Garda de Fier

CASETA / ROLA NR. : C 84
NR. DE INVENTAR : 622
DOCUMENTUL NR. : 568
REALIZATOR : Virginia Călin, Silvia Angelescu
DATA ÎNREGISTRĂRII : 8.04.1994
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 12.08.1994
TRANSCRIERE : Silvia Angelescu
DACTILO PC : Silvia Angelescu
OBSERVAŢII: Început brusc, lipsesc primele cuvinte ale intervievatorului. Corectat. CONŢINUT : Interviu cu MATEI CONSTANTIN – Societatea Română de Radiodifuziune: 1936-1941; rebeliunea legionară; mişcarea legionară; masacrul de la Jilava; închisori: Văcăreşti; personalităţi ale mişcării legionare: Radu Gyr; Antonescu şi mişcarea legionară – 1941.

*

Silvia Angelescu: … care a lucrat în Radio, începând cu anul 1936 şi până când, domnule Matei?

Matei Constantin: În ’41, la 24 ianuarie.

S.A.: Când v-aţi angajat, am înţeles ca v-aţi angajat ca tehnician, da?

M.C.: Da, aşa se angaja, ca mecanic radiofonist. Nu era cu asistenţi… dar transmisiile[1], de exemplu, le făceam de la Patriarhie, de la Ateneu, de la Sinaia, unde cânta Gică Petrescu jazz-ul, Dinu Şerbănescu, de la Cojna, unde cânta Mia Braia şi Petre Alexandru, de la… din Cişmigiu, unde cânta… Petrică Moţoi cu… Astea le făceam noi singuri, mecanicii radiofonişti, ajutaţi de un om de servici. La transmisiile mari ne duceam cu un inginer, de exemplu, la Sabin Drăgoi, la Timişoara, de sărbători se transmitea colinde, de la Sibiu cu Timotei Popovici, colinde de la Mitropolie. De la serbările acestea regale…

Am fost în 1936… când s-a dărâmat tribuna de la Cotroceni. A venit atuncea în vizită… era prinţul Paul al Iugoslaviei, Benes, preşedintele Cehoslovaciei, generalul… şeful de Stat Major al Franţei. S-a dărâmat tribuna aceea. Ministrul de externe era Titulescu. Şi au venit, că noi aveam telefon din ăsta, cu inductor. Au venit… eram lângă tribuna regală cu aparatele… A venit să vorbească, să nu dea aşa, cum era dezastrul acolo şi câteva victime şi cum se face… Chiar în ’36 a fost asta, la 8 iulie, când se serba venirea lui Carol al II-lea în ţară.

Şi… au început discuţiile între ei… “Să ridic moralul, să ridic fala României şi îmi faceţi chestii de-astea…!” Au început discuţiile, că nu s-a controlat bine şi nu s-a investit în materiale bune ca să nu se întâmple chestia asta. În sfârşit!…

S.A.: Dv. aţi lucrat numai în studiourile din Berthelot?

M.C.: Da.

S.A.: Deci nu şi la alte posturi de emisie?

M.C.: Nu. Aşa, am fost trimis la Chişinău, când am dus… fiindcă proveneam de la poştă şi cunoşteam aparatele cu fir, am montat un teleimprimator acolo. Pentru jurnal, pentru chestii de-astea.

De-aia stau şi mă mir acuma, nu ne-a lăsat ruşii să luăm nici un şurub de acolo! Colegul meu, Niculae Moisescu, care era şeful mecanic radiofonist la postul de emisie, aproape nici lucrurile de îmbrăcăminte nu le-a putut lua, aşa ne-a gonit de acolo!

S.A.: Şi cine era director al Societăţii Române de Radiodifuziune?

M.C.: Când am intrat eu, era inginerul Cârnu-Munteanu. După el a venit Dan Sărăţeanu, După Dan Sărăţeanu – Lulu Ionescu.

S.A.: Din 1935, Vasile Ionescu era director adjunct ?

M.C.: Nu, era directorul contenciosului. Da’ era prieten bun cu Pamfil Şeicaru… Şi când a ajuns Pamfil Şeicaru preşedintele Consiliului de Administraţie, l-a pus pe el director general.

S.A.: Şi care era structura programelor în 1936 ?

M.C.: În 1936[2]… Ne dădea nouă programul şi controlul programelor. La controlul programelor erau, cum v-am spus… La controlul muzical Paul Constantinescu, Tanţi Balaban-Frimu… Teodor Rogalski era cu audiţiile de probă… şi mai era cineva, tot aşa, la muzical… da’ la programul cultural era doamna Manoliu – fata lui Sadoveanu – doamna Haghi Anton – sora lui Ralea – Pavel Agârbiceanu – băiatul lui părintele Agârbiceanu şi director era unul, Iamandi. Iar directorul programelor era Gheorghe D. Mugur, ăsta a fost învăţătorul lui Carol al II-lea. Era… la “Ora satului” era Victor Ion Popa. Era… Apostol Gulea, era Horia Furtună… La teatru era Zirra, Dumitrescu Bumbeşti – regizor – Cazaban… În sfârşit, nu-i mai ţin minte!

