Istoria orală – Interviu cu legionarul Alexandru Băncescu
BĂNCESCU Alexandru
C796/ Inv. 2346/ Doc.1570
Realizator: O.S., 30.07.97
O.S.: Astăzi 30 iulie 1997 acasă, la Câmpulung Moldovenesc la domnul Băncescu Alexandru , care a avut amabilitatea să acorde un interviu Secţiei de Istorie Orală din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. Pentru început, domnule Băncescu, vă rugăm să vă prezentaţi în câteva cuvinte. Când sînteţi născut?
A.B.: M-am născut în 1924 din părinţi foarte credincioşi, simpli. Tata a fost meseriaş deşi provenea dintr-o familie de intelectuali, al cărui bunic a fost condamnat de austro-maghiari la moarte ca fiind considerat cap de revoluţie al românilor din zona Câmpulung Moldovenesc. El n-a vrut să înveţe, a făcut un liceu, opt clase de liceu şi mama mea a făcut şase clase primare, o cheamă Blănaru şi de mic am cunoscut o educaţie cât se poate de apropiată de biserică şi credinţă.
O.S.: Mai precis când v-aţi născut?
A.B.: 3 septembrie ’24.
O.S.: Unde aţi făcut liceul?
A.B.: Liceul l-am făcut până în ’40 la Câmpulung Moldovenesc … unde în aprilie ’40 … înainte de căderea lui Carol a intervenit o arestare prin trădare… Culevanţeş(?) Dumitru împreună la Cernăuţi, Solcan Dumitru, Mândrilă Aurel care a fost ucis la Bucureşti… şi pe urmă urma să fie arestaţi toţi, dar a intervenit vizita lui Noveanu – Bideanu la palat şi a început să se amelioreze situaţia. Carol a început să dea înapoi şi pe noi ne-a ţinut în suspensie până în ziua de Paşte ’40 când ne-a dat drumul de la Cernăuţi. Iar Leontieş [Demetrius] Dumitru a fost mai târziu la Munchen director de colegiu şi a fost băgat într-un accident şi ucis de manevrele securităţii româneşti din străinătate.
O.S.: Dumneavoastră aţi făcut parte din mişcarea legionară. Dacă vreţi să spuneţi când aţi intrat în mişcarea legionară şi ce v-a atras…
A.B.: Am intrat în ’38 toamna în mişcare introdus de Mândrilă Aurel cu o perioadă de pregătire specială care se făcea pe puncte din îndreptarul Dr. Gheorghe Istrate. Pregătirea era o verificare totală a capacităţii de dragoste, a capacităţii de jertfă, spirit de jertfă, putere de împrietenire, dragoste multă… pentru că, chiar acum, nu de mult am avut tot la radio o discuţie despre iubire în care spunea că acolo unde nu este dragoste, intră iadul, o remarcă scriitorul rus Dostoievski.
O.S.: Ce ne puteţi spune despre amploarea pe care o luase mişcarea legionară în zona Câmpulung Moldovenesc?
A.B.: Aici venea Codreanu la Sebastian Erhan, tăran voinic, frumos, care-l iubea foarte mult. Si a fost primit de ţărani când a fost ascuns în ’34… a fost în ’33, mi se pare, (desigur, e vorba de anii ’20 – NN) primit, alimentat că intervenise atunci chestia cu comisarul ăla de la Iaşi şi apoi a fost judecat la Turnu Severin şi eliberat, deşi era în legitimă apărare. El a făcut aici o casă mare, o tabără mare la Rarău, un cămin pentru studenţimea ieşeană, de odihnă pentru studenţi. Au venit ţăranii, au prins pentru cuvintele şi ideile lui de apropiere de cei săraci şi de promovare a credinţei noastre creştine în faţa pericolului bolşevic ce ameninţa la graniţa Basarabiei Ţara şi Neamul Românesc, adeverindu-se mai târziu că toate elitete noastre românaşti au fost surghiunite de opresiunea comunistă de 45 de ani.
