Garda de Fier

“Biruinţa Legionară” – desen de N. Brana

“Pentru a cunoaşte şi aprecia un organism politic, nu e deajuns să analizăm manifestările lui exterioare, aflate într’o stare de continua prefacere, ci trebue să străbatem dincolo de această zonă a nestatorniciilor, până la fiinţa lui lăuntrică, până la conceptul său imanent. Atitudinile unui partid sau mişcări politice nu pot rămâne staţionare, pentrucă trebue să se orienteze clipă de clipă, după modificările ce intervin în câmpul realităţilor sociale, după noile constelaţii care se ivesc între oameni. Sub învelisul acestui panta rei al politicului, vom descoperi însă o constantă de valori, un mănunchi de idei si energii cu caracter de permanenţă, care tind să se realizeze în societate în măsura îngăduită de prezenţa şi rezistenţa altor forţe. Numai înţelegerea acestui cadru ideologic intim, ne ridică la justa interpretare a unui fenomen politic.

Mişcării legionare trebue să-i aplicăm acelaş criteriu diferenţial. O informaţie sigură asupra ei nu se poate obţine decât de la recunoaşterea esenţialului legionar.Nu putem aşeza pe acelaş plan de examinare elemente de valoare inegală: acelea cari aparţin organic miscării şi cari alcătuesc în totalitatea lor substratul ei spiritual şi altele de mai puţină însemnătate, legate de conjuncturile politice impuse adeseori de forţa unor împrejurări cari depăşeau mijloacele ei de reactiune. De altă parte, elementele din categoria a doua, atitudinele politice propriu zise, nici nu-şi desvăluiesc întreaga lor semnificaţie, fără de prealabila delimitare a spiritualităţii legionare. O cercetare mărginită la aceste elemente nu poate duce la rezultate mulţumitoare, pentrucă activitatea politică a legiunii nu e altceva decât expresia unei sforţări continue de a realiza idealurile ei, de a da întruchipare concepţiei vii din sufletul legionarilor. Numai cine stăpâneşte perspectiva integrală a mişcării, poate să urmărească şi linia ei politică, să evite concluziile false şi să ajungă astfel la o judecată realistă asupra trecutului ei.

Ideea fundamentală a doctrinei legionare este crearea unui om nou în mijlocul colectivităţii românesti, care să continue punctul de plecare al unei mari transformări spirituale în viata neamului nostru. Acest individ înzestrat cu calităţi de erou va avea misiunea să trezească energiile amorţite ale neamului, să-l ridice din starea de suferinţă în care se sbate si să-l îndrepte pe căile indicate de mărirea si onoarea lui naţională. Toate încercările de a îmbunătăţi soarta poporului nostru – miscări, partide, curente de opinie, programe, doctrine, forme de stat – cari ignorează realitatea sufletească a oamenilor, sunt neputincioase în faţa gravelor probleme naţionale şi nu pot decât să multiplice numărul decepţiilor si să mărească neîncrederea in forţele naţiunii. “Strigaţi in toate părţile – răsună cuvântul îngrijorat al lui Corneliu Codreanu – că răul,mizeria, ruina ne vin dela suflet. Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebue să se lucreze in momentul de fată. Sufletul individului şi sufletul mulţimii. (Corneliu Z. Codreanu, Cărticica Sefului de Cuib p. III). In cartea lui de căpetenie Pentru Legionari repetă cu mai multă insistenţă si durere acelaşi avertisment: “Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de Programe. Aceasta este părerea noastră. Ca deci, nu programe trebue să creiem, ci oameni, oameni noui… De aceea piatra unghiulară dela care porneşte Legiunea este omul, nu programul politic. Reforma omului, nu reforma programelor politice.» (C. Z. C. Pentru Legionari, p. 285, 286). Potrivit gândurilor ce le exprimă Corneliu Codreanu adevărata luptă a miscării legionare nu se desfăsoară în sfera rivalităţilor politice, ci se poartă înlăuntrul sufletului omenesc. Realizarea obiectivelor politice ale miscării, nu e posibilă decât în măsura în care «omul nou» învinge pe cel vechiu în fîecare dintre noi si astfel iluminarea ce s’a produs in sufletul nostru se extinde în toate ramurile vieţii naţionale. Mişcarea legionară, înainte de a fi o mişcare politică, îndeplineste o înaltă functinne educativă in viaţa neamului nostru, «are mai mult caraeterul unei mari scoli spirituale (C.Z.C. Cărticica Sefului de Cuib, p. III), in care dacă va intra un om, la celălalt capãt va trebui să iasă un erou». (C.Z.C. Cărticica Şefului de Cuib, p. 86.) Scoala «omului nou» funcţionează oriunde există activitate legionară. Toate manifestările legiunii şi toate împrejurările în care se găseşte cineva prins in decursul luptei legionare devin tot atâtea probe selective pentru puterile sufletului său. Succesele sau insuccesele depe scena politică sunt trecătoare, dar ceeace rămâne într’adevăr durabil şi măreşte patrimoniul spiritual al neamului sunt biruinţele sufletului asupra lui însuşi. Mult mai de preţ decât o înfrângere sau o victorie momentană sunt reacţiile cari s’au petrecut în conştiinţa omului şi dacă dintr’o mare furtună s’a desprins un singur caracter luminos, lupta nu a fost zadarnică si rodul nu va întârzia să se ivească.