La audiţii de probă se făcea… “Floarea de la sate”… Era Rogalski, Paul Constantinescu şi cu Tanţi Balaban. A dat audiţii de probă Rodica Bujor, toate care s-au…

Tocmai de asta vreau să vă spun: ascult acuma muzica asta şi-mi aduc aminte de Teodor Rogalski. A venit la audiţie de probă şi cânta… era un cântec atunci ieşit “Să vie pompierii!” Şi a venit una… Eram cu microfoanele astea vechi care fâlfâiau. Şi cu gesturi, “Să vie pompierii”, ca şi cum luase foc! La un moment dat, Rogalski: “Bă, chemaţi pompierii, că asta…!” Paul Constantinescu i-a spus: “Asta-i viitorul, domnule! Cu gesticulaţii, cu nebunie, cu epilepsie!”… Lucru care văd că se adevereşte.

S.A.: Bun. Pe Vasile Ionescu[3] l-aţi cunoscut?

M.C.: L-am cunoscut, păi cum să nu!?

S.A.: Puteţi să faceţi un portret al lui?

M.C.: Păi, chiar am fost simpatizat mult… Acolo, când am fost… Era Tătărăscu, Argetoianu sau… La Palatul Regal… “Să trimeteţi un specialist, că avem o defecţiune!”  Eu am fost foarte simpatizat de gaşca lui Argetoianu. M-am dus la doamna Mirea, de acolo, din casele lui Argetoianu, lângă Ateneu. Era un bloc care era proprietatea lui Argetoianu şi… eram trimis special la ei, mă cunoştea… Chiar Argetoianu, la procesul meu, mi-a pus un avocat, pe avocatul Pogonat.

L-am cunoscut, era un om capabil, activ, însă omul Palatului şi al ăstora care conduceau. Statul era cu 41% acţionar la Societatea Anonimă – aşa-i spunea atunci: “Societatea Anonimă de Radiodifuziune” – cum să vă spun?! S-a făcut multe sub el… S-a schimbat aparatajul ăsta vechi… Avea slăbiciunile lui, adică… proteja pe unii, pe alţii, oamenii lui acolo. Era un oarecare doctor… medic, Duma, care-l băgase pe la programe, venea, nu venea… E!… Altfel, el s-a evidenţiat… Că am fost de servici când a venit cei care l-au executat pe Armand Călinescu[4]…

S.A.: Da, asta voiam să vă întreb…

M.C.: Eram de servici, da, cu inginer Bude Valentin. Eu tocmai eram la telefon, că trebuia să schimbăm programul şi vorbeam cu Câmpina – Câmpina era staţia de amplificare până la Bod – şi treceam pe altă cabină. Trebuia să schimb fişele în centrală… şi l-am văzut pe geam, că se vedea aşa, la poartă, era poarta… Venea în fugă… Eu nu mi-am dat seama că…

S.A.: Deci asta, ca să precizăm, era pe 21 septembrie ’39..

M.C.: Da.

S.A.: Imediat după asasinarea lui Călinescu…

M.C.: Eu eram de servici, cu inginerul Bude. Eu am terminat, tocmai intram înăuntru… şi-l aud pe inginer: “Ia uite, mă, ia uite, mă!” Şi s-a repezit şi a închis microfonul. Ei au venit atuncea, o echipă de legionari de trista… Nu ştiu ce a spus ei acolo şi 2-3 cuvinte a mai spus după ce a închis microfonul. Şi au pus armamentul jos…

S.A.: Cine a închis microfonul?

M.C.: Inginerul Valentin Bude… A pus armamentul tot pe care-l avea jos, încă l-au luat pe pătură, avea fiecare câte un pistol, câte o grenadă. Încă era o bombă de ecrasită, care a pus-o deasupra pe afişier. Era afişierul la intrarea în studio, când era programată orchestra sau repetiţii… Dirija orchestra de cameră a Radiodifuziunii, Constantin Bobescu. Fratele lui inginerul Bude cânta în orchestra… şi când am ajuns eu şi m-am uitat pe… geam în studio, Bobescu se lăsase pe scaun, aşa, pe spate, ăştia erau cu mâinile ridicate în sus…

S.A.: … legionarii…

M.C.: Da, legionarii, cu mâinile ridicate în sus şi-n momentul ăsta venea pe scară Vasile Ionescu, Lulu, cu garda. Garda venea ca la Mărăşeşti, era cald şi era dezbrăcaţi… Le-au scos curelele, le-a pus mâinile la spate, i-a legat şi pe urmă a început să-i bată cu… armele, îi dădea, vă spun drept, n-am văzut în viaţa mea!… Cu sângele ăla… Ca să poată să respire, îl împrăştia… În sfârşit, a venit jandarmii, a venit poliţia, i-a luat de acolo, a fost o…

S.A.: Au fost arestaţi atunci, da?

M.C.:   Păi s-au predat ei singuri, s-au predat, i-a legat cu mâinile la spate şi i-a luat, i-a dus acolo, la Sfântul Elefterie, unde i-a împuşcat. Am fost de servici, v-am spus, cu tribuna, cu ăştia…

S.A.: Dar în 1940, în septembrie, pe 25 septembrie, când au venit legionarii la Radio şi l-au silit pe Lulu Ionescu sa-şi dea demisia eraţi?