O.S.: In rândul colegii dumneavoastră a existat această orientare sau dumneavoastră aţi fost singurul care …
A.B.: Orientarea ne înfrăţea pe toţi, plus că exista momente de rugăciune, momente… cum e în Frăţia de Cruce de “minut al prieteniei” prin care ne făceam educaţie, ne împărţăşeam sincer defectele, luam măsuri de corectare proprie fiecare, ne corijam unii pe alţii şi ne autopedepseam chiar atunci când era nevoie pentru a corecta defecţiunile şi a face din om o personalitate.
O.S.: Exerciţii fizice de oţelire a corpului făceaţi?
A.B.: Exerciţii fizice de oţelire a corpului făceam nopţi de tabără şi de lagăre de noapte cu Frăţiile de Cruce spre Rarău, la Moara Dracului, şi în alte părţi, unde au venit foarte mult din toată Moldova şi ne întâlneam acolo şi cântam şi povesteam despre Neam, despre Ţară din istoria noastră, de Avram Iancu, de Tudor şi de toţi martirii, de toţi voievozii noştii, Stefan ctitor de biserici şi mânăstiri, de Mihai Intregitorul şi de toţi marii noştrii… marile noastre personalităţi ale Neamului Românesc, ale istoriei noastre.
O.S.: Ce fel de exerciţii fizice făceaţi când eraţi în aceea tabără?
A.B.: Fugă, culcat… militară… aşa…
O.S.: Forţă, tracţiuni, haltere, gantere…?
A.B.: Nu. Nu erau nici conditii de genul ăsta pe vremea aia pentru că atunci educaţia în şcoli nu era atât de gravitată de sportivitate cum a fost mai târziu. Noi, în general, mai toţi eram feciori de gospodari şi aveam muncă la părinţii noştrii acasă. Si coasa care este cel mai perfect, mai complex sport posibil, care antrenează toţi muşchii.
O.S.: Aţi spus că în 1940, prin trădare, aţi fost arestat. Dacă vreţi să ne spuneţi despre ce a fost vorba.
A.B.: De înfiinţarea de către Leontieş [Demetrius] Dumitru în februarie ’40 pe muntele din faţa liceului, Runcu, a Frăţiei de Cruce “Biruinţa” în care ni s-a luat jurământul de frate de cruce după o perioadă de doi ani existenţă în mănunchiul de prieteni şi această consfătuire cu jurământ a fost divulgată de unul dintre noi şi urma să fim arestaţi, însă a venit capitularea lui Carol şi a intervenit aceea aşa zisă “domnie legionară” de cinci luni cu Antonescu.
O.S.: Ce ne puteţi spune despre această Frăţie de Cruce? Câţi membri erau în această Frăţie de Cruce?
A.B.: Frăţia se recruta pe bază de valori individuale prin împrietenirea acelui care îl putea apropia pe celălalt şi care trebuia să discute toată gama educativă, instructivă… Biblia, istoria Neamului Românesc, analizate toate… şi capacitatea lui personală, calităţi sufleteşti… şi toate erau analizate şi abia cu greu se făcea introducerea. Când era în ultimul moment, abia atunci se da pe faţă că este vorba de o încadrare în organizaţie educativă legionară.
O.S.: Intrarea propriu-zisă, admiterea în această Frăţie de Cruce prevedea un anumit ceremonial, exista o anumită zi sau o anumită perioadă când se primea în ea?
A.B.: Da. Se făcea şedinţă cu punctele respective care sunt cunoscute de cei care au fost atunci şi se făcea introducerea cu dragoste, cu prietenie. Pe urmă cântam, pe urma discutam, căutam să prindem în special durerile neamului românesc şi evoluţia istorică eventuală şi posibilă a neamului nostru destul de oropsit, destul de sărăcit şi atunci. Dar, era totuşi altă lume atunci, decât ce a fost pe urmă.
O.S.: In timpul guvernării legionare, din septembrie 1940 până în februarie 1941, dumneavoastră ce aţi făcut?
