu. Asta a fost şi unul din motivele pentru care nu s-a dus, pentru că şi-a dat seama că, cumva, este lucrat. Vrea să i se interzică o audienţă simplă la Hitler şi de aia nici nu s-a dus pentru motivul că nu vroia cu Antonescu împreună să se certe în faţa lui Hitler şi Hitler să decidă despre probleme interne româneşti.

O.S.: Adică să fie un fel de arbitru ?

M.D.: Să fie arbitru ca la poarta otomană pe vremuri.

O.S.: Şi ce aţi făcut dumneavoastră la Bucureşti în timpul evenimentelor: aţi participat, aţi fost observator, aţi ieşit pe stradă….?

M.D.: Nu. Mă găseam la locuinţa unui frate al meu şi când am aflat de dezlănţuirea acestui puci la radio şi am rămas ascultând la radio ca să văd ce se întâmplă. Şi după o zi sau două… m-am mutat, am plecat de acolo că am înţeles că voi fi urmărit şi m-am mutat la un fost coleg de la Timişoara care acuma terminase şi avea un post la Bucureşti şi m-am dus la el şi am locuit la el mai departe.

O.S.: Şi am înţeles că v-aţi întâlnit cu doamna Cantacuzino ?

M.D.: Bine. Asta a fost întâmplător. Eu am cunoscut la Timişoara datorită funcţiei mele de acolo nişte fete din Cetăţuia de la Timişoara, Cetăţuia legionară. Şi întâmplător pe stradă în Bucureşti am întâlnit-o pe una dintre ele, domnişoara Stinghe. Şi era… am întrebat-o ce caută acolo şi mi-a spus că s-a mutat cu părinţii ei care erau acuma pensionari, era director la un liceu din Timişoara, tatăl ei, acuma erau pensionari şi acuma s-au mutat în Bucureşti şi ea e studentă, nu-mi amintesc exact la ce facultate şi că face parte acuma dintr-o cetăţuie acuma în Bucureşti şi ea mi-a mijlocit o întâlnire cu doamna Maria Cantacuzino sau Mărioara Cantacuzino care era soră cu generalul Cantacuzino şi cu Ioana Cantacuzino pe care eu o cunoşteam dintr-o vizită pe care ea a făcut-o la Berlin înainte şi unde am avut cu ea discuţii, mi-a raportat ce era prin ţară şi mai mult chiar, eu la Berlin în perioada aceea făceam, primeam din ţară curier şi comunicam toate ştirile la Berkenbruck lui Horia Sima prin Stoicănescu. Şi doamna asta, Cantacuzino Ioana, mi-a făcut cunoştinţă la Berlin cu, în sfârşit, cu un şef de secţie de la Gestapo care fusese înainte în România şi care îl mazilise la Berlin şi în seama căruia eram daţi legionarii care erau în Germania, la Berkenbruck. Şi atunci această doamnă Ioana Cantacuzino era arestată. Nu ştiu unde era dusă în lagăr de Antonescu care era legionară, iar Mărioara Cantacuzino, sora ei, nu era legionară însă primise de la sora ei legăturile cu serviciile secrete germane din România.

O.S.: Vă referiţi la Gestapo sau la Abwehr ?

M.D.: Nu la Adver. Abwehrul era împotriva noastră. Şi datorită faptului că Abwehrul era plin de a conduce, de aceşti englezi.

O.S.: Da. Deci vă referiţi la Gestapo ?

M.D.: Nu numai. SD.

O.S.: Da, da.

M.D.: Gestapo şi SD.

O.S.: A lui Heinrich (?) ?

M.D.: Himmler.

O.S.: Da, da. Şi mai ţineţi minte numele acelui şef de secţie de la Gestapo care se ocupa de dumneavoastră ?

M.D.: Gaisler.

O.S.: Şi ce grad avea ?

M.D.: El era, avea o secţie în Gestapo sau în SD. Nici eu nu ştiu exact unde era.

O.S.: Am înţeles.

M.D.: Şi el avea grija legionarilor, fruntaşilor legionari de la Berkenbruck.

O.S.: Da.

M.D.: Că pe urmă când am reuşit să vin din nou la Berlin…

O.S.: Numai puţin. Doamna Maria Cantacuzino v-a făcut legătura dintre germani ?

M.D.: Propriu zis nu mi-a făcut legătura, dar avea ea legătura.

O.S.: Da.

M.D.: Şi profitând de acest fapt, mi-a prezentat un logodnic al ei care era pilot, aviator, dar era acum, cum să spun, mobilizat şi se găsea în uniformă. Era cred, căpitan, da.