M.C.:   Nu eram… A vrut să facă procesul, adică i-a făcut procesul de reabilitare lu’… Codreanu şi eram la Tribunal. N-a vrut să ne dea voie… să imprimăm sau să transmitem procesul. Şi când am venit, zice: “Uite, bă, mi-a spus aia… l-a dat pe Lulu Ionescu afară”. A fost dat afară de Ministerul Propagandei, Alexandru Constant, legionar. El trebuia să fie… arestat, da’ a intervenit… discuţia asta între ei, el s-a înfuriat, l-a dat afară. I-a deschis uşa şi l-a trimis, pur şi simplu, afară!

S.A.: Din câte ştiu eu, i-au reproşat că a maltratat cu mâna lui legionarii în ’39…

M.C.: Păi nu v-am spus? El a pus mâna pe arma ăstora şi a început să-i lovească peste faţă, deşi ei se predase! Pentru asta a fost şi decorat! Da!…

Încă Pruner, băiatul lui Pruner, contrabasistul din… pianist în orchestră… când a văzut bomba aia, el era şi bâlbâit şi a început să urle şi nu putea să… “bo-bo-bomba!” – până a zis! Habar n-avea nimeni că există bomba acolo, da’… N-avea declanşator sau… Ăştia, cu armamentul care-l aveau putea să… ţie în şah un regiment. Sau să fugă, da’… s-au predat. A pus asta jos, au spus ce-au spus…

S.A.: Bun, să revenim deci în ’40…

M.C.: E, în ’40[5]… Când a venit ei, a pus Ilie Niculescu… legionarii au atacat postul Băneasa, unde era Bielusici director. La studio n-au venit…

S.A.: Nu? Aici, în Berthelot n-au venit?

M.C.: La 6 septembrie când a fost… înainte, adică de 6 septembrie, când a fost…

Virginia Calin: După 3 septembrie, când Legiunea se pregătea să ia conducerea statului… Da? Deci atunci s-au produs mai multe atacuri asupra postului de radio de la Băneasa?

M.C.:   De la Băneasa… La Băneasa, la studio n-a fost nimic! De-aia vă spun…

S.A.: Nici mai târziu, la sfârşitul lui septembrie?

M.C.: La sfârşitul lui septembrie… A venit… A instalat pe… Ion Mînzatu ăsta… compozitor si muzicolog… Preşedintele Consiliului de Administraţie. Ilie Gârneaţă şi… Director general tehnic, deci din ’35, Iacobescu Ştefan.

S.A.: Dar cine, cine i-a instalat?

M.C.: Secretarul mişcării legionare… Pătraşcu şi de la Secretariatul General al Mişcării Legionare a venit… (ezită) Constant la Propagandă, Mînzatu cu… cu asentimentul, cum v-am spus, preşedinţiei. Că… însuşi Antonescu a dat ordin: tot ce vine din partea Preşedinţiei şi de la secretariat, merge direct la crainic.

S.A.: Nichifor Crainic era atunci în radio?

M.C.: Nu, la crainic, vorbesc de cei care anunţau… Nichifor Crainic, nu. Nichifor Crainic a fost  preşedintele Consiliului de Administraţie în timpul lui Antonescu.

S.A.: Da. Deci, din 1940.

M.C.: După rebeliune.

V.C.:  Dv. când aţi intrat în mişcarea legionară[6]?

M.C.: În ’40.

V.C.:  În septembrie?

M.C.: În septembrie.

V.C.: Ce v-a determinat să intraţi: era aşa, o modă, să spunem? Era un oportunism?

M.C.: Aş fi necinstit sufleteşte să nu spun că simpatizam cu mişcarea legionară încă de la poştă… am plecat fără să-mi dau demisia. Am făcut un memoriu, că noi am învăţat o meserie care nu să practică decât la poştă şi la CFR; CFR avea şcoala lor şi noi aici. Venisem din armată şi aveam 1.800 de lei pe lună şi o pereche de pantofi costa 700 de lei. Si m-am dus în audienţă la Pitulescu, directorul general al Poştelor şi a spus: “Eu nu pot să vă fac nimic. Faceţi un memoriu şi duceţi-vă la Ministerul Comunicaţiilor” – era Richard Franasovici la Ministerul Comunicaţiilor, ne-a spus că suntem primiţi în audienţă la inginerul Traian Pârvu, secretarul general al Ministerului. Si ăsta, după 10 minute de conversaţie, în care îi arătam situaţia noastră, i-am prezentat memoriul. “E, ţara e în mare, mare… deficienţă, nu poate să facă acum salarizări, să facă binefaceri… N-avem ce să vă facem!” În sfârşit!… Ne-a spus acolo… că trebuie să ne facem şi noi rost, suntem tineri şi…  că salariul ăsta de 1 800 de lei, 1 800 de lei are şi învăţătorii… Învăţătorii are 1 800 de lei, da’ au şi alte avantaje! Noi, aicea, la oraş, în sfârşit!… Până la urmă, zice: “Uite, duceţi-vă şi vă vedeţi de treabă, că daca nu, eu vă dau şi servici şi mâncare şi îmbrăcăminte, vă trimet la Văcăreşti, unde vă dă de toate!” Si, scârbit de chestia asta, am plecat şi m-am dus în Cişmigiu.