A.B.: Am fost în Frăţiile de Cruce, la Casa Verde din Bucureşti, am lucrat cu Smultea şi Tărăoiu. Am fost pe urmă la “Spărgătorii de Fronturi” o lună cu Ovidiu Găină. De la “Spărgători” am fost la Băneasa într-o mică gardă care dubla ostaşul din post şi care era din muncitori recrutaţi de la Braşov şi Bucureşti.
O.S.: Dacă vreţi să ne daţi mai multe amănunte despre activitatea acestor “Spărgători de Fronturi” în care aţi fost cu Ovidiu Găină?
A.B.: Era o unitate mai mult de pază la miniştrii şi la conducerea de atunci. Asta ştiu. Restul… eu am stat o lună numai şi m-am tras…
O.S.: Câte persoane făceau parte din această unitate?
A.B.: Erau o sută şi ceva…
O.S.: O sută şi ceva de persoane…
A.B.: Ei sunt morţi mai toţi.
O.S.: Admiterea în această unitate prevedea nişte calităţi, dincolo de cele morale, nişte calităţi fizice? Adică înălţime, greutate…
A.B.: Se cam punea accent pe treaba asta. Erau în general oameni chipeşi, voinici, eram înalţi, voinici. Aveam caracter aproape militar.
O.S.: Exerciţii fizice, desigur dacă eraţi în garda unor demnitari trebuia să aveţi îndemânare, atât fizică cât şi cu armele de foc…
A.B.: Făceam la ANEF, sigur că da. La ANEF era terenul de sport.
O.S.: Exerciţii cu arme de foc unde făceaţi?
A.B.: Tot acolo ceva, nişte trageri… eu nu prea am fost prieten cu pistolul şi cu arma şi de aia nu prea m-am băgat unde era vorba de pistol şi de armă. M-am cam retras. Nu mi-a plăcut, am avut o fire mai aparte, de aceea am făcut la facultate filozofie şi drept şi m-a atras mai mult aspectul moral al unei unităţi…
O.S.: Din această unitate se recruta paza unor demnitari. Exista un anumit număr hotărât, de exemplu pentru Horia Sima… cam câţi oameni din această unitate îl păzeau pe Horia Sima?
A.B.: Bine, eu am fost într-o singură noapte în noiembrie şi am fost singur.
O.S.: O singură persoană? Nu exista pază exterioară?
A.B.: Exterior nu ştiu ce exista. Eu am intrat în interior, şi cu ocazia asta l-am cunoscut în deaproape. I-am raportat că ar trebui să fie revizuită cadrele pe ţară, să nu se comită lucruri ce ne pot aduce ruşine. Si el mi-a spus că au în vedere să facă această revizuire, dar că în momentul de faţă stau prost relaţiile cu generalul care vroia să ne deblocheze din guvernare. Si atunci zice “Dacă nu ne scot afară, Antonescu, dacă nu ne vor scoate afară, la sfârşitul lui ianuar, în februar vom face o echipă de comandanţi, de oameni care se vor ocupa de această revizuire de cadre generalizată pe toată ţara.”
O.S.: Mai ţineţi minte, existau aceiaşi oameni care aveau aceaşi misiune, de exemplu pe Horia Sima erau aceaşi oameni care îl păzeau…
A.B.: Asta nu ştiu. Paza nu se făcea la ceilalţi comandanti. Comandanţii au fost foarte liberi… n-aveau pază nici cămaşă de forţă pentru apărare de gloanţe… în primul rând educaţia legionarilor era fără frică de moarte. Din contră tinereţea mea a fost ahtiată şi prin cânt… că noaptea constituie ca în mitul Mioriţei ca o nuntă mai mult a tinereţei noastre. De aceea au fost şi cântece în care “Noaptea, numai noaptea este cea mai sfântă nuntă dintre nunţi.”
O.S.: Casa lui Horia Sima era păzită tot de dumneavoastră, de unitatea dumneavoastră?
A.B.: Asta nu mai… era locuinţa lui, am fost eu, pe Aleea Alexandru, spre Kiseleff undeva… Era un inginer din Germania care i-a fost gazdă, era doctorul Biriş, când era târziu şi se discuta… era multă agitaţie deoarece Antonescu începuse să plănuiască evacuarea datorită lojii masonice de la Bucureşti.
