Garda de Fier

Naşterea Mântuitorului

Mai sunt câteva zile, până când vom prăznui, încăodată, Naşterea Mântuitorului lumii.
Cu acest prilej mă gândesc, cât de înstreinaţi de adevăratul duh creştinesc, sunt oamenii timpurilor de azi.
Sărbătorile – oricare ar fi ele – nu sunt ceiace ar trebui să fie: popasuri de reculegere sufletească!
Momente, în care să uităm tot ceiace este “grijă pământească” şi să lăsăm sufletul să-şi trăiască viaţa lui.
Adevărata viaţă a omului, prin trăirea căreia devenim şi oşteni ai Impărăţiei cerului şi ne găsim şi rostul existenţei noastre pământeşti.
Impotriva acestei vieţi, se ridică însă, toate poftele şi instinctele sădite în noi, odată cu materia.
In conflictul acesta de viaţă, ne abatem uşor dela drumul cel adevărat şi pornim pe cel al pieirii sufleteşti, uitând de suflet şi de rostul sărbătorilor, care trebuie să fie oazele de reconfortare şi reîmprospătare a puterilor sufleteşti pentru marele deşert al vieţii care îi stă înainte.
Aşa am ajuns, ca să nu mai privim marile praznice, decât ca prilejuri de vacanţă, de petrecere fără noimă, mâncare, băutură şi veselie.
 *
Ce măreţ de simplă a fost Naşterea Mântuitorului şi câtă semnificaţie are această simplitate.
Intr’o peşteră rece şi întunecoasă, încălzit doar de sufletul cald al dobitoacelor pământului s’a născut Împăratul care a “venit să fie o lumină în lume”…
Şi a pornit să lumineze din bezna peşterii, din simplitatea cuviincioasă a păstorilor, înfrăţiţi prin felul lor de viaţă cu natura, fraţi buni cu luna şi stelele cerului şi tovarăşi cu blândele lor oiţe.
La această atmosferă trebuie să ne întoarcem şi acum şi să dăm glas sufletului nostru, pentru minunata cântare a Crăciunului “Hristos se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ bucuraţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul”…
Ion BANEA
(Fragment din articolul cu titlul de mai sus apărut în ziarul “Braţul de Fier”, Anul I, Nr. 7, Decembrie 1935)