ISUS SÂNGERĂ, ISUS SURÂDE de Iordache Nicoară
Înviere – Gravură de Nicolae Brana (“Cuvântul Nou”, Nr. 4-5 1936)
A câta sărbătoare pascală, care-şi tremură clopoțeii de floare peste crucile româneşti, peste aşezările româneşti, o fi aceasta? A câta oare? Câte veleaturi de om s’or fi scurs de când Vlădicii, din Peri din Argeş, din Vad, din Inău, din Feleac, din Cetatea Albă, din Severin dorm cu toții în țărna românească şi-l aud în fiecare primăvară pe Isus trecând cu pas de şoaptă peste țara lor creştină.
De mult li s’au făcut de zăpadă oasele, şi lor şi voievozilor care au făcut strajă crucii cu sabia şi cu pecetia jertfei lor de sânge. Stropite cu isop, de mult li s’au făcut de zăpadă oasele şi ard acum sfințite în adânc, sub lespezi şi sub ierburi, cum ard comorile cu para mocnită şi verde. Sunt atâtea veleaturi şi ei tot mai păstoresc de-acolo!
Adânc, veacuri creştine au înverzit în banul de vamă din palma lor dreaptă culcată pe inimă. Sub ninsoarea anilor de-atunci evlavia şi slava s’au topit laolaltă cu materia. Din piatra, din clisa, din lutul, din vegetalele si viețuitoarele pământului românesc svâcneşte acea undă de omenie; învăluitoare pe care nu se poate să n’o simți oriunde.
Să ieşim afară din oraşele de piatră, mai ales acum când s’au pornit zăpoarele primăverii, sus pe-o turlă din uriaşa catedrală carpatină, la poala unei păduri, pe mal de mare sau în bărăganul răsturnat de pluguri şi să punem urechea la pământ. Vom auzi răsuflarea lui Dumnezeu şi vom simți cum trece prin carne această undă bună şi caldă, în care ți se topeşte inima şi în care ți se pare că te împrăştii, te destrami ca într’o mare împăcare cu tine.
Te pătrunde duhul creştin al Vlădicilor, al Voievozilor, şi-al țăranilor topiți în țărână, cu tot cerul ochilor lor, pe aici pe aproape şi pretutindeni.
Os peste podobii şi podobii peste os s’au aşternut până azi, cum s’aştern peste prunduri grădinile şi peste grădini iarăşi prundurile.
Şi azi, din nou, îngenuche țăranii, în nopțile acestea de taină, în corăbiile tuturor bisericilor.
Pretutindeni, sus în Jeudul Maramureşului, în Sacarâmb, la Vidra, la Vatra Moldovitei, la Neamț, la Piscul Corbului, pe Valea Horincii în Covurlui, la Aciliu, la Buga, la Movilița, sus la Rarău, pretutindeni.
Noaptea va fi clară poate şi adâncă şi sus în tării se va aduna ca ‘ntr’un chimval uriaş slava şi şoapta înfiorată a satelor româneşti. Isus priveşte şi surâde. Isus surâde şi sue în pieptul acestei rugi şi acestei slăvi a lor, ca la prora unei corăbii de aur…
Iordache NICOARĂ
(fragment – “Vestitorii”, Anul I, Nr. 3, 12 Aprilie 1936).