O.S.: Horia Sima, când se deplasa în oraş, avea şofer care îl însoţea?
A.B.: Avea şofer dar nu mai ţin minte cine era …
O.S.: Si gardă de corp?
A.B.: Nu cred…
O.S.: Se deplasa numai dânsul cu şoferul…
A.B.: Soferul nu era… v-am spus cum s-a pus accentul, cum se pune astăzi… accentul marilor demnitari cu gardă de corp, cu pază… Era lumea… era deschisă în faţa poporului pentru că nu avea nimic criminal făcut pentru ca să aibe motive de pază prea mare.
O.S.: Când aţi ajuns la radio?
A.B.: In ianuarie, pe la începutul lui ianuarie şi până în 22. Seara când a venit un colonel cu armată, a înconjurat toată noaptea, a aranjat unitatea militară în foc. Degeaba, n-avea nici un rost. Si apoi m-a chemat la poartă, eu eram tânăr, am văzut de departe că este colonel, am zis eu înainte de a zice el ceva: “Să trăiţi domnule colonel! Poftiţi, vă rog.” Colonelul cărunt pe cap, un om ales, respectabil a dat mâna frumos cu mine şi mi-a spus că are ordin să ocupe postul. Eu i-am spus: “Postul este în mâna dumneavoastră, n-aveţi decât să veniţi cu mine la locotenentul”… cu care trăiam foarte bine şeful unităţii militare … “să vă întăriţi posturile şi să vă continuaţi activitatea.” Si a mers cu mine colonelul la locotenent. Eu i-am salutat, mi-am luat valiza şi am plecat.
O.S.: Câţi legionari eraţi… aveaţi misiunea să apăraţi postul de radio?
A.B.: Eram vreo treizeci de muncitori… cam aşa…
O.S.: Treizeci de muncitori …de unde proveneau?
A.B.: Braşov, Bucureşti… Malaxa, Mocoirniţa…
O.S.: Seful dumneavoastră cine era în această misiune de pază?
A.B.: Păi… eu eram şef acolo…
O.S.: Si deasupra dumneavoastră?
A.B.: … la Băneasa, lângă vila lui Bengliu(?) şi înspre pădurea unde era ferma Lupeascăi…
O.S.: Aceşti muncitori erau distribuiţi pe posturi?
A.B.: … pe posturi distribuiţi cu program de…
O.S.: …cu schimburi…
A.B.:…da, cu schimburi. Era câte unul cu un ostaş.
O.S.: Erau înarmaţi?
A.B.: …înarmaţi, sigur că da…
O.S.: Cu ce?
A.B.: …ăsta avea un pistol, militarul avea armă …
O.S.: Deci ei nu aveau arme automate?
A.B.: Nu. Nu erau atunci automate. Erau mai mult aşa, destul de simplu…
O.S.: Ei ţineau ierarhic de Corpul Muncitoresc Legionar?
A.B.: Cam da. Cred că da, dar acolo n-am sesizat această ierarhie. Dar proveneau din Corpul Muncitoresc în majoritate… da.
O.S.: …Cine vă putea da ordine pentru paza radioului…Cine din conducerea legionară… cine era îndreptăţit să vă dea dispoziţii?
A.B.: Din Berthelot… dar n-am avut relaţii în privinţa asta.
O.S.: Dumneavoastră ţineaţi de comandamentul legionar din Berthelot?
A.B.: Da, din Berthelot de la radio. Ei erau persoanele cu misiunea asta.
O.S.: Dumitru Groza care era comandantul Corpului Muncitoresc Legionar nu putea să vă dea …
A.B.: …Nu avea implicaţii aici… El a venit pe urmă la… în momentul aşa zisei rebeliuni, că n-a fost decât un puci militar al lui Antonescu… şi au lansat manifestele acelea din podul instalaţiei de radio de la Băneasa… a lui Trifa care era şeful studenţimii şi a murit la Montreal (Estoril, Portugalia – N.N.) sau undeva a fost el episcop… iar Groza la fel manifeste din partea muncitorimii… Aşa… s-au lansat cât a fost posibil pe urmă s-a încetat, traba s-a lichidat…
O.S.: Nu prea ştiu, dacă vreţi să spuneţi mai multe amănunte că nu ştiu. Au venit, sau prezentaţi la poartă…
A.B.: Cine?
