Garda de Fier

“Biruinţa e floarea care creşte numai în ţara jertfei până la moarte”.

Codrule, Sfânt Voevod,
Prinde-mi sufletul în rod…

Vasile Pârvan

E demult de când pe-aici
Urcau stolnici şi vlădici,
Crai din cetina bătrână,
Bani cu buzduganu’n mână
Si domni aprigi de aramă
Cu baltagul sub dulamă.
Suiau vulturi rotitori
Către ei de prin vâltori,
Iar din muntele stâncos
Se rostogoleau în jos
Crişuri, Bistriţe şi Streiuri
Şerpuind prin văi şi cheiuri…
Din tărâm nestrăbătut
Cobora Menumorut.
Gelu, Glad şi Seneslau
Pe câmpii se’nviforau
Şi veneau din Bărăgane
Jii cu ochii de bulboane
în lumină să primească
Fruntea lor împărătească…
Venea umbră de dumbravă,
Limpezime de Moldavă
Şi din margini de genune
Semn al oştilor străbune
Creştea capul de balaur
Peste holdele de aur…
Dar de-atunci lăsară anii
Colb pe cronici şi cazanii
Că isbelişte amară
Se întinse peste ţară.
Pieri tulnicul pădurii,
Cu mistreţii şi bourii,
Amuţiră Moldele,
Se uscară holdele
Iar sub bolta schiturilor
Floarea răsăriturilor,
Vadurile morilor
Chipul domnitorilor,
Toate umbre se făcură…
Lanul, laur şi mălură,
Spicul, spin şi pălămidă
Frunza, ghimpe şi omidă!
Cine să se mai închine
La Cosmin şi la Rovine
La Lipnic şi Răsboeni,
Turda şi Călugăreni?
Şi urcând prin stânci cu trudă
Cine’n veac să mai audă
Bucium aspru din cetăţi
Fulgerând singurătăţi?
Cine ruga Sfintei Vineri,
Vrerea mugurilor tineri,
Şi din zariştea uitată
Dunărea de altădată
S’o cuprindă, s’o răsfire
Peste pagini de psaltire
Şi să’ntoarme iar sub soare
Vremea lui Ştefan cel Mare?
Codrule, Sfânt Voevod,
Prinde-mi sufletul în rod
Să-ţi fiu ramură în vânt
Cu strămoşii din pământ.
Să-ţi fiu frunză, să-ţi fiu floare
Să-ţi fiu umbră pe cărare,
Viata mea să urce’n tine,
Boare nopţilor senine
Şi din gândul meu să zboare
Pajuri mari biruitoare!
Să duc svon de slovă dulce
Cronicarului Niculce,
Stihuri fără de pereche
Lui Costin şi lui Ureche…
Să arăt peste trecut
Cum ursitele s’au vrut
Şi cum pieptul noastru-a fost
Fără scut şi adăpost!
Fă-mă, fă-mă iar haiduc,
Frunză reavănă de nuc,
Ca s’aştept cu flinta’n mână
La răscrucea cu fântână
Şi spre cetina domoală
Să dau chiot de răscoală!
Fă-mă jar, fă-mă vâltoare,
Fă-mă răsmeriţă mare…
Şi de-o fi străpuns să cad,
Frunză veşnică de brad,
Căuta-m’or, căuta…
Bolţilor din preajma ta…
Fluierul şi naiurile,
Stâncile şi plaiurile
Auzi-m’or, auzi…
Când voi trece’n prag de zi
Ca un sbor nebiruit
Fără zori si asfinţit…
Sbor ducând ne’ntoarsă cale
Soarelui, Măriei Sale!
Ion ŢOLESCU