Garda de Fier

CASETA / ROLA NR. : R830
NR. DE INVENTAR : 2702
DOCUMENTUL NR. :
REALIZATOR : Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII : 14.03.2000
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 13.10.2006
TRANSCRIERE : Octavian Silvestru
DACTILO PC :
OBSERVAŢII : Interviu telefonic.
CONŢINUT: Memoriu adresat autorităţilor americane din Germania (1945)

Octavian Silvestru: Astăzi 14 martie 2000, de la Bacău, domnul inginer Virgil Velescu a avut amabilitatea să acorde un scurt interviu Secţiei de Istorie Orală din cadrul SRR. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial eraţi în Germania în zona de ocupaţie americană. Legionarii erau urmăriţi, dar dv. aţi reuşit să înaintaţi un memoriu unui for superior al americanilor. Despre ce este vorba? Dacă ne puteţi spune câteva cuvinte despre acest demers al dv.?

Virgil Velescu: Am alcătuit un Memoriu de vreo douăzeci de pagini unde prezentam situaţia Mişcării legionare, şi că de fapt … (nu se intelege) că de fapt am stat în lagăr, tot ce ni s-a întâmplat. Ne spuneau că vom rămâne în lagăr până ce vom avea bărbi albe, nu? Deci nu era vorba de o protejare, era o amenintare în permanenţă, nu?

O.S.: Numai putin, domnule Velescu. Unde vă aflati? În Germania… mai precis unde vă găseaţi?

V.V.: Când? După eliberare?

O.S.: Da, după eliberare şi când aţi început să alcătuiţi Memoriul.

V.V.: A, eram la Munchen.

O.S.: Eraţi la Munchen­?

V.V.: Da.

O.S.: Acolo aţi alcătuit Memoriul?

V.V.: Da.

O.S.: La Munchen?

V.V.: Da. Mai precis într-un oraş de lângă Munchen, Freising.

O.S.: Cum v-a venit ideea să alcătuiţi acest Memoriu?

V.V.: Păi, mi-a venit fiind… era o mare îngrijorare în rândurile noastre, eram vreo patru sute… unii au reuşit să plece în Italia, alţii în Franţa… bineînţeles cum era pe atunci, pe negru, nu? Iar ăia care rămăseseră după înfrângerea Germaniei, nu?… unii se adăpostiseră pe la ţărani deşi erau intelectuali lucrau la munca câmpului fiincă se temeau că vor fi depistaţi şi repatriaţi în România, obligaţi să fie repatriaţi în România. Se petrecuse următorul lucru: în primele zile după armistiţiu au fost predaţi salaziştii… salaziştii erau ai lui Salazar, ungurii… au fost predaţi ruşilor. La fel a fost predat Draga Mihailovici sârbilor, la fel a fost predat generalul  Vlasov care a luptat… a fost predat cu toţi luptătorii lui şi au fost executaţi, nu? Încât ne temeam şi noi oarecum că s-ar putea întâmpla… să avem acelaşi destin. Eu personal nu mă temeam, nu mi s-a părut că sînt într-o situaţie periculoasă, dar oricum am zis: “Hai să încercăm!” Şi am făcut un Memoriu, am prezentat puncte de vedere ale Mişcării legionare, ce s-a întâmplat cu noi în lagăr, cum ne-au tratat nemţii, în ce condiţii am fost şi am zis să înaintez Memoriul ăsta la Frankfurt. Ei, în vremea asta era prin Germania la lagărul de la Ravensburg, fusese internată o doamnă Sangiuliano…

O.S.: Care era româncă?