Ceilalţi, doi dintre ei, unu’ Stănculescu – care pe urmă a fost la ăştia, pe la partid – s-a dus la Academie, era sediul Partidului Socialist al lui Titel Petrescu, s-au dus vreo 2-3 acolo, s-au înscris şi, stând în Cişmigiu, m-am gândit: nu mai mă duc la servici, mă duc în tabăra la legionari. O să muncesc mai bine gratis acolo şi… Şi când ieşim pe bulevard, m-am întâlnit cu un prieten de aici, din cartier, care era student la Drept. Taică-său avea un club, “Făuritorii României Mari”, unde se juca… mai bine zis tripou… E! Şi acolo m-a băgat ăla în servici, secretar. Făceam legitimaţii de-astea, ca să intre în club. Am rămas acolo şi… la vreo 2 luni de zile mi-a făcut cunoştinţă cu verişoara lui. Verişoara lui era nepoata lu’ inginerul Iacobescu. Şi m-am căsătorit. Şi la logodnă, Iacobescu… i-am spus chestia asta şi zice: “Uite, la Radio se caută…” şi am făcut cerere, încă în ’35, toamna, ei s-au interesat de… Cred că s-au interesat  mult de mine până mi-a dat… Era şi o… şi invidie pe acolo, că eram… Si noi am fost 4 ajutori de mecanici şi… ei erau 35 de ingineri. Şi… era Paul Ştiubei, ginerele lui Sadoveanu, era Mircea Georgescu, care era director tehnic şi pe urmă a venit Pătraşcu, de care văd ca n-a vorbit nimica…. Vorbeşte de inginerul Florea. Florea a fost consultant tehnic, el şi cu Konteciweller (?)

C.V.: Aţi intrat în Legiune şi îmi spuneaţi cumva o poveste de familie. V-a determinat cumva faptul că inginerul Iacobescu era membru al Legiunii?

M.C.: Nu. Păi, nici n-am ştiut eu atuncea că era… în ’38, când l-a arestat. În ’38 l-a arestat.

C.V.: Da, da.

M.C.: Nu, el era la Bod şi eu am fost angajat aici, la studiouri, în Bucureşti. Ne vedeam mai rar, când venea sau vorbeam la telefon.

V.C.:  Da şi deci de ce aţi intrat dv. în ’40? Spuneaţi că aţi simpatizat şi mai devreme cu mişcarea…

M.C.: Da…

V.C.:  Şi de ce în ’40 v-aţi hotărât să intraţi în organizaţie?

M.C.: Păi cine n-a intrat atuncea?! Mai toţi au intrat… A declarat România legionară, a fost… Era şi nenorocirea aia pe ţară, refugiaţii din Basarabia, refugiaţii din Cadrilater, din Ardeal. Era… o stare în care… de vină a fost tot politica! Politicienii ăştia care… cei vechi. Nu sub aspectul politic, ci ca… luptător pentru ţară, pentru dragostea pentru ţară, pentru situaţia nenorocită în care ne aflam. Chiar şi cu polonezii, că am fost trimes la Cluj…

Trebuia să vorbească Octavian Goga[7], care era prim-ministru. Am plecat cu camioneta, asta era camioneta de reportaj. Şi… pe şoseaua Ploieşti, veneau refugiaţii ăştia din Polonia, căruţe, pe jos… Nu ştiu… cred că… Şi  pe Hitler l-ar fi impresionat cortegiul ăsta de oameni bătrâni, bolnavi, nenorociţi… în căruţe şi cred că ăştia erau din cei mai înstăriţi ai polonezilor, că adevărata gloată nu putea să plece! Erau şi cu maşini… şi am fost întorşi înapoi de la Braşov… nu s-a mai ţinut conferinţa la Cluj şi l-a demis pe Goga…

C.V.: Staţi puţin: Goga a demisionat în februarie ’38 şi refugiul polonezilor se întâmpla în ’39, după septembrie ’39!

M.C.: Goga, nu!… Războiul a început în ’39, da…

C.V.: În septembrie ’39 era ministru Armand Călinescu, până pe 21, când a fost asasinat. Deci Goga nu mai era în februarie 1938.

M.C.:  În ’38… Păi da, în ’38 erau refugiaţii… Confund eu acuma, da’… Vedeţi, nu mai ştiu când a fost numit ăsta… decretat dictatura lui Carol al II-lea, în ’38.

C.V.: Da.