O.S.: Şi cum se numea ?

M.D.: Cum se numea ? Siderie. Constantin Siderie.

O.S.: Da.

M.D.: Şi doamna asta, Marioara Cantacuzino, avea o maşină foarte mare, un Ford, pe care îl conducea personal destul de bine după câte am constatat. Şi atunci de la domnişoara Stinghe am aflat sau de la cetăţuia lui ăla a aflat ea şi mi-a spus şi mie că sunt legionari ascunşi prin closetele Universităţii, pe nu mai ştiu eu unde şi unde nu mai pot să rămână. Şi atuncea împreună cu doamna Maria Cantacuzino şi cu căpitanul de rezervă, Siderie, i-am adunat pe un teren şi duşi după indicaţiile acestei doamne Cantacuzino la fabrica de ciorapi Adesgo. Acolo erau nişte maiştrii nemţi care dispuneau de magazia fabricii. Şi acolo i-a adus în podul magaziei, i-a cazat fără să mă ocup eu, i-a trimes în Germania.

O.S.: Da. Probabil că Horia Sima a urmat alt traseu ?

M.D.: Eu nu ştiu.

O.S.: Da.

M.D.: Nu sunt la curent.

O.S.: Trecem peste un an sau doi şi la un moment dat comandantul a plecat din Germania în Italia încercând să ajungă în audienţă la Mussolini. Ce ne puteţi spune despre această plecare ? Cum s-a mijlocit ?

O.S.: În Italia se găseau şi acolo legionari. Între ei era şi Mihai Enescu care îl cunoştea pe Marius Apelius. Apelius era un ziarist al partidului fascist în foarte strânse relaţii cu Mussolini. Era permanent, el făcea comunicările lui Mussolini, le ducea la diferite ziare etc. Şi în plus se găsea acolo şi doamna Maria….

O.S.: Bucur.

M.D.: Nu, nu. Am un lapsus.

O.S.: Roşca.

M.D.: Cum ?

O.S.: Roşca.

M.D.: Fostă… Nu. După aia a devenit Roşca.

O.S.: Era Bucur.

M.D.: Bucur, da. Exact. Soţul ei murise de tuberculoză în Italia şi acuma era foarte bine cunoscută cu acest Mihai Enescu care fusese înainte de stânga în ţară, a apărat-o pe Ana Pauker prin procesele din ’27 sau ’28 şi acuma devenise legionar de vreo 2-4 ani.

O.S.: Şi doamna Maria Bucur ce funcţie deţinea în Italia?

M.D.: În Italia era speakeriţă în limba română la radio Roma. Şi acest Enescu a venit la Berlin şi acolo a luat contact cu mine şi eu am luat contact cu Berkenbruck unde se găsea Horia Sima. Stoicănescu a venit, am avut cu el consultări, etc. şi am stabilit că să caute să obţină pentru Horia Sima o audienţă la Mussolini şi el s-a înapoiat, a luat contact cu Apelius şi după câtva timp într-adevăr au comunicat printr-un semnal convenit cu doamna Bucur şi Tia Marculion (e vorba de Tiana Silion – N.N.) care era la radio Donau, la Berlin, că Mussolini a acceptat să-l primească în audienţă.

O.S.: Nu ştiţi despre ce semnal era vorba ? Un cuvânt cheie, o tuse, un cântec ?

M.D.: Era un anumit cuvânt… comunicarea care era controlată şi de o parte şi de alta.

O.S.: Da.

M.D.: Nu putea să adauge prea mult.

O.S.: Da.

M.D.: Ca să o spunem pe şleau. Şi aflând de această aprobare atunci Horia Sima a… sau mai bine zis Stoicănescu a organizat cele necesare pentru ca să poată pleca.

O.S.: Da.

M.D.: A plecat şi ajuns acolo după două zile se găsea la doamna Bucur în locuinţă, a venit prefectul poliţiei italiene din Roma, însoţit de Gaisler care fusese trimis să-l aducă. Şi la presiunile pe care le făcuse Hitler asupra lui Mussolini, bineînţeles că audienţa nu a mai avut loc

O.S.: Da. Doamna Maria Bucur a avut de suferit în urma acestui incident ?

M.D.: Nu.

O.S.: Nu a fost dată afară.

M.D.: Nu s-a ştiut că a participat prin semnale la această operaţie.

O.S.: Dar doamna Tiana Silion ?

M.D.: Nici ea, nici ea.

