Garda de Fier

Monumentul dela Fântâna Albă…

Pregătindu-mă şi primăvara aceasta de pelerinajul la Fântâna Albă, care, mai în fiecare an are loc în preajma Sfintelor Paşti, mi-am cuminecat sufletul cu o poezie. Or, de foarte mult timp, acolo, pe acea pajişte verde străjuită de brazi semeţi, locul unde mă închin românilor căzuţi întru nemurire, mi-am găsit biserica pentru spovedanie şi împărtăşanie. E un sentiment de credinţă creştinească care mă răscoleşte mult mai profund decât între pereţii unui locaş de închinare. Şi dacă tot mi-am deschis sufletul cu această mărturisire, aş dori să le fac cunoscută cititorilor şi poezia–cuminecătură, care, de rând cu frumuseţea versului metaforic, ne transmite un extraordinar mesaj al dorului de libertate. Aşadar, iată cele şase strofe, pentru care autorul lor, poetul Radu Gyr, a fost condamnat la moarte: 

RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Înainte de a fi condamnat la moarte pentru această poezie, Radu Gyr, s-a aflat printre acuzaţii din „lotul jurnaliştilor”, judecaţi la 30 mai 1945 şi învinuiţi ca „criminali de război şi vinovaţi de dezastrul ţării”. La acea dată Radu Gyr a fost supus la 12 ani de detenţie politică. În 1956 a fost eliberat, iar peste doi ani a intrat a doua oară în temniţă pentru acest poem cunoscut, recitat şi cântat de întreaga Românie – „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!”. Poetul a fost învinuit de răspândirea ideilor legionare, deşi versurile au fost scrise în perioada colectivizării forţate şi exprima duhul de nesupunere al ţăranului român faţă de exploatarea socială. Regimul a considerat că ele instigă ţărănimea la luptă contra sistemului politic, condamnându-l pe poet la moarte. Ulterior pedeapsa i-a fost înlocuită cu 25 de ani de muncă silnică, din care poetul a executat 16 ani de puşcărie, până la amnistia generală din 1964, când din închisorile din România au fost eliberaţi deţinuţii politici deveniţi inofensivi. În închisoarea din Aiud, unde şi-a ispăşit pedeapsa, Radu Gyr a fost supus unui regim aspru. Nu i s-a anunţat despre schimbarea sentinţei decât după 11 luni, doi ani a stat cu lanţuri la picioare, mai grozav decât un ucigaş. În plin secol douăzeci (1958), o poezie i-a speriat pe comuniştii de la putere mai mult decât o răscoală armată a ţărănimii.

Iată ce înseamnă puterea cuvântului care exprimă aspiraţiile oamenilor dornici de libertate! În aceste zile, când în inimile noastre reînvie tragedia de la Fântâna Albă, măcar cu o rugăciune, măcar cu o lumânare aprinsă să ne ridicăm, aplecându-ne frunţile pentru „sfintele ciolane” de la rădăcinile brazilor din pădurea Varniţei, dar şi din stepele Kazahstanului, şi din taigaua siberiană, şi de pretutindeni unde îndemnul „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!” a fost purtat în inimi, şi mai are şi astăzi un ecou plin de înţeles.

Maria TOACĂ
“Zorile Bucovinei”, Cernăuţi