O.S.: Trifa şi…
A.B.: Aveau o relaţie cu conducerea direct. Au intrat când… era ştiută la poarta avea intrarea legitimată, asigurată, nu ştia nimeni ce fac acolo, ei de acolo emiteau până ne-a sesizat din Berthelot de unde…
O.S.: … de unde se emitea…
A.B.: …de unde se emitea… şi nu şi-au dat seama decât târziu când au venit şi au înconjurat… în 22 la sfârşitul aşa zisei rebeliuni au înconjurat şi… Ei au plecat, eu predat ştafeta armatei şi plecat şi eu în drumul meu…
O.S.: Deci ei au venit, s-au urcat, au intrat în instalaţie şi…
A.B.: …un intrat în instalaţie şi de-acolo au emanat…
O.S.: …au emis… au citit manifestul…
A.B.: …manifestul respectiv cum era atunci. La studenţime, la muncitorime…punându-se foarte mare accent că totul este o lucrătură a lojii masonice de la Bucureşti, în care avea o implicaţie deosebită generalul Rioşanu.
O.S.: Mai ţineţi minte când au emis? Dimineaţa, seara…
A.B.: Mai mult spre seară… seara şi spre după masă..
O.S.: Pe 22?
A.B.: Pe 22 … 23 nu ştiu când s-a lichidat… nu mai ţin minte.
O.S.: In timpul conflictului… ciocnirilor armate dumneavoastră eraţi la…
A.B.: Eu n-am avut nimic, nici n-am cunoscut. Am avut un prieten care era în Bucureşti şi care s-a dus, nevinovat, spre telefoane şi fost împuşcat într-un picior cu gloanţe dum-dum. Putea fi salvat dar medicii de la Spitalul Filantropia n-aveau voie să salveze un cetăţean în uniformă, rănit… şi a murit… fecior de pictor care a avut şi părinţi şi părinţii lui au murit şi ei la Văcăreşti prin cincizeci şi ceva, şaizeci…
O.S.: Cum se chemau?
A.B.: Mândrilă… pictorul Mândrilă… o situaţie tragică… o familie distrusă de suferinţe şi necazuri.
O.S.: Băiatul de unde rea?
A.B.: Băiatul era de aici, era student la drept… şi un băiat foarte viforos, voinic, frumos. O figură care părea ruptă din realitatea existenţială comună.
O.S.: Mai ţineţi minte făcea parte din cuibul d-lui Ungureanu?
A.B.: Nu. El a fost şeful Frăţiei de Cruce de aici, şi pe urmă s-a angajat în studenţimea de unde era şi a terminat la Spărgătorii de Fronturi. El s-a dus fără voia conducerii de atunci, Leontieş a spus să nu se ducă că bădiţa Anton Mândrilă are atâta băiat şi n-are rost să rişte şi să stea aicea… şi el a spus: “Mă duc! Pot să mor!”… asta a fost… o greşeală… mi-a părut rău că n-am fost eu, că dacă eram eu lângă el îl opream. Că n-avea nici un rost această jertfă, nici un sens. Nu fructificam nimic pozitiv în acest conflict cu… pentru că nu am putut concepe niciodată să trag în armată sau să am conflict cu armata. Armata pentu noi armata a fost totdeauna o unitate sacră aşa cum era şcoala, biserică şi familia. Armata era una din aceste elemente sacre ale scheletului uman al neamului românesc.
O.S.: Dumneavoastră aţi avut nu cuvânt când au fost numiţi acei treizeci de muncitori? Puteaţi să cereţi o amumită persoană? Sau aţi primit lista şi …
A.B.: … Nu, eu n-am… Ea era dirijată din Berthelot şi nu…
O.S.: Aţi fi avut posibilitatea să fi cerut o anumită persoană sau să respingeti pe cineva?
