P L U G U Ş O R (din folclor)
“S’a sculat mai an / Bădica Trăian…”
„S’a sculat mai an
Bădica Trăian
Ş-a încălecat
Pe-un cal
Cu numele de Graur
Cu şaua de aur
Cu frâul de mătase
Cât viţa de groase
Şi’n scări s’a ridicat
Peste câmpuri s’a uitat
Ca s’aleagă loc curat
De arat şi semănat
Şi curând s’a apucat
Câmpu’ neted de arat
În lungiş şi’n curmeziş
S’a apucat într’o Joi
C’un plug cu doisprezece
Boi bourei
În coadă codălbei
În frunte ţintăţei.”
Ziua toată a lucrat
Brazdă neagră-a răsturnat
Şi prin brazdă-a semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară
Deie Domnu să răsară
Mânaţi măi!
Hăăi! hăăi!
Şi când lucru s’a sfârşit
Iată mări s’a stârnit
Un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe după vânt
Pământul l-au răcorit
Şi sămânţa a’ncolţit
Mânaţi măi!
Hăăi! hăăi!
La lună la săptămână
Îşi umplu cu apă mâna
Şi se duce ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Şi de-i grâul răsărit
Şi de-i spicul aurit
Era’n pai ca trestia
Era’n spic cât vrabia.
Trăian iute s’a întors
Şi din grajd pe loc a scos
Un cal mare năzdrăvan
Cum îi place lui Trăian
Negru ca corbu
Iute ca focul
De nu-l prindea locul.
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a’ncălecat
La Tighin a apucat
Şi oţel a cumpărat
Ca sa facă seceri mari
Pentru secerători tari
Şi să facă seceri mici
Pentru copilaşi voinici
Şi altele mai mărunţele
Cu mănunchi de floricele
Pentru fete tinerele
Şi neveste ochiţele
Mânaţi măi flăcăi!
Hăăi! hăăi!
S’au strâns fine şi vecine
Şi vreo trei babe bătrâne
Care ştiu rostul la pâine
Şi pe câmp i-a dus
La lucru’ pământului
În răcoarea vântului
Apoi carele’ncărca
Şi pe toate le căra
Şi girezi ‘nalte dura
În capul pământului
În jeleştea vântului.
Apoi aria-şi făcea
Şi din grajd mai aducea
Zece iepe tot sirepe
Şi de păr că le lega
Şi pe toate le mâna
Împrejurul parului
Deasupra fătarului
Iepele mereu fugeau
Funia se tot strângea
De par iute ajungea
Şi grâul se treiera
Şi flăcăul vântura
Şi stambolul deşerta
Hamberele încărca
Şi la moară apoi pleca.
„Insă roata cea de moară
Când văzu atâtea care
Încărcate cu povară
Puse coada pe spinare
Şi plecă la lunca mare.
Lunca mare
Frunză n’are
Luncă mică
Frunza-i pică.
Iar morarul meşter bun
Zărea moara prin cătun
Şi-şi lua cojoc miţos
Şi mi-l îmbrăca pe dos
Şi-şi lua ciocanu’n brâu
Şi mai lua şi un frâu
Apoi iute alerga
Moara cu frâul lega.
Ş-o apuca de călcâi
D-o punea pe căpătâi
Şi-i da cu ciocanu’n săle
D-o aşeza pe măsele
Ia mai îndemnaţi flăcăi
Hăăi! hăăi!
El o luă de lăptoc
Şi-o da iar în vad la loc
Şi turna deasupra’n coş
Grâul s’aşază pe vatră
Şi din coş cădea sub piatră
De sub piatră în covată
Curgea făina curată.
Mânaţi măi,
Hăăi! hăăi!”
„Iată mândra jupâneasă
Dochiana cea frumoasă
C’auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârţâitul carelor
Şi’n cămări că mergea
Şi din cui îşi alegea
Sâtă mare şi cam deasă
Tot cu pânza de mătasă
Sufleca ea mâneci albe
Ş-arata braţele albe
Şi cernea mări cernea
Ninsoarea se aşternea
Apoi numai plămădea
Ş-o lăsa până dospea
Apoi colaci învârtea
Pe lopată mi-i culca
Şi’n cuptor mi-i arunca
Apoi iară cu lopata
Rumeniţi ea îi scotea
Ş-atunci ea ‘mpărţea vreo cinci
La flăcăii cei voinici
Şi ‘mpărţea trei colăcei
La copiii mititei.”
„De urat am mai ura
Dar mi-i că vom însera
Căci nu suntem de pe ici colea
Ci suntem tocmai din Buda Veche
Unde este mâţa’n streche
Iar motanul suflă’n foc
Şoarecii nu-şi află loc
Într’un fund de oboroc
Ia mai îndemnaţi măi,
Hăăi! hăăi!
La anul şi la mulţi ani!”
Pluguşor din zona Fălticenilor, jud. Suceava
