Garda de Fier

Sîngele vărsat pe străzile Kievului face parte din culisele tîrgului între imperiile care îşi dispută centrele de influenţă. Maica Rusia, Unchiul Sam şi Domnişoara Uniune Europeană, căreia, cu trei luni în urmă, Ianukovici i-a întors spatele, suspendînd negocierile pentru acordul de asociere. De atunci, „întîmplător”, protestele de stradă şi represaliile au luat amploare la Kiev, iar  Domnişoara U.E., anorexică din cauza crizei şi a euroscepticismului manifest, fără să privească în ochi războiul civil ucrainean, baletează egoist printre sondajele electorale ale lui 25 mai, numărînd procentele din sondaje, nu morţii şi răniţii din Ucraina.

Acuzat de finanţarea protestelor din Venezuela de către Evo Morales, Preşedintele Boliviei (care a declarat că protestele din Venezuela sînt finanţate de „imperialismul nord-american” şi oligarhii venezuelani, cu scopul de a pune capăt revoluţiei lui Nicolas Maduro), Unchiul Sam, după „Primăvara arabă”, din ambiţii geopolitice, dă un mare „ajutor” „Primăverii Europene”, versiunea 2014. Chiar de la debutul Jocurilor Olimpice de la Soci şi-a ancorat navele în Marea Neagră, motivînd protejarea sportivilor americani. Grijulie, Maica Rusia, afişînd acelaşi pretext, le ancorează la Odesa. Clişeul pare o copie a celui din Georgia anului 2008. Liderii planetei erau prezenţi la deschiderea jocurilor olimpice de la Beijing, iar armata georgiană, cu sprijin logistic de peste ocean, dădea lovitura în Osetia de Sud. Oare, Unchiul Sam n-a învăţat de la ora de istorie că de la Nevski pînă azi ruşii n-au permis invadatorilor să le supună teritoriul? Şi nu vor permite în veci. Strategia Rusiei presupune mai puţină defensivă şi ofensivă cît cuprinde. De la Petru cel Mare încoace aşa s-au purtat ruşii.

Deşi urmăreşte ca războiul civil din zona Mării Negre să dureze, astfel încît să afecteze stabilitatea economico-socială a Europei şi a Rusiei, Unchiul Sam va pierde lăzile de bere în „Primăvara ucraineană”, la fel ca în Egipt şi Siria. Ucraina deţinînd al doilea arsenal nuclear, dintre statele ex-sovietice. Geoffrey R. Pyatt, Ambasadorul SUA la Kiev, şi-a jucat excelent rolul în declanşarea zonei fierbinţi a conflictului. Deci, ce am avut de învăţat de la Primăvara Arabă? Alte două aspecte l-au făcut invidios şi mînios pe Unchiul Sam: putinizarea Europei de Est prin implicarea directă a Moscovei, care îşi reconstruieşte abil sfera de influenţă economică şi, mai vechiul vis al Ţarului – Imperiul Eurasiatic, care va deveni funcţional din ianuarie 2015.

Certificatul de naştere al imperiului a fost semnat pe 18 noiembrie 2011, cînd liderii Federaţiei Ruse, ai Kazahstanului şi Belarusului au semnat Declaraţia Privind Integrarea Economică Eurasiatică, aceasta rămînînd deschisă statelor ex-sovietice. Dacă planul lui Putin se realizează, acestui nou conglomerat adăugîndu-i-se toate statele ex-sovietice, Gigantul Eurasiatic va controla 33 la sută din rezervele mondiale de gaz natural, cu toate consecinţele economice şi geopolitice ce decurg. Dar, înainte de a fi un spaţiu economic şi „umanitar”, Uniunea Eurasiatică va fi o alianţă politico-militară, care, precum Domnişoara Uniune, va dori anularea suveranităţii economice şi politice a ţărilor membre.

Cum să nu dăm crezare unor astfel de informaţii, cînd Rusia şi China au trecut deja la împărţirea zonelor de influenţă în Europa. Recentele mutări pe tabla de şah au avut loc săptămîna trecută, prin perfectarea unor înţelegeri de consolidare a relaţiilor dintre Rusia şi Ungaria, respectiv China şi Bulgaria.  Cînd la finele lui 2013, premierul chinez a venit în România cu promisiunea unor miliarde de dolari în investiţii, foarte entuziasmat, premierul de la Bucureşti a scos steagurile şi însemnele U.E. şi N.A.T.O. din instituţiile emblematice ale ţării, înlocuindu-le cu drapelul chinez. Ce socoteli şi-a făcut apoi în mintea sa, nu ştim, dar, dintr-o dată, aşa, pe la începutul lui 2014, s-a lăsat subit mîngîiat pe creştet de Maica Rusia, Putin şi Ponta făcîndu-şi serioase declaraţii „umanitare”. Precum scriam în editorialul din link, Putin nu ne va oferi niciun ac pentru zdrenţele noastre, fără un serviciu în schimb, tot noi  vom ieşi cu rubaşca şifonată de ruşi! Se spune că nu trebuie să dormi cît pofteşti, să mănînci pînă plesneşti, să cheltuieşti toţi banii pe care îi ai şi să crezi tot ce auzi. Cu toate că Rusia şi China au trecut la împărţirea zonelor de influenţă în Europa, se aude că atît ruşii cît şi americanii se tem al naibii de China, care îşi zice în sinea ei: Bine, hai, deocamdată, mai cumpărăm şi cîte ceva de la voi. Pe urmă mai vedem!

În timpul în care revoltele iau amploare în puncte fierbinţii ale globului, de la Caracas la Kiev, temperamentalii politicieni de la Bucureşti au devenit nişte metalişti care mizează pe efectul de zgomot special. Şi reuşesc din dragoste pentru putere şi bani. Banii, cea mai mare dependenţă a lor, le-au şters orice amprentă de umanitate. Plăcerea pentru bani le-a înlocuit simţul realităţii. Aceasta fiind de fapt o formă de pornografie, pentru că funcţionează pe un principiu al plăcerii. Dacă nu sînt logaţi la un robinet cu bani, e ca şi cum cineva l-ar da afară pe beţiv dintr-o crîşmă şi el ar intra într-o alta. Aleşii noştri tratează mandatul ca pe un bar din Occident. Intră şi ei acolo să bea o altfel de tărie, apoi „matrafoxaţi” trec la iniţiat şi aprobat legi care de care mai penale şi mai penibile. Oare unde eram noi cînd această generaţie politică a început distrugerea Românei? Îi ţineam cumva „de şase” lui Iliescu, lui Roman şi celorlalţi spoliatori, ca să ne scape de „mormanul de fiare vechi”? Dar acum, unde sîntem cu toţii?

Maria Diana POPESCU