Garda de Fier

“Cu cât ştiu că gospodarul este mai darnic, cu atât şi colinda este mai frumoasă şi mai lungă. Adeseori se întâmplă că în timpul colindului vin câte unul sau două grupuri de colindători, care aşteaptă rândul; şi atunci începe o adevărată întrecere…”

Se apropie Crăciunul. La colţul casei o droaie de copii cască gurile. Din piepturile lor iese o voce mlădioasă şi subţire: ei învaţă colinda. Este bucuria lor cea mare, când se apropie timpul ca să-şi arate vocea mlădioasă.
In ajunul de Crăciun toată lumea forfoteşte. Preotul umblă dela casă la casă şi vesteşte Naşterea Domnului. Casa nu se încuie în această zi, chiar dacă cineva lipseşte; altfel, de va veni preotul şi nu va putea intra în casă cu vestea mare, va fi un mare păcat.
Gospodinele umblă cu “împărţituri”, dela casă la casă, făcute din “turtă” subţire şi un colac împletit în două viţe. Coptura este făcută din făină albă numai.
Turta se pune pe colac iar pe ea, perje (prune) fierte, găluşce (sarmale), băbane, ganfeturi (bomboane), turte dulci, coarne alune, nuci moldoveneşti şi alte mâncăruri dulci făcute de femeia moldoveancă. Cu aceste merinde, învelite într’un tulpan, un copil, sau tânăra se duce la casa unei cumetre, naşe, sau alte rude ori cunoştinţă.
In ordinea firească copiii merg la părinţi, finii la naşi, cumătrii mici la cumătrii mari, cei tineri la cei mai în vârstă şi aşa mai departe.
Cel ce primeşte darul, totdeauna partea femeiască, sărută colacul, zicând “bogdaprosti”; apoi merindele se pun la o parte, alături de cele primite înainte, fără a lua ceva din ele faţă de cel ce le-a adus.
După aceia persoana care a adus darurile mai stă puţin ca să stea “cloşcili” pe cuibare. Dar nu i se dă nimic să “pună în gură”, afară doar când este un copil care se mulţumeşte cu o bomboană sau alte dulciuri.
La plecare i se dau şi lui împărţituri, dar nu din cele primite dela alte persoane, ci din cele coapte de gospodină.
Despre Crăciun la Moldovenii de peste Nistru sunt foarte multe legende. Aşa de pildă Căciunul este socotit c’a fost păgân, care a dus o mare luptă împotriva lui Dumnezeu, dar în cele din urmă a fost răpus. Alţii zic că, persoana legendară a Crăciunului a fost un tătar şi are putere numai până ce loveşte clopotul la biserică. De aceea aproape la toţi Moldovenii transnistrieni există credinţa că până a nu intra preotul în biserică nu este păcat să coşi ceva mărunt, cum un bumb, adică nasturele, o cheutoare, etc.
Copiii pot mânca de frupt, lapte sau chisleac, chiar înainte de a ieşi preotul din biserică. Ei însă trebuie să mănânce desculti şi să stea cu piciorul stâng pe cutit.
Gospodinele care au vaci a făta, nu coase între Crăciun şi Bobotează.
De pe răşchitor se deapănă tot, iar fusele trebuie să fie goale pentru ca să vie miri la fete. Pe furcă rămân numai hârtia şi aţa.
Colinda este cel mai însemnat eveniment al Crăciunului. După ce s’a terminat serviciul religios copiii, cârduri, câte 8-10, umblă “de-a colinda” dela casă la casă, până la apusul soarelui. Apropiindu-se de geamul stăpânului, ei zic: “să colindăm?”.
Iar cei din lăuntru răspund: “colindaţi”! Dar dacă casa nu doreşte să primească colinde, atunci cineva răspunde “nu”.
Colinzile la transnistrieni sunt foarte numeroase şi variate; ele se deosebesc chiar după colindători, dacă aceştia sunt copii, băetani sau flăcăi. Colindătorii le schimbă aproape la fiecare casă. Cu cât ştiu că gospodarul este mai darnic, cu atât şi colinda este mai frumoasă şi mai lungă. Adeseori se întâmplă că în timpul colindului vin câte unul sau două grupuri de colindători, care aşteaptă rândul; şi atunci începe o adevărată întrecere.
Caracteristica aproape a tuturor colinzilor transnistriene este că ele denotă lupta împotriva jidanilor, fie pentrucă au furat cheile raiului, fie pentrucă l-au vândut pe Hristos.
Dela apusul soarelui până pe amurgite, când luminile încă nu s’au stins, este rândul băetanilor, iar mai târziu încep flăcăii. Aceştia, în grupuri de 10-12, merg mai mult pe la casele unde sunt fete de măritat sau chiar câte-o “fetnegică” ce aşteaptă să fie scoasă în lume. Apropiindu-se de casa gospodarului, unul din flăcăi cere voie să colinde. Gospodarul îi pofteşte pe colindători în casa cea mare, unde masa stă întinsă cu bucate. Flăcăii colindă de se “răsună casa”, iar părinţii cu fata şi toţi cei din casă, îi ascultă cu băgare de seamă. La urmă gazda mulţumeşte de cinstea ce li se face, îi pofteşte la masă şi-i dărueşte cu parale şi un colac. Acolo însă unde mai multe familii petrec, colindătorii sunt poftiţi la masă împreună cu aceştia.
Cei căsătoriţi “hulesc”, adică petrec. Ei se adună în “cămpănii”, adică grupuri de mai multe perechi şi merg dela casă la casă. Astfel, adunaţi în câte 7-8 perechi, ei petrec la fiecare casă 4-6 ore, mergând la toate de-arândul. Si aceste petreceri, începute în ziua întâia de Crăciun, se sfârşesc abia a doua zi de Bobotează. De aceste sărbători nu este gospodar, care să nu petreacă cu rudele sau prietenii de aproape. In timpul petrecerilor ei colindă cele trei zile, spun plojanii sau cântă, mai ales femeile.
Colindătorii însă umblă “de-a colinda” numai în ziua întâia de Crăciun.
În unele părţi copiii umblă cu steaua toate sărbătorile Crăciunului. Dar şi aceasta cu încetul dispare.
Astfel petrec sărbătorile mult aşteptate transnistrienii din ţinuturile îndepărtate, care de veacuri dearândul trăesc sub jug străin. Ei au aceleaşi datine şi obiceiuri, păstrate cu sfinţenie de femeia româncă. Viaţa acestor fraţi, al căror număr întrece cifra de 1.200.000 de suflete, la zile mari se revarsă în valuri de petreceri şi veselii uitând greaua povară a zilelor ce-i aşteaptă.
Dar ce bine şi frumos ca la aceste zile mari să fii printre ai tăi, printre rude şi prieteni cu care ai copilărit şi de care te leagă atâtea amintiri. Ce sentiment de mângâiere ai simţi când ai vedea că şi la bordeiul tău vin copilaşi cu gingaşa lor întrebare: “să colindăm bădică?”
Veni-va însă oare acea zi fericită şi pentru transnistrieni?
N. Smochină