Garda de Fier

"Cine n'a cunoscut şi n'a dat nici examenul durerii, nici examenul bărbăţiei şi nici examenul credinţei, nu poate fi legionar". (C. Z. CODREANU)
Subscrie

Puiu Răducan: O, Doamne! Ce fain o mai fo’ la Maramu!

October 28, 2014 By: Garda Category: LA ORDINEA ZILEI

Biserica de lemn din Ulmeni (cca. 1700)

Biserica de lemn din Ulmeni (cca. 1700)

Cine n-are prieteni, să-și facă rost! Cine are, să le trăiască! Eu aș zice, cu gura plină, că am prieteni, că am mulți și buni, dar și că… numărul lor crește – îmi spune… cineva… Să vorbesc acum despre prietenul Vasile Morar, despre marele poet român, Vasile Morar, ar însemna să-l decupez de la inimă și să-l ”vând”, ceea ce… nu se cade.
Ca și în alte dăți, am fost invitat de Vasile al lui Morar din Chelința Ulmeniului de Maramureș la o mare sărbătoare, Zilele orașului Ulmeni.

Drumul a fost frumos (la dus), vreme prietenească, chiar dacă la Iași ninsoarea se rostogolea și văruia străzile. Cum nu-mi place să întârzii la întâlniri, așa s-a întâmplat și acum, când îl așteptam la Ulmeni în fața școlii, pe ”fratele” Vasile, cavaler de Morar al Chelinței străbune.

Nu am stat mult de vorbă, timpul, ucigașul pe care-l plătim, ne zorea și trebuia să mergem la gară să-l așteptăm pe prietenul de-acum (atunci nu-l cunoșteam) pe justițiarul, dar și pe scriitorul Ioan Scorobete – membru al U.S.R.

Am mers împreună, apoi ne-am așezat lucrurile la locul găzduirii și cum palinca maramureșeană nu așteaptă mult, am drumețit la d-nul Croata, un croat stabilit la Ulmeni la o… degustare.

Nu am zăbovit mult, trebuia să mergem iară la gară să-i prijonim pe prietenii, Grigore Grigore de la Târgoviște și pe Ioan Vintilă Fintiș de la Ploiești. Doi oameni minunați, eu nu-i cunoșteam, dar acum pot să spun că suntem prieteni de-o viață.

De fapt, aceștia, au dat mereu tonul voii bune. Seara, până noaptea târziu la umbăr de palincă mamamureșeană am desfășurat unul dintre cele mai frumoase ”Cionacluri”. Am recitat fiecare de-ale noastre dar și ”încrucișate” până când ”foartetârziul” a spus: Stop!

Dimineața se apropia amenințător. După micul dejun, am mers la cămin unde în marea-i sală pregătirile dădeau năvală în sărbătoarea culturală. Apare și prietenul George Terziu de la Satu Mare, dar nu cu… ”mâna goală”, ci cu ”localnicul” – domnul Radu Ulmeanu, și cu scriitorul Ioan Marian Chihorean.

Așadar, la Ulmeni, a fost mare sărbătoare.

Împreună cu edilul șef, Lucian Morar, toată lumea trăia la Înaltă Tensiune frumosul eveniment.

Tânăr, ambițios, primarul țărănist, aflat la cel de-al doilea mandat, Lucian Morar, nimeni altul decât fiul prietenului meu, a reușit să facă multe lucruri bune, utile, necesare pt. localitatea sa pe care ne-o prezintă cu imensă bucurie.

Ca să-i enumăr realizările, mi-ar lua mult timp, dar… aș zguduii serios modestia neamului Morar. Acest copil nu știe să se laude, știe să muncească. Aș face pariu că bătrânețea îl va prinde tot primar.

Rar mi-a fost să aud de la cineva cuvinte așa de frumoase ca din gura acestui inimos tânăr primar. Mi-a spus că el nu conduce singur, mi-a prezentat viceprimarul, a enumerat toți consilierii și aportul fiecăruia în dezvoltarea localității.

Cam peste tot pe unde am fost, în țară și străinătate, la întâlniri culturale, mi-am făcut un obicei din a întreba ”gazdele” dacă sunt și personalități…, dacă sunt din conducerea acelei comunități prezente. Știu un lucru, un lucru sacru: Cultura NEAMULUI ROMÂNESC ne-a adus pana aici! Cultura și biserica.

De-asta întreb, dar aici la Ulmeni, de fiecare dată, constat cu mare bucurie că primarul este nedezlipit de fenomenul cultural.

Au avut grijă oamenii acestei localități maramureșene să introducă în programul acestei sărbători și un segment cultural, acela al lansărilor de carte.

Cu adevărat momente solemne. Pe lângă cei veniți mai de departe și … ”încondeiați” mai sus, au mai prezentat cu cărțile ”la control” și oameni … mai de-ai zonei. (Doamne, n-aș vrea sa omit vreunul…!)

Părintele Radu Botiș, om de-al locului, s-a prezentat cu o carte de dimensiuni uriașe ca forma și conținut, Biblia în versuri.

De la Orăștie, chiar dacă nu a putut veni, Ion Vasiu a fost… ”absent – prezent” cu o carte prezentată de Vasile Morar purtind titlul ,,Târziu in cuvinte”.

D-nul Pop Viorel de la Fărcașa cu vreo 3-4 ”comentatori” și-a prezentat și domnia sa cartea Bunica.

