AMINTIRI DIN BĂRĂGAN
Intentionam mai demult, cca 14 – 15 ani în urmă, să scriu ceva mai amplu despre “osânditii” deportati în vântul Bărăganului, zecile de mii de familii dislocate care au suferit calvarul crud al orânduirii comuniste, impresionat de stoicismul si suferinta lor, dar mai ales de credinta lor nestrămutată. Am avut sansa de a-l cunoaste la New York pe Alexandru Bratu¹) si pe sotia sa, Emilia Bratu, ambii cu domiciliu obligatoriu în Lătesti, pe distinsa Dnă. Nadia Golea (sotia mult regretatului Traian Golea) s.a., iar amintirile acestor oameni sunt cu adevărat impresionante pentru fiecare dintre noi.
As dori, totusi, mai pe scurt, să mă rezum la un “dialog” purtat cu multi ani în urmă, si la câteva amintiri ce mi-au fost destăinuite, vrednice de a fi cunoscute de cei interesati, mai ales că “interlocutorul” meu s’a aflat în preajma Dnei Elena Codreanu (căsătorită Praporgescu), fiindu-i elev.
Voi încerca să redau întru totul cele comunicate, lăsând în afară, desigur, alte chestiuni abordate reflectând probleme diferite.
Subject: Lista de la Jilava Date: Mon, 01 Mar 1999 16:15:34 From: ibogdan@pcnet.pcnet.ro (ITBogdan) To: nnita@prodigy.net CC: cbogdan@foxberry.net
Domnule Nită,
Trebuie să vă mărturisesc că am fost impresionat de pagina Dvs., din toate punctele de vedere si tin să vă felicit pentru această realizare.
Personal am stiut foarte putin despre Miscare, iar ceeace stiam era mai mult din propaganda comunistă si câte ceva de la supravietuitori. Mi-am întregit cunostintele abia după ’89 din presă si literatură, dar cel mai mult a contribuit la aceasta, Gazeta de Vest. Păcat că nu se mai găseste prin Bucuresti…
Mi-a atras atentia din pagina Dvs, lista celor ucisi (pedepsiti) la Jilava. Pe aceasta lista am gasit un personaj pe care l-am cunoscut in carne si oase in copilarie. El se numeste Sarbu si a fost plutonier de jandarmi in Ilfov. Iata amanuntele. In perioada 1951-55 am fost deportat cu familia in comuna Latesti (Bordusanii Noi), judetul Calarasi, pe atunci raionul Fetesti. Eram un copil de 10-12 ani si ascultam cu sufletul la gura povestile de seara, de pe marginea santului a faptelor de arme de pe frontul de Est, sau prizonierat, fie a soldatilor romani, fie a germanilor, cetateni romani, nascuti in Romania, care au luptat in armata germana. Dupa desfiintarea Canalului Dunare-Marea Neagra au fost adusi si multi detinuti politici. Am aflat cu aceasta ocazie si despre ororile Gulagului romanesc. Am aflat atunci despre destinele unor oameni, despre care se pot face filme! Am retinut, printre altele, relatarile unui umil taran, bastinas din Comuna Bordusani, numit Sarbu. Fiind plutonier de jandarmi in judetul Ilfov, a fost convocat la prefectura si trimis in “misiune”. Care era misiunea? Trebuia sa asigure paza unui transport de detinuti, intr-un camion militar cu patru banci lungi. Pe doua dintre acestea erau însirati cei 7 + 7 detinuti, iar in spatele fiecaruia, pe alte 2 banci, cate un jandarm. La un semn dat de un colonel, al carui nume nu mi-l amintesc (poate Diamandescu, sau Dinculescu?), fiecare jandarm si-a scos o franghie, dinainte pregatita cu care si-a strangulat “obiectivul”. Nu-mi mai amintesc urmarea, pe care, dealtfel, am aflat-o (reamintit-o?) mult mai tarziu. Imi amintesc insa ca tipul era marcat de eveniment si ca avea remuscari si cosmaruri.
Sa fie acest Sarbu una si aceiasi persoana cu cel de pe lista din pagina Dvs.? Sa fi fost un impostor? Cine mai stie…
Tot cu aceasta ocazie am cunoscut-o pe doamna Codreanu, care mi-a si fost profesoara de franceza. Si ca o curiozitate a istoriei, doamna Codreanu a fost foarte buna prietena cu doamna Maresal Antonescu, deasemenea cu domiciliul obligatoriu tot in Latesti! Ulterior doamna Codreanu s-a casatorit cu colonelul Praporgescu, fiul eroului de la Jiu. Noi am plecat de la Latesti in 1956 si i-am lasat pe toti acolo. Ulterior m-am stabilit in Bucuresti si am incercat cu disperare sa o gasesc pe doamna Codreanu-Praporgescu, dar nu am reusit. Am reusit sa ajung la unul din fratii Capitanului, care era inginer la ITB si care nu a vrut (sau s-a ferit!) sa ma ajute, transmitandu-mi sa nu o mai caut. Am citit apoi in ziar un anunt mortuar cu ocazia mortii colonelului Praporgescu. Din pacate atunci cand am citit anuntul, colonelul era deja inhumat. Dupa ’89 am citit intr-un jurnal de Cluj un interviu cu doamna Codreanu, i-am rugat pe redactori sa-mi spuna unde o pot gasi, dar nu i-am putut indupleca. Se pare ca a fost o intelegere. Am dedus din context ca ar locui intr-un bloc din Militari. Cateva saptamani am colindat toate scarile de bloc sa o gasesc, ca sa-mi dau seama ca, probabil, era doar o diversiune destinata unor curiosi ca mine! Apoi am aflat ca este internata la Spitalul de Urgenta, si fiindca sunt si vecin cu spitalul, am incercat s-o vad, dar era prea tarziu…
O amintire mai amuzanta. Mergeam la Fetesti cu un camion in care era o personalitate legionara, nu-i mai retin numele, dar era imbracat intr-un loden “pe puncte” de culoare verde, care se purta pe vremea ceia. In acelasi camion era si securistul (ceistul), parca Cojocaru, sau Ciubotaru il chema.