V.V.: Ştia româneşte, fusese căsătorită cu un… avea un băiat care fusese căsătorit în România… dar ea spunea că este de origine corsicană… ştia perfect româneşte şi la Paris… că la Paris locuise, era în Franţa, nu era stabilită în România… în cercurile din Paris se prezenta ca româncă. Şi fiind acolo la Paris era foarte dornică de a stabili tot felul de relaţii cu tot felul de oameni… şi înainte de intrarea americanilor în război ataşatul delegaţiei americane din Paris a fost Murphy, Robert Murphy… ataşat de presă. Şi a cunoscut… Că se ducea la delegaţia americană… Încât îl cunoştea pe ăla… şi ea mi-a povestit că a ieşit din lagărul de la Ravensburg… a venit prin regiunea Munchen , m-a cunoscut şi mi-a povestit toată odiseea ei, cum a stat în lagăr… era o femeie în vârstă… şi mi-a zis întâplător că l-a cunoscut pe Murphy prin Franţa. Şi atuncea am zis: “Uite, doamnă, ce v-aş ruga… nu ne puteţi însoţi până la Frankfurt ca să mă puteţi prezenta lui Murphy[1]?” Pentru că singur nu mă primeşte în nici un caz, n-avea nici un rost, omul era şeful guvernământului de la Frankfurt. Şi a acceptat  chestia asta. S-a dus ea întâi la Murphy , i-a spus: “Uite, vrea un român să vă prezinte un Memoriu.” I-a spus ce-i cu mine, şi în felul ăsta s-a întors înapoi şi m-am dus… ne-am dus la Cartierul General… am intrat la Cartierul General cu ea, nu? La Murphy. Am spus foarte scurt ce-i cu mine, că trebuia să mă recomand într-un fel şi am prezentat acest Memoriu

O.S.: Memoriul în ce limbă era redactat?

V.V.: În limba engleză.

O.S.: Cine vi l-a tradus? Ştiaţi dv. engleza?

V.V.: Da. Ştiam şi engleza, şi franceza.

O.S.: Şi deci dv. l-aţi alcătuit.

V.V.: Da.

O.S.: Direct în engleză.

V.V.: Da.

O.S.: Ce conţinea acest Memoriu.

V.V.: Acest Memoriu era un istoric: ce-i cu Mişcarea legionară, că trebuia să spui, că nu vine din senin, aşa… că am fost legionar… că am fost cutare… că am fost persecutaţi de Antonescu, a trebuit să ne refugiem în Germania, că în Germania nu am avut o soartă mult mai bună că ne-au băgat  în lagăr unde am stat… eu am stat doi ani în lagărul de la Buchenwald şi cum nemţii spuneau că nu ne dau în nici un caz drumul până ce nu ne împăcăm cu Antonescu, ceea ce era un lucru absurd, imposibil. Însă a venit capitularea României şi atunci s-a schimbat oarecum… şi ne-a dat drumul. Asta a fost… un act, am precizat chestia asta… după cum v-am spus arestaseră pe partizanii lui Vlasov, a lui Salazar, a lui Draga Mihailovici din Yugoslavia, pe toţi îi arestase, îi predase ruşilor, respectiv jugoslavilor şi toţi fuseseră asasinaţi între timp. Atunci ne temeam şi noi că vom avea soarta asta,nu? Vroiam să ştim precis. Memoriul a fost destul de succint, nu avea decât vreo 18 pagini…

O.S.: Câte? 18?

V.V.: 18… S-a uitat peste el şi în fine… omul era grăbit, n-avea chef să stea cu mine de vorbă, nu? Şi mi-a spus: “L-am citit, nu aveţi a vă teme de nimic. Cazul dumneavoastră este cunoscut la cartierul nostru general. S-a pus problema şi a dumnavoastră. Nu veţi păţi nimic. Staţi liniştiţi pentru a nu risca neplăceri  din prea multă activitate, nu? Că încolo nu vi se întămplă absolut nimic.” Ăsta a fost răspunsul. Am plecat, am raportat ce s-a întâmplat, asta a fost totul.

O.S.: Cui i-aţi raportat?

V.V.: Lui Horia Sima.

O.S.: Imediat sau mai târziu?