M.C.: La 1 februarie, c-am făcut transmisie de la Senat, unde preşedintele Senatului era numit Argetoianu. În microfoanele alea ale lor şi chiar secretarul lui… avocatul Filip Augustin… August Filip… a venit şi mi-a spus: “Nu dai drumul…” – deşi nu depindea de mine. Eu dădeam drumul la studio, pe fir şi ei… Şi Argetoianu când a intrat, a salutat, expresia îi aparţine: “Îmi daţi voie, domnilor, să salut o casă nouă, cu curve vechi!” Asta s-a auzit şi-n emisie… şi chiar făceam acolo… eram cu aparatele aicea, la intrarea lor…

(întrerupere)

M.C.:   … Unde am rămas… cu transmisia de la Senat, în ’38…  În toamna lui ’37 a fost chestia cu…

In ’39, când se refugiau polonezii ştiu că am plecat la transmisie şi în drumul de la… spre Câmpina, venea coloana asta de polonezi. Asta a fost… Împrejurările astea şi am simpatizat, nu propriu-zis politica asta, cât… reuşita lor, de adusese nişte oameni care… fără interes personal credeau în redresarea morală a ţării şi atuncea erau… o situaţie… 17 partide. Şi atuncea când se ducea la alegeri şi te-nsemna cu creta, îţi făcea spinarea chiseliţă ciomăgaşii…

S.A.: Pe 6 septembrie aţi fost cumva la Palat? S-a transmis de acolo…

 Faţa B 

V.C.: Numai puţin… Care a fost sensul?… Deci vă duceaţi în ’40 la Jilava să înregistraţi. Ce vroiaţi să înregistraţi?

M.C.: Să înregistrăm… pe arestaţi: pe Iamandi, pe Gavrilă Marinescu… despre felul cum s-au organizat… asasinarea lui Codreanu şi pentru procesul de reabilitare a lui Codreanu.

Noi am intrat acolo dimineaţa la 9.00 şi ne-a adus maşina în Bucureşti a doua zi la 9.00. Si am făcut acolo din 3 în 3 ore, că n-a ştiut nici cei din gardă ce rost avem noi…

S.A.: Dar cum aţi intrat în gardă?

M.C.: Păi v-am spus că m-am înscris în Legiune…

S.A.: Da, dar aţi spus că, ajungând la Jilava pentru a tatona terenul, aţi intrat în garda…

M.C.: În garda care păzea… M-a trimis de la centru.

V.C.: Cine anume v-a trimis?

M.C.: Grozea.

V.C.: Dumitru Grozea?

M.C.: Dumitru Grozea. Da. Si eu m-am înscris în Corpul Muncitoresc Legionar.

V.C.: El era şeful Corpului Muncitoresc… El a avut iniţiativa de a vă trimite sau el a dat ordinul?… Nu ştiţi cine…?

M.C.: Nu. El m-a trimes ca membru în organizaţie. Da! Asta… Misiunea asta care o aveam dă a tatona, o aveam de la Paul Constant, de la Ministerul Propagandei, care, împreuna cu Cosmovici, avocatul Cosmovici, care a pledat procesul… adunau probe de-astea care…

V.C.: Deci înregistrările urmau să servească ca probe în procesul de reabilitare a lui Codreanu…

M.C.: Da. Si… i-am văzut pe ăştia. Erau jandarmii şi poliţiştii care dădea vina unul pe altul, mai să certau, jucau cărţi…

V.C.: E vorba de jandarmii care escortaseră convoiul?

M.C.: Care îi omorâse pe cei 13… Ce să vă spun? Nu ştiam că peste o lună jumate-două luni ajung şi eu acolo! Mai mult aşa… stam şi mă uitam că au figuri de oameni şi că unii arătau chiar figuri… frumoase… Da’ cum s-au pretat la… Nu puteai să intri, să stai de vorba cu ei! Noi, de altfel, am şi studiat terenul, unde să plasăm aparatele şi cum să introducem microfonul, ca să putem să imprimăm…

V.C.: De cine vă fereaţi?

M.C.: Erau unii în situaţia să-i scape, cum i-a scăpat ăştia acuma, pe comunişti.

V.C.: Deci, de cine vă fereaţi? De paza militară a închisorii?… Spuneaţi că nu ştiaţi cum să introduceţi aparatele…

M.C.: Păi, că nu  ne dădea voie,  nu ne-a dat voie nici la Tribunal să transmitem procesul Căpitanului. Lupu, preşedintele Tribunalului Bucureşti, nu a admis să transmitem procesul Căpitanului.

Şi aicea, la Jilava, era un comandant militar… Paza de sus era de militari. Numai aicea, pe sectorul ăsta şi când intrai în Jilava, în dreapta erau ăştia şi în stânga erau comuniştii.

V.C.: La câte zile după această tentativă de înregistrare s-au produs asasinatele?

M.C.: Cam la vreo 9 zile. Că eu eram la Braşov când s-a anunţat la radio că au fost executaţi. Eram… la Biserica Neagră, trebuia să facem transmisie de acolo.

V.C.:  Şi cum aţi primit ştirea?

M.C.: Erau vinovaţi, erau… M-am gândit că n-am făcut bine, deşi pe urmă am aflat că dacă mai rămâneau acolo până la Anul nou, erau puşi în libertate. Fiindcă oamenii lor, pe lângă Antonescu – şi Antonescu deja era… lucra pentru asta şi clica din jurul lui lucra pentru înlăturarea lui Sima – a fost… Nu am pretenţia că am făcut politică. Am rămas în serviciul meu, la tehnică… Acolo venea la cabină la noi şi discutau între ei…

Am făcut transmisie de la Sibiu, manevrele regale unde a luat… lăsam microfonul deschis, cu aparatajul şi ascultam ce vorbeau. De exemplu, Carol al II-lea numai de afaceri vorbea şi de cât îi revine!

