Garda de Fier

Căpitanul la Carmen Sylva (1935)

Ne spunea odată Căpitanul: “Când voi muri, aş vrea să fiu îngropat în pământ. Să strâng la pieptul meu pământul drag al ţării. Să simt în pieptul meu toată căldura acestui pământ românesc”.
Din fundul mormântului. Ne răsare un Căpitan asemenea lui Iisus Hristos, un Căpitan înălţat deasupra Cerului românesc şi mereu Căpitan al destinului legionar.
Cine ar putea spune cum arată?
Sunt forme ale Dumnezeirii care n’au cuvânt.
Să ne smulgem şi să ne reîntoarcem la realitate. Să părăsim extazul şi să încercăm a înţelege.
Filmul acesta de imagini ni s’a desfăşurat înaintea minţii. Mai mult însă în faţa sufletului. Dar ajuns aici gândul meu s’a oprit pe loc. Mă sbat şi ies din meditaţia melancolică care mă cuprinsese. Drumul a fost lung, dar numai această lungime va putea uşura înţelegerea.
Gonesc toate celelalte sentimente şi rămân numai la ceeace îmi pusese stăpânire şi-mi pătrunsese sufletul… Rămân astfel numai cu sentimentul remuşcării.
Ce înseamnă el?
Ce vrea el să-mi spună?…
Fragment – “Căpitanul martir”, ziarul “Cuvântul”, Ianuarie 1941.