-Ma, al dracu’, cum s-a nimerit sa porti tu paltonu’ asta verde? zice securistul.
La care, omul atentionat intoarce gulerul pe care era eticheta fabricii si-i spune securistului care se cam codea, sa citeasca:
-Hai bă, citeste ce scrie aici?
Securistul, oarecum obligat să citească, rosteste:
-Fabrica de Confectii Gheorghe Gheorghiu-Dej, bâigui securistul…
-Ei, mai ai ceva de zis?
Dumnezeu sa va aiba in paza,
Toate bune,
ITBogdan
———————————————–
Subject: Re: Lista de la Jilava Date: Fri, 19 Mar 1999 00:24:37 From: ibogdan@pcnet.pcnet.ro (ITBogdan) To: NNITA@prodigy.net
>In ceea ce-l priveste pe zisul “plutonier” Sârbu, din datele pe care le detin reiese că a fost pedepsit la Jilava în Nov. 1940, împreună cu ceilalti asasini si impilatori>.
Da, asa este. Dupa ce am parcurs pagina Dvs., m-am consultat cu un veteran al Miscarii, care are acum peste 80 de ani si-si retraieste amintirile din zbuciumata-i tinerete, care mi-a confirmat ca Sarbu s-a gasit in noiembrie 1940 la Jilava si unde intr-adevar a fost executat. Domnul de care va vorbesc este o persoana modesta care n-a iesit in evidenta decat in perioadele de represiune. In rest, a fost in imediata apropiere a Capitanului, prezent cam la toate evenimentele de seama ale Miscarii, cu rol destul de secundar, dar totusi martor nemijlocit al evenimentelor. Asist la mai toate colocviile dintre el si alti participanti ai Miscarii care-l viziteaza. Ce pot sa va spun ca intre ei domneste o mare, mare confuzie. Desi, spre deosebire de istoria miscarii comuniste, istoria acestei miscari este clara, fara dubii si cu fapte de netagaduit, exista o mare diversitate de directii inca necristalizate. Exista “simisti” si “antisimisti”, deosebit de multe contestari si multe incercari de minimizare a importantei unor personalitati. Desigur ca cei 50 de ani de interdictii si mai ales de mistificari, si-au spus cuvantul. Sunt pareri ale cuiva din afara, care n-a trait deloc evenimentele iar cunostintele provin mai mult din soaptele celor apropiati, toate distorsionate de propaganda comunista.
>D-na Codreanu (căsătorita Praporgescu), s’a stins în 1994… Faptul că ati cunoscut-o îndeaproape, mă bucură. Sunt destul de rare amintirile scrise despre dânsa si m’ar interesa mai multe amănunte… Nu vă oblig, în măsura puterii…>
Din pacate amintirile sunt ale unui adolescent de 14-15 ani care mergea de 2 ori pe saptamana la familia Praporgescu pentru ore de franceza. Avand domiciliul obligatoriu, de fapt un fel de lagar de tip Gulag, unde exista oficial un fel de semilibertate, unde practic se mai inchideau ochii. Totusi, nu aveam libertatea sa mergem la liceu. Dupa cele 7 clase elementare, trebuia sa-ti alegi o meserie la indemana, ca de exemplu, tractorist, electrician, strungar, sau poate simplu zilier la Gostat. Nu stiu insa de ce nu ne era interzis liceul la fara frecventa. Lucru de care majoritatea copiilor a profitat. Nu se punea problema profesorilor! Dupa lichidarea canalului, majoritatea detinutilor politici asa-zisi administrativi (categoria celor arestati, dar niciodata condamnati intr-un proces) au fost adusi cu domiciliul obligatoriu in “satele” zise noi, cum era si Bordusanii Noi, ulterior Latesti. Asa ca, nefericirea lor, a fost avantajul tineretului care se pregatea pentru examenele la liceu ff. I treacat fie spus ca din acest motiv, rezultatele celor de la ff era cu mult superior celor de la zi. Doamna Codreanu Praporgescu era o femeie tacuta, nu prea vorbareata, foarte “didactica”. Mai mult, desi am incercat sa-mi rascolesc memoria, nu-mi amintesc. Nu-i mai stiu nici chipul, nici macar daca era inalta sau scunda… Uneori, din varii motive, orele le tinea dl. colonel Praporgescu. De la el, interesant, am mai multe amintiri. Era un personaj scund, cu picioare de cavalerist si care povestea cu sarg intamplari de la Curte sau de la hipodrom, sau de la balurile de la Curte. Parca in fiecare miercuri toti “administrativii” trebuiau sa se prezinte la postul de militie unde era citit “catalogul”, prilej de intilnire a lumii bune de odinioara. Puteai sa auzi: “sarut mainile stimata doamna”, “am onoarea sa va salut domnule general / colonel / ambasador / doctor / profesor /etc”. Pentru ceilalti, majoritatea tarani instariti din Banat, ceremonialul de la postul de militie constituia un fel de bizarerie, dar si prilej de respect fata de o intelectualitate ce nu mai exista…
Intr-una din miercuri, dl colonel nu s-a dus la apel, nu mai stiu de ce, iar “ceistul” a trimis acasa la colonel pe un tablagiu sa se convinga de faptul ca nu era plecat. Colonelul isi vedea de treaba cu cei 2-3 elevi.