A venit Alexandru Hodoş – ăsta era tot la Radio – “Uite ce a făcut bestia asta de Carol al II-lea!”… Ne-a vizitat  ţara Ani Andra, o mare actriţă germană şi a fost invitată la Palat. Şi bestia… a vrut să aibă relaţii, aia a strigat, s-a auzit până în Calea Victoriei… (ironic) Majestatea Sa Regele!…

V.C.:  Câţi legionari eraţi în Radio[8]?

M.C.: … (ezita) Afişaţi sau care se ştia dinainte era Dan Andronescu – unul din primii crainici, chiar primul crainic de la Radio – şi restul nu ştiu dacă erau 3-4.

V.C.:  Eraţi şef de cuib?

M.C.: Da, m-a făcut şef de cuib, că n-avea oameni…  şi cuibul ăsta care eram eu şef de cuib era… Că pe urmă am fost şef peste toţi! Peste toate cuiburile din Radio. Aveam ca instructor pe profesorul Valentin Măcrineanu, care era şi comandant legionar şi crainic… la 6 septembrie.

S.A.: Şi câte cuiburi erau în Radio?

M.C.: Erau vreo 8 cuiburi… şi avea şi din afară – presa. Şi mai era şi “Organizaţia Răzleţilor”, care erau  majoritatea dintre ingineri şi… erau… şi Necşulea a fost înscris şi inginerul Aurel Ionescu, care era şeful studiourilor şi Trifu… Aşa era atmosfera… şi situaţia de atuncea, când se credea…

S.A.: Dar care era atmosfera în timpul rebeliunii[9]? În Radio…

M.C.: În timpul rebeliunii, eu cred că dacă reuşea legionarii, nu-i condamna, aşa cum ne-a condamnat Antonescu. Fiindcă s-a dat…

Mie, acuzaţia cea mai mare a fost că am plecat cu camioneta – nu am plecat eu cu camioneta: din ordin, cu asta… – cu Lucia Trandafir. Asta era şefa organizaţiei legionare, cu circa 100 de fete – femei în faţă şi-n spate. Şi înăuntru, în maşină, un cor de fete care cântau cântece legionare şi Lucia Trandafir din când în când spunea… adică făcea apel la soldaţi să nu tragă, să nu ne omorâm între noi, că vom fi mai puţini la graniţele ţării, să le apărăm. Lucruri de-astea de împăciuire.

În faţa Teatrului Naţional ne-a întâmpinat armata. A început să tragă. Acolo au murit multe fete, în balcon era profesorul Radu Gyr şi cu nu ştiu mai cine, vorbea în balconul ăla…

În timpul detenţiei mele, la Văcăreşti, când întreţineam aparatele, băiatul lui colonelul Petrescu – mai apoi generalul Petrescu, era directorul general al închisorilor – băiatul era acolo, făcea practica cu doctorul Arnăuţescu, operau în spitalul Văcăreşti, operau şi din afară.  Şi acolo erau şi 7 doctori evrei cu munca de folos obştesc, repartizaţi acolo. Făceau consultaţii. Si la Röentgen era un medic evreu. Mai jucam şah cu el; iar pentru femei era nevasta dr. Oeriu…

V.C.: Să revenim la momentul rebeliunii. Cuibul dv. sau cuiburile legionare nu primiseră nici un fel de sarcină de la superiori, cum să se comporte în timpul acelor zile?

M.C.: Nu… Eu am fost de serviciu, am venit acasă, de aicea m-au luat. Chiar de-aicea…

V.C.: Cine v-a luat?

M.C.: Poliţia aia veche. Nişte comisari.

V.C.: V-a arestat atunci, pe 24…

M.C.: Pe 24, seara, la ora 9.00

V.C.: Dar în zilele de 21, 22, 23 nu aţi primit nişte ordine de la superiorii dv. din Legiune?

M.C.: Nu.

V.C.: În afară de povestea cu camioneta din faţa Teatrului Naţional, ce aţi mai făcut în acele zile?

M.C.: Am fost la studio, de servici. A vorbit şi armata şi comunicatele care s-a dat la Preşedinţie, a vorbit şi ăştia care s-a dat de la secretariatul mişcării legionare… N-am fost în altă instituţie, n-am…

V.C.: Să nu uităm de scena cu Antonescu[10]. Aţi spus că în acele zile l-aţi întâlnit pe Antonescu. Aţi fost chemat la Preşedinţie… Vă rog să ne relataţi asta.

M.C.: Da. Am fost chemat la Preşedinţie, directorul general Mînzatu, din partea crainicilor a venit Dan Andronescu şi eu din partea serviciului tehnic… Era 12.00 noaptea, Antonescu era în pijama în faţa biroului, aşa şi Ică Antonescu, Mihai Antonescu, rezemat de bibliotecă şi a întrebat: “Cine v-a dat ordin să daţi comunicatele la radio?”… Mînzatu – chiar lui i s-a adresat – “Dv. aţi dat ordin că ce vine din partea Preşedinţiei şi mişcării legionare să dăm direct la crainici”.