D-nul Ioan M. Lazăr, tot … om de-al zonei a prezentat o minunată carte de culegeri de poezii religioase, frumusețea constand în faptul că a și cântat câteva poeme.

Din Baia Mare a sosit Ioan Meteș Chelințeanul, de fel din Chelința-Ulmeni care a prezentat ”poporului” Monografia satului Chelința într-o ediție nouă, modificată și adăugită.

Doamna Camelia Mureșan a făcut o… scurtă cronică a cărții sale de aforisme.

Din categoria celor de departe, eu am prezentat cărtile: 63, tradusă în limba engleză de reputatul commentator al știrilor românești din țară, dar și din America, Nicolae Melinescu, și Omeni și viața mea, carte autobiografică prefațată de același conf. univ. dr. și jurnalist de excepție, Nicolae Melinescu. Am recitat un poem despre… bătrânețe, dar și dirijorul acestei întâlniri, Vasile Morar, unul.

Lumea legendelor românești, cartea d-lui Ioan Marian Chihorean, a impresionat asistența, ca si ceilalți… de departe:

Grigore Grigore – Târgoviște cu 101 poeme.

Ioan Vintilă Fintiș – Ploiești cu cele două cărți din care s-a recitat, ”Pentarombul” și ”Fântânile frigului”;

Ioan Scorobete – Timișoara cu cărțile, ”Miraj”, tradusă în limba germană, dar și cu ”Dragoste și alte păsări de pradă”;

George Terziu prezent cu cartea, ”Moartea necesară”, a recitat la fel de frumos, aducând prin poezie un frumos omagiu soției sale, distinsa doamnă Liliana Terziu.

În finalul acestei lungi și de loc plictisitoare expuneri de carte, a venit rândul și amfitrionului, Vasile Morar.

Nu s-a prezentat ”decât” cu ultimile trei ”cărticele”, cu ultimile trei Volume cu titlul, ”Nu vă temeti”, fiecare conținând 1001 poeme.

Da. Nu este greșeală cifrică, fiecare poem are câte o mie una poezii.

Vasile și-a prezentat cărțile cu grijă și sfială, s-au făcut comentarii s-au discutat… de toate…

Atât a fost de frumos, încât nu ne-am dat seama că trecuse-ră cateva ore bune.

Acum… urmează o parte la fel de frumoasă, a autografelor, a discuțiilor de tot felul și mirosul sarmalelor maramureșene își face simțită prezența.

Doamna bibliotecar, Angela Morar, a avut grijă ca totul să se desfășoare cum trebuie, la fel și doamna director, Gina Călăuz, implicată cu toată ființa în sărbătorile ulmenești, a supravegheat ca totul să ”curgă” conform celor dinainte stabilite, conform programului, dar iată și programul!
. . .

O subliniere ar trebui facută, în sensul că de la Baia Mare a venit Grupul ”Orizont 77”, grupul Folk, Ghiță Dan și Vali Moldovan, doi oameni minunați care împreună cu Cenaclul Flacăra și Adrian Păunescu colindau țara, ne cântau și ne încântau, ca și aici la Ulmeni.

Așadar, oamenii localității și-au întâmpinat oaspeții la sărbătoare în costume populare românești, întreprinzătorii locali s-au prezentat fiecare cu ceea ce avea la propria firmă,.

Maestrul Croata, croatul ulmenean, în fața casei sale arăta lumii cum se pregătește un porc la … proțap, made…Croația, spunea domnia sa.

Atât de frumos rânjea porcul cu proțapul în burtă la noi, încât nu ne-am putut să nu ne fotografiem cu dumnealui.

Ne-am fotogrfiat așadar lângă trofeul tare frumos și … provocator.

Cum ar fi putut fi, oameni buni, continuarea evenimentului cultural! A fost atât de frumoasă încât nu vă spun… multe

Scriitorii și-au continuat recitalul poetic până când zorile invadau geamurile camerelor unde ei, trebuiau să se odihnească.

Muzica venită din părți de țară străpungea cerul răsturnat într-o dungă să asculte minunății ulmenești.

Voia bună era regina … balului. Tonul recitărilor poetice îl dă, ca de obicei, inegalabilul Ioan Vintilă Fintiș – ploieșteanul, iar cel al glumelor, nimeni altul decât, maestrul Vasile Morar.

Merită aici și o glumă de-a maestrului…

”Între Maria, văduvă de câțiva ani buni și Ioan cel singur, se înfiripă o poveste de dragoste, care se ”sfârșește” cu o căsătorie…, care nu durează mult timp. Între cei doi apar certuri, ei nu-i ajungea, el nu mai avea… și în cele din urmă, Ion, propune divorțul, numai că Măria nu dorea în ruptul capului așa ceva. La un moment dat, Măria îi spune lui Ion: Mă, Ioane, eu, nu divorțăsc! Văduvă m-ai luat, văduvă mă lași!”

Toate bune și frumoase, dar… Doamne, ce dureroasă este… durerea!

Durerea că ne despărțim de niște oameni minunați, fiecare urmându-ne cărările-nspre case.

O, Doamne! Ce fain o mai fo’ la Maramu!

Felicitări Ulmeni!
Felicitări, domnule primar, Lucian Morar! Prinde-te-ar bătrânețile pe acel scaun!
Plecăm pe rând în cele din urmă, toți, plec și eu să-mi pun semnătura peste minunea de la Ulmeni – Maramureș.
Puiu Răducan

0 Comments to “Puiu Răducan: O, Doamne! Ce fain o mai fo’ la Maramu!”




Lasă un răspuns