O.S.: Da. Am înţeles. Acuma. A venit 23 august şi s-a format guvernul naţional de la Viena. Vă mai aduceţi aminte care erau relaţiile guvernului naţional de la Viena cu Slovenia, cu Liubliana ?

M.D.: De la… nu era Slovenia.

O.S.: Dar ce era ? Pentru că de la Liubliana inginerul Emil Mareş avea o emisiune zilnică în limba română ?

M.D.: E posibil, dar cu Croaţia.

O.S.: Si Slovenia era în Croaţia ?

M.D.: Era în Croaţia.

O.S.: Da, da. Despre emisiunile lui Emil Mareş nu ştiţi ?

M.D.: Nu. Nu le ştiu.

O.S.: Dar în amintirile sale Horia Sima nici dânsul nu pomeneşte despre aceste emisiuni.

M.D.: Noi nu am avut cunoştinţă de ele.

O.S.: Pomeneşte de Casatu Cotârlan de la Bratislava, pomeneşte de emisiunile de la radio Donau. Nu pomeneşte nimic de la radio Lubliana, nu pomeneşte nimic despre emisiunile de la Belgrad.

M.D.: De la Belgrad. Aia e altă poveste. De la Liubliana noi nu am avut nici o cunoştinţă. De la… din Croaţia au venit la Viena Traian Popescu….

O.S.: Da.

M.D.: Care era acolo trimis ca consilier la legaţia de la… cum o cheamă ?… capitala Croaţiei…

O.S.: Zagreb.

M.D.: De la Zagreb. Şi încă a mai venit maiorul de cavalerie, un maior de cavalerie…

O.S.: Da.

M.D.: Văr cu generalul Chirnoagă.

O.S.: Da.

M.D.: Care a contribuit şi el foarte mult să-l convingă pe generalul Chirnoagă să facă parte din guvern.

O.S.: Dar la Zagred sau la Liubliana cine a mai rămas dintre legionari ?

M.D.: Nu a mai rămas nimeni. Nu am avut cunoştinţă în afară de ăştia doi care au venit de acolo.

O.S.: Este vorba de Traian Popescu de la Madrid ?

M.D.: Da.

O.S.: Am să încerc să-l sun şi să-l întreb poate el ştie ceva despre cei care au rămas acolo ?

M.D.: Cred că nu a rămas nimeni.

O.S.: Da.

M.D.: Nu am mai auzit.

O.S.: Da. Bun. Cam asta este. Vroiam să vă spun că am primit un mesaj de la domnul Găină şi prin e-mail, poşta electronică, şi dânsul mi-a spus să nu-mi fac sânge rău din cauza doamnei Tiana Popa Silion pentru că a fost foarte rezervată şi în Argentina. S-a rupt de comunitate…

M.D.: A rămas permanent cea mai mare aderentă a lui Horia Sima.

O.S.: Pentru că eu îi spusesem că dânsa a refuzat categoric să pomenească despre acest incident, m-a refuzat absolut.

M.D.: De care incident ?

O.S.: Despre această plecare a comandantului din Germania în Italia.

M.D.: Cred că personal a fost implicată în…

O.S.: Da, dar e un fapt istoric. Au trecut 60 de ani de atunci. Cam asta e. Bine.

M.D.: În ceea ce priveşte legăturile dintre Tiana Silion şi Ovidiu Găină, nu sunt bune.

O.S.: Nu am ştiut. Da. Vedeţi eu aflu informaţii aşa fragmentare şi nu le ştiu. Bine. Eu am să vă mai sun peste o săptămână sau două poate mai stabilim un subiect sau ceva tot aşa de istorie. Bine ?

M.D.: Bun.

O.S.: Bine. Vă mulţumesc foarte mult. Ştiţi ce doream să vă mai spun ?

M.D.: Ce ?

O.S.: Eu vreau să fac chiar acuma cu domnul inginer Belesc un scurt interviu…

M.D.: Da.

O.S.: …despre …şi alte iniţiative de prezentare unor memorii.

M.D.: A fost următorul lucru. După terminarea războiului o parte din guvernul de la Viena s-a stabilit la Bagdanstein.

O.S.: Da.

M.D.: Şi de  acolo era şi Enescu. Mihai Enescu.

O.S.: Mai trăieşte ?

M.D.: Nu. Acest Mihai Enescu fusese numit de guvernul de la Viena consul general în Germania.

O.S.: Da.