E!… şi atunci Antonescu… a spus… de Radu Mironovici a spus ceva – care era prefectul Capitalei. Şi atuncea Antonescu a spus: “Vrea Horia Sima să-mi demonstreze că… cu muncitorii din Malaxa e ţara cu el? Vă arăt mâine că intelectualii şi armata ţării e cu generalul Antonescu şi vedeţi-vă de treabă! Nu mai daţi… Nu faceţi agitaţie!” – nu agitaţie, n-a spus… Nu mai ţin minte, cam în sensul ăsta a spus… – “Nu mai daţi la radio altfel decât primiţi de la noi, de la Preşedinţie!”

Am venit la studio, i-am spus lui Iacobescu, era şi Valentin Măcrineanu cu… comandantul de jandarmi al… ofiţerul  ne însoţea peste tot acolo. Şi paza era şi legionară, era şi militară…  El a căutat să vorbească cu secretariatul Mişcării sau cu comandantul, cu Horia Sima. Iar eu am fost chemat la telefon şi a spus să vin urgent la Băneasa.

M-am dus la Băneasa şi acolo le dăduse în vila lu’ Lupeasca, care era aproape de postul Băneasa, era… armata germană şi un căpitan de acolo, care vorbea foarte bine româneşte, mi-a dat nişte pistoale şi mitraliera. Pentru post.

V.C.:  Dv. cu cine mai eraţi? Câţi eraţi?

M.C.: … Eu am venit de la studio şi acolo m-a chemat Nicu Moisescu ăsta, care era acolo de servici, el era şeful mecanic. Si mi-a spus situaţia: “Uite, vine ăsta şi ne ia asta…”

A venit şi am stat de vorbă. Noi eram de servici – ei şi eu care veneam de la studio. Zice: “Horia Sima nu ştie să facă politică. Îmi pare rău de voi şi vedeţi-vă de treabă, fiindcă Antonescu a câştigat partida!” Ne-a luat armamentul de acolo şi am mai discutat noi aşa… că Antonescu are armata de partea lui, noi trebuie să ne organizăm, c-am făcut greşeli. “Aţi făcut greşeli – zicea – aţi lăsat… până şi evreii au vândut cămaşa verde la toţi golanii!”

S.A.: În perioada rebeliunii legionare, în afară de comunicatele pe care le transmiteaţi, s-a schimbat în vreun fel structura programelor?

M.C.:   Nu. A fost conferinţe de-astea… Înainte era vinerea… se ştia, venea Iorga, avea în fiecare vineri. După aia, joia era transmisie de la Ateneu. Vinerea… de la Operă. De la restaurante… Cum făceau ei, comisia aia de la programe şi nouă ne dădea lista asta. Altceva…

(întrerupere)

M.C.:  Am pus un microfon la Băneasa, în care a emis legionarii şi la proces a vrut să ne puie un punct de acuzaţie chestia asta… N-a fost, decât de la studio ce-a fost… şi nu i-a îndemnat nimeni… Dacă asta poa’ să fie un îndemn la revoltă sau la rebeliune…

Când am venit aicea şi-am văzut pe Dudeşti, jaful… Că ştiţi că am avut un moment de (ezită) remuşcare c-am… am fost implicat în afacerea asta. Da’ când am ajuns la Malmaison arestat şi am văzut ţiganii de acolo şi toată mahalaua după aicea, care s-au pretat la jafuri, la chestii de-astea… Nu… Mi-am dat seama… a intervenit gloata şi uite, acuma Antonescu profită să compromită mişcarea legionară… Deşi la Alba Iulia, la 1 Decembrie… în cămaşa verde, alături de Horia Sima şi a ţinut un discurs de patriotism, de…

V.C.: Dar Regele n-a fost la 1 Decembrie…

M.C.: N-a fost, n-a fost…

V.C.: Numai la 8 noiembrie.

M.C.: Nu mai ţin minte… La 1 Decembrie… Da, numai Antonescu şi Horia Sima… Da’ la 8 noiembrie… A fost cutremurul ăla mare… la 8 noiembrie…

Noi am stat foarte mult cu camioneta, asta de-am dirijat la blocul ăla de pe bulevard…. Carlton… blocul Carlton, care s-a dărâmat complet. N-a fost sărbătoare la 8 noiembrie… La 8 noiembrie a fost când cu comuniştii… Când… în ’44 sau ’45, când a făcut manifestaţie regelui… Eu eram închis atunci. Eram la Văcăreşti.

Am stat cu Moghioroş la Târgu Ocna[11], am stat cu bestia asta de… Drăghici, la Văcăreşti, cu… La Văcăreşti era atuncea Drăghici… Era la tipografie ăla de-a fost ministru de Interne… În sfârşit, erau… Stela Moghioroş, era nevasta lu’ Drăghici, Marta – era unguroaică nevastă-sa.

Organizase Antoneasca acolo Patronajul. Se spăla rufe pentru spital… şi ei trăiau minunat!