A.B.: N-am respins şi nici nu m-am gândit să cer că n-am apucat. Douăzeci de zile a durat funcţia asta.
O.S.: Intre cei treizeci de muncitori şi dumneavoastră în calitate de comandant mai exista vreo funcţie sau grad intermediar?
A.B.: Nici o funţie, nici un grad. Era o mică organizare de pază şi nimic altceva. De suplimentare de pază a armatei româneşti.
O.S.: Ce aţi făcut după ianuarie 1941?
A.B.: După ianuarie ’41 am stat acasă cu părinţii. In ’42 am plecat la Storojineţ să termin liceul. In ’43, când cu Stalingradul m-a băgat la Tg. Jiu, cum s-a adunat atunci vreo mie opt sute din toată ţara la Tg. Jiu. Am fost eliberat la două luni, şi…
O.S.: Ce ne puteţi spune despre condiţiile de detenţie de la Tg. Jiu?
A.B.: Condiţiile de detenţie destul de bunişoare. Era însă un locotenent Tărăbuţ pe care l-au împuşcat comuniştii şi care s-a purtat rău cu toată lunea, şi cu comuniştii şi cu legionarii. De legionari s-a legat mai puţin, dar totuşi era violent. La comunişti a făcut batjocură mare. Erau vreo trei sute de comunişti în lagăr lângă noi… majoritatea erau suspectaţi de comunism, erau mai mult evrei din Basarabia, din Bucovina… suspecataţi. Mulţi nici nu erau comunişti, erau… simplu faptul că e evreu şi îl lua de comunist.
O.S.: Intre sectorul unde erau ţinuţi legionarii şi sectorul unde erau ţinuţi comuniştii exista posibilitatea de comunicare?
A.B.: Nu. Sârmă ghimpată şi dublă sârmă ghimpată.
O.S.: Intre cele două şârme…
A.B.: …Da. Era un spaţiu…
O.S.: Deci ne se putea …
A.B.: Nu se putea … Da. Doar aşa o… In ’41 când am fost luat din nou când s-a luat din Bucovina, a pretins la Hitler Antonescu că nu poate începe războiul până nu-şi asigură zona, şi că aici legionarii, comuniştii şi evreii trebuie băgaţi la Tg. Jiu. Si ne-a dus acolo un grup de legionari, şi au mai luat nişte evrei şi nişte… vreo doi trei… erau doi aici veniţi de prin Rusia din… luase contact cu revoluţia lui Lenin şi veniseră şi nutreau idei comuniste. I-a băgat şi pe aceia şi acolo m-am întâlnit cu Mihail Ralea. Am avut condiţii destul de bunişoare…
O.S.:…Mihail Ralea era închis…
A.B.:…era închis… la clasa I-a aveam libere, eu eram tinerel, mă puteam plimba prin lagăr…
O.S.: …pe drum spuneţi a…
A.B.: … pe drum… era acolo o mică alimentară unde ieşeam şi mai cumpăram ceva…
O.S.: Staţi, că nu înţeleg. S-o luăm uşor. Câţi legionari au fost ridicaţi din Câmpulung?
A.B.: Nu mai ţin minte. A fost un grup de vreo trezeci, patruzeci… cam aşa.
O.S.: …urcaţi la tren…
A.B.:…urcaţi la tren cu un plutonier de jandarni şi ne-a dus la Tg.Jiu.
O.S.: In vagon de clasa?…
A.B.: In vagon de clasă personală.
O.S.: A II-a?
A.B.: A II-a.
O.S.: Si cu personalul v-a dus până la Tg. Jiu.?
A.B.: Până la Tg. Jiu. La Filiaşi am făcut un popas mai mare …
O.S.: Mâncare, apă cine vă dădea?
A.B.: Păi… ne dădea… aveam noi luat de acasă până acolo, nu au avut ce ne da. La Tg. Jiu ne-am dat jos, am mers la un restaurant, am băut ceva, am mâncat, am cumpărat, era oarecum…
O.S.: Adică nu eraţi închişi…
A.B.: Nu era stricteţea aşa de grozavă. Din contră, plutonierul s-a îmbătat criţă l-am urcat în tren aşa, ca pe targă… da.
