Garda de Fier

In loc de a termina acest macabru lant de răsbunări si represiuni sângeroase, cu durere si indignare aflăm din presă că asasinii au fost împuscati de organele oficiale, fără o judecată dată de justitia tării si că pe urma au fost expusi vederii publice.

Se confirmă că au fost săvârsite astfel de fapte sângeroase în mai multe judete din tară si în lagărele de concentrare cu scopul de a răsbuna victima si de înspăimânta lumea. Mai mult cu îngăduirea cenzurii se semnalează chiar în ziare că aceste acte de represiune si intimidare se vor extinde si asupra membrilor familiilor celor suspecti. Sire, un stat civilizat, întemeiat pe ordine legală, judecă si execută sentinta adusă cu forme legale, în contra celor urmăriti, dar nu face acte de răsbunare. Numai statele barbare sau cele în descompunere aleargă la asemenea măsuri lipsite de orice prevedere politică, cari nu îsi ating scopul niciodată.

Aflu cu câtă sadică bucurie si cu câtă ironie înregistrează minoritatile din Ardeal si Banat omorurile săvârsite fără judecată contra unor fii ai neamului românesc care revendica odinioară libertatea lui natională si emanciparea de sub stăpânire streină tocmai pentru a introduce o viată de Stat civilisată si domnia unei stricte legalităti.

Este o mare gresală politică de a face răspunzători de o crimă sau un act de nebunie, un grup întreg nu numai fără o prealabilă judecată legală, dar chiar fără verificarea identitătii fiecăruia din cei sanctionati. In deosebi cand hotarele tarii sunt amenintate si când prin urmare este necesara o solidaritate natională desăvârsită, trebue să ne ferim de acte de răsbunare si de cruzimi cari tulbură atmosfera de frătie, indispensabilă în momente de mare avânt si de sfortare natională. Dar mai presus de orice un instinct de autoconservare ne-ar impune să ne servim prin anume actiuni de Stat, prilej de compasiune si pretexte de imixtiuni externe, invocându-se pilde de umanitate asa cum pilde recente ne-au arătat în cazul altor state.

Situatia ce s’a creiat este cu atât mai îngrijorătoare cu cât fără dreptate desigur, opinia publică face Coroana răspunzătoare de toate ce se întâmplă, fiindcă tocmai în aceste vremuri Ea a găsit de cuviintă să’si asume răspunderi directe si personale atât în relatiile externe cât si cele interne, adoptând un regim politic care anihilează orice urmă de vointă natională si de posibilitate de acoperire a Coroanei. Ar fi fost bine ca tragica disparitie a fostului prim ministru să servească cel putin pentru a rupe sirul dureros al represiunilor sângeroase, ca astfel amintirea lor să fie legată de un guvern sub care s’au săvârsit.

Un regim monarhic absolutist are prerogativele sale speciale dar are si răspunderile sale deosebite, întrucât riscă nu numai persoana Suveranului ci si existenta Coroanei, spre deosebire de un sistem de dictatură civilă, în care particularul poate risca si aventuri primejdioase pentru tară, dar aceasta din urmă e liberă să le înlăture, fără să ameninte existenta institutiilor fundamentale de Stat.

Chiar dacă nu ar fi decât această consideratie si regimul de guvernare personală instaurat în Februarie 1939 [sic!], s’a dovedit cu totul inoportun.

Dar el s’a dovedit si primejdios.

Un regim se judecă dupa rezultatele lui, nu după intentiuni, pornite de foarte multe ori din cea mai curată dorinta de binele tării.

Rezultatele, după aproape doi ani, ale sistemului actual sunt:

In politica internă. Generalizarea sentimentului că Natiunea este despuiată de drepturile ei, si că este considerată nu ca un subiect de drept, ci ca un instrument de executie la discretia unor forme suprapuse.

Inrădăcinarea tot mai mult a convingerii că în conducerea vietii de Stat, hotărăsc ideile preconcepute, în serviciul carora se caută oameni si mijloace, netinandu-se seamă de necesităti primordiale si de posibilitătile materiale si psihologice si ca urmare, exterminarea crescândă a elanului creator si chiar a sentimentului de comunitate de interese a multimii cu conducerea de Stat.

In locul unei pacificari si destinderi, sfasiere intre cetatenii tarii, impartiti in trei tabere, una a favorisatilor, alta a exploatatilor si a treia a persecutatilor, a caror lupta ramane nevazuta deci cu atat mai periculoasa, marginindu-se ca toate boalele ascunse, la isbucniri tragice pentru organism.

O nemultumire ce clocoteste în toată tara din cauza apăsării fiscale si a scumpetei crescande, a abuzurilor organelor administrative si politienesti cari prefac arbitrarul organelor centrale într’o asuprire nedreaptă si exploatatoare în orase ca si în sate. Regimul dictatorial a înmultit abuzurile si coruptiunea, în loc de a le stârpi.

In politica externă Inconjurati de vrăjmasi seculari, fara nici un aliat, strâmtorati între două puteri formidabile, conduse de resentimente, suntem permanent amenintati de a fi măcinati ca un graunte căzut între două pietre de moară. Suntem redusi în propriile noastre puteri, pe cari însă nu le-am organizat la timp nici sufleteste, nici sub raport administrativ si nici sub raportul înzestrării militare.

S’a pierdut mult timp, tara a ajuns in grea criza, dar situatia nu este desnadajduita. Se pot gasii inca remedii.

Prima conditie este ca organismul natiunii sa fie patruns de un viguros optimism si sa se restabileasca unitatea morala si pacea interna, contopindu-se intr’un singur manunchiu cei ce au dreptul de a conduce si de a ordona si cei cari au datoria de a se supune si de a se jertfi.

Fila 71 – fotocopie cerută
ss. IULIU MANIU
Cluj, 21 Decembrie 1939
Fila 78-80:

NOTĂ
…
Fila 80