Uluitoarea descoperire dela închisoarea Jilava
Intr’un colţ îndepărtat din curtea închisorii, sub un planşeu de beton, au fost îngropate trupurile sfârtecate ale Căpitanului, Nicadorilor şi Decemvirilor
♦ In cursul zilei de ieri au continuat la Jilava lucrările pentru deshumarea osemintelor Căpitanului, ale Decemvirilor şi ale Nicadorilor.
Ura conducătorilor trecutelor regimuri, deslănţuită contra elementului naţionalist i-a determinat pe călăi să ia unele măsuri deadreptul uluitoare.
Astfel:
După ce Căpitanul şi ceilalţi 13 fruntaşi legionari au fost ucişi mişeleşte, trupurile lor fără viaţă au fost îngrămădite într’o groapă, departe în curtea închisorii Jilava.
A fost greu până s’a dat de mormântul eroilor legionari, dar tot atât de greu este să se pătrundă în el, pentrucă din ordinul asupritorilor, peste groapa cu cadavrele sfinte ale martirilor, guvernanţii de atunci au pus să se toarne un planşeu de beton, a cărui grosime are 70 cm. si o suprafaţă de 75 m. p. (lung de 15 m. şi lat de 5 m.).
La perforarea acestui planşeu s’a lucrat ieri cu asiduitate. Până aseară, rezultatele încă nu se cunoşteau.
Comandanţii legionari, care au condus aceste lucrări au înaintat un memoriu detaliat d-lui Horia Sima, comandantul Mişcării Legionare, care urmează să avizeze asupra celor în consecinţă.
Ziarul “Curentul”, Joi 28 Noembrie 1940
cititi GRATUIT nuvela despre asasinarea capitanului la http://www.babelink.us
1