Corneliu Zelea Codreanu – Căpitanul
C Ă P I T A N U L – gravură de Al.Bassarab
Rămas în mintea tuturor ca un simbol, ca un stindard în acţiunea pozitivă ce abia începe, Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul”, era om călăuzit cu sfinţenie de un crez care pentru el însemna o religie dinamică, în stare să facă să domnească dreptatea în ţara românească. Il frământa gândul ca singur meritul să conducă legea să fie stăpână pe deplin în acţiunile româneşti şi toţi românii să se bucure de un trai cât mai bun şi mai străin de făţărnicie.
Înalt şi voinic, chipeş la înfăţişare, cu trăsăturile hotărâte ale omului pentru care o năzuinţă în slujba neamului nu poate fi zădărnicie, oricât de îndepărtată s’ar întrezări aducerea ei la îndeplinire, „Căpitanul” părea totuşi mai tânăr, cu toată asprimea bărbătească a unei îngândurări ce-l făcea să întrevadă biruinţa de dincolo de fiinţa lui. Era şi firesc, ţinând seamă că la capătul unor groaznice suferinţi, alesul vedea sclipind neşovăelnică raza unui ideal pentru care s’a jertfit alături de atâţia legionari, floarea intelectualităţii şi energiei româneşti, răsărită în brazda simţirii curate şi a iubirii de ţară.
In orbirea lui, despotismul n’a ştiut un lucru, atunci când semăna desnădejdea şi moartea în rândurile legionarilor, că o idee generoasă nu poate fi înăbuşită prin mijloace josnice şi inchizitoriale, că sângele celor nevinovaţi constitue cea mai puternică afirmare a unui crez pornit din mistica iubirii de neam.
Revista “Cele Trei Crişuri”, Anul XXI, Nr. 9-10, Sept.-Oct. 1940
____________________________________________
♦ Vezi şi albumul de imagini: “Luptă şi Victorie”