Eu am fost dus la Braşov, de am fost operat de apendicită. Şi aveam pe unchiul meu, Popcea, care era contabil şef la I.A.R. în Braşov. Alături de mine era operat Chişinevschi… Nu, Rangheţ… Si lui îi dădea voie şi primea… ce bunătăţi primea!… Mie nici un borcan de compot nu mi-a dat voie să… Încă m-a expediat repede de acolo, c-a spus că Siguranţa… a venit Petrescu în vizită, Rusu, Paul Cojocaru…

Şi mai erau patru deţinuţi de drept comun. Şi a venit Petrescu, zice: “O! V-aţi trimis <echipa morţii> aici!”… Ei nu vedeau bine când eram aşa, mai mulţi. “Şi uite, Paul Cojocaru, care l-a omorât pe Iorga!” Paul Cojocaru fusese chestorul Poliţiei din Ploieşti. Zice: “Profesorul Radu Gyr, care a făcut masacru în Piaţa Teatrului Naţional, Matei care a vrut să-l omoare pe Lulu Ionescu”… Nu ştiu ce a vorbit cu doctorul Arnăuţescu şi a trecut încolo, în fund şi Radu Gyr a luat o hârtie –  că atunci ne dădea voie cu asta –  şi a scris: “Noi suntem <echipa morţii>: Cojocaru, Gyr, Matei / Ca să dăm exemplu forţei, din spital ieşim toţi trei / Am jurat pe scarlatină şi pe-un mîndru streptococ / Să luptăm fără hodină şi să nu cedăm deloc! / Când îl vezi pe Cojocaru, scuipi, creştine, a pustiu / Că-ţi apare muschetarul, evadat dintr-un sicriu: / E Matei uscat ca prazul, ca piftia este Gyr / Şi speriind întreg Caucazul, mirosim a cimitir / O să facem praf Crimeea, o s-ajungem pîn’ la Kerci / Să se spună, vorba-ceea, c-am făcut <echipa morţii>”

Şi când s-a întors Petrescu, i-a dat hârtia aia. “Ei! – zice – sigur, dom’ profesor, e uşor să banalizezi pentru dumneata!” – aşa, râzând câineşte.

Acolo am păţit o chestie, că m-a luat repede, nu mi-a făcut clisma şi m-a operat… şi a venit unul, Bucur, gardian care făcea pe sanitarul, ce fac, s-anunţ pe domnul doctor… “Lasă, zice, că te liniştesc eu! Si s-a dus, a luat apă, mi-a făcut o clismă cu apă rece; într-adevăr m-a liniştit, da’ a doua zi, când a venit doctorul şi m-a văzut, sughiţam şi nu puteam să vorbesc şi i-a povestit Radu Gyr ce s-a-ntâmplat… A făcut un scandal acolo, în spital!…

Şi am avut noroc cu rudele mele din Braşov, care mi-au procurat medicamente, de mi-am revenit… M-a expediat la Văcăreşti. Şi aicea ne-a întrebat cine e specialist în aparatele medicale – deşi n-am lucrat deloc cu aparate medicale, eu am lucrat numa’ cu telegrafie cu fir şi fără fir – am spus: “Eu” şi m-a trimes la Târgu Ocna cu un Röentgen vechi. L-am montat acolo şi pe urmă am venit la Văcăreşti şi mi-a dat în primire aparatele de la spital…

O  organizaţie de cizelat caractere, cinstiţi, oameni credincioşi, într-adevăr patrioţi.  Să ştiţi că pe mine m-a pasionat şi chestia asta!… Eu am avut foarte mulţi  prieteni evrei de-aicea din cartier, că după ‘920 aicea şi curcile se-nchiriau! Asta a fost câmpul lui Pleşoianu, moşie şi  adusese pe moşie nişte ţigani. Un sătuc era aicea mai sus. Şi chiar i-am întrebat pe acolo…  am stat de vorba cu ăştia, cu Trifan, părintele Palaghiţă, cu Traian Marian… oameni care i-au cunoscut pe Moţa, pe Marin, pe… evreii ăştia. “Dom’le – zice – n-avem nimic cu evreii; cu situaţia care ne-a creat-o evreii în România, că ne-a pus mâna pe pădurile, era jaf în pădurile din Bucovina!” Erau pe mâna lui Gottesmann chestiile astea, “Trebuie să redresăm ţara, nu să-i omorâm pe evrei! Să-i ajutăm sa-şi facă ţară”. Ei ne preconizau o ţară în America. P-ăştia i-am cunoscut… în septembrie, când a venit, a vorbit foarte mulţi la radio, profesori care…

De exemplu, Gârneaţă, ăsta care a fost de la început cu Codreanu şi… Da’ noi i-am cunoscut aşa, n-am avut de-a face cu ei. Eu eram la postul meu, primeam ordin, îmi făceam serviciu’!

S.A.: Pe Nichifor Crainic l-aţi cunoscut bine?

M.C.: L-am cunoscut foarte bine, înainte chiar; pe Crainic… Venea şi ţinea conferinţe. Pă Nae Ionescu… reţete culinare, ăla, Ionescu-Mariţa si ăsta mai dădea şi la Palat.

 Radio România

Sfârşitul înregistrării