***

 Ce reprezintă conceptul de «om nou»? In ce direcţie tinde să desvolte educaţia legionară noua făptură românească? Omul nou este într’adevăr – asa cum ar vrea să-1 exprime cele două cuvinte – o apariţie nemaiîntâlnită în istoria neamului nostru? Urmăreste miscarea legionară să creeze un tip de existenţă românească ruptă de toate legăturile trecutului şi zidită numai din năzuinţele demiurgice ale viitorului? O astfel de presupunere nu numai ca nu are nimic deaface cu concepţia legionară, dar o tăgădueste în întregime. Omul nou mărturisit de Legiune este «omul creştin» actualizat în cadrul istoriei românesti a fost vestit lumii acum 2000 de ani de însuşi Fiul lui D-zeu în decursul existenţei sale pământene. Ca numărătoare de ani este vechiu de două milenii, dar ca noutate spirituală, ca putere de rodnicie in suflete, e plin de avânturi revoluţionare şi se bucură de strălucirea unei vesnice tinereţi. Omul nou este dramatica trăire a unei generaţii, care simte crescând în sufletul ei imboldul de a se apropia de Dumnezeu, de a regăsi calea care duce spre El, descoperind-o, după multe rătăciri si desnădejdi, în întoarcerea la adevărurile fundamentale ale vieţii, în reînvierea virtuţilor eterne ale sufletului omenesc, asa cum ele strălucesc în viaţa Mântuitorului si împodobesc învăţăturile lui. Această direcţie crestină în crearea omului nou a fost întipărită Legiunii din cel dintâiu ceas al existenţei sale. Primele începuturi de viaţă legionară an fost formulate de Corneliu Codreanu în patru proposiţii fundamentale, dintre care cea dintâiu era credinta in D-zeu. «Toti credeam în Dumnezeu. Nu era niciun ateu printre noi. Cu cât eram mai incercuiţi şi mai singuri, cu atât preocupãrile noastre se ridicau mai mult spre Dumnezeu şi spre contactul cu mortii noştri şi ai neamului. Aceştia ne dădeau o tărie invincibilă şi o seninătate luminoasă in fata tuturor loviturilor». (C. Z. C. P. I,., p. 281.) Ion Moţa a lămurit substratul creştin al miscării dela primul număr al revistei Pământul Strămoşesc, organul de informaţie si doctrină al noii grupări politice, într’un articol întitulat atât de semnificativ «La Icoană»: întunericul patimelor nu va putea niciodată cristaliza un focar de lumină salvatoare. Iatã ceeace căutăm şi dorim noi din toată fiinta noastră, e lumina, e înstăpânirea din noi a vieţii aşa cum a voit-o Dumnezeu: viata de adevăr, dreptate, virtute… Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, e sentinţa neclintită a lui Isus. Deci la El, la Dumnezeu, la harul său am alergat, pentru a primi scânteea vieţii pe care s’o redăm Neamului nostru…» (Ion Moţa, Cranii de lemn, p. 20.) Aceste rânduri, deşi scrise in perioada luptelor din tinereţe, sunt luminate de mari hotărîri interioare si desvăluesc o conştiinţă creştină viguroasă si plină de sentimentul răspunderii. Sprijinul pe care îl caută Ion Moţa în învăţătura creştină, pentru a zidi apoi pe acestă temelie întregul edificiu legionar, nu are sensul generic al unei îndepărtate filiaţiuni de idei cu creştinismul, ci este o trăire cutremurătoare a lui, un efort intens si permanent de a-l primi în sufletele noastre si de a-l răspândi în tot ce are el mai adânc si mai consecvent cu viaţa Mântuitorului. Care este măsura creştinătătii noastre, se întreabă Ion Mota într’un articol de mai târziu, scris cu prilejul Crăciunului din 1936, atunci când fiorul sfânt al marei jertfe pe care avea să o îndeplinească, îi inunda tot mai mult fiinţa, -după ce cunoaştem că sufletele noastre s’au apropiat de Dumnezeu?: …Răspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor şi legilor respectate, un examen tehnic asupra conformării la ceeace e mai mult exteriorul doctrinei creştine: ai furat, ai nedreptătit, ai respectat poruncile in ceeace au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi întrebati dacă a lost ceva viu sufleteşte în noi, vom fi întrebati ce disolutii sufleteşti s’au întâmplat în noi şi ce reconstructii interioare pe un alt plan, de jertfã şi de prefacere vie… Viu, sufleteşte viu, ce s’a elaborat in viata noastră interioară? Ce biruinţe asupra poverilor omeneşti am repurtat noi, spre a putea să ne simţim astăzi mai apropiati de Mântuitorul care se naşte? Măsura învierii noastre interioare, măsura creştinătătii noastre vii, eu o văd mai ales în măsura jertfei personale, liber, cu dragoste şi cu elan consimtite… Jertfa este măsura creştinătătii noastre. (Ion Moţa Cranii de lemn, p. 205-207.) Omul nou postulat de Căpitan ca «piatră unghiulară a Legiunii» nu se poate naste, asadar, decât acolo unde spiritul creştin a rodit în forma lui cea mai pură. Numai ca urmare a acestui proces de încreştinare interioară se desvoltă si calitătile eroului aşezat în slujba neamului. Atributele sale naţionale sunt nedespărţite de fiinţa lui creştină si prind rădăcini in suflet numai după gradul de asimilare al luminii creştine. In viziunea lui Corneliu Codreanu, legionarul trebue să fie «un om în care să fe desvoltate, până la maximum toate posibilitătile de mărire omenească ce se află sădite de Dumnezeu în sângele neamului nostru. Tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastră mai mândru, mai înalt, mai drept, mai puternic, mai întelept, mai curat, mai muncitor şi mai viteaz, iată ce trebue să ne dea şcoala legionară! Acest erou, acest legionar al vitejiei, al muncii, al dreptătii, cu puterile lui Dumnezeu înfipte în suflet, va duce neamul nostru pe căile mărirei lui». (C. Z. C. Pentru Legionari, p. 286, 287.)”
Horia Sima, fragment din: “Omul Nou – elemente de doctrină legionară”, 1949