O.S.: L-aţi urcat dumneavoastră între…
A.B.: Da. N-avea nimeni intenţia de fugit sau de ceva…
O.S.: Când aţi fost arestat? In ce lună?
A.B.: Inainte de a începe… înainte de iunie. Pe 21 sau 22 iunie a început războiul. Când am sosit băteau tunurile la Cernăţi…
O.S.: In lagăr… cam câţi legionari au fost închişi?
A.B.: Atuncea în prima perioadă din judeţele astea: Botoşani, Dorohoi, Fălticeni, cum era atunci Câmpulung, Rădăuţi. Au fost mulţi, veo câteva sute. A fost un grup frumos, mare. A fost şi scriitorul Posteucă şi mulţi…
O.S.: Unde eraţi ţinuţi?
A.B.: In nişte barăci mari rămase de la polonezi. Ele erau rămase de la polonezi când au fugit de Hitler în ’38 (este vorba, desigur, de anul 1939 – N.N.) şi au fost primiţi de România …
O.S.: Mâncarea cum era?
A.B.: Bunişoară. Acceptabilă. Mai trebuia ceva şi complectam. Era o oarecare libertatea. Comuniştii, în general, în lagăr s-au bucurat de toate favorurile, nu ca la guvernarea lor când trebuia să înghiţi o linte seacă şi să slăbeşti ca să poţi… ( nu se înţelege)
O.S.: Posibilitatea să ieşiţi în oraş nu aveaţi?
A.B.: Nu. Nici nu se punea problema.
O.S.: La Tg. Jiu?
A.B.: La Tg. Jiu. Era şi o şcoală de detectivi acolo, separat de noi. Era o unitate mare… condusă de un colonel, de un general, nu mai ţin minte.
O.S.: …Viaţă religioasă aţi avut?…
A.B.: Sigur că da. Făceam… aveam 24 de fraţi de cruce, stăteau în genunchi cu lumina aprinsă şi cu Biblia şi Psaltirea citită tot în continuare. Asta era “Lanţul sacru”, aşa l-am numit. Până a venit Tărăbuţă care în plin regim închinat Patriei şi Credinţei a dat cu cismele şi ne-a spart troiţa de rugăciune. Dar noi am refăcut-o iarăşi.
O.S.: Deci dv. făceaţi prin rotaţie această…
A.B.: …prin rotaţie. Da. Zi şi noapte. Rugăciune pentru salvare, să ne ajute Dumnezeu ca să ieşim acasă în libertate la familie. Pentru că eram, mulţi din noi copii, adoleşcenţi.
O.S.: Când aţi fost eliberaţi?
A.B.: De la Tg. Jiu?
O.S.: Da.
A.B.: De la Tg. Jiu atunci, la vreo două luni, trei, am fost eliberat în ’43 şi apoi…
O.S.: In ’43?
A.B.: Da. Si apoi imediat în ’44 am fost urmărit toată ţara până când a făcut Pătraşcu înţelegerea cu Ana, Luca, Teoharie.
O.S.: Staţi puţin. Deci aţi fost închis în ’41, şi aţi rămas până în ’43.
A.B.: Nu. In ’41 am stat câteva săptămâni. In ’43 am stat vreo trei luni.
O.S.: Si între ’41 şi ’43 ce aţi făcut?
A.B.: Am făcut liceul la Storojineţ…
O.S.: Aţi terminat liceul.
A.B.: Da. Am terminat la Timişoara, la Lugoj şi la Caransebeş… acolo am terminat liceul şi luat bacalaureatul în octombrie ’45 la Timişoara.
O.S.: In ’43 aţi fost eliberat a doua oară din lagărul de la Tg. Jiu.
A.B.: Da.
O.S.: Ce aţi făcut după eliberarea a doua oară din lagăr?
A.B.: Mi-am dat examenele. Trebuia să dau… sesiune pe drept (?) particular.
Radio România