V.V.: Imediat, imediat. De altfel şi Memoriul l-am alcătuit… el ştia că am alcătuit un Memoriu. Nu puteam eu să-mi permit să iau iniţiative peste capul lui, nu?

O.S.: I-aţi cerut sprijinul să vă indice câteva puncte Horia Sima… ce să spuneţi în Memoriu… sau doar i-aţi cerut…

V.V.: Nu. Nu. I-am cerut permisiunea să înaintez un Memoriu. Avea încredere că nu mă ţin de prăpăstii.Mi-a dat aprobarea.

O.S.: V-aţi întâlnit personal cu dânsul sau printr-un intermediar i-aţi cerut voie?…

V.V.: M-am întâlnit personal cu el.

O.S.: În afară de istoricul Mişcării, în Memoriu, la urmă mai cereaţi ceva? Cereaţi clar să nu fiţi arestaţi, să nu fiţi…

V.V.: Nu. Nu am făcut nici un fel de demers în sensul ăsta. Noi am făcut istoricul Mişcării şi relaţiile noatre cu nemţii, faptul că ne-au băgat în lagăr, chestia asta… ca să ştie că noi n-am fost colaboratori, cum s-ar zice, nu?…

O.S.: Da. Da.

V.V.: Asta a fost toată chestia asta. N-am făcut nici un fel de… NU SE INTELEGE…în alt sens.

O.S.: Aţi făcut vreo referire la perioada de după 23 august, despre Guvernul Naţional Român?

V.V.: De Guvernul Naţional Român?

O.S.: Aţi pomenit?

V.V.: Da, sigur că da.

O.S.: Cum aţi explicat existenţa Guvernului Naţional Român?

V.V.: Pentru a continua lupta împotriva ruşilor. Nu? Fiindcă se formase deja… era o divizie complectă cu generalul Chirnoagă care deja dăduse unele lupte, un regiment care intrase deja în luptă, dar numai împotriva ruşilor. Nimic cu asta…

O.S.: Mie nu-mi este clar. Doamna Sangiuliano… a fost închisă de nemţi sau de americani …

V.V.: De nemţi. Ce este? Ea era franţuzoaică… şi…  ea a vut legături pe chestia asta…Pe urmă…

O.S.: Nemţii au arestat-o?

V.V.: Au arestat-o

O.S.: Şi au dus-o în lagăr?

V.V.: Au dus-o în lagăr la Ravensburg… încât aşa am cunoscut-o. Când a capitulat Germania a ieşit şi ea din lagăr şi…

O.S.: Aţi cunoscut-o?

V.V.: Da. Venise prin regiunea  Munchenului, am cunoscut-o, atunci am aflat istoria ei şi…

O.S.: Ea nu a încercat să plece în Franţa?

V.V.: A plecat pe urmă, asta era în primele zile, în prima săptămână după capitulare.

O.S.: Care era statutul ei? Ce fusese soţul ei, acest Sangiuliano?

V.V.: Soţul… n-am întrebat-o niciodată ce a fost… Era o femeie în vârstă. Ea fusese măritată în tinereţe cu un general rus…

O.S.: Un rus alb?…

V.V.: …Un rus alb… pe urmă… nu ştiu… a murit, a divorţat, n-am întrebat niciodată chestii din astea… nici nu mă interesa de fapt…

O.S.: Câteva cuvinte despre dv. Când sînteţi născut?

FISA BIO

Născut

• 22 martie 1914, com Traian, Bacău.

Studii

• Liceul din Roman, 1932.
• Şcoala Politehnică  Bucureşti, 1938 – Facultatea de Construcţii

Activitate

• Participant la Rebeliunea din Bucureşti. Condamnat pentru activitatea legionară la 8 ani puşcărie.
• 1941 plecat din ţară imediat după rebeliune.
• 1941 – 1942 a lucrat la Ministerul Propagandei din Berlin, Secţia de ziaristică (făcea o prezentare a presei româneşti)
• După război a fost readctor la DW (Deutsche Welle).