-Sa traiti dom’ colonel, zice tablagiul pe un ton de batjocora, deci erai acasa si nu venisi la apel. Da’ cine e ala de colo, zice, aratand spre o poza a unui barbat cu favoriti, in uniforma militara si cu tricolorul cu o dunga neagra pe un colt al fotografiei.
Colonelul se ridica de pe scaun si cat era de scund, nu se mai termina ridicandu-se.
-Ce-ai zis bă? Sa nu mai zici “asta”. Persoana din fotografie este erou al natiei romane, este generalul Praporgescu, eroul de la Jii, tatal meu! Si daca nu-si dadea el viata pentru tara asta, tu n-ai mai fi apucat sa porti tinichelele alea pe umar.
-Ce vorbesti, colonele, tresele astea mi le-a pus partidu’ nu tac-tu!
-Du-te dracu’ cu partidu’ tău cu tot!
Adevarul este ca nu prea aveau ce sa le mai faca, poate ca le mai faceau mizerie daca, de exemplu, mai trageau cate o escapada pe la Bucuresti, intre cele doua miercuri consecutive…
>Sper că puteti procura revista “PERMANENTE” care apare la Bucuresti… Păcat de faptul ca “Gazeta de Vest” nu mai poate fi distribuită în centrele mari ale tării, fiind obligată (datorită resurselor financiare) la aparitie trimestrială…>
Din pacate, sunt o persoana foarte ocupata, salariul mic mă face sa practic, cand se poate, si munci “la negru”, asa ca nu prea am timp de citit. Totusi, primesc PERMANENTELE si le si rasfoiesc. Imi pare rau de Gazeta de Vest! Am citit-o de la primul numar, iar cand a inceput sa aiba accente de dreapta, cu atat mai mult. Am pornit cu o curiozitate fireasca de a afla adevarul despre miscare si am ramas surprins ca lucrurile stateau absolut pe dos de cum stiam eu! Asa am aflat din statisticile din Gazetă cati au murit de ambele parti, dar mai ales am aflat cu stupoare că “asasinii” sunt adevăratele victime! MULTUMESC, DOMNULE GULES!
Am mai ascultat si niste casete cu muzica si am constatat că si cântau frumos!
>Oricum, vă multumesc încăodată, Nicolae Nită >
Toate bune,
ITBogdan
¹) _____
BRATU, Alexandru A.
Fiul lui Alexandru E. Bratu, născut pe 14 aprilie 1918, asistent universitar la Facultatea de Drept Comercial, Universitatea Iaşi, sublocotenent în timpul războiului, fruntaş al tineretului P.N.Ţ. din Moldova. A fost arestat şi trimis în lagărul de la Slobozia, de unde a evadat în noaptea de 20 octombrie 1945, cu încă 4 persoane, pentru a înmâna un memoriu lui Mark Etheridge, trimisul preşedintelui american H. Truman. În 1946 a fost arestat, împreună cu membrii organizaţiei „Sarmizegetusa“. După arestarea conducerii P.N.Ţ., a hotărât, împreună cu Gh. Mihai, I. Diaconescu, N. Adamescu, I. Puiu, Sergiu Macarie ş.a., continuarea activităţii partidului. A fost condamnat, în lipsă, la 25 de ani de muncă silnică. Rejudecat, după prindere, este condamnat la 10 ani de muncă silnică şi închis la Aiud, Peninsula, Baia Sprie, Oradea şi Râmnicu Sărat, stabilindu-i-se apoi domiciliu obligatoriu la Lăţeşti, unde a stat până în 1964. În 1975 i s-a înscenat un nou proces, însă a reuşit să ajungă în S.U.A., la intervenţia preşedintelui acestei ţări, unde a desfăşurat o intensă activitate politică. A murit într-un accident încă neelucidat (procesulcomunismului.com).