M.D.: Şi ei au făcut un memoriu către generalul, comandantul american din trupele americane din Austria, generalul Clark care era cu sediul la Viena şi urmare a acestui memoriu a fost că el l-au predat SIS dacă vă spune ceva. Era poliţia de siguranţă americană în toate oraşele care erau ocupate de americani şi acolo era un evreu care era şeful poliţiei, ca de altfel în cam toate părţile şi evreul fost refugiat în Germania pentru că cunoştea limba şi l-au trimes în mod special în Germnia. Şi rezultatul a fost că au fost arestaţi toţi şi băgaţi în lagărul de prizonieri americani de la Glasenbach.

O.S.: Da.

M.D.: Acolo a fost Iasinschi, Chirnoagă, Enescu, Traian Popescu, pe urmă Spiridon Neaţă şi Ion Rădulescu de la… erau la Salzburg. Aceştia doi din urmă fuseseră denunţaţi ca legionari de un dizident de-al nostru: Stelian Stănicel care umbla să-l găsească pe Horia Sima….

O.S.: Ca să-l predea.

M.D.: Să-i anunţe pe americani unde se găseşte.

O.S.: Da.

M.D.: Bun. Şi acolo în lagăr au fost anchetaţi de o echipă de anchetatori trimişi de la Nurenberg. În lagărul ăsta se găseau o mulţime de colaboratori, aşa zişi colaboratori. Erau unguri, erau bulgari, erau ruşi ,erau croaţi şi români. Şi comisia asta de ofiţeri americani care fusese trimisă de la Nurenberg i-a anchetat: ce au făcut, de ce au făcut, etc. Şi probabil că nu au găsit nimic care să-i poată învinui.

O.S.: Am înţeles.

M.D.: Concomitent cu acest fapt a avut loc acest memoriu a lui Velescu.

O.S.: Da. Fără să ştie unul de celălalt.

M.D.: Fără să ştie unul despre celălalt.

O.S.: Da.  Ce se întâmplase ?

M.D.: Ce se întâmplase? Domnul acesta, Robert Marfi, nu ştiu dacă cunoşteţi dedesupturile politicii franco-americane. Fusese trimis de Roosevelt special (ca) consul general la Alger ca să-l împiedice pe De Gaulle să preia conducerea politică a Franţei. Şi a fost vreo 2-3 ani care au durat. Fusese un general francez care a reuşit să fugă din prizonierat şi care întâi a fost preferat, un amiral francez…

O.S.: Verland (?)

M.D.: Verland. Da. A fost preferat de Roosevelt pentru că De Gaulle era foarte independent.

O.S.: Da.

M.D.: Şi de Churchill şi de Roosevelt.

O.S.: Da. Dar în afară de memorile lui Enescu şi a lui Velescu au mai fost alte iniţiative ?

M.D.: Nu a mai fost nimenea.

O.S.: Acestea au fost singurele două iniţiative.

M.D.: Da. Şi pe urmă la Paris a fost, o doamnă Sant Giuliano.

O.S.: Da. Era româncă ?

M.D.: Era româncă stabilită în Franţa de mult.

O.S.: Are un nume care nu prea e de rezonanţă românescă ?

M.D.: Sant Giuliano. Un nume cu rezonanţă italiană.

O.S.: Sunt două cuvinte sau unul singur ?

M.D.: Într-un singur cuvânt.

O.S.: Da. Şi cum se mai numea ? Santgiuliano şi mai cum ?

M.D.: Nu…

O.S.: Nu vă aduceţi aminte ?

M.D.: Şi această doamnă era şi ea urmărită de De Gaulle.

O.S.: Da, da.

M.D.: Pentru că fusese funcţionară la Robert Marfi când acesta era consul general la Alger.

O.S.: Da.

M.D.: Şi bineînţeles s-a refugiat şi ea din Franţa în Germania.

O.S.: Da.

M.D.: Şi locuia la Freising??? Ori acolo era şi o grupă de legionari între care şi Velescu.

O.S.: Bun. Dar asta o să-l întreb pe domnul Velescu.

M.D.: Şi acolo s-au cunoscut şi din una în alta a aflat Velescu că e cunoscută cu Robert Morfi….

O.S.: Da.

M.D.: …. şi atuncea a rugat-o în sfârşit să…

O.S.: … să intervină…

M.D.: …să-i facă, să-i prezinte un memoriu.

O.S.: Da, da…. Bine.

M.D.: În sfârşit. Amănuntele le aflaţi personal de la Velescu.

O.S.: Bine. Eu vă mulţumesc foarte mult domnul Dimitriu şi vă mai sun peste vreo două săptămâni poate mai stabilim iarăşi tot aşa nişte subiecte de istorie.

M.D.: Bun. Bine.

O.S.: Numai bine. Sănătate.

M.D.: Numai bine.