13 IANUARIE 1937
P R E Z E N T !
Cu vrerea lui Dumnezeu, jertfa dela Majadahonda trebuia să se întâmple. România cea nouă, România marilor responsabilităţi morale trebuia să fie prezentă, prin vizionarii ei, transfiguraţi de sfânta nebunie a credinţii creştine şi naţionale, pe frontul unde lupta se dă între două lumi antipodice, între două principii contradictorii, între două concepţii de viaţă – între Dumnezeu şi satana.
Când un neam întreg, la capătul unor lupte milenare pentru apărarea fiinţei lui spirituale împotriva tuturor desfigurărilor, începe să-şi adune sufletul, să-şi mobilizeze eroismul şi să-şi arunce toată energia într’o luptă de salvare, în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine care a fost mândria noastră ca neam, în lupta pentru păstrarea chipului creştin al sufletului nostru asaltat, acum, cu disperare, de ucigaşul de la răsărit, – este cu neputinţă să nu izbândească.
Oamenii au căzut; dar arhanghelii din ei au triumfat împotriva lui Lucifer. Trupurile lui Ion Moţa şi Vasile Marin sfinţite de cea mai curată jertfă pe care un om o poate aduce, în această lume, lui Dumnezeu, vor fi pavăză pământului în care se vor odihni. Mucenici ai lui Hristos, zid scump împotriva celor ce “clătinau aşezarea creştină a lumii”, jertfa voastră să ne fie îndemn şi poruncă: faţa la Hristos, pentru mântuirea neamului!
Pr. Grigorie CRISTESCU
Revista “Predania”, Bucureşti, 15 Fevruarie 1937
BUCIUMELE SUNĂ CU JALE…
“A fost un drum al mărturisirilor şi al Învierii. A fost Marşul Învierii…
Întreg norodul românesc, de sus din miezul nopţii bucovinene până în zorile scânteetoare ale muncelelor argeşene, s’a mărturisit în faţa “jertfei lor”, ca o revărsare de ape calde din adânc, peste îngheţul de moarte al sufletelor de ieri. Cine a avut fericirea să facă acest drum, în care moartea a sfărâmat lacătele grele ale sufletului românesc, a putut cântări în cumpăna istoriei preţul “jertfei lor”. Sufletul mare al neamului nostru s’a trezit în toată nobleţea şi creştinătatea sa. A fost o clătinare, o dislocare din aşezările de viaţă mică, trudnică şi iobagă, o regăsire de sine, un început nou. Căci, după mărturisire, urmează conştiinţa măsurii sale, iar după aceasta, curajul realizării sale, după măsura proprie…”
(“Marşul Învierii” – Alexandru Constant descriind experienţa trăită la aducerea trupurilor celor doi martiri în ţară, Ion Moţa şi Vasile Marin, în parcursul lor spre Bucureşti).
“Cuvântul Argeşului”, Anul II, Nr. 31-32, 15 Martie 1937
