Garda de Fier

Omul încrezător în propriile sale forţe, ceea ce bine orientat poate fi rodnic, s’a risipit în diversitatea unei lumi de senzaţii şi aparenţe. Lipsite de un orizont spiritual cuprinzător, lipsit de profunzime, el este lipsit de discernământ şi putere de alegere. Natura intimă, şi mai ales sensul lucrurilor, îi scapă.
Acest om se frământă zadarnic, în năzuinţa de a-şi creea un nou univers, deoarece el cade victimă unor aparenţe derutante şi tentaţiilor de tot felul. Universul spiritual şi uman ce trebuie astăzi creat din nou, un univers care să-i valorifice calitatea, nu se poate construi pe tehnică şi confort, cu atât mai puţin pe apetit.
Criza gravă de azi, care e în primul rând o criză a omului, dovedeşte neputinţa sa de a-şi reorganiza viaţa pornind numai de la date empirice, într’o lume ce pare că tinde la entropie, dar în ceea ce priveşte metodele, uzina nu-i poate da nici un răspuns în această problemă.
Criza de azi s’a produs prin intrarea a o seamă de noi elemente în istorie, dar mai ales prin dezertarea omului, a lipsei sale de răspundere în faţa istoriei. O nouă formulă de viaţă, o nouă scară de valori, un nou principiu generator pe marea linie a permanenţelor şi destinului uman care trebuie împlinit; iată de unde trebuie pornit.
(7.V.1966 – Bucureşti)

MEDITAŢIE ŞI ACŢIUNE

Înţelesul vulgar al meditaţiei este acela de lipsă de activitate. Omul meditativ este privit de către activişti ca suferind, într’un anume fel, de o infirmitate.
Această interpretare vine de la constatarea că există tipuri umane ce se complac într’o stare de reverie, de plăcută (douceur) evadare din realitate, stare caracteristică unui vag romantism, care a avut o mare trecere în veacul trecut. Dar nu numai înţelesul meditaţiei a fost falsificat, ci şi acela al activităţii. În general, este socotit activ numai omul care se ocupă de lumea exterioară, am putea spune chiar, materială. Activitate înseamnă, după părerea obişnuită, muncă şi sforţare transformatoare a realităţii imediate înconjurătoare; este nota caracteristică a unei epoci industriale, care a influenţat toate domeniile de activitate ale omului. Meditaţia este mai puţin apropiată de reverie şi mai mult apropiată de sforţare; ea este o gândire în act.
Meditativul se apleacă mai mult asupra lumii interioare, a spiritului; el trăieşte în intimitatea naturii lucrurilor. Meditativul este un înamorat al sensului şi formelor originare. Acţiune, în înţelesul cel mai adânc şi cuprinzător al termenului, este sforţare, este experienţă şi creaţie. Acest lucru apare ca posibil, în primul rând, în ordinea spiritului. Omul de acţiune este cu atât mai puternic, mai influent, cu cât porneşte de aci.
Că acesta este adevărul, ne-o spune însăşi istoria, nu numai prin exemplul marilor inspiraţi ai religiei şi artei, dar şi prin oamenii de acţiune revoluţionară, care au fost tipuri de meditaţie şi vastă experienţă interioară.
Nu cei ce se sforţează şi stăpânesc lumea din afară, cu toate aparenţele ei, ci acei care sânt puternici interior, meditativii, determină prefacerile capitale în istoria umanităţii. Aceasta pentru că adevărata revoluţie este o naştere din nou a lumii noastre, în plin contact cu realitatea originară, cu misterul creaţiei.
Meditaţie şi acţiune, în acest fel, nu mai par atât de apuse, ci dimpotrivă, ele nu pot fi despărţite decât în chip artificial şi nerodnic.
(25.IV.1966 – Bucureşti)
Din “Meditaţii filosofice”, Ed. Predania, 2010.